În sfârșit, o drumeție pe Ipsarion (1204 m)

TIPĂREȘTE

Am vrut să urcăm pe Ipsarion încă de acum doi ani când am fost în Thassos, numai că atunci a fost după niște ploi care duraseră 3 luni și drumurile din munți erau impracticabile după cum ne spusese toată lumea cu care am vorbit despre asta, de la gazdele noastre de atunci, până la cei de la centrele de închiriere ATV-uri sau proprietarii de taverne. De data asta am sperat să ne iasă și ne-am propus să încercăm pe la mijlocul sejurului ca să avem timp să mai luăm ceva informații de la fața locului în afara celor cu care venisem de acasă. Ce informații, de unde?

În lipsa punctelor infoturistice am vorbit tot cu gazdele și cu localnicii, iar a doua seară, când ne-am retras spre casă, ne-am oprit la magazinul cu ulei și măsline de la Panagia (unde este fabrica și muzeul uleiului) și le-am cerut celor 2 fete care vând acolo, cu care ne cunoșteam la cât ulei și măsline am cumpărat, să se uite bine la noi și să ne spună dacă ne cred în stare să ajungem până sus.

Ne-am amuzat, ne-au dat o cărțulie despre Thassos pe care o aveau sub tejghea, iar cea mai tinerică a turuit într-una. "Daaaa, cum să nu, este un traseu foarte ușor, în 3 ore ajungeți sus. Eu am urcat de multe ori când eram copil... N-am mai fost demult dar nu vă faceți probleme, este un traseu ușor..."Când ne uitam însă la stânca aia cât este de sus, nouă nu ne prea venea să ziceam la fel, dar în fine...

Cert este că ne-am luat inima în dinți și a doua zi dimineață ne-am luat frumușel de mână, doar noi doi, pentru că celelalte 2 perechi cu care eram nici nu au vrut să audă de așa ceva și am plecat să vedem dacă Ipsarion este abordabil. Singurul lucru clar în cazul nostru este că nu ne-mberbecim în general și că n-aveam nici o problemă să facem cale-ntoarsă într-o situație în care nu ne simțim confortabil.

Cel mai bun punct de plecare într-o drumeție pe Ipsarion (eng Ypsario) este Potamia, de aceea am și ales Skala Potamia pentru sejurul nostru din Thassos. Este vorba despre a ajunge pe jos, pentru că tot acolo se poate ajunge și cu ATV-uri sau mașini 4*4, (dar nu neapărat după cum am văzut sus), din partea cealalată a insulei, de la Maries, pe drumuri forestiere, cu multe, multe serpentine.

Noi am plecat la 8 dimineața din Skala (Plaja) Potamia iar în 20 de minute eram în Potamia. Ulterior am aflat că n-a fost bine. Sunt două motive ca să pleci cât mai de dimineață în drumeția asta. Unul ar fi căldura, dar noi l-am exclus pentru că la data sejurului nostru nu a fost chiar așa de cald. Au fost undeva la 27-30 de grade, o temperatură suportabilă pentru noi, iar 8 ni s-a părut o oră rezonabilă. Ca și perioadă, vă recomand o drumeție pe Ipsarion până în 3-5 iunie și apoi începând cu septembrie. Cred că în iunie-august este prea cald pentru a face așa un efort. Iar celălalt motiv despre care am aflat după ce ne-am întors, este că, doar foarte de dimineață ai o vizibilitate maximă spre Marea Egee și golfuri și chiar așa a fost. Cu toate că a fost o zi frumoasă, fără nici un nor, a fost pâclă și chiar dacă noi vedeam bine peisajul, pozele nu au ieșit pe măsură. Un tip de la o tavernă ne-a spus că ora 5 era ideală pentru a intra în traseu.

Potamia, punctul de plecare în drumeție, este o localitate mică, cu o singură stradă principală, așa că n-aveam cum să ratăm indicatoarele care arată intrarea în traseu. În capătul unei străduțe înguste, betonate, am găsit un indicator mare, maro și după ce am intrat pe stradă am dat de o parcare pe stânga, unde puteam să lăsăm mașina. Se poate merge însă cu mașina până aproape unde se termină plăcile betonate, în jur de 1 km, să zic, dar este din ce în ce mai greu să găsești un loc de parcare, așa că la un moment dat ne-am oprit și noi.

Vârful Ipsarion este cel mai înalt vârf din masivul muntos Thassos (1204 m) și este urmat de Profitis Ilias, 1108 m, pe care l-am avut pe tot traseul nostru în partea dreaptă. Traseul dus-întors înseamnă aprox 14 km, după cum ne-au spus fetele din Panagia și conform experiențelor altora se poate face în aprox 6 ore, plus-minus, funcție de antrenamentul fiecăruia. Nu vă gândiți că o altitudine de 1204 m este floare la ureche, ci țineți seama că se pleacă de la nivelul mării, adică cota 0, iar o pantă de 1200 de m presupune oarece efort.

Traseul începe pe străduța betonată, este marcat cu punct roșu și merge o vreme prin pădure, pe lângă grădinile localnicilor cu stupi de albine, una din îndeletnicirile de bază ale grecilor din Thassos. La un moment dat am dat de magazinul fără vânzător de care citisem pe net aflat în fața unei grădini, unde erau expuse 2-3 borcane de măsline și niște vin local. Prețurile erau puse pe produse, te autoserveai, iar alături era o oală cu capac roșu unde trebuie să pui banii. Vânzător nu exista și nici n-am văzut pe cineva prin curte, doar păsările omului lăsate slobode, câini care lătrau de zor și niște pisici. Ne-am continuat drumul dar mi-am propus să iau și eu ceva la întoarcere, că mai eco decât acolo n-aveam cum să găsesc.

Puțin după acest magazin destul de ciudat, grădinile au început să dispară și am continuat să mergem prin pădure pe un drum forestier destul de larg. Traseul este semnalizat destul de bine cu săgeți din lemn pe care scrie Ipsarion în grecește, săgeți din pietre, săgeți cu vopsea roșie făcute pe copaci sau pe pietre dar și mormane de pietre, clădite în fel și chip. Mormanele astea le-am văzut peste tot în Thassos dar și prin Cipru. Nu știu dacă înseamnă și altceva, dar noi am aflat că mormanele astea se fac dacă îți place ce ai văzut pe unde ai mers.

Izvoare de apă nu prea sunt pe traseu, cel puțin nu la vedere. Izvorul din copac, chiar de la intrarea în traseu, despre care citisem pe net nu mai era funcțional, iar masa de lângă el îmbrăcată în marmură nu mai era folosită de nimeni după cum arăta. Un pic mai încolo este un apeduct pe care l-am văzut plin de apă în niște poze mai vechi, dar acum era uscat și părea o ruină. Traseul merge pe lângă apă însă și sunt izvoare numai că trebuie să asculți apa și să te abați. La întoarcere și soțul meu a făcut un pic de echilibristică ca să ia apă dintr-o stâncă pentru că sus la refugiu nu s-a îndurat nimeni să mai coboare și evident să urce înapoi, 350 de m așa cum ne arăta un indicator de izvor. O doamnă ne-a spus că n-ar fi 350 de m cum arăta indicatorul, ci doar vreo 200, dar noi nu am riscat. Mai aveam o coborâre de făcut, oboseala începea să se acumuleze, iar o pantă de 350 de m era o pantă de 350 de m. La refugiu este un bidon mare de apă, pus în drum, care îți atrage atenția că acolo este apă potabilă. Lângă el este un furtun de unde poți lua apă numai că apa era fiartă și nu exagerez deloc. Noi am avut doi litri de apă și ne-a ajuns doar până sus. Aproape de vârf am găsit niște corcodușe și ne-am mai potolit setea, iar când am intrat în pădure la întoarcere, ne-am abătut la un izvor din stâncă, dar nu e chiar la îndemână.

Ca și grad de dificultate partea prin pădure a fost mai ușoară dar urcușul a fost constant, iar după ce am ieșit din pădure, la baza muntelui am găsit un indicator pe o piatră mai mare care arăta mai multe direcții, cele mai importante fiind la stânga spre Ipsarion (1204 m) iar la dreapta spre Profitis Ilias (1108 m). De acolo a început adevăratul urcuș, mai abrupt, prin zone deschise, în plin soare și am zis eu că nu era cald, dar din cauza efortului ne-am și încins. Potecile au devenit mai mult pietrose și trebuie să calci destul de atent ca să nu aluneci sau și mai rău să te împiedici de ditamai bolovanii de marmură. De aceea este exclus să pleci pe Ipsarion încălțat cu altceva decât cu bocanci. De asemenea, nu uitați de ceva pe cap pentru că traseul are o parte prin pădure și o parte în spațiu deschis, în plin soare.

Am ajuns sus la 1000 de m, la ora 11, după 2 ore și 40 de min de când am plecat de jos. Acolo, sus este un refugiu și chiar dacă pe drum am avut de la un moment dat panorame superbe asupra golfului și Muntelui de marmură, de aici se vede superb. Refugiul este echipat cu tot ce trebuie ca să înoptezi acolo paturi, mese, scaune, un chioș descoperit, încă unul închis vis-a-vis, este loc de făcut grătar cu mese lungi de lemn și băncuțe și dacă la dus erau acolo vreo 3-4 perechi, la întors am găsit o grămadă de mașini cu numere de Grecia care ieșiseră la iarbă verde.

Am făcut și noi un popas la refugiu și ne-am adăpostit de căldură în chioșcul închis ca să ne mâncăm sandwich-ul cu care am plecat de acasă. Ne-am și întins un pic pe băncuțele de lemn ca să mai îndreptăm spinarea și a urmat apoi asaltul final. Am remarcat însă că mai multe persoane s-au întors înapoi de aici.

Vârful Ipsarion nu se vede practic de jos, așa cum am crezut tot timpul. El se află un pic mai în spatele stâncii pe care o vedem de jos și abia când ajungi la refugiu dai cu ochii de el. Urcușul final este o pantă de 200 de m dar destul de abruptă, începe cu niște scări și până sus este mai greu decât orice a fost până aici. Indicatoarele de altitudine pe care nu le-am văzut deloc până la refugiu, sunt din 10 în 10 de m, parcă să te încurajeze puțin, dar tot drumul ești răsplătit cu balcoane de unde ai niște view-uri senzaționale, așa că merită tot efortul.

Foarte aproape de vârf poteca se intersectează cu drumurile forestiere care vin de la Maries și o mulțime de mașini erau parcate acolo.

Am ajuns și noi sus pe vârf, la construcția de ciment care adăpostește un caiet în care cei care ajung acolo lasă câteva cuvinte. Ca să fie ferit de intemperii este băgat într-un fel de cutie de tablă de unde l-am scos și noi, iar soțul a scris un mesaj pe care l-a transmis prietenilor de drumeție din facultate cu care are un rămășag și anume că la 60 de ani, adică la anu, se vor întâlni în Piatra Craiului ca să-și demonstreze dacă mai pot să facă cel mai ușor dintre traseele nemarcate pe care le-au făcut ei, Vâlcelul cu fereastră, și mai mult decât atât, trebuie să găsească biletul pe care l-au ascuns într-un copac atunci când și-au promis asta, adică acum vreo 35 de ani.

Chiar în vârf am ajuns în jur de 12 și am văzut că prima persoană care scrisese în ziua aceea o făcuse la ora 8 dimineața. Probabil că el a știut povestea cu vizibilitatea și la 5 a intrat în traseu.

Am stat și aici, sus, aproape o oră. Ne-am așezat pe pietre și ne-am uitat pur și simplu. La un moment dat a apărut un grup de străini cărora ghidul le povestea ceva. L-am văzut că a început să gesticuleze și toată lumea se uita undeva, unde noi nu vedeam nimic. Am ciulit urechile să auzim ce le spune și de fapt le arăta Muntele Athos care era tot într-o pâclă, dar undeva aproape de cer i se contura foarte clar vârful. Tabloul era ireal, n-am fi remarcat asta singuri.

La întoarcere, aproape de refugiu am mai făcut un popas pentru că ne-am întâlnit cu o familie de români cu 3 copii care se așezaseră pe iarbă înainte să ia stânca în piept și am schimbat impresii turistice cu ei aproape o jumătate de oră.

De aici până jos am mers mult mai repede și cu toate că și la dus și la întors am făcut sub cele 3 ore de care știam, drumeția asta ne-a luat fix 8 ore de când am ieșit și până am intrat pe poarta casei din Skala Potamia unde am stat. În cele 8 ore, apox 40 de minute au însemnat drumul de la Skala Potamia la Potamia, cam 2 ore am stat sus, la refugiul de la 1000 de m și în vârf la 1204 m, iar restul a fost traseul dus-întors.

La întoarcere ne-am oprit la magazinul fără vânzător ca să cumpărăm un borcan cu măsline. De data asta proprietarul, un tânăr pe o motocicletă super, era acolo. Borcanul era 3 EUR și am scos o hârtie mai mare pentru că nu aveam deloc mărunt, dar tânărul n-a făcut nici un gest că ar vrea să ne ia banii și ne-a zis să plecăm cu el că ni-l face cadou. Am avut o discuție care nu se mai termina. Noi că nu-l mai luăm, el că se supără tare dacă nu-i facem această plăcere și până la urmă am plecat cu borcanul că n-a fost chip altfel. Nu știu dacă n-a avut să ne dea rest, sau așa a citit el pe fața noastră, cert este că ne-am ales cu un borcan de măsline foarte bune.

Ar mai fi de spus că nu există nici un pericol în munții din Thassos în ceea ce privește animalele sălbatice. Ne-am întâlnit doar cu gușteri, frumos colorați, fluturi și gângănii multe, corbi pe care i-am auzit și văzut permanent după ce am ieșit din pădure și un șarpe de aprox 1 m pe care l-am văzut după ce am trecut de refugiu spre vârf, care s-a speriat de noi și-a tulit-o. Am mai trecut pe lângă o peșteră astupată, multă ferigă, platani, pini din ce în ce mai mulți cu cât ne apropiam de creastă și să nu uit de flori, într-o multitudine de culori.

Ca și trafic nu pot să spun decât că la dus am prins din urmă o pereche de tineri care stăteau pe marginea apei, dar apoi ne-au depășit și i-am găsit sus la refugiu și am avut în fața noastră un grup de români pe care îi auzeam mai departe, prin pădure. Sus, la refugiu, am găsit câteva persoane iar și mai sus, în vârf, am găsit mult mai multe pentru că veneau cu mașinile de la Maries.

Dacă ar fi să vă fac o recomandare, mie traseul mi s-a părut ușor prin pădure și mediu de la baza muntelui până la refugiu și vârf. Efortul merită din plin însă pentru că pe tot traseul ești răsplătit cu vederi spectaculoase pe care habar n-am să vi le descriu. A fost o experiență pe care eu aș repeta-o oricând și la cât îmi e de drag Thassos-ul, poate se mai întâmplă.

---

VIZUALIZĂRI: 14615 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI