GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mică paranteză. Întoarcere în timp. Pe apus. Bangkok, zile toride de făurar, rooftop bar. Specific: peruviano-japonez. Ei, ne-am dat naibii! râd eu privind pozele cu sushi din meniu și comentând fiecare secțiune. Ochii mi se opresc asupra titlurilor: del mar, de la tierra. Ai, ai, ai, ce bina sună. Îmi promit că, dacă voi scrie despre bucătăria nipponă vreodată, o să-mi numesc așa eseurile. Despre mâncare tradițională japoneză, cu titlu în spaniolă, de inspirație thailandeză. Promisiunea se materializează acum. Închid paranteza.
La ce vă duce cu gândul când auziți mâncare japoneză? Sushi, desigur! Și orez, nelipsitul orez specific Asiei, sau, cum ne place nouă să zicem, pâinea lor cea de toate zilele. Washoku, sau mâncare japoneză, este motiv de mândrie națională și sursă de export peste mări și țări. Este sushi cel mai reprezentativ fel de mâncare japoneză? Eu aș fi înclinată să zic că nu, însă reprezintă cea mai cunoscută și populară mâncare exportată. E un fel de modă, una care a prins bine și la noi. Numai în Dorobanți găsești câte un sushi bar la fiecare 5 minute de mers pe jos. (mi-amintesc că anul trecut, după ce am terminat sesiunea, am luat-o cu fetele din restaurant în restaurant până am găsit ceva care să ne convină)
Revenind, poate că sushi va face parte dintr-un articol separat, acum însă vreau să detaliez mâncarea primită pe o insulă mică, neatinsă de străini, departe de civilizație și populată cu japonezi fără televizoare, tehnologie prea multă sau contact cu ce se petrece AFARA. Nu sunt gurmandă și nici o bucătăreasă prea bună, capitolul „mâncare” nu m-a pasionat în călătoriile mele, însă ce am gustat aici întrece orice imaginație și mi se pare demn de menționat. Am mâncat o cină și un mic dejun la un modest ryokan (han tradițional) și, la o primă vedere, n-am recunoscut nimic din ce mi-au dat săracii oameni de mâncare. Bine, mint, știam orezul. În rest, toate celelalte erau produse locale, pescuite și pregătite 100% de locuitorii insulei. Pentru oricine întreabă „De ce sunt japonezii atât de slab/trăiesc așa mult”, vă rog să le dați pozele să se lămurească singuri :)
Fără alte introduceri, să începem: cina, prima poză cu mâncare. Un bol mic de orez, cât să-ți încapă în podul palmei. Deasupra, #1, pește fript, specie necunoscută.
#2: meduză gătită în căi nedumirite de mine. La momentul respectiv nici nu știam că e meduză, nici nu-mi mai amintesc ce presupuneam că e, dar are o consistență tare stranie, e semi transparentă, alunecoasă, aproape lichidă și era într-o zeamă cu gust ușor înțepător, acid.
#3: pește prăjit pane cu o roșie cherry și un sos din ou, asemănător maionezei. Parcă era prea obișnuit, în contrast cu celelalte preparate.
#4: un fel de baby caracatiță straniu, avea consistența aceea specifică, ușor cauciucată, chiar tare, dar cele trei brațe erau mult mai groase decât ce-mi servea mie amintirea. Nu am reușit să-mi dau seama cum a fost preparată, dar cred că era crudă. Lângă, câteva alge cu puțin susan.
#5:?? un păhărel, ca de țuică după dimensiune, dar cu picior subțire și de sticlă. Înăuntru erau mai multe alge într-o zeamă puțin acidă, și încă ceva... n-am deslușit ce era chestia transparentă, dar semăna cu meduza.
#6: de la stânga la dreapta: un fel de mezel/carne, un sos portocaliu cu gust de creveți, o midie.
#7: niște firi foarte subțiri de varză+ carne crudă. N-am identificat-o decât pe cea albă, care era calamar. O știam pentru că mai apare pe sushi. Se mestecă greu, e tare și-ți ia o veșnicie s-o înghiți, nu prea are gust. În mijloc o păpădie. Carnea roșiatică avea gust straniu și tot încercam să aflu ce e. O colegă chinezoaică mi-a spus că s-ar putea să fie carne de cal crudă. Am înghițit în sec și mi-am propus să nu mai întreb nimic.
#8 murături, foarte iubite de altfel în Coreea, erau aproape la fiecare masă din Seoul. Cea galbenă este numită takuan, practic e o specie galbenă de daikon (o rădăcinoasă inexistentă la noi) și care seamănă perfect cu o lămâie. Bucățile roz sunt ghimbir murat, un pic diferit de ce primim în România la sushi. Am înțeles că e cultivat când încă nu a atins maturitatea, dar de ce e roz încă nu știu. În stânga este un bol cu puțin sos de soia.
#9 am lăsat ce-i mai interesant la final. O lumănare pe care ne-a aprins-o o doamnă, deasupra un grătar cu o scoică și încă ceva în folia de aluminiu. Au fiert/făcut la grătar (?) cam 10-15 minute, până când lumânarea s-a stins singură. Scoica avea înauntru un lichid care fierbea și începuse să dea pe jos. Am desfăcut folia de aluminiu și am dat peste ceva... nici nu știu să descriu bine, dar avea un miros foarte puternic a mare. Înăuntru avea ca un fel de carne. Am gustat-o, însă era cel mai amar lucru pe care l-am gustat vreodată. Dacă pe meduză am mai dat-o pe gât, pe asta chiar n-am reușit s-o mănânc. Îmi dau acum seama că probabil era sănătate curată și conținea secretul tinereții fără bătrânețe, dar gust mai straniu nici c-am pomenit. Mă uitam în jurul meu, la ceilalți străini (eram vreo 20 de europeni, americani, africani și brazilieni) și toți aveam aceeași opinie. Concluzionăm că secretul nemuririi există, dar nu e de noi.
Nu e în prima poză, dar am mai avut și o mică supă cu alge de mare, ciuperci și tăiței.
Cu o asemenea cină îndestulată am mers la culcare în futonul călduros. Dormitul pe podea, deși sună incomod, mi se pare tare odihnitor, așa că am adormit imediat. La micul dejun deja chicoteam. Pariam pe un meniu asemănător. Alții spuneau că nu, doar cina a fost așa, acum primim pâine și cafea. Cum pe micuța insulă nu exista niciun magazin de aprovizionat cu lucruri de pe continent, șansele să primim așa ceva erau zero. Următoarea poză confirmă micul dejun cu specific oceanic. Avem așa:
#1: supă miso, același gust ca-n Japonia centrală. Nelipsitul bol de orez lângă.
#2 omletă în stil japonez (are un pic gust dulce), icre. Foarte bune.
#3 astea se numesc nori, în poză par cam închise. Ele sunt alge deshidratate și apar în sushiurile futomaki/hosomaki. Practic, luam puțin orez, îl rulam în această bucată de algă și-i mai adăugam ce voiam, icre, tofu, somon, la alegerea fiecăruia.
#4 mică salată de crudități în sos ușor dulceag, cu niște susan pe fund.
#5 iar calamar crud, a se citi 5 minute de mestecat.
#6 alge, bune bune.
#7 tofu. Mie nu-mi prea place gol, de obicei se mănâncă în combinații, însă aici mi s-a părut prea mult.
#8 ei, aici lucrurile devin interesante. Bolul alb cel mai din dreapta avea alge. Erau umede și păreau scoase din ocean de 5 minute. În castronul de stângă era un lichid ce semăna cu uleiul, de desubt era tot o lumânare. Am așteptat să se încălzească lichidul și după am transferat algele din dreapta în bolul respectiv, apoi le-am scurs în castronul alb din stânga. Interesant e că și-au schimbat culoarea într-un maro deschis. Foarte bune, au fost favoritele mele.
#9 somon la cuptor
#10 murături. Cele galbene, identice cu cele de la cină. Cele care nu prea se văd sunt amestec de castravete și vânătă, denumite shibazuke. Favoritele mele. În stânga imediat, fără număr, este ceaiul verde.
Ei, sper că nu v-am plictisit cu această scurtă introducere în bucătăria japoneză. Îi rog pe amatorii de fructe de mare să-și dea cu părerea în privința bucatelor neidentificate până acum, sunt tare curioasă să știu ce au fost :)
Trimis de Tesaria in 08.06.18 15:44:12
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Tesaria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Tesaria: o descriere interesanta, de ajutor fiind si numerotarea felurilor de mâncare.
Dupa mine ramâneam nemâncata vazând asa mâncare, mai ales ca am descoperit acum în Cipru ca sunt alergica la caracatita din sosul de cerneala!?
Votat cu placere.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
===
De asemenea, articolul a fost selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Yolanda: nici eu n-am mancat chiar tot, dar pot spune ca am gustat din fiecare macar
@Tesaria: Îngrozitor
In afara de somon, nu puteam mânca nimic.
Interesant articol, bine scris.
@krisstinna: Multumesc! Nici eu n-as mai mai manca acum, dar a fost interesant de incercat, asa, o data-n viata
@Tesaria: O relatare excelenta, nu stiu exact ce as fi mancat, dar mi-a placut cum ai povestit si ilustrat cu explicatii.
@mishu: multumesc de apreciere! Nici eu nu stiu cum de am mancat
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2018 Mica Italie din Japonia — scris în 03.07.18 de Tesaria din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Bucataria japoneza – o adevarata arta culinara — scris în 21.11.11 de dananecula din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Restaurante japoneze ce m-au fermecat — scris în 06.12.11 de dananecula din PLOIEșTI - RECOMANDĂ