China vol VI. Templul Lama

TIPĂREȘTE

Continuare China. Capitolul V. Palatul de Vara, Hutong-ul si 'Fabrica de Perle'

In ultima zi a excursiilor cu ghid, am avut norocul de a fi insotiti de Tim.

Tim era un chinez atipic, caci avea o inaltime de peste 1,80, vorbea o engleza impecabila si, la numai 26 de ani, lucra de peste sapte ani in bransa turistica.

Era o encicopedie ambulanta si, pe langa informatiile istorice, a tinut sa ne impartaseasa si o serie de alte informatii inedite, unele cu caracter neasteptat de personal.

De pilda, stiati ca in China este foarte greu pentru un barbat sa se casatoreasca cu o femeie de calitate (expresia exacta folosita de Tim a fost "good woman") ?

Sau ca BMW inseamna Bussines, Money, Woman?

Sau ca poti avea doi copii doar daca primul nascut e de sex feminin?

Tim ne-a povestit, in cascada, timp de cateva ore, o mulltitudine de astfel de aspecte ale vietii de zi cu zi ale Chinei.

Dar sa le luam pe rand si sa le integram in context.

A patra zi de excursiii a debutat tot la ora 13, dupa pranz, cand, am pornit cu autocarul spre Templu Lama. Templul lui Lama este singurul templu din Beijing ce a fost lasat intact de revolutionari la inceputul secolului XX.

Au alungat calugarii, i-au persecutat, dar nu au vandalizat templul, poate din su perstitie, temandu-se de razbunarea divina, locul inspirand nu numai respect, dar si teama. Legenda spune ca multi calugari au disparut din templu in conditii misterioase, pentru ca apoi sa nu mai fie regasiti niciodata...

Oricare ar fi imprejurarile, acestea au fost favorabile conservarii templului, iar complexul de cladiri este construit, pe principiul majoritatii cladirilor cu conotatie divina din China Imperiala, ca o succesiune de curti, porti si sali, cu acoperis galben, inconjurate de verdeata si izolate de lumea exterioara.

Foarte important de subliniat este faptul ca programul de vizitare se incheie in jur de 16,30, astfel incat, de la ora 17, complexul sa apartina doar calugarilor si invataceilor lor.

E singurul obiectiv turistic ce sa inchide asa devreme in Beijing, ceea ce a constituit o surpriza neplacuta pentru un alt grup de romani, care, intentionand sa viziteze templul in ziua precedenta, la ora 16,40 au gasit portile inchise.

Situatia este justificata insa de calagari prin nevoia lor permanenta de studiu, dovedita de prezenta, in ultima dintre sali, a zeci de veioze destinate studiului nocturn.

Accesul cu masina era interzis (cel putin asa am fost convinsi de ghid), asa ca am strabatut parculetul "la picior", incantati de racoarea si linistea din interiorul zidurilor impenetrabile.

Am trecut prin porti imense, asemanatoare cu cele de la Palatul de Vara si am intret inincintapropriu-zisa a templului.

Salile destinate cultului nu erau foarte mari, dar erau cu siguranta, bine ingrijite, cu fasii de matase multicolora coborand din tava, ciudate obiecte de cult si statui de mari dimensiuni carora li se aduceau ca ofranda, flori si fructe proaspete.

Cat despre profunzimea informatiilor religioase primite de la Tim, marturisesc faptul ca ignoranta mea vis a vis de religia budista fiind incomensurabila, acestea m-au interesat minim.

Am retinut sa Buda nu e unul singur, ci ca exista in lumea asta, pretutindeni, in apa, in aer si pa pamant, mii de Buda...

Si cam atat.

Am preferat in schimb sa gasesc similitudini intre lucrurile de acolo si cele din bisericile crestine, si sa fur cate o poza, pe furis (fotografiatul era cu desavarsire interzis in salile de ceremonie), ochiului vigillent al paznicului local.

Ceea ce m-a impresionat intr-adevar a fost o minunata statuie a lui Buda de peste 20 de metri din lemn de santal, desavasita ca realizare, dar mai ales impunatoare ca dimensiune si atitudine.

La picioarele lui Buda, la propriu si la figurat, am trait, pentru cateva clipe intense, unicul sentiment al dominarii omului de catre divinitate.

As fi vrut sa pastrez amintirea acestei statui unice sub forma unei fotografii, dar coplesita de imensitatea lucrarii, in semn de respect, am renuntat.

Am luat cu mine doar fotografia de pe retina, la fel de pretioasa pentru inima mea ca si cea de pe harties sau cea de pe laptop.

Revenind la lucruri mai pamantesti, Tim ne-a povestit ca lemnul de santal din provine din Mongolia (in China nu s-ar gasi santal pentru o astfel de lucrare de anvergura) si ca sala a fost cladita, cu maxima grija, abia dupa instalarea statuii; fapt extrem de logic de altfel (statuia nu ar fi incaput pe nici o usa sau pe nici o poarta, atat e de mare).

Intr-o discutie despre religie, justificata de multitudinea elementelor cu conotatie specifica din jur, Tim ne povestea ca in China sunt cateva zeci de milioane de crestini, sute de milioane de musulmani... si s-a intrerupt o clipa...

Si restul? , am intrebat noi, convinsi ca va ne va raspunde: budisti.

Restul sunt "not-believers", ne-a replicat Tim.

Uitasem ca ne aflam in China atee a lui Mao, asa de profund religioasa era atmosfera templului...

Am plecat spre iesire (obligatoriu in templu se intra prin stanga si se iese prin dreapta), nu inainte de a constata existenta unui clopot imens, frate cu cloptele crestine, inscriptionat cu mii de idiograme minuscule, langa care, surpiza, era o masina luxoasa? !! .

Accesul cu masina fiind complet interzis in templu, sotul meu nu s-a putut abtine sa nu il intrebe pe ghid cum a ajuns masina aceea acolo.

Tim i-a explicat ca in China, masinile cu numar de inmatriculare albe (cum era si cazul masinii respective) au acces nelimitat, nefiind NICIODATA oprite nici macar de politisti.

Ele apartin "oamenilor guvernului" adica privilegiatilor sortii de acum, din China zilelor noastre, dovadaca nimic nu e nou sub soare...

La iesire, am cumparat din magazinul de suveniruri, o cutie de betisoare parfumate, ca cele pe care chinezii le aprindeau in templu pe post de lumanari, si cu care acestia plecaciuni in toate cele patru puncte cardinale, inainte de a le depozita, spre ardere completa, intr-o cutie mare metalica.

L-am intrebat pe Tim daca vrea sa aprinda una. S-a facut ca nu ma aude si abia dupa repetarea intrebarii mele mi-a raspuns cu jumatate de gura: "I am a not believer", si, cu o pirueta lingvistica abila, a schimbat vorba si ne-a indrumat catre iesire...

La parasirea templului am observat ca misterioasa masina cu numere albe era in continuare acolo, sfidand nu numai legile oamenilor, dar si pe cele ale divinitatii!

Pentru ea nu cred ca s-au inchis portile la ora 16,30, ca pentru muritorii de rand...

Am plecat rapid caci, peste o jumatate de ora, asteptam ca pentru noi sa se alte porti, Portile Raiului, la Temple of Haven.

-Va urma-

China cap. VII. Ceremonia Ceaiului si Templul Cerului

---

VIZUALIZĂRI: 2347 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI