ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 09.09.14
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Drumeții prin Dolomiți

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm www.ghidroma.com
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. 0039 324 981 3672
  • Pe cărări de Rai prin Alpii Dolomiţi (partea I)

    TIPĂREȘTE

    “Dolomiţii nu sunt cei mai înalţi munţi din lume, dar cu siguranţă sunt cei mai frumoşi. ”

    Reinhold Messner

    Nu ştiu dacă Dolomiţii sunt chiar cei mai frumoşi munţi din lume, pentru că nu am avut şansa să văd atât de mulţi la viaţa mea. Tot ce ştiu e că sunt cei mai frumoşi pe care i-am văzut eu vreodată şi asta îmi e de ajuns.

    Înainte de a-mi începe povestirea despre periplul nostru prin Alpii Italiei, vreau să-i mulţumesc colegului @claudiu 71, ale cărui articole şi mai ales sfaturi ulterioare mi-au fost cel mai important reper în organizarea itinerariilor. Am încercat să le iau pe toate în considerare, eu zic că am și reușit, iar ce-a urmat a fost memorabil.

    Din motiv de “interese” în zonă, tabăra de bază ne-am stabilit-o la Residence Campolongo, Arabba, poziţionat strategic în inima Dolomiţi. De aici am făcut zilnic trasee de aprox. 250 de kilometri, deci nu foarte lungi ca distanţă, însă suficient cât să ne ocupe toată ziua. În ceea ce priveştea relaxarea, ea a fost practic inexistentă în sensul larg înţeles. În Dolomiţi relaxarea noastră a însemnat să „croşetăm” pasuri de dimineaţa până seara, să admirăm piscurile golaşe răsărite brusc din verdele crud al păşunilor alpine şi aruncate precum săgeţile spre cer sau oglindite în luciul lacurilor, să ne umplem plămânii cu aerul tare de munte şi să ne dregem oboseala în faţa unei supe calde de legume, sau a tradiţionalului apfelstrudel, pierduţi prin câte-un satuc pe cărări de munte. Pe scurt, fizic am fost rupţi :)), dar o relaxare şi o linişte sufletească ca asta nu cred să mai fi trăit vreodată. Ştiaţi că simpla contemplare pentru zece minute a cerului şi a deplasării norilor reprezintă una din cele mai simple metode de relaxare? Sunetul naturii prin foşnetul frunzelor, ciripitul păsărilor, plimbarea pe malul unui lac, terapia prin culori şi aromaterapia induc o stare de calm şi revigorează sufletul. Ei bine, în Dolomiți le-am avut pe toate... deodată!

    În cazul articolului de față nu vreau să intru în descrieri amănunţite şi detalii tehnice, ci m-am gândit mai bine să vă prezint, la modul practic, tot ce am reușit noi să vedem în Dolomiți, sub forma unui jurnal de călătorie în cinci zile, așa mi se pare cel mai firesc și poate cel mai util pentru cei ce-și doresc o vacanță activă în Alpii Italiei.

    Și pentru că drumurile dintre obiectivele turistice au fost și ele o atracţie în sine, aparatul foto a fost obligat să-mi stea mereu atârnat de gât, în așteptarea unei panorame demne de cârțile poștale. Și panoramele nu s-au lăsat deloc aşteptate pentru că în Dolomiți la fiecare pas, după fiecare curbă te trezești în față cu o surpriză: o biserică sau un castel cocoțat pe deal, un vârf ivit spectaculos printre nori, o perspectivă de vis asupra unei văi sau o căsuţă de lemn împodobită de flori până la refuz. Și cum nu te poți opri la fiecare minut, multe poze sunt făcute din mers, așa că pe lângă imaginile clasice am reușit să surprindem și câteva cadre inedite, din “mijlocul acțiunii”.

    Ziua 1 : Veneţia – Brescia – Bormio – Passo Stelvio – Bolzano – Val Gardena – Passo Sella – Passo Pordoi – Arabba

    - lungime - 526 km

    - durata estimată (fără opriri) - 9 ore;

    - durata reală – 11 ore.

    Prima zi a vacanţei în Alpii Italiei cuprinde şi “highlight-ul” excursiei, celebrul pas Stelvio, obiectivul de la care a luat de fapt naştere toată nebunia cu Dolomiţii. Şi cum între Passo Stelvio şi Arabba (localitatea unde aveam cazarea) erau mai bine de 170 km, adică peste 3 ore de mers întins, am concluzionat că varianta optimă e să ne “achităm” de Stelvio în prima zi, el fiind oarecum izolat de toate celelalte obiective pe care le aveam în plan pentru zilele următoare.

    Passo dello Stelvio (italiană) /Stilfser Joch (germană) este o şosea construită între anii 1820 - 1825, fiind a doua cea mai înaltă trecătoare din Europa, după Col de l’Iseran din Franţa. Cele 48 de curbe în ac de păr te poartă până la ameţitoarea înălţime de 2758 m, între regiunile Lombardia şi Südtirol şi te aduc la o aruncătură de băţ de graniţa elveţiană spre Passo Umbrail, graniță pe care de acestă dată ne-am mulțumit să o privim de la distanță. Diferenţa de nivel de aproape 1900 m, curbele extrem de strânse şi drumul îngust sunt o provocare pentru pasionaţii de autoturisme şi mai ales motociclete, aşa că era de la sine înţeles că ne doream de ceva vreme să ajungem şi noi pe-aici. Şi interesul ne-a crescut spectaculos odată cu afirmaţia făcută de Clarkson într-unul din episoadele Top Gear, cum că Stelvio ar fi al doilea cel mai bun drum din lume după Transfăgărăşan (deşi nu luase în considerare decât drumurile de pe continentul european), afirmaţie probabil deja cunoscută de toată lumea. Ei bine, cu ocazia acestei vizite în Dolomiţi, ne-am stabilit propriul nostru top al celui mai bun drum. Și avem același reper (deși nu ne-ar fi displăcut să fie altfel), adică exclusiv drumuri europene.

    Din Veneţia până în Brescia parcurgem rapid cei 180 km pe autostrada A4, trecând pentru câteva minute tangenţial cu Lago di Garda, după care cotim la dreapta şi urmăm indicatoarele spre Bormio, pe lângă Lago d’Iseo pe care-l traversăm pe tot malul său estic. Continuăm pe SS38 (Strada Statale delle Stelvio) printre câţiva stropi de ploaie şi pe o ceaţă ce se anunţă deloc încurajatoare şi începem uşor urcarea spre cota 2758, printre zeci de maşini, motociclete şi, spre mirarea noastră, o mulţime de autocare. Pe măsură ce înaintăm peisajele devin dramatice, cu creste ascuţite pe care se mai întrezăresc, din loc în loc, în mijloc de august pete de zăpadă, iar în faţa noastră, văi adânci se deschid şi-ţi îngheaţă sufletul când drumul coteşte brusc printre stânci. În locurile de belvedere câte-o băncuţă aşezată parca pe buza prăpastiei te invită la contemplaţie. Deşi vremea nu e cea mai bună, în vârf ne aşteaptă parcă toată populaţia Italiei, încât trebuie să ne învârtim puţin până găsim un petec de asfalt liber. Zăbovim aici doar câteva minute pentru a cumpăra câteva suveniruri, după care urcăm ultimii 40 de metri spre Tibet, un restaurant situat la cota 2800 unde ne mai revenim în simțiri cu un gulaş şi o ciocolată caldă. Apoi începem coborârea spre Prato Allo Stelvio aproape în șir indian, lucru destul de frustrant dat fiind că depășirile sunt aproape imposibile, şi odată cu primele curbe discurile încep să se încingă. Concluzia? Clarkson are dreptate… Passo Stelvio e cu siguranţă cel mai spectaculos drum alpin pe care am vreodată, mai spectaculos decât Grossglockner care până acum deținea titlul, însă curbele strânse şi pantele prea abrupte reduc mult, uneori până spre anulare, plăcerea de a pilota. Transfăgărăşanul în schimb, cu alternanţa perfectă între acele de păr cu contrapantă şi liniile drepte şi line, parcă te invită să ţii apăsată pedala de acceleraţie și asta fără a-ţi distrage atenţia de la frumuseţile care te înconjoară. Ca spectaculozitate însă Stelvio e un vis, deşi de data asta vremea nu l-a lăsat să ni se arate pe de-a-ntregul.

    Cu Stelvio în spatele nostru, urmăm albia râului Adige până în Bolzano, trecând printre zeci de livezi de meri şi castele ce păzesc văile, suspendate pe dealuri. Din dreptul oraşului Merano avem şi varianta autostrăzii, însă noi o urmărim de jos, trecându-i printre “picioarele” de beton când prin dreapta când prin stânga după cum ne duce cursul râului, într-un joc ce se derulează pe zeci de kilometri distanţă. În apropiere de Bolzano râul Adige ne părăseşte, urmându-şi drumul spre Adriatică, iar noi continuăm pe SS12, apoi pe SS242 spre Val Gardena, Passo Sella şi Passo Pordoi, toate obiective pe care le avem în plan pentru zilele următoare. Acum e oricum prea târziu pentru ele. Passo Campolongo îl urcăm pe beznă completă şi pe o ceaţă de nu vezi la un metru distanţă, astfel încât doar cu ajutorul şansei şi al GPS-ului, abia vizibil şi el, putem anticipa curbele până la cazare. A fost prima și ultima zi în care am văzut ploaia în Dolomiți, de-acum vremea se îndreaptă cu fiecare zi ce trece.

    Ziua 2: Arabba – Passo Pordoi – Passo Costalunga – Lago di Carezza – Bolzano – Castelrotto – Passo Sella – Passo Pordoi – Arabba

    - lungime – 149 km;

    - durata estimată (fără opriri) – 3 ore 52 min;

    - durata reală – 10 ore;

    - localități vizitate: Arabba, Bolzano.

    Din cauza vremii care se anunţă destul de rece și cu șanse mari de ploaie, hotărâm că asta e ziua în care vom aborda traseul care presupune cea mai joasă altitudine, adică vom merge spre Bolzano, unde numai bine, în caz de ploaie aveam şi activitate „indoor”. Aşa că în jurul orei 10 dimineaţa urcăm pe cai cu direcţia Bolzano via Lago di Carezza, unul din „must see”-urile vacanţei și ținem pumnii strânși ca măcar acolo să nu plouă.

    După câteva curbe „de încălzire” pe Passo Campolongo, ajungem în Arabba (Rèba în ladină), localitatea situată strategic la baza Pasurilor Pordoi şi Campolongo, unde oprim vreo 40 de minute pentru o scurtă plimbare şi o vizită la micuţa, dar cocheta biserică ridicată în sec. 17 în onoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Istoria localităţii este destul de puţin cunoscută, însă legenda spune că undeva, într-un trecut îndepărtat, Arabba ar fi fost lovită de un fenomen dezastruos, nu se ştie exact ce anume, o boală, avalanşă sau inundaţii şi că acestui eveniment tragic i-ar fi supravieţuit doar două familii, situate la distanţă mare una de cealaltă, pe pantele muntelui Cherz. Într-o noapte, una din familii, ar fi aprins un foc, pentru a fi zărită de la depărtare de alţi eventuali supravieţuitori. În scurt timp au văzut licărind o altă flacără, răspunsul de viaţă al celeilalte familii. Reuniunea lor a însemnat renaşterea localităţii Arabba. Probabil că legenda are şi un sâmbure de adevăr, denumirea ladină a localităţii, Rèba, însemnând avalanşă sau torent. Oricum, Arabba noastră are un aer special, fiind suficient de mică pentru a-şi păstra aerul rural tradiţional şi suficient de mare pentru a fi plină de viaţă.

    De aici începem urcarea spre Passo Pordoi – 2239 m, de această dată însă pe vreme mult mai bună decât în seara anterioară. Passo Pordoi este unul din cele 4 pasuri ce formează circuitul Sella Ronda şi unul din cele patru pasuri de pe SS48 cunoscută sub numele de Strada delle Dolomiti, celebra şosea construită la începutul secolului 20 cu scopul de a lega Bolzano de Cortina d’ Ampezzo. Cele 28 de curbe în ac de păr cu panta maximă de 15% se întind pe o lungime de 12 km, formând un culoar printre masivele Sella (la nord) şi Marmolada (la sud). Şoseaua trece hotarul dintre regiunile Veneto şi Trentino-Alto Adige chiar în punctul maxim al pasului, zonă semnalizată prin prezenţa câtorva hoteluri, a magazinelor de souveniruri şi a telecabinei Sass Pordoi, după care coboară în Canazei. Calitatea asfaltului pe Pordoi este una neașteptat de slabă, o bulină neagră pentru autorități aici. E drept că pe câteva porţiuni se desfăşoară lucrări de reasfaltare, dar cred că celebritatea pasului și mulțimea turiștilor care-l frecventează ar merita mai mult decât niște peticiri.

    Canazei (Cianacèi în ladină) este o mică şi pitorească localitate din Val di Fassa, situată strategic între Passo Fedaia şi Marmolada (prin Alba Penia, pe drumul SP641 semnalizat la un moment dat spre stânga), Passo Sella (pe SS42) şi Passo Pordoi. Noi rămânem pe SS48 spre Bolzano şi stăbatem toată valea, trecând printr-o serie de localităţi cu nume asemănătoare, adică ceva şi „ di Fassa” la final: Campitello di Fassa, Pozza di Fassa, Vigo di Fassa. Dar nu doar prin nume se aseamănă micile aşezări de pe Val di Fassa, ci şi prin aspect, casele tradiţionale albe cu cerdac din lemn, îmbrăcate în flori din cap până-n picioare fiind reprezentative pentru comunitatea ladină ce domină valea.

    Până la Lago di Carezza mai avem doar un hop de trecut, Passo Costalunga cunoscut şi sub numele de Karerpass, o serie de curbe mai domoale comparativ cu Pordoi, strecurate printre masivele Catinaccio (Rosendarten) şi Latemar, ce urcă „numai” (dacă se poate spune aşa) până la altitudinea de 1752 m. De pe coama pasului drumul se mai unduieşte vreo 3 kilometri la vale până când, la un moment dat, întrezărim în stânga noastră, printre crengi şi tulpini de conifere o pată de un albastru strident.

    Lago di Carezza („Lec de ergobando” în ladină) pare un lac în care, precum spune legenda, un curcubeu s-a spart în mii de cioburi în care acum se oglindesc siluetele munţilor Rosengarted şi Latemar. Lacul este situat la o altitudine de 1520 metri, fiind alimentat doar de izvoare subterane, iar adâncimea lui variază, în funcţie de anotimp, între 20 metri primăvara, după topirea zăpezilor, şi 6 metri toamna. În august îl prindem într-o fază intermediară spre scăzută, aşa că nu-mi pot decât imagina spectaculozitatea lui prin luna aprilie. Un ocol pe poteca frumos amenajată ne ia în jur de 45 de minute de mers agale, cu tot cu inevitabilele zeci de opriri pentru poze. Până acum, nici un strop de ploaie.

    De la Lago di Carezza mai avem 25 km de drum întins până în Bolzano, cu un obiectiv precis: Muzeul de Arheologie sau, într-un cuvânt, Ötzi :). Contrar tuturor previziunilor meteorologice, în Bolzano “căldură mare mon cher” şi un cer aproape senin. Iar la muzeu, o coadă demoralizantă se întinde pe 2 străzi. Aşa că la ora 15 fix ne aşezăm disciplinat în capătul cozii, cu speranţa ca în vreo oră să intrăm şi să ne mai rămână numai bine două ore (timpul recomandat pentru vizitarea muzeului) până la ora 18, ora închiderii.

    Pentru cine nu-l cunoaşte încă, Ötzi sau “Omul zăpezilor ” este o mumie ce datează din Epoca de Piatră, găsită în Alpii din zona Tirol în anul 1991 într-o stare perfectă de conservare. Spre deosebire de majoritatea mumiilor care sunt ţinute în mediu uscat, Ötzi este păstrat în mediu umed, într-o încăpere frigorifică la o temperatură de -6 grade şi o umiditate de 98%, exact în condiţiile în care a fost descoperit. Mumia poate fi privită printr-un gemuleţ de vreo 20 pe 20 cm, ceea ce duce inevitabil la următoarea coadă, după cea de la casa de bilete. Acum înţelegem şi estimarea unui timp de 2 ore necesar pentru vizitarea muzeului, practic o oră în faţa clădirii, încă o jumătate de oră la gemuleţul lui Ötzi şi încă o jumătate de oră (cu indulgenţă şi cu foarte mult chef de studiat notele informative) pentru tot restul muzeului. Practic, Muzeul de Arheologie a fost construit (nu clădirea, ci instituţia) exclusiv pentru Ötzi, în rest mai sunt câteva obiecte de arheologie descoperite în zona Tirolului de Sud şi cam atât. La etajul al doilea se află şi reconstrucţia spectaculoasă a lui Ötzi, realizată de fraţii danezi Adrie şi Alfons Kennis, unde din fericire nu este coadă. Lăsând ironiile la o parte, la preţul de 9 euro/adult muzeul chiar merită vizitat, de fapt cred că e singurul pentru care am înfruntat o coadă de mai bine de 100 de persoane și nu ne pare deloc rău. După muzeu ne mai rămân vreo două ore de plimbare de voie prin oraşul cu cel mai ridicat nivel de trai din Italia, timp suficient pentru a vedea, măcar în treacăt, o serie de obiective reprezentative: Walther Platz, în centrul căreia tronează superba Catedrală a Adormirii Maicii Domnului, Rathausplatz (Piaţa Primăriei), Obstmarkt şi să intrăm şi în câteva din sutele de magazine înşirate sub arcadele de pe Via dei Portici.

    Părăsim Bolzano cu certitudinea că aici e “de revenit” şi o luăm spre Val Gardena via Castelrotto, pe SP24, respectiv SP64 cu direcţia Passo Sella - 2240 m (Jouf de Sela în ladină), conexiunea dintre Wolkenstein (Val Gardena) şi Canazei (Val di Fassa), cel mai înalt şi totodată cel mai reprezentativ pas al circuitului Sella Ronda. Cele 32 de curbe în ac de păr, cu pantă ceva mai mică decât Pordoi (doar 11%), îşi croiesc subtil drumul printre masivele muntoase lăsând Sassolungo la dreapta, dar mereu cu turnurile Sella chiar în faţa noastră, de parcă ne-ar conduce fix spre ele. Din păcate soarele din Bolzano e istorie la ora asta şi norii deja instalaţi par hotărâţi să nu ne lase să ne bucurăm de panorama spectaculoasă pe care o aşteptam. Aşa că rămânem cu regretul de a nu fi văzut Passo Sella la potenţial maxim, dar cu mulţumirea că am reuşit să-i surprindem frumusețea, chiar şi sporadic. Închidem bucla pe ziua de azi tot prin Passo Pordoi, însă fără să ne mai oprim. E înnorat, dar până acum nici măcar un strop de ploaie nu ne-a atins, cu toate că în zonă, aflăm de la recepţioner, a plouat toată ziua. Pe semne, am avut norocul şi inspiraţia de a ne plimba tot printre ploi, aşa că per total ziua o declarăm un succes pe linie... și pe curbe :P.

    Ziua 3: Arabba – Passo Pordoi – Passo Fedaia/Lago di Fedaia (Marmolada) – Passo Giau – Cortina d’Ampezzo – Passo Tre Croci – Lago di Misurina – Tre Cime di Lavaredo (Rifugio Auronzo) – Fiames –Passo Falzarego-Arabba

    - lungime – 173 km;

    - durata estimată (fără opriri) – 4 ore 33 min;

    - durata reală – 9 ore;

    - localități vizitate: Cortina d’Ampezzo.

    Traseu nu foarte lung, însă de departe cel mai solicitant dintre toate şi, zic eu, cel mai spectaculos, cu nu mai puţin de 5 pasuri şi unele din cele mai încântătoare peisaje cu care au fost înzestraţi Dolomiţii.

    În prima parte, până la Canazei repetăm traseul din ziua 2, coborâre în Arabba, apoi pe SS48 peste Passo Pordoi, însă când ajungem în faţa bifurcaţiei spre Bolzano (dreapta) sau Cortina (stânga), o alegem pe cea de-a doua. Din acest moment părăsim Strada Statale delle Dolomiti şi intrăm pe SP641, întocându-ne practic cu 180 de grade şi făcând o buclă în jurul lui Sass Bece (2377 m), cu direcţia Passo Fedaia şi lacul cu acelaşi nume.

    În ciuda altitudinii nu foarte mari la care urcă, Passo Fedaia-2057 m (Jouf de Fedaa în ladină) este unul din cele mai pitoreşti pasuri pe care am ajuns în Dolomiţi, fiind situat chiar la poalele nordice ale gheţarului Mormolada, muntele sacru al ladinilor. În mijlocul pasului, înainte de a trece hotarul dintre Trentino-Alto Adige şi Veneto, lanţul de curbe stranse se destinde pe conturul malului nordic al Lago di Fedaia, un lac de acumulare intercalat în cel mai spectaculos mod între şosea şi gheţar, creând astfel una din cele mai frumoase panorame alpine. Apoi serpentinele continuă spre sud, mai strânse şi mai abrupte decât în prima parte, învăluind partea estică a Marmoladei şi trecând prin localităţile Malga Ciapela şi Rocca Pietore. De aici spre Cortina d’Ampezzo avem două variante: prima şi cea recomandată de GPS (mai rapidă cu vreo 2 minute) prin Passo Falzarego, urmând SR203 şi SR48 şi a doua, cea aleasă de noi, peste Passo Giau, pe SP20 şi SP638. Din acest moment începem urcarea spre cel mai aşteptat pas de până acum.

    Passo Giau - 2236 m conectează Colle Santa Lucia de Cortina d’Ampezzo, fiind considerat unul din cele mai frumoase pasuri ale Dolomiilor şi unul din cele mai îndrăgite de iubitorii mijloacelor de transport pe 2 roţi, fie ei bikeri sau ciclişti. Aici, pe Giau, din ambii sunt cu sutele. Şi nu e de mirare, curbele în ac de păr ne poartă mai întâi prin paduri de conifere, apoi prin paşuni alpine de un verde fraged, până sus, unde parcă părăsim lumea reală şi păşim într-un veritabil balcon deasupra Dolomiţilor, cu munţii Tofane, Croda da Lago, Cinque Torri sau Cristallo dominând orizonturile. Spre nord, o potecă şerpuieşte printre păşuni către vârful La Gusela (2595m), a cărui siluetă piramidală pare că străpunge cerul. Nu cred că greşesc dacă spun că Giau este ceea ce se cheamă un pas cochet, iar laitmotivul său pare a fi… roata, de scuter sau de bicicletă, pe sol sau pe acoperişuri, creând câteva cadre perfecte pentru nesfârşitele şedinţe foto. Am rămâne aici ore în şir, întinşi pe iarba fragedă, dar e trecut de prânz şi Cortina ne așteaptă.

    Aşa că începem coborârea, aproape în şir indian, aştepând cu nerăbdare să o vedem la orizont, aşezată ca într-un cuib între masivele Cristallo, Sorapiss şi Tofana şi scăldată în lumina soarelui. Şi deodată se ivesc de după curbe, mai întâi sporadic, apoi tot mai limpede, o mulțime de căsuţe viu colorate, grupate în jurul unei clopotniţe ce ţinteşte cerul, o imagine demnă de cărţile poştale. E ea, încântătoarea Cortina d’Ampezzo, iar turnul conic care domină valea este al Basilicii Minore dei Santi Filippo e Giacomo. Ne îndreptăm rapid spre centru şi parcăm chiar lângă Corso Italia, strada pietonală principală a localităţii. Cortina e înfloritoare şi fiecare centimetru pătrat trădează pasiunea pentru frumos a localnicilor. Case şi hoteluri cochete cu arhitectură tradiţională, balcoane cu dantelării din lemn, doldora de jardiniere cu panseluţe şi muşcate în nuanțe de roșu, alb sau roz. Iar la parter, vitrinele atrăgătoare ale restaurantelor şi magazinele de lux sau cu articole sportive îşi invită clienţii cu dare de mână să le treacă pragul. În anul 2007, în cadrul unui referendum, Cortina a votat desprinderea de regiunea Veneto şi unirea cu Südtirol, motivând puternica legătură istorică şi culturală cu comunitatea ladină din regiunea vecină, însă Parlamentul Italiei nu a consimţit rezultatul nici până în ziua de azi. Indiferent de apartenenţa administrativă, mândria comunităţii pentru originile ladine răzbate în fiecare colţişor.

    Cu părere de rău ne despărţim de Cortina şi ne continuăm traseul pe SS48 cu direcţia Tre Cime di Lavaredo, trecând mai întâi peste Passo Tre Croci - 1805 m, ale cărui serpentine îşi croiesc drum printre masivele Cristallo, la nord şi Sorapiss, la sud, legănd Cortina de Misurina (la stânga, pe SS48bis.) şi de Auronzo di Cadore (la dreapta, pe SS48). Noi facem stânga şi în câteva minute suntem la Lago di Misurina, un lac natural situat la altitudinea de 1754 m, considerat unul din cele mai frumoase lacuri ale Dolomiţilor. Pe mal o mulţime de pensiuni şi hoteluri luxoase orientate cu faţa spre apa cristalină în care se oglindesc Tre Cime (la nord) şi Cristallo (la vest). Judecând după aglomeraţia de maşini parcate care pe unde, cred că perioada cea mai bună pentru vizitat lacul în tihnă este dimineaţa, când singuri clienţii hotelurilor sunt prezenţi în zonă.

    Urmăm indicatoarele spre Tre Cime di Lavaredo, trecem de punctul de taxare unde ne scuturăm de 12 euro şi urcăm ultimii kilometri pe nişte serpentine strânse şi abrupte rău, chiar şi pentru o motocicletă, până la Rifugio Auronzo-2320 m, unde accesul cu mijloace de transport motorizate se înfundă într-o parcare imensă, ticsită de autocare şi maşini. De aici încolo, asfaltul face loc unei poteci înguste de pământ şi pietriş care urcă uşor spre Rifugio Lavaredo - 2344 m, trecând pe lângă Cappella degli Alpini. Peisajul suprareal ne trezeşte un amestec de sentimente de stranietare şi încântare deopotrivă. Păşim încet, de parcă am călca pe lună. În stânga, cele "tre" cime par mai degraba "cinque". Nu mai contează, când în faţa noastră se întinde superba Valle di Cadore săpată de râul Ansiei printre masivele Cimon del Froppa şi Croda dei Toni, iar în capătul ei, albastrul lăptiu al lacului Santa Caterina ne lasă fără cuvinte. Dacă doriţi să surprindeţi cadrul clasic de pe cărţile poştale cu cele trei turnuri perfect conturate, trebuie să o luaţi roata, spre faţa lor nordică, către Rifugio Locatelli, la vreo oră distanţă de Rifugio Lavaredo. Noi ne declarăm mulţumiţi cu ceea ce am văzut până acum, aşa că facem stânga împrejur până la Rifugio Auronzo, ne reîncărcăm bateriile cu o zeamă caldă şi o luăm înapoi spre Cortina, ocolind Monte Cristallo pe la nord, pe SS51 via Fiames.

    De aici intrăm iar pe SS48 şi ne îndreptăm spre ultimul pas al zilei, Passo Falzarego - 2105 m (Jou de Fauzare în ladină). La fel ca pe Passo Pordoi, şi pe Falzarego şoseaua are porţiuni cu fisuri serioase când te aştepţi mai puţin și, mai rău, zone în care asfaltul a dispărut făcând vizibil vechiul pavaj din piatră cubică. Pentru maşini nu e o problemă, dar când eşti pe 2 roţi în curbă şi prinzi câteva bucăţi de piatră cubică bine şlefuită de vreme şi daca se poate, şi udă, e destul de neplăcut. Probabil că şi autorităţile locale s-au prins de treaba asta, pentru că şi pe Passo Falzarego se reasfaltează, ceva mai serios decât pe Pordoi, şi se consolidează tunele. În vârful pasului drumul se bifurcă la dreapta spre Val Badia prin Passo Valparola, dar noi rămânem pe SS48 şi continuăm coborârea în ac de păr spre Arabba, închizând circuitul pe ziua de azi.

    Citește și CONTINUAREA aici
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

    ---
    Trimis de Camelia19 in 11.10.15 23:02:33
    Validat / Publicat: 12.10.15 03:55:29
    VIZUALIZĂRI: 5298INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    SESIZEAZĂ
    greșeală / conținut, limbaj
    Adn. FAVORIT
    23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Camelia19); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Ziua 1: Passo dello Stelvio, vedere de la Tibet
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

    Puteți VOTA acest articol:

    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    23 ecouri scrise, până acum

    dorgo [12.10.15 05:56:10] »

    “Dolomiţii nu sunt cei mai înalţi munţi din lume, dar cu siguranţă sunt cei mai frumoşi. ”Reinhold Messner". Din cate stiu, celebrul alpinist care a reusit sa escaladeze mai multe piscuri fara masca de oxigean, ara si-n acea zona o locuinta.

    mariana.olaru [12.10.15 09:08:55] »

    Foarte frumos ai scris, o adevărată plăcere să te citesc! Nici pentru fotografii n-am cuvinte suficiente să le laud, e de ajuns să ştii că foarte greu m-am decis pe care să le votez şi pe care nu. Pentru că toate sunt deosebite!

    Felicitări pentru această călătorie minunată, pentru generozitatea cu care ne-ai împărtăşit impresiile tale şi în mod special pentru bravura de a parcurge acest drum pe două roţi, căci sunt conştientă că v-aţi asumat lipsa de confort şi intemperiile vremii, inerente de altfel oriunde aţi merge.

    danamandache [12.10.15 09:20:34] »

    Un articol captivant, plin de acțiune. Chiar de vremea nu a fost prietenoasa sunt sigura ca in sufletul tau a fost soare tot timpul.

    puiutea [12.10.15 14:11:48] »

    Felicitari pentru curaj, tineti-o tot asa, capacitatile fizice nu tin (totusi) la infinit, asa ca... dati-i inainte!! 🙌💃

    traian.leuca [12.10.15 14:27:54] »

    @Camelia 19 - Am citit pe nerăsuflate acest review deosebit de frumos.

    O mică parte din munții Dolomiți am vizitat și eu în această vară (zona Cortina D'Ampezzo) și am crezut că m-am edificat asupra frumuseții lor aproape ireale.

    După ce am citit review-urile lui Claudiu și acum pe al dumneavoastră, am început deja să caut cazări la sud de Cortina pentru vara viitoare.

    Marian Preda [12.10.15 15:59:52] »

    @Camelia 19,

    Felicitări pentru articol!

    Camelia19 [12.10.15 16:43:01] »

    @dorgo: Nu doar ca are o locuinta, ci in Bressanone e chiar casa lui natala, de aceea Dolomitii, muntii pe care i-a batut la pas de mic copil, au si vor avea mereu un loc special in inima lui. Multumesc pentru vizita.

    Camelia19 [12.10.15 16:58:02] »

    @mariana. olaru: Multumesc, Mariana. Asa e, pe 2 roti iti asumi niste riscuri, dar ce frumos e sa vezi natura cu ochiul liber, sa te simti in mijlocul ei si nu inchis intre usile unei masini, sa simti aerul proaspat cum iti patrunde pana in plamani, mirosul puternic al brazilor, uneori un iz de scortisoara sau de alte mirodenii, sau chiar mirosul de bunatati la protap ce razbate din curtile caselor pana la sosea cand treci prin cate-un satuc traditional. Noi umblam mult si cu masina, mai ales cand mergem in excursii gen city-break, acolo parca se preteaza mai bine, dar sunt unele locuri unde natura a fost atat de darnica incat e pacat sa nu incercam sa surprindem cat mai mult din frumusetea ei. Iar Dolomitii sunt un astfel de loc, chiar daca uneori mai plouab

    Camelia19 [12.10.15 17:13:37] »

    @danamandache - Multumesc, Dana. Să știi că în Dolomiți nu mă pot plânge de vreme, a fost foarte bună, exceptând prima zi cand a plouat ceva, dar nu foarte tare și a doua zi când deși nu a plouat, era bine să apară mai mult soarele. În rest, în zilele următoare am avut mult mult soare și temperaturi peste 20 de grade. În schimb în Krk vremea a fost o catastrofă, chiar ne amuzam că după o săptămână de ploaie și frig la mare, a trebuit să urcăm la peste 2000 de metri ca să găsim în sfârșit soarele .

    Camelia19 [12.10.15 17:17:31] »

    @puiutea - Multumesc . Așa gândim și noi, să profităm cât mai avem timp.

    Camelia19 [12.10.15 17:39:36] »

    @traian. leuca - Mă bucur foarte mult să aud că plănuiți o nouă vacanță în Dolomiți, cât despre cazare, vă recomand și eu zona Cortina, dar mai ales, cea de la est de Cortina, după cum ziceam și în articolul de cazare: Arabba, Corvara, Val Gardena, Val di Fassa, cu un mare plus pentru Val Gardena, care e o splendoare de zonă. Articolul următor va cuprinde ultimele 2 trasee și concluziile excursiei în Dolomiți și acolo veți vedea multe poze din acea zonă. De asemenea, într-una din ultimele zile am descoperit și cea mai frumosă localitate a Tirolului de Sud, credeam că e Cortina, dar m-am înșelat. Bine, Cortina nici nu e în Tirolul de Sud, dar cultural vorbind, e de-acolo...

    Camelia19 [12.10.15 18:26:35] »

    @traian. leuca - Scuze, de la vest de Cortina am vrut sa zic, m-am incurcat in punctele cardinale, dar cred ca ati prins ideea .

    traian.leuca [12.10.15 18:31:02] »

    @Camelia19 -

    Cortina nici nu e în Tirolul de Sud, dar cultural vorbind, e de-acolo...

    Așa este, eu am intrat în Italia venind din Mauthen (Austria) și am plecat spre Slovenia pe traseul Cortina, Auronzo, Ampezzo, Tolmezzo, Tarvisio, Kranska Gora.

    Deși nu figurează pe harta Tirolului de Sud, zonele învecinate, Mauthen-Sillian și Cortina-Auronzo, au foarte multe asemănări cu celebra regiune.

    Eu am considerat aceste asemănări ca o ”polenizare” a neasemuitelor frumuseți tiroleze.

    Camelia19 [12.10.15 19:47:23] »

    @Marian Preda: Multumesc frumos

    claudiu 71 [12.10.15 21:22:19] »

    @Camelia19 -

    Parcurgerea recenziei si vizionarea fotografiilor mi-a luat aproape 40 minute, un nou record pentru mine

    Daca privesti simultan spre exemplu acelasi obiectiv din Dolomiti sa luam exemplu Fedaia sau Giau, fotografiat de altcineva, observam o diferenta destul de mare, avem impresia ca avem o cu totul alta locatie!!!

    Chiar asta este ciudat la acesti munti parca schimba scenariul, unele linii raman la fel dar un nor, o raza de soare si nu mai recunoastem locul.

    Greu as putea sa recunosc de multe ori un loc daca nu ar fii specificat si am auzit de la mai multi turisti despre acest fenomen care se intampla aici.

    Am poze de la Catenaccio in care munti crezi ca sunt luminati de un neon rosiatic si altele in care apar palizi.

    Si totusi care a fost pasul preferat, Giau?

    Despre Carezza, am spus este o zona superba dar foarte"mofturoasa"nu sta la poze doar fiind acolo poti vedea spectacolul muntilor si luciul acela ciudat al apei.

    Am citit multe recenzii pe:alpentourer.com/alpine_passes si pot spune ca articolul tau de calatorie ar putea fii in prima treime a celor citite aici.

    O buna reclama facuta unui sejur si desigur o"ronda" de povestit si nepotilor sau mai "avant" copiilor .

    Camelia19 [12.10.15 23:06:36] »

    @claudiu 71 - Multumesc, Claudiu, tu esti un expert al zonei și să consideri articolul meu ca fiind de referință, e lucru mare pentru mine. Uff, ai dreptate, e lung, cam prea lung, și când mă gândesc că inițial voiam să fie dintr-o bucată . Până la urmă mi-am dat seama că ar fi prea solicitant pentru cititori și prea greu pentru mine să încarc mai bine de 200 de poze deodată și m-am hotărât să-l împart în două, cel de față și următorul, cu ultimele 2 zile și concluziile, care e încă în lucru.

    Zici că aceleași locuri par diferite în funcție de momentul zilei, vreme sau unghiul din care privești, așa e, noi de exemplu am ajuns pe Pordoi de 4 ori, de am început să glumim pe seama lui dimineața când ne pregăteam de plecare: "Azi iar pe Pordoi? Evident, Pordoi e por noi doi " și de fiecare dată ne-a surprins prin alte culori și alte nuanțe ale stâncilor. Fedaia de asemenea, dintr-un capat arată într-un fel, din celălalt în alt fel.

    Carezza nu stă la poze, probabil dacă era ceva mai mult soare se vedeau altfel culorile și munții peste pădure. Așa, trebuie să mă creadă lumea pe cuvânt când spun că e de vis.

    Și dacă tot ai întrebat de Giau, la finalul celor 5 zile mi-am conturat foarte clar preferințele în materie de pasuri, lacuri, zone în general și localități în particular. Iar Giau e clar preferatul pasurilor, dar mi-a plăcut și Gardena foarte mult. Localitatea preferată am găsit-o în ziua a 4-a, citisem despre ea într-un top al celor mai frumoase orașe din Italia și mi-am dorit mult să ajung s-o văd, deși nu era chiar la o aruncătură de băț. Mulțumesc încă o dată pentru cuvintele frumoase și pentru răbdarea de a citi.

    webmaster [12.10.15 23:47:25] »

    Împreună cu continuarea sau continuările sale, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    Mihai18 [13.10.15 15:05:04] »

    @Camelia 19. Încerc să scriu un ecou la dimensiuni rezonabile, dar nu sunt sigur că voi reuși la un astfel de review. Să o iau sitematic. a) Traseul ales de voi a fost de vis (P-1 și nu numai). Eu nu am mai văzut așa ceva. Transfăgărășanul este „mic copil” Despre Pasul Stelvio. Ca fost ciclist, legitimat la club, am rămas cu această nostalgie și urmăresc El Giro. Pasul Stelvio uneori este inclus în Turul Italiei, ca etapă de cățărare, cu sprint final în vârf. Voi ați ajuns și acolo, bravo vouă. b) Despre fotografii = nota 10. Am votat foarte multe (am dezlegare de la Webmaster). c) Despre mijlocul de deplasare. Te întreb, tot cu Suzi ați fost. Așa da motorizare. Mi-au plăcut P-12,24,25. Acum sunt edificat cu GPS-ul pe motocicletă. P-61 cred că pentru mine ai făcut-o. d) Despre frumusețea mersului pe două roți. Păi, mie-mi spui. Nu se compară cu mersul cu mașina, unde stai închis ca într-o cutie. Mersul cu motocicleta îți dă senzația de libertate. Hai să-ți spun ceva și partenerul tău îmi va da dreptate. Motocicleta se conduce mai mult din corp, mai ales la viraje. Apoi, contează cine stă pe șaua 2, care trebuie și el să știe să stea. Camelia, tu realizezi că și tu contrubui la ținuta de drum a lui Suzi. In viraje nu trebuie să-ți fie frică, să te înclini ca și cel care conduce, că știe el ce face, să nu depășești necesarul, nici la dreapta, nici la stînga că mai rău îl încurci, trebuie să faci corp comun ce cel de la ghidon. Sunteși foarte bine dotați pentru excursii pe 2 roți. Am văzut la voi, 3 coburi pentru mici bagaje, GPS adecvat motocicletei (este o premieră pentru mine), îmbrăcîmintea-la fel adecvată. Tânjesc după vremurile de altădată când eu cu soția eram ca voi (numai prin România). Am citit multe review-uri pe AFA și doar pe voi v-am întâlnit că mergeți cu motocicleta. Și acesta este un motiv să-mi fiți dragi. Aștept ce ne-ai primis, partea 2-a.

    Camelia19 [13.10.15 17:27:31] »

    @webmaster - Multumesc.

    Camelia19 [13.10.15 19:50:17] »

    @Mihai18: Iti multumesc pentru toate cuvintele frumoase si ma bucur ca ti-au placut pozele. Ai intuit bine, cele cu GPS-ul le-am facut pentru tine . Despre Stevio, ce pot sa-ti spun, e fantastic, dar si destul de dificil. Bietii ciclisti, ce chinuiti erau pe pantele alea si pe ploaie. Despre mersul pe motocicleta, evident ai dreptate in tot ce spui. Mie nu mi-e frica deloc, tocmai datorita acestui fapt am putut sa fac atatea poze din mers, de pe pasuri, unele chiar si de pe autostrada. In felul asta nu ma plictisesc si imi alung somnul . Am grija de aparatul foto, incerc sa surprind cat mai bine cadrele, chiar si la viteze de peste 70 km/ora, imi fac setarile din mers etc. Practic, in Dolomiti am stat cu aparatul atarnat de gat tot timpul, mai bine de 600 km. Despre dotari, incercam sa ne facem viata cat mai usoara, sa avem maximum de confort posibil, toate sculele necesare de la kit de reparare pana, la ulei, bujii si multe altele la care nu ma pricep eu , loc suficient de haine, mai greu e la intoarcere cand se aduna o groaza de suveniruri, unele foarte fragile cum ar fi sticle de vin, bere, scoici, tablouri si alte cele. Dar cu putina atentie si grija intotdeauna ne-am descurcat cu toate, fara incidente. Iti inteleg nostalgia pentru vremerile in care tu si sotia mergeati cu motocicleta, dar stii cate cupluri in varsta am vazut prin Dolomiti? O multime, nemti dar mai ales britanici. Am stat, i-am admirat si ne-am rugat ca peste 40-50 de ani sa putem face si noi ce fac ei acum, macar cu masina daca nu altfel si sa avem sanatatea si puterea lor a fi fericiti si de a se bucura de toate frumusetile, precum niste copii. Vine si articolul urmator cat de curand, promit.

    Alina Morar CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [20.10.15 23:20:09] »

    Eu am început sa citesc de la coada la cap, mai intai am lecturat partea a doua Mi-a plăcut mult ce-am citit, mi-ai făcut seara mai frumoasa. Suntem mari iubitori de munte și de altitudini mari... ghețari... fiecare itinerariu de concediu de-al nostru, pe care-l pregatesc eu toata iarna trebuie neapărat sa conțină și parcurgerea a cel puțin un pas alpin și a vizitarea unui ghețar, dacă e posibil. Stelvio Pass a fost visul meu, care anul trecut mi s-a îndeplinit, doar ca atunci am avut parte de vreme rea și nu am văzut absolut nimic, serpentinele le-am urcat printr-o ceata foarte densa, de abia vedeam drumul. Din cauza asta, anul acesta am revenit pe Stelvio, de data asta dinspre Pasul Gavia (un pas care mi s-a părut periculos și foarte ingust), prin Bormio, am avut parte de o vreme superba si am reusit sa ne bucuram din plin de priveliște. Am avut mare noroc.

    La Micul Tibet, nu știu dacă ați remarcat, lucrează niște romani, prieteni de-ai soțului, soț -soție, ei doi se ocupa de cabana. Priveliștea de pe terasa asupra serpentinelor e de vis. Asa-i?

    Camelia19 [20.10.15 23:44:34] »

    @Alina Morar - Noi iubim și muntele și marea, dar după 2 concedii consecutive de mare, am zis că anul ăsta ar fi bine să mai schimbăm ceva. Stelvio se pare că e foarte mofturos, nici noi nu l-am prins cum trebuie, dar va mai fi și o a doua oară cândva și atunci sper să avem mai mult noroc.

    La Tibet am întâlnit un român din Cluj parcă, tare simpatic. Am ajuns chiar când bucătarul era în pauză și inițial ne-a apus că nu poate lua comanda de mâncare. Dar când ne-a văzut așa zgribuliți, s-a răzgândit și ne-a întrebat dacă e bun un gulaș fierbinte și o ciocolată caldă ca să ne încălzim. Bineînțeles că am acceptat bucuroși. Cred că a fost cea mai bună masă din viața mea, la cât ne era de frig. Stateam la masă și priveam pe geam cum ploua și bătea vântul și parcă nu ne mai venea să ieșim de-acolo. Și la Hotel Cherz de lângă Campolongo am întâlnit un alt român din Arad la restaurant, ce mică e lumea.

    Alina Morar CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [20.10.15 23:48:20] »

    Da, din Cluj

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Morar, Camelia19, claudiu 71, danamandache, dorgo, Marian Preda, mariana.olaru, Mihai18
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
    pagină generată în 0.135069847107 sec
    ecranul dvs: 1 x 1