Istorie, echitație și un strop de speranță

TIPĂREȘTE

Cum am putea învăța lucruri din istorie fără cronici, consemnări, fotografii și monumente? Cum am putea evita greșelile în momentul în care ”istoria se repetă”? Monumentul ce l-am vizitat, mai bine zis privit cu uimire, dar și cu o urmă de tristețe, se încadrează în rândul clădirilor ce ar putea face parte dintr-o lecție de istorie românească.

Într-o zi călduță de toamnă, pe care am vrut-o și însorită, dar nu s-a întâmplat să fie, am plecat spre Domeniul Cantacuzino de la Florești, județul Prahova. Din București până la Florești sunt doar 85 de km; după ce se trece de Ploiești, se ajunge pe DN 1 în dreptul orașului Băicoi, moment în care trebuie să urmărim indicatorul către stânga – Florești. Aproape de centrul localității avem indicatoare spre monument, în dreapta. Putem parca mașina în alveolele de lângă vechiul zid de piatră; accesul însă este mai facil pe următoarea stradă, cea din apropierea turnului de apă, unde se află o poartă de acces.

Construit de George Grigore Cantacuzino, cel mai bogat român din acele vremuri, personalitate marcantă a politicii românești pentru o jumătate de secol, Palatul s-a dorit a fi o oază de lux și liniște. Nababul, cum a fost numit, se trăgea dintr-o veche familie domnească și a făcut studii de drept la Paris. Întors în țară ocupă diverse funcții în magistratură ca din 1867 să se ocupe numai de politică. Va trece dintr-un partid în altul, în funcție de ”cum bătea vântul” (vă sună cunoscut? ) și va ocupa diverse portofolii de ministru și chiar scaunul de prim-ministru (de două ori). A fost pentru scurt timp și primar al Capitalei.

A făcut numeroase donații: armatei române, serviciului de ambulanțe, dezvoltării rețelei feroviare și îmbunătățirii infrastructurii de transport (poduri și șosele). A fost pentru scurt timp și primar al Capitalei, timp în care a renunțat la salariul cuvenit. A donat bani pentru construirea unei frumoase fântâni ce există astăzi în Parcul Carol din București.

Printre cele trei palate construite de George Grigore Cantacuzino se numără și așa-numitul Micul Trianon de la Florești, Prahova (celelalte două sunt plasate în Bușteni și București – actualul Muzeu George Enescu de pe Calea Victoriei). Grandoarea palatului de la Florești a stârnit admirație printre protipendada epocii – chiar regele Mihai a vizitat domeniul.

Destinat nepoatei sale, Alice, palatul a fost construit între anii 1911-1913. Proiectul a aparținut arhitectului Ion D. Beryndei și a fost executat cu meșteri francezi. Moartea Nababului în primăvara anului 1913 va conduce la oprirea lucrărilor, ajunse la stadiul de finisaje interioare. În 1914 se mai execută câteva mici lucrări, palatul fiind dat în folosință parțial. De asemenea, în perioada interbelică se mai execută intermitent lucrări. Cel de-al Doilea Război Mondial pune capăt epocii de glorie a Palatului de la Florești – urmează epoca de jaf, degradare, fert, etc.

Ridicat în stil eclectic francez, cu elemente rococo și neoclasice, palatul cantacuzin a împrumutat diverse elemente arhitecturale atât de la Marele Trianon, cât și de la Micul Trianon din Franța. Parcul de 150 de hectare ce înconjoară palatul a constituit un mod propice de petrecere a timpul liber, de practicare a echitației (existau grajduri cu numeroase exemplare cabaline) ori de practicare a vânătorii.

Weekendul trecut am profitat de desfășurarea unei frumoase competiții hipice, Karpathia Horse Trial, și am vizitat domeniul – nu știu în alte condiții cum se efectuează accesul. Concursul a avut o strânsă legătură cu încercările de restaurare a monumentului (fondurile strânse din vânzarea bilete se vor duce către lucrări) dar și cu pasiunea pentru cai a Cantacuzinilor. Pe domeniu a fost amenajat un traseu spectaculos; concursul de sărituri și cel de atelaje a fost de asemenea drăguț.

Prima întâlnire cu domeniul o ai prin intermediul zidului de incintă ce înconjoară aproape tot domeniul – construit între 1911-1916 din piatră de râu a rezistat peste 100 de ani (exceptând spărturile făcute pe alocuri de răuvoitori). În câteva locuri există porți frumos străjuite de stâlpi ornamentali. De la locul amenajat pentru desfășurarea competiției hipice am pornit spre Palatul Micul Trianon. Trecem peste un podeț din piatră ce face parte din sistemul de canale și podețe ce împânzeau parcul coborând spre râul Prahova. Puțin mai departe, în apropierea unui platan centenar, se află alt pod ornamental. În pantă, sub nivelul palatului, vedem o frumoasă terasă-fântână pe unde se scurgea apa din bazinul de sus din fața palatului. Frontul de piatră decorat cu figuri geometrice rezistă cu stoicism timpului. Ne îndreptăm spre Turnul de apă, înalt de aprox. 30 m, construcție masivă de piatră, cu scară interioară în spirală. Turnul alimenta cu apă întreg complexul, în partea superioară existând un mare rezervor metalic. Intrarea este încadrată de un frumos ancadrament de piatră.

Trecem pe lângă bazinul de apă în mijlocul căruia a fost refăcut elementul decorativ. Fântânile, bazinele de apă, terasele, canalele și grădina au fost amenajate în stil francez de arhitectul peisagist Emile Pinard.

Înconjurăm ruinele Micului Trianon de la Florești... doar ruine, înconjurate de un gard de sârmă. Noroc cu grosimea zidurilor și piatra de Albești ce au rezistat până azi. Avem în față ”scheletul” exterior al clădirii monumentale de altădată, de formă dreptunghiulară, cu laturi de 36 m x 44 m și o înălțime de aprox. 12 m. În interior vedem bucăți de ziduri și cărămida roșie a pereților. Pe lângă palat sunt împrăștiate diverse fragmente din decorațiunile exterioare.

Studiind celelalte construcții ale arhitectului Berindei cercetătorii au schițat interiorul palatului: la parter erau spațiile de recepție și o mare sală de bal orientată spre grădinile franțuzești. Tot la parter era și o sufragerie și un cabinet de lucru/bibliotecă. Pe laterale erau oficii, dormitoare și grupuri sanitare La etajul 1 existau alte apartamente pentru familie și oaspeți. Demisolul era ocupat de spații tehnice, camere pentru servitori și posibil o cramă.

Cu toate aceste răni deschise construcția monumentală impresionează prin decorațiuni și încăpățânarea de a rezista tuturor vicisititudinilor. Placajul exterior al zidurilor și decorul lor somptuos mai alină din tristețea ruinelor. Blazonul familiei Cantacuzino susținut de doi îngeri este o adevărată operă de artă. Privirea figurilor sculptate în ancadramentele ferestrelor te urmărește peste tot.

În apropiere se află clădirile primului conac construit la Florești de vornicul Grigore Cantacuzino în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1840-1842), ce adăpostesc azi un sanatoriu de TBC. Se poate observa de la distanță complexul format din pavilioane mici cu balcoane și console din lemn.

Din domeniu face parte și biserica ”Sf. Treime și Nașterea Maicii Domnului” construită de vornicul Gr. Cantacuzino între 1826-1830 și refăcută de soția vornicului (mama Nababului) în 1887. Element important este pictura executată în 1888 de pictorul Gh. M. Tăttărescu în tempera.

Cele trei ore petrecute pe domeniul Cantacuzino de la Florești au constituit o întoarcere în timp (accentuată de cai, mașini vechi, ogari, costume de epocă). Alături de mine câteva mii de persoane participante la eveniment au aflat lucruri noi despre persoane importante din istorie și au putut admira ce a mai rămas din Palatul Micul Trianon din Florești.

Să sperăm că urmează vremuri mai bune...

---

VIZUALIZĂRI: 2711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI