Ypsario sau cum sa faci o drumetie superba... la mare

TIPĂREȘTE

Poate ca multi va intrebati ce am vrut sa spun in titlul de mai sus.

Ei bine, nu am gresit cu nimic. Pentru cei care doresc sa faca si un traseu inedit pe insula, recomand ascensiunea varfului Ypsario, cu inaltimea de 1204 m, cel mai inalt munte de pe insula.

Pentru ca ziua se arata ca fiind una ploioasa si nu era rost de plaja, am hotarat sa facem o ascensiune pe varful Ypsario, despre care auzisem numai lucruri frumoase.

Zis si facut. Ne-am documentat la hotel despre traseu si am plecat spre Potamia, un sat traditional grecesc cu o arhitectura pe care o vezi in reclamele frumoase despre Grecia.

Am gasit cu greu capatul satului datorita multitudinilor de stradute mici si intortochiate care ne-au cam incurcat, dar in final am gasit parcarea descrisa de cei de la hotel.

Am parcat masina langa placuta care indica intrarea in traseul spre varf, bucurosi ca am reusit sa ajungem pana acolo.

Traseul incepe pe o alee betonata de ai impresia ca te afli intr-un parc si nu pe munte, care dupa vreo cateva sute de metri se transforma intr-un drum forestier si apoi intr-o potecuta ingusta pierduta prin vegetatia luxurianta.

Marcajele sunt foarte slabe, majoritatea placutelor de indicare a directiei erau cazute de pe stalpi, noroc ca aveam ceva experienta cu orientarea pe munte datorita multiplelor iesiri pe muntii nostrii.

Poteca urca lejer pe largi curbe de nivel prin paduri dese si adevarate campuri de ferigi uriase, un peisaj salbatic si foarte frumos.

Din cand in cand, cam la fiecare jumatate de ora de urcus, pe traseu se afla montate cate o bancuta pe care sa stati si sa admirati privelistea. Din pacate, noi nu am avut ce admira la urcare, datorita faptului ca ploua mocaneste si era o ceata de nu vedeai la o distanta mai mare de 100 m.

Am urcat sustinut, tot sperand ca ceata se va risipi si ca vom vedea si noi ceva din privelistile descrise de altii. Din pacate, ceata s-a risipit decat cand am ajuns inapoi aproape de masina. Zeii nu ne-au lasat sa ne bucuram de frumoasele peisaje care se ascundeau in negura intunecata.

Aproape de varf, poteca da intr-un platou mare, unde am intalnit mai multe autoturisme de teren cu turisti care platisera o excursie pana aici.

De pe platou, poteca se ingusteaza si mai mult spre varf, in ultima portiune fiind strajuita de movile de pietre pana pe varf.

Varful ca peste tot in Grecia este un mic obelisc din beton, avand atasata o cutie metalica in care se afla un registru in care va puteti scrie impresiile.

Am semnat si noi in registrul respectiv, fiind mandrii ca si alti romani au ajuns pe varf, am facut traditionala fotografie, dupa care am inceput coborarea. Pe traseu, ploaia s-a oprit si in sfarsit soarele a aparut, risipind ceata.

Ne-am bucurat si noi de peisaje, atat cat mai puteam, fiindca deja coborasem foarte mult si eram aproape de autoturism.

Cand am ajuns la masina, deja regretul ne cuprinsese ca tura se terminase, dar totodata ne-am bucurat ca a doua zi urma sa mergem din nou la plaja si la bericioaice.

Cu totul tura a durat cam 4 ore, grad de dificultate mediu, datorita diferentei mari de nivel care trebuie urcata (cam 1000 m).

Recomand tuturor aceasta tura, o plimbare frumoasa pe munte... la mare.

---

VIZUALIZĂRI: 2621 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI