Călătorie în țara cu nenumărate denumiri

TIPĂREȘTE

O călătorie în Israel este o chemare, dar și un dublu răspuns: unul de îngăduință rânduit de Dumnezeu, altul de osteneală din partea celui care nevoindu-se, duce chemarea la împlinire. Spun asta luând aminte la propia mea experiență, dar nu numai. Ani la rând am dorit să văd cu ochii mei ținuturile în care Mântuitorul s-a născut, a trăit, a predicat, a murit și a înviat. Dar se vede treaba că încă nu eram vrednică de această experiență spirituală, căci mereu planurile mele de concediu se schimbau în ultimul moment, fie pentru că se ivea o altă ofertă de călătorie mult mai tentantă sub aspectul prețului sau destinației, fie pentru că o altă piedică lumească se ivea pe parcurs. A fost pesemne nevoie de un timp anume pentru ”coacerea” sufletului meu în focul credinței și mai ales al voinței, într-atât încât să-mi doresc mai presus de orice ca atâta vreme cât mai sunt în puteri să am marele privilegiu de a cunoaște pe viu ”pământul sfânt”, pământul făgăduinței din trecut, prezent și viitor. Și această aspirație s-a împlinit abia anul acesta, nu când am voit eu, ci când a îngăduit Domnul...

La începutul Postului Mare am primit un telefon din partea unui prieten, organizator al unui pelerinaj de doar 5 zile în Israel. Invitația era una foarte atrăgătoare: 595 euro pentru patru zile cazare (cu demipensiune) și cinci zile pelerinaj cu autocarul, incluse fiind asigurarea medicală, transportul (cu autocarul) dus-întors Pitești-aeoportul Henri Coandă, taxele de aeroport, rezervare și securitate, taxele de ghidaj, într-un fel spus ”all inclusiv”, mai puțin masa de prânz. Bineînțeles că am spus ”da” fără ezitare. Am fost îndrumată spre agenția turistică organizatoare pentru informații suplimentare și pentru contractarea excursiei. Ajunsă acolo, am aflat, cu regret, că opțiunea mea era tardivă, fuseseră deja ocupate toate locurile. Am plecat spre casă tristă, dar împăcată cu gândul că asta a fost voia lui Dumnezeu, că nu sosise încă momentul să mă închin la mormântul lui Hristos și că sigur va veni și vremea aceea... Nu bănuiam că acea vreme era atât de aproape!

După trei zile, un telefon din partea agenției avea să mă umple de bucurie: un cuplu renunțase la voiaj, așa încât două locuri deveniseră disponibile. N-am reușit să-l conving pe soțul meu să fie părtaș al acestui proiect, astfel că în cele din urmă m-am alăturat de una singură grupului de 52 persoane deja format.

Cursa Tarom a decolat la ora 6,00 de pe aeroportul bucureștean, iar la ora 8,35 ne aflam deja în aeroportul Ben Gurion din capitala Israelului, Tel Aviv. După formalitățile de check-in și verificările de securitate, care au durat mai mult de o oră, am putut să ne ridicăm bagajele și să dăm binețe ghidei acreditate de către agenția turistică parteneră din Israel, pentru grupul nostru.

Dincolo de ieșire ne aștepta un autocar alb nou-nouț, cu climatizarea deja pusă în funcțiune. Nu era soare, ba chiar cerul era complet acoperit de o pătură groasă de nori cenușii, dar temperatura se ridicase deja la 20⁰, iar umiditatea făcea aerul greu de respirat. În plus, timpul de așteptare în acest decor avea să se prelungească aproape încă două ore: două doamne din grupul nostru fuseseră oprite la ghișeele de verificare a pașapoartelor și apoi reținute în birourile de securitate. N-am aflat cum și de ce, ce criterii au stat la ”selectarea” celor două persoane, dar ghida ne-a asigurat că nu este o postură inedită, ci mai degrabă una obișnuită, căci (cu unele excepții), fiecare grup de turiști este verificat în această manieră. Nu ne rămânea decât să așteptăm ca verificarea să se finalizeze și doamnele cu pricina să se întoarcă la grup. Pentru ridicarea ”moralului ” nostru răpus de atâta așteptare, ghida ne-a promis că dacă până la ora 11,30 problema nu se va rezolva, autocarul cu turiști va pleca oricum, pentru că nu era de dorit ca programul unei zile întregi și al atâtor oameni să fie deturnat de această întâmplare nefericită. În cazul în care trecerea frontierei le era ulterior validată, cele două doamne în cauză, fuseseră instruite să găsească singure mijloc de transport spre hotelul din Ierusalim la care urma să ne cazăm, rămânând a se alătura abia a doua zi grupului.

Din fericire, lucrurile au mers bine, cu zece minute înainte de ora 11,30 grupul nostru era complet, iar autocarul a pornit, în sfârșit, la drum. Ghida și-a intrat îndată în atribuții. O persoană deosebită, un ghid profesionist desăvârșit, așa cum aveam să descoperim în periplul de șase zile alături de domnia sa, doamna Ruth s-a dovedit a fi o evreică născută și crescută în București, dumneaei părăsind România cu mai bine de treizeci de ani în urmă, prin căsătoria cu un nativ israelian. Așa după cum singură mărturisea, legătura cu țara natală nu a fost ruptă niciodată, nu numai datorită profesiei și contactului permanent cu pelerinii români sosiți în Israel, dar și datorită frecventelor călătorii pe care domnia sa le face în România.

După cum spuneam, pelerinajul nostru fusese programat pentru cinci zile, cu un traseu ce ne fusese prezentat sub formă tipărită încă de la încheierea contractului. Era de fapt un circuit prin Țara Sfântă, care cuprindea vizitarea principalelor lăcașuri de cult, pornind de la Tel Aviv, spre Cana Galileii, Nazareth, Capernaum, Tabgha, Iordan, Ierihon, Qumran, Marea Moartă, Hozeva, Betlehem, Ierusalim și întoarcere la Tel Aviv.

Referindu-se la acest program, ghida ne-a făcut dintr-un început două anunțuri importante.

Unul se referea la inversarea traseului de vizitat, primele două zile fiind astfel afectate vizitării Ierusalimului, cea de-a treia Ierihonului, Deșertului Iudeii și Mării Moarte, iar în ultimele două zile, Capernaum, Cana Galileii, Iordan, Nazareth și Tel Aviv. Potrivit explicațiilor ghidei, era o măsură strict necesară pentru asigurarea confortului nostru, prin evitarea restricțiile de circulație și securitate impuse pe de-o parte de anunțata vizită a ministrului apărării din SUA, iar pe de alta de desfășurarea maratonului Ierusalimului, ambele evenimente urmând a se derula în a treia zi a pelerinajului nostru, din întâmplare o zi de duminică, ulterioară atentatului de la maratonul din Boston. Reorientarea din mers a programului inițial anunțat nu a deranjat pe nimeni, atâta vreme cât formalitățile de reprogramare a cazării fuseseră perfectate, iar noi ne puteam bucura din plinătatea puterilor noastre fizice și sufletești, neafectate încă de oboseala călătoriei, de întâlnirea cu cele mai sfinte relicve ale umanității: Mormântul Domnului și Mormântul Maicii Sale.

Al doilea anunț îl privea pe preotul ghid desemnat de Misiunea Ecleziastică Română de la Ierusalim ca însoțitor spiritual al grupului nostru. Monahul cu pricina avusese un nefericit accident în familie, urmare căruia nu putuse să răspundă obligației cu pricina. Ca urmare, abia a doua zi urma ca un alt prelat să se alăture grupului nostru în aceeași misiune de îndrumare spirituală. Se pare că așa a fost rânduit, ca Părintele Iustin, de la Așezământul Românesc din Ierihon, să fie ajutorul nostru de suflet, în rememorarea, tâlcuirea și înțelegerea acelor versete din Sfânta Evanghelie, prin a căror citire se făcea legătura între trecut și prezent, la fiecare loc sfânt prin care am trecut.

Acestea fiind spuse, un nou cuvânt de ”Bun venit în Israel și binecuvântată fie alegerea acestui pelerinaj! ” a însemnat pentru noi adevăratul debut al călătoriei noastre. Întrucât doresc să reiau cu detalii, într-unul sau mai multe review-uri, drumul străbătut în cele cinci zile de pelerinaj, permiteți-mi ca în cele ce urmează să schițez doar câteva concluzii, impresii generale și sfaturi, utile nădăjduiesc celor ce acum sau mai târziu vor duce la bun sfârșit un pelerinaj similar în Țara Sfântă.

În primul rând așteptați-vă să vă confruntați cu prejudecăți și stereotipuri pe care le-ați conservat multă vreme în conștiința voastră, dar care acum se vor dovedi false impresii, greșite înțelegeri, învechite mentalități și convenționale abordări. Prima dintre acestea este cea legată de viziunea noastră despre Israel și poporul său, iar vizita pe Pământul Sfânt este cu siguranță momentul care ne schimbă cu totul percepția.

Israelul este, cred, țara cea mai încercată de urmările năvălirilor străine, căci atâtea popoare, atâtea triburi, atâtea neamuri, unele mai războinice decât altele, și-au lăsat amprenta asupra istoriei locurilor. Semiții, amoreii, iebuseii, canaaneenii, evreii, filistenii, fenicienii, asirienii, babilonienii, samarineni, perșii, grecii, romanii, bizantinii, arabii musulmani, cruciații, mamelucii, otomanii și englezii, cu toții au însemnat istoria locului cu litere de sânge. Cu toate acestea și în pofida acestui destin similar mănăstirii Meșterului Manole, acestă țară a fost mereu o pasăre Phoenix, ridicându-se mereu din cenușa distrugerii.

Sinceră să fiu, până a cunoaște Israelul cu propriii mei ochi, două erau coordonatele percepției mele în legătură cu țara și poporul din care s-a născut Mesia: una era mirarea că Dumnezeu a hărăzit pentru poporul său ales o ”Țară a Făgăduinței” pe jumătate deșertică, cu apă și vegetație puțină, cu puțin pământ roditor, cu climă greu de îndurat vara, cu o mare interioară în care nu poate trăi nici măcar o vietate microscopică, darămite pești buni de potolit foamea. Cu mintea mea limitată de imagini din documentare, pagini de istorie și scrieri anacronice, mi se părea că făgăduința lui Moise făcută poporului său întru numele Domnului, ”Domnul Dumnezeul tău are să te ducă într-o țară bună și întinsă, unde-s pâraie de apă și izvoare ale adâncurilor ce țâșnesc prin câmpuri și prin munți, țară de grâu și de orz, țară de vii, de smochini, rodii, untdelemn și miere” (Deuteronom 8:7-8), a fost o promisiune care nu se împlinise nicidecum pe pământul Palestinei. În mod cu totul hilar, mi se părea că descrierea ”Țării Binecuvântate” se potrivea mai degrabă cu imaginea pământurilor dacice, decât cu pârjolitul deșert al Iudeii.

Și mai aveam o percepție deja conturată în legătură cu virtuțile, dar și cu păcatele poporului evreu. N-am înclinat niciodată în subaprecierea sau supraaprecierea acestor trăsături de caracter, căci am socotit totdeauna că oamenii sunt pretutindeni la fel, ceea ce-i diferențiază este doar cultura, iar pădure fără uscături nu există. Așa că, faima de ”descurcăreți”, agili negustori, agonisitori, avari, meșteri la a te trage pe sfoară, avizi de bogăție și putere, faimă de altfel comună și altor multe popoare, am neutralizat-o în mintea mea cu alte apreciate calități: răbdare, tenacitate, voință, spirit de prevedere, devotați familiei și neamului, spirit de întrajutorare, spirit de sacrificiu, loiali în credință. Așa că, exceptând tragicele episoade ale Holocaustului din care evreii au câștigat pentru totdeauna compasiunea mea, nu găsisem motive să apreciez în mod deosebit, dar nici să detest în vreun fel poporul evreu. Percepția mea era cu totul neutră, așa cum de altfel privesc orice alt popor, orice altă națiune.

Ei bine, în aceeași dublă măsură, pelerinajul în Israel mi-a dat prilejul să descopăr o altă față a lucrurilor, o altă realitate, o altă dimensiune umană. Ele mi-au modelat percepția și mi-au modificat etalonul de evaluare, înclinând balanța spre talerul cu valori ce merită prețuite.

Am descoperit mai întâi că Israelul este o țară mică, dar frumoasă, chiar și acolo unde domnește pustiul. Este atât de mică încât poate fi străbătută de la sud la nord într- singură zi, adăugând și popasuri lungi și odihnitoare. Este o planetă în miniatură, cuprinzând toate formele de relief (munte, podiș, câmpie, deșert, litoral, chiar și o importantă falie tectonică), un bazin hidrografic divers (pârâuri, râuri, torente, cascade, lacuri, mări), o climă mediteraneană fierbinte vara și blândă iarna, vegetație mai bogată și mai diversă decât vă puteți închipui. Pentru mine a fost o surpriză să văd păduri de foioase, de pini și de chiparoși îmbrăcând coastele calcaroase ale dealurilor, pâlcuri sau șiruri neîntrerupte de bougainvillea, arbuști înalți plini de flori roșii, portocalii, galbene, violet, toate în diverse nuanțe, leandri înfloriți și parfumați, cactuși de tot felul, imense plantații cu palmieri (în ignoranța mea, aici am aflat și eu că smochinul este tot un palmier), citrice, măslini, kiwi, avocado, viță de vie. Chiar și întinderile galbene ale deșertului erau pline de sere, sub acoperișul cărora sistemul de udare cu picătura, invenție evreiască cu mult succes pretutindeni în lume, întreținea culturi de legume sau fructe, capabile să rodească de patru-cinci ori pe an.

La vremea vizitei noastre se secerau culturile de grâu, orz și secară. Era prima recoltă a anului, dar ghida ne-a spus că de regulă se obțin cam patru recolte pe an, așa încât, deși suprafețele cultivate nu sunt însemnate, este posibil să se acopere din producție proprie necesarul de hrană al populației. Tot de la ghidă am aflat că în săptămâna următoare sărbătorii de Paște, în toată țara se celebrează ”Sărbătoarea corturilor”, un fel de festival al recoltei, la care participă toți producătorii agricoli, inclusiv crescătorii de animale, flori și albine, fie ei familii de beduini, fie kibbutzuri (gospodării colective), fie producători individuali, cu expoziții de produse ce-ți iau ochii și-ți deschid apetitul.

Așezările umane au și ele un aspect mozaicat, aproape niciuna nu seamănă cu celaltă: capitala Tel-Aviv este un oraș modern, cosmopolit și un puternic centru industrial; Iereusalimul păstrează aerul patriarhal al vechii cetăți, împletit cu mireasma sfințeniei emanată de cele trei culte ce sunt înnobilate aici (creștin, mozaic și islamic); Tiberias este o stațiune balneo și de odihnă la Marea Galileii, cuprinzînd un amalgam de construcții vechi și noi, toate foarte îngrijite și atrăgătoare; Ierihonul, cel mai vechi oraș din lume, a rămas o așezare încremenită în timpuri străvechi, pe care administrația palestiniană nu a reușit să-l pună în valoare și nici să-l întinerească; Nazareth-ul este un oraș atipic, cu o față veche, tradițională în josul muntelui, și o față nouă, modernă, mai sus; în sfârșit, așezările beduinilor sunt mici și mizere, ca niște sate de țigani de pe la noi, dar nu pentru că sunt defavorizați de autorități, ci pentru că așa au ales ei să-și ducă viața după obiceiurile moștenite din străbuni.

Și dacă adăugăm acestui mozaic o infrastructură rutieră modernă (autostrăzi cu două sau trei benzi), cuprinzătoare pentru întreg teritoriul, perfect funcțională chiar și-n zonele de deșert, nu ne mai rămâne decât să purcedem la drum, căci peste tot se află câte ceva demn nu numai de interesul pelerinului plin de credință, ci și al turistului de rând, fie el și ateu convins. Nu cred să mai existe în vreo altă țară o asemenea densitate de situri arheologice, așezăminte religioase, orașe istorice, rezervații naturale. Ghida ne mărturisea că în fiecare an se deschid prospectării, conservării, apoi vizitării, atât de multe situri arheologice, încât personalul autorizat de ghidare turistică este obligat cel puțin o dată pe an să urmeze cursuri speciale de informare-actualizare și chiar vizitare, spre a fi în măsură să recomande turiștilor și noile obiective. O măsură deloc inutilă, atunci când dorești ca din turism să câștigi bani cât mai mulți!

Și poate cel mai frapant și mai interesant element din acest tablou care se vrea un mic portret al Israelului, așa cum l-am perceput eu, se referă la... oameni! Ei bine, societatea israeliană și viața de zi cu zi mi-au părut a fi unele absolut normale, în ciuda diversității etnice și religioase. Îndată ce am ieșit din aeroport, nicio clipă n-am avut senzația că ne aflăm într-un teritoriu amenințat de terorism sau război. N-am avut nicio teamă și nici vreun motiv de îngrijorare, căci peste tot domnea pacea... Un singur lucru ne-a adus aminte de confruntarea israeliano-palestiniană: zidul de delimitare a secțiunii palestiniene din Betleem, un zid înalt, încununat cu sârmă ghimpată, pe care am fost obligați să-l depășim în drum spre Muntele Sionului și Cetatea lui David. Deși era păzit de soldați înarmați, nu am fost opriți și nici legitimați, situație de altfel posibilă, după cum ne-a prevenit ghida. Nici în celelalte teritorii palestiniene de la Ierihon n-am avut motive de îngrijorare, iar mărturisirea acelei senzații neașteptate de pace, a făcut-o pe doamna ghidă să zâmbească: ”da' ce credeați, că aici toată ziua cad bombe? Nici vorbă! Oamenii obișnuiți, de orice neam ar fi ei, sunt pașnici și scârbiți de perspectiva războiului. Viața de zi cu zi a israelienilor curge ca în orice comunitate, fără conflicte majore, pentru că se respectă drepturile tuturor etniilor și confesiunilor religioase. De altfel, potrivit unor sondaje de opinie,răspunsul non-evreilor din teritoriile israeliene la întrebarea dacă vor sau nu să trăiască într-un stat palestinian, a fost într-o proporție de aproape 100% ,nu !”

Ei bine, toți acești oameni, evrei, palestinieni, arabi sau beduini au câștigat admirația și prețuirea mea. Pentru că Israelul este o țară renăscută din distrugere și uitare, doar datorită eforturilor lor. Ei au redat agriculturii întinse regiuni mlăștinoase din Ierihon (și nu s-au oprit aici, au ”cucerit” în același scop și zone întregi din deșert, punând bazele uneia dintre cele mai performante agriculturi din lume), ei au dat o înfățișare proaspătă și primitoare orașelor mai mari sau mai mici, aducându-le la standarde de civilizație comparabile cu cele ale marilor orașe europene, ei au făcut circulația prin țară eficientă și facilă prin construirea unei vaste rețele de șosele și autostrăzi, ei au înțeles cum să-și promoveze cât mai profitabil turismul, astfel încât azi acestă industrie să susțină economia cu cca. 2 miliarde $ anual. Și nu în ultimul rând, lipsiți de resurse materiale proprii, dar conștienți de importanța industrializării, ei au ales să promoveze și să dezvolte ramuri performante ale industriei, dintre acelea care utilizeză resurse puține, dar sunt de viitor și se vând bine: aeronautică, IT, electronică, apărare, prelucrarea diamantelor. Toate acestea au făcut din statul Israel o republică înfloritoare, al cărui viitor prosper nu poate fi deslușit doar datorită amenințarii războiului. Și dacă cineva ar spune ”dar nimic nu ar fi fost posibil dacă nu se foloseau de ajutorul diasporei și mai ales de ajutorul extern al marilor puteri” nu l-aș contrazice, pentru că asta este, cred, realitatea. Dar să nu uităm că resursele financiare sunt epuizabile, atâta vreme cât nu știi să le utilizezi cu folos, sporindu-le. Iar ei, israelienii, au făcut dovada că știu să facă asta, muncind, urnind lucrurile din loc, progresând. Pentru aceasta, respectul meu pentru ei este deplin!

Revenind la capitolul poate pretențios numit de mine ”sfaturi” (căci ce mare experiență îmi pot asuma după numai cinci zile de vizitare?!), iată ce recomandări aș avea pentru prezumtivii turiști în Israel:

-Prețurile unui astfel de voiaj sunt destul de ridicate în comparație cu alte oferte turistice prin țările Europei, ceea ce poate fi un aspect prohibitiv pentru unii dintre doritori. Luați însă în considerație două aspecte.

Unul privește cheltuielile cu masa, având în vedere că toate ofertele în Israel includ demipensiunea. De aici, posibilitatea ca eventualele cheluieli similare să fie mai reduse, sau chiar nule. Deși în fiecare zi grupul nostru a fost condus la câte un resort unde se putea lua prânzul, mare parte dintre noi ne-am mulțumit doar cu mâncarea de la micul dejun și cină, servită în regim bufet suedez și deci asortată nevoilor fiecăruia, atât în ce privește meniul, cât și cantitatea. La prânz, cine dorea, își putea suplimenta dieta cu un fruct sau un sandviș pregătit de dimineață, din rezerve proprii sau de la bufetul suedez (a fost singurul loc în care n-am văzut interes din partea gazdelor în a-i vâna pe cei care luau câte ceva și la pachet).

Al doilea aspect se referă la pregătirea unui astfel de voiaj pe îndelete: informați-vă asupra mai multor oferte și algeți-o pe cea care vă convine nu numai sub aspectul prețului, dar și al probității firmei organizatoare.

-Întrucât în Israel vara e prea fierbinte, iar iarna, deși nu prea aspră, are darul să umbrească mult din frumusețea naturii, ar fi de preferat să alegeți primăvara sau toamna pentru acest voiaj. O mențiune se cuvine făcută în legătură cu pelerinajele din timpul Postului Crăciunului sau Paștelui, când afluența de turiști este mai mare, iar vizitarea locurilor sfinte implică deseori așteptarea îndelungată la cozi. Așa ni s-a întâmplat și nouă, cu doar trei săptămâni înainte de sărbătoarea Paștelui ortodox.

-Obținerea vizei de intrare în țară e obligatorie, iar accesul se face doar cu pașaportul valabil cel puțin șase luni ulterioare vizitei. Obligația obținerii vizei cade în sarcina turistului, atunci când călătoria o face individual și cu forțe proprii, sau în cea a agenției turistice organizatoare, atunci când optezi pentru un program din oferta acesteia. Amatorii de ulterioare călătorii prin țările arabe, pot fi liniștiți: viza de intrare în Israel nu se mai aplică pe pagina pașaportului, făcându-l astfel prohibit pentru accesul în unele țări islamice, ci se eliberează un tichet special, pe care trebuie să-l păstrezi asupra ta atât timp cât te afli în Israel.

