Ypsario, varful Bucegilor din Thasos

TIPĂREȘTE

30 iunie 2009 ziua aleasa de noi, cei 5 muschetari tasosisti, pentru a cuceri inaltimea sa varful Ypsarion (1204m). Am cautat pe internet (am avut wireless bunicel la hotel Kamelia) ziua cea mai putin calda, dar Eleni nu ne-a ajutat deloc, micul dejun incepand la 8.30 am pierdut destul de mult timp, pana cand am terminat toti de mancat.

Cum toti suntem iubitori de munte ascensiunea a fost imbratisata de toata lumea ca cea mai atractiva excursie posibila, restul excursiilor au fost frumoase dar... se putea si fara.

Deci pana am mancat, pana ne-am pregatit se facuse de 9.30, moment in care ne-am urcat in masina si am purces pana in Potamia satul invecinat aflat la 3km, am urcat pana la ultima parcare, unde am mai gasit 10 masinute lasate de turistii ce erau deja plecati in ascensiune pe munte.

Potamia e un sat intortocheat, cu multe case foarte vechi si toti cei ce traiesc aici parca sunt din alt secol, indepartat si parca se misca in reluare din cauza varstei inaintate, accentuand acest sentiment. Foarte ciudat ca un sat mic ca Potamia sa aibe o parcare, dar am inteles de ce, pentru ca turistii ce urca pe munte sa isi lase aici masinile.

Am lasat si noi masina in parcare si am deschis minigps-ul din dotare sa vad cu ochii mei la ce altitudine ne aflam. Calculasem ochio-metric, ca am urcat ceva cu masina, fiecare metru fiind o minibucurie pentru mine, dar cand am vazut ca in parcare suntem doar la 133 m inaltime, deja ma demoralizasem complet, pana sus mai erau inca 1071m de luat in altitudine, lucru foarte greu pentru un om normal.

Ne-am echipat de ascensiune, eu cu aparatura si hainele de schimb, Cris cu apa si mancarea, fara de care nu se poate si am plecat spre cea mai mare aventura traita de noi in insula de smarald. Am mers usor cativa kilometri pe o alee betonata extrem de ingusta pe care am fi putut merge si cu masina, dar noi obisnuiti cu Calea Victoriei, Magheru si Grigorescu, nici nu am luat in calcul posibilitatea asta, ne gandeam ca daca intalnim alta masina ce vine de sus, am sfeclit-o! Eram si noi la prima insula, acum dupa Corfu si Lefkada, nimic nu ne mai sperie.

Am mers destul pe aici si totusi in 3 km nu am intalnit nici o alta masina. Zona e un fel de periferie a satului Potamia, cu multe gospodarii sau terenuri incercuite de garduri, aflate mai mult sau mai putin in paragina. Aceasta parte seamana cu drumul din Nidri la cascada Dimosari, dar nu atat de frumos si elegant ca acolo (lipsa totala lamai). Se merge la un moment dat pe langa un fel de jgheab mai maricel prin care curge apa de munte, ulterior am aflat ca acela este un apeduct construit de romani si inca folosit pentru captarea si aducerea apei in sat.

Un mic raulet izvoraste la un moment dat dintr-un copac batran, sau macar asa lasa impresia, apa e captata cu ajutorul unei sticle de plastic si apoi cu un furtun e trecuta pe partea cealalta a drumului pana la apeduct. Am salutat capritele iesite la lucru, apoi ne-am racorit si noi aici. Desi drumul nu urca prea tare caldura deja instalata ne-a daramat. Am facut o mica pauza de tras sufletul (si o tigara), apoi am inceput sa urcam cu adevarat.

Cararea merge o perioada prin umbra copacilor, apoi iese din padure si ne lasa prada soarelui, foarte putini copaci facand umbra din loc in loc. Fiorul renuntarii statea dupa colt, aproape ne acaparase, dar unde-s 5 puterea creste, asa ca nu ne-am lasat invinsi. Apoi am depasit criza, am intrat intr-un ritm normal si ne-am continuat ascensiunea.

Drumul este frumos, marcat prin indicatoare de lemn, nu ai cum sa te ratacesti, dar ne uimea lipsa altor turisti.

Citisem ca multa lume se aventureaza pe Ypsario, atrasi de peisajul oferit din varf, dar noi inca nu-i intalnisem. Explicatia am primit-o dupa vreo ora de mers, cand s-au ivit in sfarsit turistii, din ce in ce mai multi, dar in sens invers! Am fost umiliti. Deci pe la 10,30-11,00 toti se intorceau deja, adica urcasera pe racoarea din zori, normal nu? Si noi ne-am grabit dar nici nu ne-am gandit sa renuntam la micul dejun oferit de hotel. Eh, ii invidiam ca au scapat de razele neiertatoare ale soarelui, dar acum faptul era consumat. Am fost macar inveseliti ca mai exista oameni pe munte. Apoi au aparut si norisorii, mai multi, mai putini, peisajul se schimba din minut in minut. Dupa jumatatea drumului, din anumite pozitii se iveau imaginile minune despre care auzisem. Acum nu mai conta oboseala, satisfactia recompensa efortul.

In perioadele de cer senin, jos de tot, se intrezarea marea albastra si plaja aurie (nu degeaba i se spune „golden beach”), verdele crud al padurii si casele cu acoperisuri rosii... iar noi parca pluteam deasupra, dominand lumea.

Frumos dar scurt, adica ceata venea peste noi si invaluia totul, apoi fugea, iar soarele lumina din nou valea, si noi ne bucuram din nou de priveliste. Oricum un proverb zice ca ce-i mult strica, asa ca noi am vazut putin, dar am retinut mult. Amintirile raman, pozele raman si poate mai vrem si alta data. Aproape de varf la 1150m inaltime, am dat peste o cabana bine intretinuta, dar inchisa. Ulterior am aflat ca acolo e Clubul montaniarzilor din Thasos. Cabana se afla pe o vale intre doua culmi, la mica distanta de varful Ypsarion.

In vale pe dreapta se vedea si drumul forestier, care vine din Skala Maries, trece prin Maries si pe langa lacul Gena, si pe care poti ajunge bine merci pana sus, cu o masina de teren sau un Logan. Chiar erau 4 turisti in varf la Ypsario care ajunsesera aici cu un jeep Suzuki Jimny si erau foarte multumiti, si odihniti bineinteles, dar ei au ratat imaginile surprinse de noi in urcare. Acum pe varf era ceata si nu se zarea nimic de jur imprejur, adica ei nici nu stiu ce au ratat. Avantaje si dezavantaje, ca intotdeauna in viata. Odata ajunsi si noi pe varf, cu figura invingatorului pe fata, ne-am pozat pe toate partile. Apoi am mancat, ne-am uscat si am pornit la vale, cu gandul la baia binefacatoare ce ne astepta la poale.

Ni s-a parut o adevarata minune sa ai la un loc muntele si marea, padurea si plaja, natura completa. Din pacate nu am stiut de caietul aflat in varf unde puteam sa ne scriem si noi numele si faptul ca „AmFostAcolo”, asa ca am ratat momentul, dar eu sper sa mai ajung odata si cu masina.

Drumetia a fost destul de obositoare, am reusit un record negativ de 3 ore si jumatate pana in varf. La intoarcere am facut un timp mult mai bun, stiam ce ne asteapta si vremea a fost cu noi, mult mai blanda.

La intoarcere ne-am oprit direct pe plaja alba din Skala Panagia, langa hotel Fedra si ne-am racorit in apa deosebit de curata si azurie din golf, iar seara am iesit la Krambousa sa vedem si noi cum arata o Taverna mult laudata. Am incheiat cu succes o zi extrem de plina si frumoasa, de care ne vom aminti toata viata.

Webmaster13 te rog sa fii atat de amabil, cum esti mereu, si sa atasezi urmatorul colaj la acest review, te rog mult si iti multumesc in avans: http://www.youtube.com/watch? v=vyQqhidMRog

---

VIZUALIZĂRI: 6736 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI