Din Crasna Vișeului pe Vârful Pop Ivan

TIPĂREȘTE

După mai bine de 5 luni de pauză de la drumeții montane din tot felul de motive personale, obiective și mai puțin obiective care ne-au ocupat weekend-urile, la început de octombrie am zis că e musai-musai să facem o drumeție, cât încă mai prindem vreme bună și ziua e destul de lungă.

Aveam de ceva timp în gând să mergem în Munții Maramureșului, mai exact pe Vf. Pop Ivan despre care știam că e un vârf nu foarte popular, atât din cauza faptului că traseul e nemarcat, dar și că o bună porțiune mergi pe granița româno-ucraineană și practic vârful e pe teritoriul ucrainean.

Așa că am început documentarea despre posibilele trasee, am achiziționat harta cu Munții Maramureșului (recomand hărțile de la Munții Noștri, sunt foarte practice) și am dat search pe google să vedem ce găsim, și am constatat că sunt destul de puține și vechi informațiile despre traseele din această zonă.

Până la urmă ne-am hotărât să facem traseul din Crasna Vișeului de la Cabana Paltinu, cu urcare pe Muntele lui Șerban, înaintare pe frontieră, cucerirea Vârfului Pop Ivan, așa zis-ul Drum al Contrabandiștilor (din cauza contrabandei cu țigări), urcare pe Vf Paltinului și coborâre înapoi la cabană, un traseu care ar fi trebuit să îl facem în circa 10-11 ore, cam timpul pe care am avea lumină naturală în această perioadă a anului.

Neavând informații foarte precise, am sunat la Salvamont Vișeu să îmi confirme timpul aproximativ, dacă ne-am încadra în aceste ore de lumină, să nu avem surprize că ne prinde noaptea pe un traseu nemarcat. Cei de la Salvamont au fost de foarte mare ajutor, mi-au dat toate informațiile necesare, mi-au spus că dacă avem condiție adecvată nu ar trebui să avem probleme cu această fereastră de timp și că e recomandabil să anunțăm Poliția de Frontieră pentru a nu avea probleme.

După ce am primit informațiile necesare, am sunat la Poliția de Frontieră Sighetul Marmației să îi anunț, iar ei mi-au făcut legătura cu Postul de Poliție de Frontieră Poienile de Sub Munte. Le-am povestit de intenția mea de a face acest traseu și mi-au cerut să le trimit pe mail o cerere în care să cer acces în fâșia de protecție. Cu cererea transmisă pe mail-ul dat de ei și cu descifrarea traseului, cu copiile după CI atașate, în câteva ore am primit aprobarea în care mi se specifica zona de frontieră unde am acces (nr. Bornelor), am descărcat-o pe telefon să o avem la noi în caz că ne întâlnim cu vreo patrulă și astfel am rezolvat cu problemele administrative.

Astfel, traseul propriu zis l-am început în jur de ora 7.00 dimineața, după o noapte de cazare în Crasna Vișeului. Deși încă era noapte afară și temperatura sub 0 grade, nu ne-am lăsat intimidați și am pornit cu mașina pe drumul care traversează localitatea și merge spre Cabana Paltinu. După ce lași casele în urmă, se termină asfaltul și aproximativ 6 km înaintezi pe drum de pietriș, fără probleme pentru orice mașină, care acompaniază Pârâul Frumușeaua.

Pe la 8 fără ceva am parcat mașina lângă fosta Cabană Paltinu, care acum aparține de Salvamont cred, dar era închis totul, o stână e în apropiere, acolo deja se vedea mișcare, ne-am echipat și am luat-o vreo 200 de metri înapoi pe drumul pe care am venit până am dat pe partea dreaptă de un drum de TAF care o ia abrupt la deal. Practic pornim de la o altitudine de 680 m și trebuie să ajungem la punctul final de 1936 m.

Știam că marcajul lipsește pe cea mai mare parte ar traseului, dar ar trebui să avem poteci cât de cât vizibile și să ne ghidăm după hartă, iar după ce ajungem pe creastă ar trebui să fie mult mai simplu.

După drumul de TAF care are vreo 700-800 de metri pe o pantă abruptă intrăm în pădure pe o potecă și urmăm culmea abruptă a dealului. Poteca se transformă în șanț mai mult, apare o primă intersecție cu altă potecă în dreapta care ar coborî în vale, însă noi știm că avem de mers în sus, iar după aproximativ o oră ne intersectăm cu un drum mult mai vizibil, care teoretic ar coborî înapoi spre Crasna Vișeului. Ținem stânga și după aproape o oră jumătate de urcat ieșim în creasta Muntelui Șerban, întâlnind doar un iepure care ne sperie un pic când țopăie brusc dintr-un tufiș.

Deja soarele începe să bată și să ne încălzească un pic, știm că de acum am scăpat de pădure și în principiu o să fie doar traseu de creastă. Facem un mic popas apoi o luăm pe cărarea bătătorită și 3 stâne care deja sunt cu oile coborâte ni se arată în cale. Aici găsiți singura sursă de apă potabilă întâlnită pe traseu, la prima stână, un furtun care captează un izvor. Trecem pe lângă el și în fața noastră reperăm Vârful Polonica (1622 m) care se află și el pe graniță și o stâncă masivă numită Claia, aproape de Vf. Șerban.

Aici suntem la 1394 m și începem urcarea pe pajiște cu Muntele Pop Ivan și Paltinu în față și dreapta și valea abruptă dintre ei, printre tufe de merișoare și afine la care mai facem câte un popas să ne “energizăm” . Poteca o ia când prin jnepeniș, când printre bolovani, abrupt pe alocuri și ajungem la baza Clăii, formațiunea stâncoasă pe care o vedeam de la stână. O ocolim prin partea dreaptă, și vedem în față Vf. Șerban cu bornele de frontieră pe el, iar Pop Ivanul când se ascunde în ceață, când apare în bătaia soarelui, cu borna imensă de pe vârf.

După aproape 4 ore de urcat continuu ajungem pe Vf. Șerban la 1794 m, practic pe graniță, căci borna ucraineană marcată cu nr. 359, vopsită recent în galben cu albastru și cu stema Ucrainei pe ea ne anunță acest lucru. Borna românească, din păcate, aflată la 5 metri distanță e ruptă pe jumate, iar spațiul dintre ele e practic “no man’s land” . Țin să menționez că toate bornele ucrainene arătau impecabil, pe când ale noastre abia se vedeau. Aici facem un popas mai lung, mâncăm ceva dulce să prindem energie, vedem Vf. Pop Ivan care ne așteaptă după o coborâre în șa apoi încă o urcare. Poteca urmărește granița, cu porțiuni de jnepeniș, altele mai stâncoase, fiind pe creastă, atât în dreapta cât și în stânga avem văile adânci care străjuiesc acest traseu. Când suntem în Ucraina, când în România, ne uităm după altă lume pe traseu, dar nu vedem pe nimeni care să se fi aventurat pe aici.

Pe partea Ucrainei, jos în vale, vedem o cabană din care iese fum, câteva mașini de teren jos și cu binoclul reușesc să identific și ceva oameni. Este vorba de Cabana Stuhna, aflată pe teritoriul ucrainean, singurul refugiu care l-am găsit în zonă în caz de vreme nefavorabilă. Cei de la Salvamont m-au atenționat că nu avem refugii pe acest traseu, acesta fiind singurul și aflându-se pe teritoriul ucrainean și ar fi bine să avem pașaportul cu noi în caz că am fi nevoiți să apelăm la el.

După coborârea din șa, începem ascensiunea spre Vârful Pop Ivan, care tot intră și iese din ceață, la un moment dat vedem un grup de vreo 10 turiști care stau lângă bornă și suntem bucuroși că nu suntem chiar singuri. Urmărind tot poteca cu bornele de frontieră, ne intersectăm cu câțiva dintre ei, dar se pare că sunt ucrainieni și nu vorbesc deloc engleza, din semne înțeleg că merg spre Cabana Stuhna, le urăm drum bun în română, ne răspund și ei ceva în ucraineană și apoi dă-i cu urcarea spre vârf. Ceilalți au luat-o tot spre partea Ucrainei, deci fără români astăzi pe porțiunea aceasta. Deși la început părea o porțiune scurtă, ne cam iese sufletul, pulsul ajunge în jur de 200bpm și facem din ce în ce mai multe pauze scurte. Ne intersectăm cu un panou de marcaje turistice, dar sunt ale ucrainenilor căci au caractere chirilice și cu un vânt aspru în față, după vreo 5 ore și ceva de la începutul traseului cucerim Vf. Pop Ivan și ne aflăm la 1936 m, al doilea cel mai mare vârf al Munților Maramureșului după Vf, Farcău (1957 m).

Practic Vf Pop Ivan e pe teritoriul Ucrainei, căci bornele de frontieră sunt la vreo 10 metri sub el, aici o bornă mare mâzgălită cu tot felul de înscrieri chirilice și cu steagul Ucrainei pe ea, flendurit de vânturile aspre ne anunță că am părăsit România. Ne facem câteva poze, avem norocul iar să scăpăm de ceață, partea de munte ucraineană parcă e și mai spectaculoasă cu căldările glaciare și un mic lac glaciar sub, le admirăm și suntem bucuroși că am reușit să ajungem pe acest traseu sălbatic.