-Cum nimeni nu se întoarce din Tărâmul Binecuvântat fără măcar o amintire materială, este important de știut că uzual, actul de comerț se desfășoară fără schimb valută-shekhel. Poți cumpăra cu dolari, euro și în multe locuri chiar cu... lei! Dezavantajul pecuniar al evitării schimbului de valută cu moneda autohtonă este acela că toate prețurile sunt ușor umflate prin rotunjire în valută. Avantajul este pentru cei care nu vor să se mai complice cu socoteli suplimentare și cu riscul de a rămâne cu shekheli pe care nu-i mai poate cheltui. Cele mai frecvente prețuri practicate sunt cele cu multiplu de 3,5 și 10 dolari sau euro.

-Nu profitați din plin de propunerile ghizilor autohtoni în legătură cu cumpărăturile. Acolo unde vă conduc ei, de regulă se practică prețuri mai mari decât cele obișnuite. Probabil că includ și comisioanele ghizilor susținători. Peste tot pe unde am fost cu ghida noastră, am descoperit că... prin vecini, ofertele erau și la jumătate de preț față de ceea ce ne recomandase ghida. Aveți în vedere și că în Ierusalim prețurile sunt de regulă mai mari decât în restul orașelor, așa încât nu epuizați lista cumpărăturilor acolo.

-Nu ezitați să vă folosiți de regimul de returnare a TVA-ului, atunci când părăsiți Israelul. Pentru cumpărături mai mari de 110 $ pe același bon, puteți solicita vânzătorului să vă completeze formularul special pentru returnare de TVA. Cereți ajutorul ghidului local pentru îndrumare în aeroport în legătură cu procedurile de restituire a TVA-ului (16% din valoare). Și nu uitați: obiectele cu pricina trebuie să se afle până la verificarea din biroul TVA, în bagajul de mână, apoi poate fi depozitat după caz, în bagajul de cală.

-Încercați să susțineți financiar, dacă pașii vă poartă pe acolo, și așezămintele ortodoxe românești, cumpărând de la pangarele lor obiecte de multe ori mai ieftine decât în celelalte locuri. Un acatist sau un pomelnic însoțite de doar un dolar, vor fi sigur pomenite în slujbele de la bisericile românești. Această recomandare ne-a făcut-o părintele Iustin, domnia sa știind din proprie experiență că milioanele de pomelnice lăsate la marile așezăminte nu vor fi citite vreodată, căci ar însemna ca prelații să dedice tot timpul lor acestui demers titanic.

-Cumpărați mir, tămâie sau smirnă doar de la așezămintele religioase, căci multe dintre ofertele comercianților, mult atrăgătoare sub aspectul prețului, sunt contrafăcute. Și dacă vreți să fiți cu inima împăcată, nu uitați că toate acestea vor trebui duse la biserică și sfințite de preot.

-Mirul autentic, de cea mai bună calitate, așa numitul ”mir de Nard” pomenit și în Biblie, cu un parfum inconfundabil și durabil, mirul destinat chiar și Sfântului Mormânt, se fabrică la Biserica Rusească a Înălţării, ridicată pe Muntele Măslinilor. Aici se amestecă mirul (uleiul sfințit) de la 14 mănăstiri și se îmbogățește cu ulei aromatizat importat din Liban (un extras din rădăcina mai multor plante rare din familia Valerianaceae, cunoscute pentru efectele lor sedative asupra sistemului nervos și inducerea unor stări de calm, liniște și contemplare), dar și cu esență de Nard, o plantă aromatică rară ce crește doar în Nepal. Mirul de Nard este îmbuteliat în recipiente de sticlă de diverse capacități și se poate cumpăra în orice cantitate. Grupul nostru nu a vizitat Biserica Rusească, întrucât nu era înscrisă în program, dar după ce ne-a arătat câteva eșantioane cu diverse miresme, ghida a întocmit o listă cu cantitățile dorite de pelerini și ni le-a adus a doua zi. Costul unei sticluțe nu mai mari decât ultima falangă a degetului mic a fost de 5 $. Deși cunosc că mirul de Nard este costisitor, suspectez că acest preț a fost mai umflat față de cel practicat în pangarul Bisericii Rusești a Înălțării. Așa că, dacă vă interesează o astfel de achiziție, încercați să ajungeți la așezământul rusesc.

- asigurați-vă că sunteți echipați cu încălțăminte și haine comode, sobre și potrivite vizitării lăcașurilor de cult. Uneori este mult de mers pe jos, iar deseori așteptările lungi la cozi devin copleșitoare. Cu toate acestea veți avea surpriza că veți trece ușor peste toate nevoințele și că nu vă veți simți prea obosiți. Chiar și cei cu probleme severe de sănătate vor descoperi că vor putea duce drumul început la bun sfârșit, fără agravarea stării lor de sănătate.

- pentru credincioșii mai râvnitori câteva sfaturi…duhovnicești: păstrați una-două sticluțe curate pentru a lua apă de la izvorul tămăduitor al Maicii Domnului de la Biserica Bunei Vestiri din Nazareth; cumpărați cămăși noi sau luați de acasă una neîmbrăcată încă pentru baia rituală în apa Iordanului. După cum ne-a spus părintele Iustin, aceasta nu este un botez adevărat, ci doar o binecuvântare spirituală, dar pentru că apa Iordanului este considerată o apă sfântă și pentru că s-a primit binecuvântarea preotului la stropirea cu această apă, este bine ca veșmântul udat de apa Iordanului să fie păstrat acasă într-un loc curat și îmbrăcat iar doar la vreme de nevoie (boală, neînțelegeri, frică, disperare, mânie, etc); înainte de intrarea în Mormântul Mântuitorului, nu uitați să aprindeți și apoi să stingeți la sfeșnicele din partea stângă a intrării, snopul cu cele 33 lumânări pe care le-ați achiziționat din vreme. Același ritual de aprindere – stingere a lumânărilor repetați-l și după ieșirea din Sfântul Mormânt. Lumânările cu pricina vor fi păstrate acasă în loc curat și vor putea fi aprinse, câte una sau mai multe, în fiecare noapte a Învierii de peste ani. Tot astfel, aceste lumânări se pot aprinde când facem rugăciuni importante, sau când suntem încercați de patimi, nenorociri sau alte nevoi greu de îndurat.

Și acum, în loc de încheiere, un îndemn plin de sinceritate: voi cei ce aveți sau nu credință în Dumnezeu, faceți odată și-o dată această călătorie! Veți vedea cât de mult vă va schimba sufletul și cât de multe veți descoperi în străfundul ființei voastre! Că ești un credincios convins sau doar un iubitor de călătorii, vei descoperi acolo locuri de neuitat, vei găsi că această veche, dar și actuală cultură merită descoperită!

Țara cu nenumărate denumiri, așa cum au lăsat scris în izvoare istorice numeroasele popoare ce au trecut pe acolo, (Amuru-pământul de apus, Ever-Nahara-ținutul de dincolo de râu, Pahnana sau Hinani-ținutul de răsărit, Iksos Ratinu-țara regilor, Philistine, Palestina, Israel, sunt doar câteva), sau cum Sfinții Părinți le-au menționat în Biblie (Pământul Făgăduinței, Pământul Hărăzit, Țara Strămoșilor, Țara Sfântă, Țara Dorită, Țara Binecuvântată) este cu adevărat un pământ neobișnuit, care ne cheamă să-l cunoaștem nu numai cu imaginația, ci și cu picioarele și cu palmele …Lăsați-vă binecuvântați de răspunsul pozitiv la această chemare! Eu una, nu încetez să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest vis împlinit pe care mi l-a îngăduit!

Cu mulțumiri anticipate, rog ilustrarea video-muzicală cu videoclipul de la adresa http://www.youtube.com/watch?v=AoizSL-TEJQ

---

VIZUALIZĂRI: 7062 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI