ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.03.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 4 MIN

AFA ca stare de spirit

TIPĂREȘTE

Îmi doream mult să vă întâlnesc la Sâmbăta de Sus, cu atât mai mult cu cât anul viitor nu ştiu dacă voi mai putea participa, având acum peste 85 de ani.

Prima lovitură am primit-o când s-a amânat întâlnirea care urma să se ţină chiar zilele trecute. Au urmat mesaje de susţinere, majoritatea nu s-au retras sperând într-o amânare numai până în mai.

Planurile pentru primăvara - vara anului acesta erau făcute de cei mai mulţi dintre noi. Până şi eu voiam să-mi rezerv o cameră la un hotel şi să vizitez singură, în ritmul meu, câte două zile, oraşele importante pe care nu le cunoşteam suficient.

A apărut propunerea unei întâlniri în sept- oct, când perioada concediilor de vară se va fi terminat.

A rămas totul în suspens pentru că pe măsură ce treceau zilele şi se acumulau informaţiile s-a văzut că nu e o glumă şi nu-ţi mai poţi fixa perioadele de vacanţă. Unii dintre noi au rămas optimişti şi au crezut că se vor putea întâlni chiar neorganizat. Declararea stării de urgenţă le-a năruit visurile.

Acum suntem în situaţia în care numărul cazurilor de contaminaţi este în creştere şi la noi. Parşivenia acestui virus este că îl porţi în tine, n-ai niciun simptom, circuli, te întâlneşti, îţi continui viaţa perfect normal şi prin simpla ta tuse sau expiraţie îi poţi infecta pe alţii. Aceştia, la rândul lor reacţionează conform anticorpilor pe care-i au, vârstei, altor boli cronice- pot manifesta simptome de la simple la grave sau sunt bine- merci şi răspândesc boala mai departe.

Numărul mic de teste care s-au făcut până acum ascund amploarea fenomenului în ţara noastră.

Deja s-a depăşit etapa îmbolnăvirilor de la românii reveniţi acasă, -sunt peste un milion- şi am trecut la faza răspândirii comunitare în care nu se mai poate identifica sursa pentru a fi izolată.

Se recomandă pe cât posibil să stăm în casă, să limităm orice fel deplasările şi contactele. Există însă categorii de oameni care rămân la datorie şi cărora trebuie să le fim recunscători: personal medical, farmacişti, postaşi, pompieri, poliţişti, lucrători la salubritate, la asigurarea utilităţilor, transportatori, casieriţe la alimentare, aceştia asigurându-ne o viaţă cât de cât de normală.

Fără a fi făcut vreo evaluare statistică, intuiesc că o parte substanţială din membrii AFA stau acasă, fie că pot lucra pentru firma la care sunt angajaţi, fie că aceasta şi-a redus activitatea, fie că sunt mămici sau tătici care văd de copiii sub 10 ani, fie sunt pensionari, aceasta din urmă fiind cea mai numeroasă categorie. Toţi îşi pun problema cum vor suporta o lună-două-trei în izolare doar cu câte o ieşire scurtă la alimentară sau farmacie urmată de plictisitorul ritual al desinfectării? Deşi am avut câteva iniţiative de independenţă, copiii mei pur şi simplu mi-au interzis să mai ies din casă sau să primesc pe cineva venit de afară. Este a şasea zi de izolare voluntară totală. Lipsa socializării directe şi senzaţia de prea mult timp liber începuse să mă deprime. Oare nu Aristotel a spus că omul este un animal social?

Vă scriu aceste rânduri ca să vă relatez experienţa mea personală. Am avut marea şansă să fi văzut cu câteva zile înainte de a se închide, un muzeu despre care am scris câteva reviewuri. AFA mi-a arătat calea ca să nu intru în depresie. Antidotul a fost să mă mobilizez şi să scriu.

Menţinând o legătură activă cu AFA, ne vom aduce la suprafaţă întâmplări mai vechi, vom sorta poze, ne vom aminti de locuri şi amănunte despre care n-am scris, vom citi ce au postat alţii. AFA nu este numai o mare familie cu care ţinem legătura, ne cunoaştem măcar după nick name, ne întâlnim din când în când ci este şi un panaceu universal, o injectare cu serotonină care ne ajută să trecem cu bine peste perioada asta grea. AFA este un prieten în vremuri bune dar şi de restrişte. Nu-l părăsiţi, nu vă pierdeţi echilibrul, scrieţi despre ce vă amintiţi. Documentaţi-vă, citindu-i pe alţii despre excursiile pe care le veţi face când se va putea, aduceţi completări prin ecouri. Trăiţi intens chiar numai virtual pentru că totul va trece cu bine şi în viitor vă veţi arunca cu frenezie în alte şi alte călătorii. Aveţi tot timpul şi o viaţă în faţă.

Mai e cazul să spun cât bine ne-a făcut Cornel când a iniţiat această formă de comunicare al cărei impact probabil nici nu l-a anticipat?

Ţineţi minte, AFA este o stare de spirit.


[fb]
---
Trimis de Michi in 23.03.20 10:59:37
Validat / Publicat: 23.03.20 12:03:09

VIZUALIZĂRI: 632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41 PMA (din 41 voturi)

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[23.03.20 12:02:47]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Din viața comunității AmFostAcolo, DE LA LUME ADUNATE - COMUNITATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Carmen Ion
[23.03.20 12:13:42]
»

@Michi: Sărut mâna, Michi. Energică și optimistă, ca întotdeauna! Mă repet a nu știu câta oară: ești un exemplu pentru noi.

Ai dreptate în toate privințele: vom trece peste acest hop îngrozitor iar AFA ne va fi sprijin.

Sănătate ție și tuturor colegilor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Mika
[23.03.20 13:02:18]
»

@Michi: Aveți dreptate! acum am in sfârșit timp să scriu și să citesc despre călătoriile prietenilor din AFA.

Și eu sufăr că nu mai plec pe muinte, aveam câteva drumeții frumoase planificate.

Vă admir energia de care dați dovadă, sunt sigură că ne vom intâlni la următoarea reuniune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Dan&EmaPHONE
[23.03.20 14:00:57]
»

@Michi: AFA este o stare de spirit care ne tine in legatura si ne da preocupare (de parca unii nu am avea) !

Numai bine, Mama Michi! ????

mihaelavoicu
[23.03.20 14:21:09]
»

Da, stăm în casă. Ordinul se execută, nu se discută! Dar ce vom face mai târziu cu răbdarea?

Se estimează a fi o perioadă destul de lungă. Acum e frig, la noi fulgii sunt amestecați cu petale de flori, e de stat în casă, dar când soarele ne va zâmbi și pomii fructiferi își vor îmbrăca ițarii scrobiți cu var, cum ne vom înțelege cu dumneaiei, Răbdarea? Atunci să vedeți stress!

Trebuie. Trebuie stat în casă. Prevenția e mama înțelepciunii, altă variantă nu e.

Să ieșim cu bine din din toată povestea asta și să fim sănătoși!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
mprofeanu
[23.03.20 16:37:53]
»

Aveți dreptate, ați scris așa de bine că nu mai am ce să adaug...

Da, AFA este o stare de spirit ce ne apropie, ..., momentan pe mine mai mult virtual de cei pe care îi urmăresc prin articolele lor, prin călătoriile lor, dar și așa îmi place AFA, devine dependență...

Multă multă sănătate atât dumneavoastră cât și prietenilor virtuali de pe AFA!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Carmen IonPHONE
[23.03.20 16:41:11]
»

@mprofeanu: Eu sper să ne cunoaștem personal la următoarea întâlnire AFA

mprofeanu
[23.03.20 16:56:34]
»

@Carmen Ion: Și eu sper același lucru! Cu drag, .

krisstinnaPHONE
[23.03.20 22:56:22]
»

In Bucuresti, in autobuze, tramvaie și troleibuze sunt pensionari și aurolaci. Se plimbă prin oraș, zici ca sunt turiști.

Plimbă traista pensionarii, vorbesc politică, ei nu cred ca li se poate întâmpla ceva. Îmi vine sa îi bat și sa îi izolez, sa le pun sigiliu pe ușă. Lungim perioada asta nebuna din cauza inconștienței și a prostiei.

Unul zicea ca se duce la gara sa își reînnoiasca permisul, alta ca se duce la nu-ș ce magazin sa cumpere “măciuci”

Aurolacii miros a urină, e îngrozitor. Unul strănuta și tușea in spatele autobuzului, altul dormea la soare pe doua scaune iar alți doi îi barfeau niște “amici” de-ai lor.

Ca sa nu se piardă electoratul nu s-au impus ordine ci doar recomandări. Unii se mai gândesc și la putere, la cașcaval, nu doar la viruși.

Și uite așa ajungem până in toamna cu bătrâni bolnavi, cu mii de cazuri, cu personal medical virusat și in curând cu multe decese.

Da, AFA este un refugiu, un panaceu.

Sănătate vă doresc tuturor!

Stați acasă cei care puteți, nu primiți vecini care au colindat bisericile, magazinele și autobuzele!

Stați acasă dragi pensionari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
adrianbogdan
[23.03.20 23:16:44]
»

" Stați acasă dragi pensionari! "

Si eu incep cu indemnul Cristinei, este important pentru vietile noastre.

Ieri am avut un soc, in timp ce vorbeam la telefon cu @Nicole33 si priveam pe geam, am avut surpriza sa constat ca pensionarii mei din Chitila stateau ciorchine cu berile pe un cazan de gunoi cu vedere la DN 7... trist.

" Stați acasă dragi pensionari! " este vital.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[23.03.20 23:36:00]
»

@adrianbogdan şi Krisstinna: Nu numai pensionarii sunt indisciplinaţi, ci şi cei tineri pentru că sâmbătă la grătare erau cei de 30-40 de ani şi la jogging cei de 20-30.

În faţa unei asemeni atitudini şi lipsă de educaţie ar trebui o mână fermă şi pedepse exemplare, cum face Putin.

La ora actuală n-ar trebui să se mai gândească nimeni la vot, ci cum să facem să avem pierderi mai mici (nu cred).

Ar trebui de acum restricţii şi diurne, cu o zi de aprov. pe săptămână şi orar pe grupe de vârstă.

În starea de urgenţă nu e cazul să funcţioneze democraţia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
nrs †
[24.03.20 07:15:26]
»

@krisstinna:

ieri in Craiova a afost o vreme oribila, azi e si mai rau!

jobul m-a facut sa ajung intr-un " centru comercial" , in timp ce eu voiam sa termin cat mai repede si sa reajung in linistea relativa a biroului am intalnit o batranica disperata care avea o misiune importanta: cauta "bomboane de coliva"!!!???

urmeaza nu stiu ce sarbatoare si nu se poate fara coliva

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
krisstinnaPHONE
[24.03.20 07:35:21]
»

@nrs: Asta spuneam și eu: dacă noi mai avem o șansă de vindecare, bătrânii sigur nu scapă, vor muri. Mai rău e că pe lângă cei cu coliva și biserici vor dispărea și pensionarii cuminți care stau la locul lor, dacă aceștia au vecini și prieteni plimbăreți, contactul cu aceștia ar putea fi fatal.

Am o vecina de 80 ani, are diabet și e operata de cancer la colon, sâmbăta și duminică venea de la biserica, se plimba aiurea, probabil își cauta sfârșitul, altfel nu înțeleg bisericeala și plimbăreala asta stupidă.

Mai grav este ca se îmbolnăvesc cadrele medicale îngrijind oameni inconștienți și indiferenti. Bătrâni egoiști care se cred cei mai importanți de pe planeta, eu așa cred și mă înfurie gândul ăsta.

Aștept ca autoritățile sa ia măsuri și sa impună obligații pentru toți acești indivizi nesi: bătrâni, tineri dar și pentru aurolaci.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
MichiAUTOR REVIEW
[24.03.20 09:08:13]
»

@krisstinna: Eu nu aş incrimina numai o categorie socială.

M-aş gândi şi la mulţi (nu toţi) din cei veniţi de afară care au minţit, fentat carantina şi răspândit virusul. Iresponsabili şi needucaţi sunt în toate mediile aşa că revin şi spun că numai măsuri de forţă ar mai stăvili (oarecum) propagarea virusului.

Pe de altă parte, obiectiv vorbind era necesară şi o selecţie pentru că planeta nu poate hrăni aproape 8 mld de oameni. E normal să dispară mai întâi cei care şi-au terminat rolul social şi oricât de extremist ar părea, Malthus avea dreptate. Din păcate sunt şi victime colaterale, oameni în floarea vârstei care mai aveau multe de făcut.

Ce mă miră, e că ţările civilizate la care noi priveam cu respect, s-au dovedit la fel de iresponsabile şi needucate.

Vom trece şi peste asta, veţi rămâne mai puţini şi poate mai buni.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
nrs †
[24.03.20 10:00:35]
»

nu cred ca vrea nimeni sa incrimineze o anumita categorie, dar batranii sunt cei mai expusi asa ca pana sa le poarte cineva de grija ar trebui sa isi poarte singuri.

am vazut imaginile cum se inghesuiau sa se impartaseasca cu o lingurinta multifunctionala, erau si tineri si batrani, toti niste inconstienti

MichiAUTOR REVIEW
[24.03.20 14:30:52]
»

Iohannis a anunţat măsuri dure pentru întreaga populaţie, aşa cum comentam şi ceream aici.

După amiază va apărea o ordonanţă militară care va restrânge libertăţile adulţilor la mersul la serviciu, cumpărături şi farmacie apropiată iar cei peste 65 de ani, obligatoriu în casă.

Perfect dar ce te faci cu pensia pe card, facturi pe care cei mai mulţi le plăteau la casierie, reţete compensate?

Vor trebui norme metodologice, altfel e utopie. Plus voluntari sau salariaţi care să deservească bătrânii.

Prefectul de Maramureş a avut o decizie deşteaptă: pensionarii să-şi rezolve treburile între 7-11.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dan&EmaPHONE
[24.03.20 17:15:51]
»

@Michi:

Am auzit acum vreo 2 saptamani de un grup de voluntari care se ocupau cu ajutorarea batranilor. Si era doar inceputul crizei pe care multi multi o luau in deradere.

Sigur exista.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
adrianbogdan
[24.03.20 18:37:19]
»

Buna seara!

Am ajuns acasa dupa 10 ore de munca: birou si teren.

Nu vreau sa ma lamentez aici si acum, va spun situatia este grava imi este frica pentru viata alor mei, ma dezbrac la cuier si duc hainele la spalat, plec in chiloti prin casa si tot imi este frica de ai mei, nu ca imi dau ei ceva corona si din pacate imi este frica sa nu le aduc eu lor. Aproape ca nu mai am piele pe maini de atata dezinfectant.

Dar nu asta e problema. Imi este cel mai teama de inconstienta semenilor. Inconstienta ii face pe unii sa duca din nu stiu ce tara corona la neveste si copii se autoizoleaza cu tot cu ei. In fine din teren treaba asta se vede mai bine.

Sfat

ascultati indicatiile autoritatilor!

ascultati indicatiile medicilor!

acum va las si sper ca nu am deranjat pe nimeni.

va imbratisez mama Michi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Dragoș_MD
[24.03.20 20:19:19]
»

@Michi:

cei peste 65 de ani, obligatoriu în casă

Obligatoriu în casă, dar cu excepția unui interval orar (probabil de la 8 la 12) - exemplu de altă știre „scursă” pe canale neoficiale, deci (în cazul cel mai fericit) incompletă.

Nu e niciodată prea puțin să reamintim și să subliniem: informați-vă NUMAI din surse sigure, oficiale!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[24.03.20 23:55:17]
»

@Dragos: Din ord. Militară nr. 3, cei peste 65 ani îşi pot face cumpărături între 11-13. Copiii mei m-au sfătuit din timp să-mi fac ceva aprovizionare şi să nu mai ies din casă deloc. Am autonomie vreo două săptămâni.

Este a şasea zi de izolare voluntară - n-am ieşit, n-a intrat în casă nimeni. La gradul de dotare pe care-l avem în spitale e normal ca în caz că mă contaminez să nu fiu eligibilă la ventilator faţă de unul cu 20-30 ani mai tânăr. Finalul este f. f. greu din cauza lipsei de oxigen. Cei cu probleme pulmonare n-au nicio şansă. Eu am fumat 50 de ani şi am dispnee (BPOC). Zilnic îmi administrez pufuri bronhodilatatoare. Cei care fumaţi, măcar acum să vă lăsaţi. E destul de uşor dacă psihic te convingi. Pe timpul meu nu se cunoşteau riscurile fumatului.

Revenind la Ord. Militară, zilele următoare va fi buluceală mare de la 11-13, mai ales că e perioadă de primit pensiile. Probabil de săptămâna viitoare se va intra în normal aşa că sfătuiţi-vă părinţii să amâne câteva zile cumpărăturile pentru a limita contactele.

Şi ca să revenim la subiectul reviewului, iată cum am realizat în ecouri un ˝off˝ colectiv, scuzabil în stare de urgenţă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, Carmen Ion, Dan&Ema, Michi, mihaelavoicu, Mika, mprofeanu
Alte articole din această RUBRICĂDin viața comunității AmFostAcolo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056379079818726 sec
    ecranul dvs: 1 x 1