Până aici am mers în jur de 11 km, cu o diferență de nivel de 1200 m și ne resimțim un pic mai ales că pauze lungi nu am făcut. Admirăm crestele Carpaților Ucraineni, cu Hovârla în depărtare, punctul lor maxim, în sud reperăm Creasta Rodnei, cu Pietrosul Rodnei și continuând cu Țibleșul. Vântul nu ne lasă să facem un popas lung, temperatura e în jur de 0 grade, norii vin și pleacă de pe vârf.

Traseul continuă tot pe linia graniței și aici trebuie să ne hotărâm pe unde o luăm la coborâre. Conform hărții, avem două variante. Cel mai scurt traseu ar fi ca în prima să facem dreapta, pe o coborâre abruptă a unui picior al muntelui până la o stână ce o reperăm de pe Vf Șerban și de acolo prin pădure să continuăm pe firul Văii Frumușeaua pe lângă apă.

Cealaltă ar fi să mergem tot pe granița româno-ucraineană, prin Capul Groși și apoi urcare pe Vf Paltinu, prin Poiana Paltinu, un traseu tot pe creastă, însă ceva mai lung și mai solicitant. Cum stăteam bine cu timpul și eram în grafic, am zis că mergem pe drumul mai lung, căci vremea era bună și preferam să merg pe creastă decât prin pădure plus aveam avantajul drumului marcat.

Așa că am început coborârea abruptă de pe Pop Ivan pe linia de frontieră până la Capul Groși, vreo 2 km, ajungând la 1500 metri. Aici ne mai întâlnim cu 2 turiști, români de această dată care au venit cu o mașină de teren până la o stână din apropiere, chiar sub munte, traseu din Poienile de Sub Munte. Lăsăm linia de frontieră în partea stângă și ne îndreptăm privirea spre Vârful Paltinului care pare că e mult mai abrupt decât ne gândeam noi.

Cu energia mai scăzută, vântul bătând puternic din spate și cu o durere de genunchi care se tot intensifica pe porțiunea de coborâre, parcă m-am bucurat că avem de urcat și o să mă mai lase un pic. Cărarea aici se mai vedea ușor, dar direcția era intuitivă oricum, așa că abordăm și această ultimă urcare de la 1500 la 1711 m, cât are Vf Paltinului și de acolo privim toată creasta pe care am venit. La câteva sute de metri sub vârf găsim o vatră de foc și profitând că vântul nu mai bate așa tare, facem un popas mai lung, aprindem și noi focul să prăjim slănina ce o aveam în traistă, și cu celelalte merinde punem de-o masă copioasă și mult așteptată căci am ars câteva mii de calorii până acum.

După pauza aceasta de vreo 40-50 de minute, și după ce ne-am asigurat că focul e stins, am început porțiunea de coborâre spre Cabana Paltinu. Poteca ne duce spre Poiana Paltinului, și abia aici începem să dăm peste marcaje turistice, marcaj punct albastru și bandă galbenă care duc spre Cabană. Marcajele sunt refăcute recent, dar oricum traseul e intuitiv, coborârea când abruptă când mai domoală și care ne solicită genunchii neantrentați de ceva timp și obosiți. Trecem de o stână care pare în paragină și începem să intrăm prin pădure pe un drum de car. Lângă stână e un indicator cu timpul până la cabană, indicându-ne 2 ore, dar nu am făcut mai mult 1 oră, drumul ducându-ne cât printr-o poiană, cât prin padure. A fost frumos să alegem acest traseu căci ne-am putut bucura de culorile toamnei, de copacii care mai de care mai colorați.

Așa că după 9 ore și 30 de minute de traseu, o distanță totală de 21 km și diferență de nivel de 1785, cu genunchii tremurând, ajungem din nou lângă cabană, în apropierea stânei care încă avea oile pe pășune.

Din drumețiile pe care le-am făcut, mi s-a părut una dintre cele mai solicitante (ca și diferență de nivel e cea mai mare), pe un traseu nemarcat, sălbatic, nebătut de multe persoane, care ne-a dus în țara vecină, cu priveliști superbe. Recomand tuturor acest traseu, dar cu grijă căci poate impune probleme din prisma efortului, cu o pregătire și documentare prealabilă căci nu prea găsim marcaje sau refugii, și cu aprobarea poliției de frontieră. Poate că e multă bătaie de cap pentru unele persoane, dar merită în totalitate!

Drumeții frumoase și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2925 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI