Pe Poteca Regală, într-o frumoasă drumeție către Poiana Stânei Regale

@Crazy_Mouse:

La Poiana Stanei am fost de mai multe ori. Traseul acesta a trecut prin mai multa etape. Situatiile pe care vinle punctez sunt de prin anii '90.

Poteca Regala este accesibila din mai multe puncte. Unul din acestea este din curtea Castelului Peles. Acest acces a fost o perioada inchis.

Drumul pavat prin padure este intr-adevar o placere pentru persoane de orice varsta.

Drumul auto a fost intr-un timp intr-o stare execrabila si trebuia sa ai mult curaj sa te inhami sa il parcurgi cu masina si o spune unul care nu de putine ori se risca poate mai mult decat e cazul, cum va voi povesti in curand despre o plimbare catre Muntele Mic. Nu stiu cum e acum drumul auto.

Iar cel mai trist a fost cand Cabana Poiana Stanii candva in circuitul turistic al muntilor Bucegi a fost inchisa iar acest drum a fost astfel oarecum ascuns si nepopularizat datorita lui Ceausescu.

Poiana cu fanete si flori de la Poiana Stanii e mirifica.

Felicitari pentru plimbare. Si articol.

@Dan&Ema: Data viitoare o să abordăm Poteca Regală din curtea Castelului Peleș, așa vom mai mări puțin traseul. În ceea ce privește drumul auto spre Stâna Regală, nu m-am interesat despre starea lui întrucât nu a fost de la început o opțiune pentru noi. Totuși la terasa din poiană ajunseseră mașini cu o gardă la sol mai mică decât o Dacia Logan, astfel că presupun că drumul poate fi parcurs cu ceva atenție și cu răbdare. Totuși, rămân la recomandarea inițială pentru toți: mergeți pe jos prin pădure către Stâna Regală, este superb!

Mutat în rubrica "Drumeție spre Poiana Stânei Regale, SINAIA" (nou-creată pe sait)

@Crazy_Mouse: Un articol minunat care mi-a placut in mod deosebit. Acum nu contest celelalte articole ale tale pe care le savurez pur si simplu insa Poiana Stanei este o destinatie pe care mi-am dorit-o anul acesta insa nu am putut sa o realizez atunci cand am fost acolo la sfarsit de martie.

De ce imi doresc sa ajung acolo? pentru ca am amintiri minunate de cand aveam cred ca maxim 10 ani, cand am fost acolo cu parintii si fratele tatalui cu familia si am inchiriat o casuta, si era minunat sa ai in fata acea pajiste mirifica, sa alergi prin iarba si sa culegi flori.

Sunt lucruri mult mai recente pe care nu le tin minte dar acele zile acolo le tin minte (binenteles nu sunt amintiri perfecte si mai degraba franturi).

Mi-ai facut o zi minunata, felicitari, votat cu mare placere.

@Crazy_Mouse:

Frumos articol si poze. Cand saptamana de lucru avea sase zile (uneori chiar sapte si nu comentam), Sinaia era locul cel mai frumos si usor de ajuns. Am facut cateva trasee prin zona aceea de care-mi aduc aminte cu drag, mai avem ceva diapozitive de la acele drumetii. Apoi dupa '90 zona a devenit destul de greu de vizitat sambata/duminica, plus ca ne-a dezamagit restaurantul Cabanei Schiorilor, asa ca am ramas cu frumoasele amintiri. Din cand in cand, ne oprim putin in Sinaia.

@Crazy_Mouse: Aţi făcut ce aţi făcut şi, deşi mă hotărâsem să nu mai scriu nici ecouri, subiectul articolului m-a determinat să nu îmi respect promisiunea faţă de mine. Şi pentru că nimic nu e întâmplător, întâmplarea a făcut să acord super bonusul, iar acest vot m-a determinat să scriu acest ecou.

De Poiana Stânii mă leagă foarte multe amintiri şi toate numai plăcute. În 1968, în iulie - august, timp de 7 săptămâni, am fost într-o tabără de practică, în tabăra de la Schiori. Cum la 20 de ani nu-ţi prea arde de muncă (pentru care eram de fapt noi acolo), eram toată ziua pe munte, Poiana Stânii fiind cel mai aproape de noi. Pentru că la cabană ne-a plăcut, în vacanţa de iarnă am revenir intr-o tabără, de odihnă de data asta, iar in vara lui 1969, am revenit in tabără. In 1973, în concediu, de data asta, cu viitoarea mea soţie am fost de mai multe ori în drumeţiile noastre pe munte, la Poiana Stânii, unde am făcut şi plaja. Am revenit dupa aceea mai în fiecare vară până in anul 1978, când m-am reprofilat pe Trasfăgărăşan. In multe sâmbete veneam cu trenul la Sinaia, puneam rucsacurile în spinare şi pâna la Poiana Stânii nu ne opream.

In poiana din faţa cabanei, fiind în tabără, ne făcusem un fel de sănii din bucăţi de PFL, legate cu o sfoară în faţă, cu care coboam la vale. Cel care întâlnea o piatră in drumul său vă daţi seama ce bucurie era pentru el. Tot în zonă, în aceaşi tabără, am avut o întâlnire cu Moş Martin, care culegea zmeură din aceaşi tufă cu noi, iar când ne-am văzut reciproc, de bucurie, fiecare s-a grăbit să împărtăşească bucuria întâlnirii prietenilor, noi spre tabără, ursul pe munte în sus. Dar de ajuns cu amintirile, că dacă mă apuc să e povestesc trece baba cu colaci.

Numai bine şi călătorii plăcute!

@mishu: Uite cât de mult înseamnă amintirile care se fixează încă din copilărie și care rămân pentru toată viața într-un colțișor al creierului! Acesta este principalul motiv pentru care și noi îl luăm pe juniorul nostru peste tot, în timp vor rămâne unele frânturi și copilul va învăța să iubească și să aprecieze natura pentru toată viața! În urmă cu vreo doi ani am început cu plimbări foarte scurte și am ajuns ca în vara asta băiatul să reziste la drumeții medii (cum a fost și cea către Stâna Regală).

Mă bucur că articolul v-a redeșteptat amintiri plăcute!

@Dan&Ema: Cum sunteţi persoana care m-a corupt să scriu primul ecou, la un articol al dvs. despre Cheile Bicazului, perseverz în abatere. Articolul despre Poiana Stânii nu mă poate lăsa indiferent, mai ales că am foarte multe amintiri legate de această zonă. Drumul spre cabană l-am parcurs de la stâncile Sf. Ana spre cabană, iar de coborât am preferat o potecă prin pădure, care ieşea în spatele taberei Schiori. Tot de la Poiana Stânii mai urcam la Piatra Arsă, de unde continuam drumeţia fie spre Babele, fie spre Padina, fie spre Furnica. Oricum toate drumurile le-am făcut numai pe jos, chiar dacă locul de plecare era din gară, sau din zona Uzinei de Mecanica Fina. Aşa că despre calitatea drumului auto de acces la cabană nu am nici un fel de amintire. Tot aşa cum nu îmi amintesc ca vre-o poteca spre cabană să fi fost pietruită. Probabil ca după 1979 să se fi pietruit, ceea ce este bine. ” Poiana cu fanete si flori de la Poiana Stanii”, cum o numiţi dvs. noi o foloseam ca pârtie pentru săniuş, atât vara, cât şi iarna.

Dar de-ajuns cu vorba, că s-ar putea să vă plictisesc cu o parte din amintirile mele.

Numai bine şi călătorii plăcute!

@elviramvio: Chiar dacă este destul de greu să te miști în weekend pe Valea Prahovei, noi mergem de câteva ori pe an, de obicei la sfârșit de săptămână. În timpul sejurului din luna august 2016 ne-am hotărât să mergem duminică la Bușteni pentru câteva ore. Am analizat toate variantele posibile: cu mașina am exclus din start pentru că nu voiam să parcurgem puținii kilometri în câteva ore dus-întors, cu microbuzele care fac legătura între stațiuni ar fi fost cam același lucru. Ce mai era de făcut?! Am ales să mergem cu trenul și a fost o decizie excelentă, mai ales că în Bușteni gara se află aproape de zona centrală a stațiunii. Și ne-am întors după vreo 4 ore la Sinaia, mulțumiți că nu ne-am blocat în traficul infernal de pe Valea Prahovei. Un alt câștig a fost și faptul că cel mic este încântat de călătoriile cu trenul, indiferent cât de scurte ar fi acestea!

Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot!

@Crazy_Mouse: M-am plimbat alături de voi citind şi uitându-mă la pozele ataşate.

Să tot fie vreo 5 ani când am descoperit această potecă iar când am ajuns în Poiană a fost wow... fără cuvinte, era în luna mai, totul era verde, un verde odihnitor şi am prins o zi când nu era aglomerat de turişti, iar plimbarea am finalizat-o la masă pe terasă, de unde puteam urmării bucătarul cum pregătea bucatele în nişte tuciuri imense. Totul a fost foarte bun dar scump, n-am comentat.

Noi când ajungem în Sinaia ne place mai mult să mergem în Poiana Stânii decât să urcăm până la cota 1400 sau mai sus.

Felicitări pentru plimbare.

Constat că articolul tău este primul scris despre această destinaţie (aşa ne spune web-ul).

Toate cele bune.

@mishu: Dacă tot mi-am incălcat promisiunea făcută mie de a nu mai scrie nici ecouri, nu pot să nu scriu căteva rânduri la ecoul dvs. Mă bucur că vă doriţi să ajungeţi la Poiana Stânii şi vă doresc să ajungeţi acolo. Uite, pentru dvs. fac o abatere de la regulile mele şi nu mă supăr dacă ajungeţi acolo chiar şi cu maşina, deşi nu am mai facut această recomandare nimănui până acum. Daca scrieţi un articol la care ataşaţi şi nişte poze, jos pălăria! Pajiştea de care vorbiţi, a fost pentru noi pârtie de săniuş, pe timp de iarnă, dar şi pe timp de vară, sau loc de plajă în concediul din 1973. Şi tot pe acea pajişte, în concediul dn 1973, erau câteva căpiţe de fân proaspăt, care nu puteau fi un loc mai bun de odihnă.

Amintiri, amintiri...

Numai bine şi călătorii plăcute!

PS. Nu am uitat că aţi promis nişte articole despre Bucovina.

@liviu49: Consider că chiar ar fi o pierdere dacă nu ați mai scrie nici măcar ecouri, mai ales că aproape de fiecare dată ecourile sunt de fapt o istorioară interesantă! Așa că noi ceilalți trebuie să vă oferim cât mai des motive să interveniți!

În ceea ce privește întâlnirile pe munte cu Moș Martin, sper că vom avea mereu drumuri diferite! Anul acesta am vizitat Zoo Brașov și am văzut acolo o matahală de urs; ne cam dispăruse zâmbetul de pe buze pentru că atât eu, cât și soția ne-am imaginat în același timp o întâlnire cu mastodontul acela pe vreo potecă întunecată din munții noștri! De fiecare dată când mergem pe munte asta este frica noastră cea mai mare, însă anul acesta am tot ales trasee ușoare și circulate, pentru ca șansele de a întâlni vreun urs să fie cât mai mici! Mai ales că mergem și cu cel mic pe munte!

@ANILU: Adevărul este că la Cota 1400 e foarte aglomerat, mai ales într-un weekend de vară, așa că Poiana Stânei pare a fi o destinație mai bună. Unde mai pui că prețurile la telecabină, telegondolă sunt destul de piperate!

În ceea ce privește articolul meu, este primul scris în acest an cu privire la drumețiile spre Poiana Stânei Regale; mai există alte câteva articole pe site (încărcate anii trecuți) referitoare la Stâna Regală și toate au fost adunate de către webi într-o rubrică nouă, creată astăzi.

Mulțumesc pentru lectură, ecou și vot!

La fel ca şi colegul Dan&Ema, nici eu nu mă pot abţine de la un un ecou referitor la un traseu, care îmi aduce aminte în primul rând de anii tinereţii.

Am făcut traseul de patru ori (prima oară în luna mai 1976) combinat cu urcări spre cota 2000, Padina, Bucegi, Crucea Caraiman, etc.

Ultima oară am urcat în această poiană cu un grup de prieteni în 2011 şi cu acordul celor de la restaurant am încins în poiană o partidă de footbal. Amintiri, amintiri...

@liviu49: Nu-mi uit promisiunea, pozele le-am gasit deja si spre norocul meu sunt grupate pe zile, asa este cand cauti una dai de alta. In curand o sa mai am niste articole placute sper si din fericire sunt toate din Romania. Vor fi ca o provocare deaorece sunt foarte sigura ca veti avea multe de adaugat.

@Crazy_Mouse: Frumoasă excursia pe Poteca Regală. Am fost încântat la rândul meu atunci când am urcat pe cărarea sinuoasă (un fel de „cărarea galbenă” în vara anului trecut (vezi impresii). Se leagă atât de multe fragmente de istorie de aceste locuri... superb.

Calendarul Minervei din 1910 publică impresiile poetului Dimitrie Karnabatt ce călătorise pe Valea Prahovei. Iată frumoasa descriere: Cărările urcă și coboară, cotesc, despică brădetul, lăsând când în dreapta, când în stânga șirurile de păduri ce se prăvălesc în jos, până ce lătratul câinilor de stână deșteaptă ecourile. Am ajuns la Stâna Regală. Aci în vârfuri de munți, se deschide și se lărgește un platou ce-ți dă iluzia unui liniștit întins de șes. Fânul crește înalt și gălbui, mângăiat de adierele vântului; sub scânteerile soarelui se ridică sboruri de sprintene lăcuste și acel concert strident, de mii de glasuri ce se înalță din erburile șesurilor... Vacile pasc în voe, risipind pe verdele gălbui al platoului mari pete roșcate și albe, însoțind fiecare pas, fiecare mișcare cu o vibrare de clopot, ce se îmbină în fășii melodice, ce se contopesc în acea largă și domoală armonie care se desface de dimineață și până seara pe întinsul platoului. La marginea de sud a platoului este stânca Franz Iosef, botezată astfel în amintirea ospățului ce s-a dat aci în cinstea monarchului vecin, cu prilejul vizitei făcute Suveranilor noștri... Din înălțimea uriașă a stâncei privirea se înspăimântă cătând în jos, în prăpastia abruptă, sub care cad pădurile întretăiate de stânci ce stau să se surpe într-o repezeală vijelioasă, în această adâncime în care depărtarea pune o tremurătoare și străverzie masă de ceață albastră. Jos, la poale, Sinaia se zărește ca un amestec de puncte albe și roșii.

@tata123: Superbe aceste impresii de călătorie! Nu le cunoșteam, așa că îți mulțumesc pentru inserarea lor la articolul meu! În fața unor astfel de rânduri, pare că scrierile noastre pălesc!

În ceea ce privește drumețiile pe potecile ascunse prin pădurile de pe Valea Prahovei, eu sper că vremea va ține cu noi și în această toamnă și că vom mai avea la dispoziție alte zile frumoase în care să ne plimbăm prin mijlocul naturii!

Mulțumesc încă o dată pentru acest ecou!

Mulţumesc pentru informaţiile prezentate în acest articol. Am ales acest mic traseu într-o zi din septembrie şi s-a dovedit o alegere foarte bună:

- este foarte bun pentru cineva care doreşte o "încălzire" înainte de o drumeţie mai serioasă

- este foarte liber, astfel micşorând foarte mult riscul (practic zero) în condiţii de pandemie

- cu mici excepţii, este foarte curat (nu vezi gunoaie ca în alte locuri) ​​​​