GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Cum n-am reusit sa inghesui intr-un review suportabil de lung atat safari-ul, cat si satul de masai, asa cum intentionam, o sa incerc acum sa povestesc cate ceva despre scurta oprire pe care am facut-o la intoarcerea din savana, intr-un sat (semi)turistic de masai.
Spun semituristic pt ca, desi locuiau acolo si isi duceau viata de zi cu zi aproape ca stramosii lor, faptul ca se aflau pe un traseu relativ circulat i-a facut sa se adapteze vrand-nevrand la contactul cu alte civilizatii si, mai ales, cu albii. Albii care au bani si care pot fi facuti sa le dea si lor…:)
Masaii (scris uneori si maasai) sunt unul din multele popoare din Africa neagra, organizate in triburi seminomade raspandite in sudul Kenyei si nordul Tanzaniei, cunoscuti ca pastori, dar mai ales razboinici.
Ei traiesc in grupuri formate din mai multe familii, care impart toti o - sa-i zicem curte - imprejmuita cu un gard cu „sarma ghimpata”, de fapt spini de accacia, care au rolul de a impiedica pradatorii din savana (mai ales leii) sa le atace animalele.
Casutele sunt construite din balegar de capra si vaca, amestecat cu noroi, iarba si urina de vaca. In fiecare casuta locuiesc o femeie cu copiii ei.
Femeile masai n-au o viata prea usoara. Pe langa faptul ca tre’ sa-si imparta barbatul cu alte femei (4-5 neveste fiind ceva obisnuit pt un masai), ele au o gramada de treburi, cat se poate de intelectuale: ele sunt cele care construiesc casa, fac focul, dar si aduna lemnele pt foc, gatesc pt familie, mulg vacile si caprele, aduc apa si, din cand in cand, mai si nasc. La fata locului, bineinteles, e o rusine sa mergi la spital!
In schimb, barbatii se ocupa de „security”, iar cei mai tineri duc animalele la pascut. Munca grea, monser! E adevarat ca turmele sunt relativ mari, un masai mai pricopsit poate avea chiar cateva zeci de animale (vaci si capre). Pasunatul este o activitate foarte importanta pentru ei si care face parte din cultura lor, pana intr-atat incat ei au putut fi foarte greu educati sa cultive ceva (in special porumb, fasole), considerand ca un pamant pe care s-a semanat ceva nu mai este bun pt pasune.
Si apropos de cultivat, mancarea lor de baza este carnea si laptele, atat de vaca, cat si de capra. Stiind ceva despre legendele referitoare la bautul sangelui de vaca de catre razboinicii masai, l-am intrebat pe ghid daca e adevar sau legenda. Si mi s-a raspuns ca da, acum ceva vreme se obisnuia sa se bea sange de animal (crestau animalul la gat, varsau ceva sange intr-un vas si „bandajau” victima ca sa traiasca mai departe) amestecat cu lapte, in anume momente festive (de exemplu atunci cand se efectua circumcizia unui tanar). Acum, mi s-a spus, doar bolnavii, lauzele si cei in varsta beneficiaza de acces la acest tratament „exclusivist”, sangele fiind considerat foarte hranitor. Si ca veni vorba de cei in varsta, la 35 de ani deja sunt considerati scosi din uz si sunt „pensionati”, dupa un ceremonial special.
Copiii au inceput sa fie trimisi la scoala in ultimii ani. Guvernul kenyan, dar si diverse ONG-uri s-au straduit sa le demonstreze importanta educatiei si eforturile lor au inceput in sfarsit sa dea roade.
Credinta masailor e legata tot de cresterea vitelor, zeul lor fiind unul care, zice legenda, le-a adus animalele de pe Kilimanjaro.
(Surse: ghidul Bruno, faimos deja pe AFA, de asemenea seful de trib si... Wikipedia)
Spuneam ca pe drumul de intoarcere din parcul national Tsavo East catre Diani Beach am trecut pe langa un satuc de masai (satuc e mult spus, de fapt e curtea imprejmuita cu crengi tepoase de accacia, despre care va vorbeam). Negocierile au fost crunte (se plateste, ce credeati? Fara bon), dar am cazut la pace cu 10 dolari de persoana.
Fac o paranteza. Eu am o problema cu tocmeala. O am in general, dar mai ales in tarile sarace. Si asta cred ca mi se trage de la multe scene la care am asistat in India, unde vedeam cate un pricajit de-l sufla si o simpla boare, cum cara cu tuk-tuk-ul sau cu ceva gen ricsa cate un (sa-i zicem) vreun american obez, care se mai si targuia minute in sir pt a scadea un dolar sau chiar o jumatate. Si stateam si ma gandeam ce inseamna dolarul acela pt Uncle Sam, si ce inseamna pt amaratul ala de indian (sa ne intelegem, nici cu aia nu empatizez f tare, dar...), care cu banii aia asigura in acea zi hrana poate pt 5-6 guri.
Sa revenim. In Kenya am avut deseori senzatia ca mi se cer mai multi bani doar pt ca sunt alba. Ulterior mi s-a confirmat ca asa era. Plus ca lor se place foarte mult jocul asta de-a negociatul, face parte din „comert”. Asa ca, revin, si aici am avut parte de acest interesant proces.
In acesti bani, aveam parte de „pachetul complet”: vizitarea caselor, dansul traditional masai, bonus fiind un curs complet de aprins focul:)
Casele... se vad in poze si sunt ca acolo. Cu o exceptie: mirosul!!! Care nu poate fi descris in cuvinte... Desi ne obisnuisem oarecum cu miasmele Africii, tot ne-a lovit rau. Rau!! Casele sunt facute din balegar si urina de capra si vaca, patul (un fel de prici) este acoperit cu piele uscata de capra, daca adaugam ca in casa nu prea intra aerul si lumina pt ca ferestrele sunt extrem de mici (ca sa nu intre animale gen hiena) si adaugam de asemenea si transpiratia de nedescris, ne apropiem cat de cat...
Copiii sunt de o mizerie crunta. Am luat unul sau doi in brate si mi s-au lipit degetele de ei. Nu mai spun ce curgea din nasul unuia mic... Am intrebat ce fac daca se imbolnavesc, sau daca o femeie nu poate naste, si mi s-a raspuns ca sunt dusi la spital in Mombasa, dar de regula nu prea se imbolnavesc sau cand o fac, ignora sau se trateaza singuri. Iar care nu scapa, ghinion!...Selectia naturala! N-a avut zile...Iar o femeie care nu poate naste acasa... Mare rusine!
Dansul masai este, asa cum il stiam si de la hotel, o insiruire de salturi si chiote cu diverse schimbari de ritm. Un baiat masai care nu poate sari inalt e descalificat din start. Si sar astia, nu gluma! In acele zile, mi-am dat seama ca titlul filmului „White men can’t jump” e foarte aproape de adevar:)
Nu s-au lasat pana nu ne-au pus si pe noi sa dansam, adica sa sarim (separat, fetele cu fetele, baietii cu baietii). Nu asteptati poze:))
Urmatorul moment din „desfasurator” a fost sa ne arate cum fac focul si sa ne invete chipurile si pe noi, rasucind foarte rapid intre palme un betigas infipt intr-un instrument tot de lemn, pana cand ceva iarba uscata amestecata de balegar de elefant incepea sa fumege datorita caldurii degajata de frecare si, intr-adevar, se aprindea focul. Nici unul din noi nu am reusit, dar nici nu ne-am straduit foarte tare. Si bineinteles ca la sfarsit au incercat sa ne vanda foarte scump acele „gadget-uri” de aprins focul, motivand ca ceva, nu mai stiu ce, lemnul betigasului parca, un lemn tare si rar ziceau ei, era adus cu multa truda de departe de catre membrii satului (sanchi:) ). Le-am explicat ca noi apasam pe un buton ca sa facem focul...
Tot bineinteles, in ultimele momente ale vizitei noastre acolo, nu stiu cum de s-au miscat atat de repede, ca n-am vazut niciodata negri bagand o asemenea viteza, dar cand s-au prins ca plecam au intins repede pe niste masute tot ce aveau de vanzare - bratari, margele, de lemn, metal, plastic, fiecare incerca sa ne convinga in felul lui sa cumparam de la el, seful „familiei” (ca am uitat sa va spun ca era un nene acolo care facea oficiile de gazda si de manager, el ne-a luat si banii, si, culmea, rupea ceva engleza!) spunandu-mi sa cumpar bratari de la mama lui, ca e o maaare onoare. I-am spus ca prefer sa plec dezonorata:)... Adevarul e ca erau tare urate, ca am vazut si produse de artizanat cu adevarat reusite si puteam sa fac diferenta. Apropos de sef, la a doua vizita, in iunie, ne-a cerut dublu si voia fara show. Se smecherise rau! Da’ nu i-a mers cu noi.
Animalele mari erau la pascut cu cativa din barbatii satului, iar acolo ramasesera doar cativa ieduti. Animalele stau seara in curte, intr-un fel de tarc improvizat, dar facut tot din crengi tepoase, ca sa fie (cat de cat!) ferite de animalele de prada.
Am plecat dupa vreo jumatate - trei sferturi de ora, dornica sa ajung iar in civilizatie (sau semi), neputand sa nu ma gandesc tot drumul de ce oamenii aia, care nu aveau mai nimic, dar nici macar nu pareau sa-si doreasca ceva din ce aveam noi (nu ca si-ar putea imagina vreodata ce le lipseste), pareau totusi mult mai fericiti decat noi, occidentali blazati, angoasati si crispati si intrebandu-ma unde si cand s-a rupt echilibrul ala primordial...
Nu vreau sa filozofez, ca nu prea ma reprezinta, asa ca o sa inchei intr-o nota mai optimista, invitandu-va sa va delectati cu cateva poze.
Trimis de cristina65 in 31.01.15 12:16:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri].
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristina65); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@cristina65 - Again senchiuu!!! L-am facut pe Dan... primul vot e de la mine, asa ca am scapat de mesajul standard 
Rog așteptați...
@Nasshu - Da' ce, e concurs? Că eu mă uitam pe poze, după aia votez... Dacă știam că e vreun premiu pentru cine dă start vot 
.
Interesant și review-ul ăsta, pe alocuri chiar te impresionează condițiile în care trăiesc oamenii ăștia...
În fond, cred că nu=ți trebuie prea mult ca să fii fericit...
4-5 neveste? Si mai sunt si piele si os! 
”la 35 de ani deja sunt considerati scosi din uz si sunt „pensionati”, dupa un ceremonial special
Pensie la 35?
Luni ma duc la sefu'! Fara ceremonial!
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@cristina65
”... pt ca, desi locuiau acolo si isi duceau viata de zi cu zi aproape ca stramosii lor, faptul ca se aflau pe un traseu relativ circulat i-a facut sa se adapteze vrand-nevrand la contactul cu alte civilizatii si, mai ales, cu albii. Albii care au bani si care pot fi facuti sa le dea si lor…
Carevasăzică... e la fel ca-n Ferentari, cu deosebirea că aceeași "desfătare" a simțurilor o obții la un preț mult mai mic (dacă ai și puțin noroc, eventual ești un bun negociator).
Ca să mă folosesc puțin și de titlul recenziei tale, și eu sunt sătul de masai...
@mireille -
La sefu' meu?
Da' la Predeal, ai sanse sa mergem impreuna!
O dulceata, fetita ta, cum se chinuie ea sa aprinda focul!!
Baiatul meu stramba din nas cand merge cu autobuzul si nu sunt mirosuri insuportabile ca in casutele masailor. Cum a perceput ea aceasta vizita in satul masailor si cum a suportat amestecul de miasme?
@danamandache - Multumesc!
Nu a avut nici o problema cu nimic, a savurat la maximum fiecare moment al acestei vacante. Si pentru ea, iti dai seama, a fost o superexperienta!
@Flaviu - da, cu deosebirea ca cei la care faci tu referire nu prea se adapteaza... Tot pe-a lor o tin :-))
@cristina65 - Impresionant review, Cristina!
Mă bucur mult că ai ales să povestești separat despre satul de masai, pentru că așa se vede mai tare diferența dintre resorturile relativ luxoase și viața pe care sunt condamnați, încă de la naștere, să o ducă.
Dacă celelalte două reviews-uri ale tale m-au făcut să visez, acesta m-a adus brusc cu picioarele pe pământ și mă face să realizez că deși ne plângem, mai des sau mai rar, despre neajunsurile vieții pe care o ducem, ne puteam considera norocoși pentru ceea ce avem.
Am citit și eu pe nerăsuflate, acum câțiva ani, cartea ,,Căsătorită cu un masai", așa că știam câte ceva despre ei și despre condițiile lor de viață, despre cultura lor. Mă întrebam încă de atunci cum poate o femeie educată, o femeie care vine dintr-o țară super civilizată să lase totul și să se mute într-un astfel de sat.
Nu m-am mirat că nu s-a putut adapta, iar privind îndelung pozele tale mă mir că a rezistat totuși atât de mult.
Pozele sunt impresionante, vorbesc de la sine, iar portretele sunt superbe. Preferatele mele sunt pozele 40 și 44, în care am văzut niște copii superbi (mai ales cel din P40, care are niște ochi atât de frumoși), condamnați de mici la o viață de mizerie.
Mulțumesc mult pentru această experiență pe care mi-ai oferit-o, nu o voi uita nici eu prea curând!
@pacurarcris - Si duminica bei cafeaua asa devreme?!
Referitor la intrebarea care nu-ti da pace, din punctul meu de vedere exista o singura explicatie pt gravul derapaj al cucoanei elvetiene: nu era zdravana la cap, no offense!!
Copiii aceia... da. dupa cum am mai spus, au tras batul scurt...
Partea buna, daca exista vreuna, e ca ei nici nu-si dau seama de asta, cred. Traiesc viata asa cum le-a fost data si nu cred ca se plang vreodata, ci si-o asuma fara sa se intrebe vreodata cum ar fi fost sa fie altfel...
”Femeile masai n-au o viata prea usoara. Pe langa faptul ca tre’ sa-si imparta barbatul cu alte femei (4-5 neveste fiind ceva obisnuit pt un masai), ele au o gramada de treburi
Noi, barbatii, suntem deseori niste mojici, grosolani, insuportabili etc. Femeile masai au totusi un mic privilegiu: poate e mai usor sa imparta 4 sau 5 dintre ele toata napasta pe care, in mod normal la noi astialalti, monogamii, ar fi suportat-o doar una singura, saraca...
”Fac o paranteza. Eu am o problema cu tocmeala. O am in general, dar mai ales in tarile sarace. Si asta cred ca mi se trage de la multe scene[... ]
Pai va propun urmatoarea scena de "targuiala"
Turistul - obez si alb, bineinteles:
"Cat ceri pe cornul ala de bivol? "
Comerciantul masai, slab ca trestia:
"Mister, e corn de la prima vita pe care ne-a dat-o in dar zeul nostru, cu mii de ani in urma! Cer doar un dolar! "
Turistul:
"Prea putin. Iti dau o suta".
Masai:
"Mister, da-mi macar 50! "
Turistul:
"Iti dau 25! "
Masai:
"Da-mi 10, si ti-l vand! "
Si gata, afacerea e perfectata, toata lumea e multumita.
Foarte bun si cu un subiect interesant, din afara lumii poleite care li se ofera in general turistilor, si acest articol. Acestea sunt lumile pe care si eu le caut in vacantele mele: zonele originale, traditionale, cu adevarat specifice locului, nepoleite de inevitabilul fard deseori kitchos al turismului. Bine, nu am ajuns inca in lumi chiar atat de exotice si de fascinante.
Felicitari!
Sunt impresionat de istorisire. Si de poze. Eu am citit f atent si pe alocuri de 2 ori pentru ca asa cum am mai spus-o vreau sa ajung in Kenya. Si cum Kenya pentru mine insemna in primul rand safari si Kilimanjaro, acum era un element de noutate care m-a fascinat. Dar si intristat sau mai bine zis emotionat!
Da, o asemenea vizita trebuie agatata in programul de Kenya! Povestea cu negociatul mi-a trezit sentimente contradictorii. Daca in firea poporului (tribului) este sa negocieze orice, trebuie sa negociezi pt ca altfel ii jignesti sau surprinzi prea tare (!) iar negociatorul din start isi face calcule la ce pret vrea sa vanda prin urmare stie de unde porneste si pana unde lasa. Dar toate astea in contextul saraciei lucii, m-au zbarlit, intr-adevar!
@cristina65 - Doamne, si cand vezi si realizezi de cat de putin au unii pentru a trai! O adevarata lectie de viata, mai ales pentru cei mici. Am vazut-o pe cea mica intr-o poza zicand pis-pis unei pisici
, cred ca pentru ei impactul este mult mai mic si traiesc totul cu mai multa naturalete decat noi. Foarte frumos si acest review, Cristina. Sper sa mai ai povesti in desaga, nu vreau sa se termine.
@papone, @alina, @dan&ema : va multumesc mult!!
draga cristina articolele despre Kenya m-au impresionat, acesta in mod special insa pozele sunt fascinante se vede ca te-ai perfectionat in aceasta arta. mai primesti inca felicitari?
vreau sa comentez si nu am timp! si nu m-am uitat nici la poze ca ma duc sa vars... desi de 3 zile n-am halit nimic... balega, urina, transpiratie...
ma uit diseara la poze! si mi te imaginez cu copiii lipiti de degete... ca la Stan si Bran.
@amero - Multumesc frumos, e insa doar meritul subiectului :-) !!
Hei, citesc o oarecare misandrie în reviewul tău?! Că bărbații, așa și pe dincolo, puturoșii! În timp ce ele, fetele, sunt exploatate! Păi, din ce-am citit, e chiar pe dos : bărbații varsă sânge (nu știu dacă se bărbieresc zilnic?!), ei muncesc de se spetesc, iar fetele, care stau toată ziua acasă, la umbră (chiar dacă umbra e generată de un mal din pământ amestecat cu bălegar de oaie, capră și vacă, cu liant din urină) și n-au grijă de copii, de-i lasă mucioși și răpănoși! 
Cât despre aprins focul, tot bărbații sunt Prometeii locului, vezi?
Interesant că ai avut putere să iei un plod din ăla, în brațe. Nu putere fizică, înțelegi la ce mă refer.
Altcumva, nu știu de ce, am numai bancuri proaste-n cap, cred că le știi pe alea cu somalezii : un păianjen târa un somalez după el iar somalezul urla : unde mă duci, bestie?
sau, pe ăla cu Moș Crăciun în Somalia, când întreba copiii : ”Ei, ați mâncat tot din farfurie? ” iar ăia-i răspund ”Nu, nu am mâncat de demult! ”, la care Moșul”Păi, dacă n-ați mâncat, atunci nu primiți nici cadouri! ”.
Cred că pentru mulți dintre cei care n-am fost în Africa, eu unul nici nu-mi doresc, acest constinent sau, mai exact locuitorii acestuia, sunt niște sălbatici. Culmea este că, aici, unde e cea mai mare sărăcie, sunt și cele mai mari crime împotriva umanității. ”Hotel Rwanda” nu e doar un film, Somalia înseamnă și astăzi, unul dintre cele mai mari măceluri la care sunt supuși somalezii amărâți. Probabil că de aici și mulțumirea naivă pe care-o afișează. Când n-ai nimic, nu cred că ai dorințe prea înalte.
Mă rog, e filozofare ieftină ce fac eu aici, așa că închei până nu te enervez și mai rău! Weekend plăcut!
@căpcă1 - Hei, cum sa ma enervezi, review-ul meu a starnit ceva, te-a facut sa scrii, cel mai tare ma dezamageste lipsa de reactie, daca ai scris, inseamna ca ai citit, si inca atent!
Totusi... sa stii ca sunt plina de defecte, pe unele le recunosc, pe altele nici sub tortura, dar misandra nu sunt. Pe bune :-)
Eu tare mi-as fi dorit poze cu săriturile. Cine a sărit cel mai sus până la urmă?
Sunt impresionat de toate cele relatate, intr-un stil antrenat si placut ochiului, dupa experientele mele recente din Kenya, cu cei din cultura masai si cu un incredibil safari.
Felicitari!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Update la review-ul anterior — scris în 17.11.21 de Mady21 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Tips pentru cei ce vor merge cu charter in kenya — scris în 05.09.21 de Mady21 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Dușmanii leilor și un trib de maasai — scris în 18.09.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Audiență regală — scris în 11.09.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Safari în parcul privat Lumo — scris în 02.09.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Următoarele două ture de safari — scris în 27.08.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Primul safari adevărat — scris în 25.08.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată