Din Baia Borșa spre Vf. Toroioaga

TIPĂREȘTE

Vremea bună din mijlocul lui noiembrie ne-a mobilizat să nu irosim o zi de sâmbătă cu activități casnice și să o luăm la pas pe cărări de munte.

Obiectivul nostru pentru această drumeție a fost cucerirea Vârfului Toroioaga la 1930 m, al 3-lea cel mai înalt vârf al Muniților Maramureșului după Vf. Farcău și Vf Pop Ivan (vezi impresii). Cum în ultima vreme am avut drumuri prin Borșa, MM și văzând acest munte care stă practic vis-à-vis de Pietrosul Rodnei, ne-a atras să îl explorăm, fiind convinși că dacă vremea va ține cu noi vom avea o priveliște de milioane spre Creasta Rodnei.

După ceva documentare în prealabil, și ținând cont că în perioada aceasta ziua e destul de scurtă, ne-am făcut planul de bătaie, iar la ora 7.30 eram în Borșa. Traseul spre Vf Toroiaga începe din localitatea Baia Borșa, practic un cartier minier al orașului, căci zona a fost exploatată minier intens până prin anii ’90, astăzi încă văzându-se urmele dezastrului ecologic care au ramas și vor mai rămâne sute de ani.

Traseul abordat de noi a fost unul mai neconvențional, urcarea urma să o facem fără marcaj, pe un traseu făcut pe baza hărții și să ne ghidăm în teren, până aproape de vârf, iar coborârea pe traseul marcat, cu coborâre în vechea mină. Scopul principal a fost să fie un circuit, și mai citisem impresii că pe traseul marcat peisajul e destul de dezolant, căci o bună parte din timp treci prin vechea mină și halde de steril, așa că am folosit această abordare.

Intrarea pe traseu a fost din capătul localității Baia Borșa, practic după ce se termină asfaltul mai mergi câteva sute de metri, iar în partea stângă se află drumul forestier Izvorul Hirț. Drumul e lat, așa că mașina se poate lăsa fără probleme.

Echipați și cu ghiozdanele în spate, cu o vreme bună care se anunța toată ziua, am luat-o la pas pe drumul forestier care urmărește Pârâul Izvorul Hirț. Primul kilometru e un drum de TAF, în serpentine, prin pădure, apoi drumul se termină și o iei pe firul apei, pe o urcare mai accentuată și printre pietrele ude. Atenți să nu ne udăm încă de la intrarea pe traseu și verificând din când în când harta cu aplicația Munții Noștri, știam că ar urma să facem undeva stănga pe un drum forestier. Semnal nu mai aveam la telefon și GPS-ul nu era foarte exact, dar am dat de un drum forestier în partea stângă și am început să îl urmăm. La scurt timp mi-am dat seama că nu e drumul care ne-ar fi dus în coama dealului, zona fiind exploatată forestier sunt mai multe drumuri care nu apar pe hartă.

După o bâjbâială de vreo oră, în care am ajuns pe niște urcări cu pante de nedescris, hățișuri și vegetație și în care am urcat și coborât, după cum am văzut ulterior pe Strava (link la finalul articolului), am ajuns în sfârșit la o poiană “La Socolescu” de unde știam că de acum încolo traseul va fi mult mai simplu, abordând creasta.

În poiană e o stână care acum era pustie, iar de aici traseul urma pe zonă de creastă, cu o urcare continuă. O mică potecă, tot nemarcată, dar care se vedea că a mai fost circulație, ne-a purtat pașii spre primul vârf al zilei, Vf. Stâna lui Vărtic – 1808m.

De menționat, că de la ieșirea din pădure și până pe acest vârf, nu ne mai săturăm să admirăm creasta Rodnei care era în spatele nostru. Parcă Pietrosul Rodnei se află la o aruncătură de băț. O vreme perfectă, cu vizibilitate bună, cu un soare blând și fără vânt ne-a dat energie și am început să identificăm toate vârfurile de pe creastă - Vf. Ineu, Vf. Gărgălău, Vf. Galați, Vf. Puzdrele, Vf. Laptelui – și propunându-ne că la anul, unul dintre obiectivele noastre să fie străbaterea acestei creste în lungime de 55 km.

Cu o asemenea priveliște în spatele nostru, de pe Vf. Stâna lui Vărtic am luat-o pe traseu de creastă, cu o potecă înzăpezită cu un strat subțire de zăpadă, care prin unele locuri mai ascudea și gheață, am atins al doilea vârf al zilei, Vf. Murgu cu 1880 m și de aici reperăm creasta principală a Toroiogii. Noi venind pe direcția S-N, ne-am intersectat cu creasta E-V, Vf. Toroiaga fiind la 500 m vest de intersecție. De aici începe și marcajul bandă roșie (BR), care se află pe pietre, dar cum ziceam, deja zăpada se depunea în straturi, iar marcajul pe timpul iernii nu ar fi vizibil.

După 8.7 km și o diferență de nivel de 1100m, puțin înainte de ora 12.00 am pus piciorul pe Vf. Toroiaoga la 1930 m. După ce ne-am delectat cu priveliștea spre sud, a Crestei Rodnei, a urmat spectacolul din Nord, începând cu Muntele Șerban și Vf Pop Ivan pe care fusesem în urmă cu o lună (vezi impresii), apoi Vf. Farcău, cel mai înalt din acești Munți ai Maramureșului și continuând cu Carpații Păduroși și Ucrainei și cu Vf. Hovârla.

Aaaa…. de menționat că e bine de oprit roaming-ul de date, căci treci la ucrainieni cu semnalul și costurile nu sunt mici.

După numeroasele fotografii făcute, am luat-o din nou spre creastă, pe traseul pe care am venit, cei 500 de metri, apoi nu am mai urmat creasta N-S spre Vf. Murgu și Stâna lui Vărtic, ci am continuat pe direcția est, pe creasta principală, urmând BR care se vedea mai rar pe pietre.

La un moment dat poteca mi s-a părut că o ia în jos, înspre sud, dar noi am continuat direct pe creastă, intrând într-o zonă de jnepeniș, dar noroc că majoritatea erau uscați, doar cioatele rămase, apoi întâlnindu-te iarăși cu poteca. Planul inițial era să mergem pe BR până la Reefugiul Lucăcioasa, al cărui acoperiș îl vedeam de pe creastă și apoi să coborâm pe drumul minier marcat cu Triunghi Roșu (TR). Având o vedere de ansamblu de pe creastă, am reperat dintr-o șa un drum care ne-ar scuti de urcarea până la refugiu și coborârea de câțiva km pe serpentine.

Așa că din șa, de unde începea urcarea spre Refugiul Montan Lucăcioasa, am părăsit BR și printr-o tăietură de pădure, cu vedere spre drumul minier, am început o coborâre accentuată și solicitantă din punct de vedere fizic, dar fără pericole de vreo 700 m, astfel evitând 3-4 km de traseu. Am ajuns jos în exploatarea minieră, aici întâlnindu-te cu marcajul TR.

Zona e dezolantă, cu guri de mine închise parțial din care ies ape toxice, cu ruine și clădiri din care nu a mai rămas mare lucru, halde de steril care împiedică orice formă de vegetație să se dezvolte. E trist să vezi un astfel de dezastru într-un parc național, și mă bucur că am ales alt traseu de urcare, dacă îl vedeam pe acesta de două ori ajungeam deprimat după drumeție. De aici se urmează drumul minier încă vreo 2 km și traseul părăsește drumul (care ar duce tot în Baia Borșa dar cu o ocolire de vreo 7-8 km) și o ia prin pădure din partea dreaptă. Urmează o ultimă porțiune de coborâre prin pădure, marcajul e recent refăcut, astfel urmând TR, ajungem la alt drum de exploatare, de această dată al carierei de piatră care încă e în funcțiune. Fiind sâmbătă după-amiaza nu mai e nimeni, doar câțiva căței care ne latră și ne avertizează să stăm la o parte de utilaje și după încă 2 km pe drumul de exploatare ajungem la Izvorul Hirț, de unde am plecat.

Per total, a fost un traseu interesant, pe un vârf pe care de mult timp ne doream să ajungem. Mă bucur că am făcut circuit, recomand tuturor chiar dacă nu e marcat, decât să treci de două ori prin peisajul dezolant al explorării.

Chiar dacă a fost o vreme foarte bună, nu ne-am întâlnit nici măcar cu o persoană pe traseu, ceea ce înseamnă că nu este o rută foarte populară.

Ca și date tehnice:

Traseu: Baia Borșa – Drumul Forestier Izvorul Hirț – Stână La Socolescu – Vf. Stâna lui Vărtic – Vf. Murgu – Vf Toroiaga – Șaua dinainte de Refugiul Lucăcioasa – Gura Băii – Baia Borșa

Lungime traseu: 17.33 km

Diferență de nivel: 1.162 m cu altitudine maximă de 1.930 m

Marcaj: inexistent pe porțiunea Izvorul Hirț – La Socolescu – Vf Stână lui Vărtic – Vf Murgu; apare bandă roșie (BR) doar pe pietre cu 500 m înainte de a ajunge pe Vf. Toroiaga și se continuă până la Refugiul Lucăcioasa; pe porțiunea Gura Băii - Baia Borșa triunghi roșu (TR) recent refăcut și des.

Durată: 7h și 02 min, din care timp efectiv de miscare 5h și 54 min

Link Strava: strava.com/activities/6251632059

Drumeții faine și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1494 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI