ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 2 zile
prieteni
7 AD. + 1 COPII -- v: 5

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

La Voina si prin imprejurimi

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa o raita reusita, de weekend, pe la bulgari, prin zona Lovech, parca a inceput sa ne manance in talpa, nu prea mai avem astampar in a sta pe acasa, asa ca intorsi duminica seara din plimbare, a doua zi, pe seara, ne-am gandit ca tot fiind sarbatori pe sfarsit de saptamana, Sf. Gheorghe si Floriile, de ce nu am iesi pe undeva, “mai pe langa casa” vreo 2 zile.

Zis si facut, am deschis rapid laptopul, m-am salutat cu “fratele Google” si impreuna :)) am inceput a cauta ceva interesant.

Bineinteles am cautat tot ceva in limita a 250km departare de casa.

De drumetii “serioase” pe munte nu se prea punea problema, vremea nefiind prea prielnica pentru astfel de plimbari, anunatandu-se ploi, plus ca sus, la peste 2000m altitudine, zapada ar fi putut fi inca destula.

Asa ca din cele cateva variante pe care deja ni le creionaseram, excluzand, ca de fiecare data Valea Prahovei =)), am ales pana la urma in a merge in zona Voina, langa Campulung Muscel.

Stiam de cand fusesem ultima data prin 2013 in zona ca nu sunt prea multe optiuni de cazare in zona Voina, doar vreo 4-5 optiuni.

Asa ca am sunat tot la cabana unde fusesem cazati in urma cu vreo 3 ani 2013,2016 in speranta de a gasi 4 camere libere.

Am sunat, ni s-a confirmat disponibilitatea pentru sfarsitul saptamanii, am primit rapid pe SMS contul in care trebuia sa platim un avans, am platit la fel de rapid in aceeasi seara prin internet banking avansul solicitat si iata-ne cu rezervarea facuta.

Pana in zona Voina, plecand din Bucuresti, sunt cam 190km, dintre care 120km pe autostrada.

Pentru a ajunge la Voina, de la iesirea din Campulung, mergand spre Rucar, se vireaza stanga, spre localitatea Leresti si Cabana Voina.

Am vazut ca si soseaua ce leaga Pitesti de Campulung Muscel este rebilitata, nu mai este plina de gropi ca in trecut, ramand inca de refacut doar zonele de trecere peste calea ferata si trecerile peste poduri.

Din Campulung pana la Voina sunt cam 18km, iar dupa ce traversezi satele Voinesti si Leresti ce sunt practic lipite de Campulung, incepe si peisajul sa se schimbe, soseaua serpuind si urcand usurel, de-a lungul raului Targului, printre versantii impaduriti.

Se ajunge in scurt timp la barajul Rausor, unde e musai sa opresti pentru o gura de aer si “clatirea” ochilor cu peisajele din jur.

Noi am plecat cam pe la 6,30 din Bucuresti, am oprit in Campulung pentru aprovizionarea cu mancare si lichide mai mult sau mai putin 'inflamabile' ;)), iar in jurul orei 9,15 eram deja la barajul Rausor admirand privelistea din jurul barajului.

De acolo dupa inca vreo 4km am ajuns in zona Voina, unde aveam rezervat mini-sejurul nostru.

Aici, se regasesc vreo 2 din cele cateva optiuni de cazare, chiar langa un complex format din 2 cladiri, apratinand de Administratia Nationala Apele Romane, aici functionand un Centru de formare, perfectionare si agrement.

Lipita, gard in gard, se afla cabana “noastra”, Cabana Cristina, iar vis-à-vis o alta pensiune.

Un pic mai departe la vreo 800-900m, se afla Cabana Voina, iar de acolo se termina si asfaltul, mergandu-se pe un drum forestier bun, cale de inca vreo 600m, pana la confluenta raurilor Batrana si Cuca unde se mai afla amplasata inca o pensiune.

Se mai gasesc, ce-i drept razletite, in acesta zona inca vreo 3 case care intregesc “vatra” aceastei zone.

De mancat se poate doar la Cabana Voina, unde am vazut ca in parcare erau vreo 10-15 masini.

Aspectul cabanei Voina este acelasi pe care il avea si acum 3 ani, un aspect ponosit. Se observa din exterior ca o aripa a cabanei ar fi suferit ceva reabilitari, fiind schimbat acoperisul.

Nu am intrat deloc in interiorul cabanei si nu stiu cat de OK ar fi serviciile pe care le ofera.

In fata cabanei exista un mic loc de joaca, cu leagane si un tobogan.

Noi dupa formalitatile rapide de preluare a camerelor, si descarcarea bagajelor din masini, am plecat la o scurta plimbare prin imprejurimi, profitand si de vremea bunicica de afara.

Posibilitatile de petrecere a timpului liber in zona sunt destul de limitate.

Poti alege o drumetie “serioasa” de minim 4-5 ore, dus, pe traseul spre Refugiul Iezer si Crucea Ateneului, sau spre Varful Iezerul Mare.

Tot un traseu destul de dificil si lung este cel spre Vf. Papusa, dar se pot alege si plimbari usurele, asa cum am ales si noi de asta data, spre Cabana Cuca.

De la cabana Voina pana la Cabana Cuca este un drum forestier chiar bun, ce urca un pic in a doua sa parte, lung de vreo 4km.

Se parcurge lejer pe jos cam intr-o ora, o ora si un pic.

Am vazut si cateva masini, unele destul de joase, circuland pe acest drum fara probleme prea mari.

Inteleg sa mearga pe acest drum cu masina cei ce vor sa “atace “ traseele de drumetie spre Vf. Papusa, pentru a economisi timp si forte, dar pentru cei iesiti doar la o plimbare in natura, sa nu se dea jos deloc din masina pentru a face cativa pasi pe propriile picioare, … nu prea inteleg. :((

Nu stiu cum poti iesi la munte, in a admira natura doar din masina, eventual cobori doar un pic din masina (cu atentie sa nu te murdaresti pe botine) trantesti rapid, o poza, doua, le “urci” rapid pe fcb, dai si un check-in cu locul pe unde esti si incepi sa te lauzi pe unde ai umblat.

Dar fiecare cu “pasaricile” lui!

Cam intr-o ora si jumatate am ajuns si noi la Cabana Cuca, cu opriri dese pentru foto dar si pentru a ne odihni un pic, ca de eram si cu grupa mica, nepotica de 5 ani :)) si nu trebuia sa o obosim si sa nu-i placa “ drumetia” ci doream sa castigam inca un iubitor al muntelui.

A fost faina plimbarea, iar la Cabana Cuca ajunsi, ne-am auto-premiat cu cate un sirop de bujor de munte “home made” de la cabana.

De aci se poate poate continua traseul spre Vf. Papusa, dar noi am ales … … drumul catre “casa”, drum ce a trebuit sa il facem intr-un ritm mai alert, “manati” de stropii de ploaie ce incepusera sa cada.

Cand am ajuns noi langa cabana noastra s-a dezlantuit si ploaia, ploaie ce a fost insotita de o grindina marunta la un moment dat, oprindu-se dupa cam o ora.

Se mai poate face si o plimbare relaxanta, de-a lungul Vaii Batrana, pe firul raului Batrana, trecand pe langa fosta Cabana Batrana, distrusa de o viitura in trecut, nemaifiind refacuta pana in prezent.

Se poate continua tarseul pentru cei antrenati si doritori pan ape Vf. Iezerul Mare, sau spre Plaiul lui Patru.

Cam astea sunt varinatele de petrecere a timpului liber aici in zona Voina.

La inapoiere spre Bucuresti, te poti abate, asa cum am procedat si noi, in a vizita Manastirea Rupestra de la Namaesti si Muzeul Casa Memoriala George Toparceanu, aflate cam la 4km de Campulung, mergand spre Rucar, dar si Manastirea Rupestra Corbii de Piatra, aflata cam la 34km de Campulung Muscel.

Noi am ales varianta in a ne intoarce pe drumul pe care venisem de la Pitesti, DN73, iar imediat langa Campulung ne-am indreptat pe DN73C, spre Curtea de Arges, drum pe care l-am parasit in localitatea Domnesti, virand dreapta spre localitatea Corbi.

Drumul DN73 nu este in cea mai buna stare, nu are gropi, dar este denivelat si cu multe plombe de asfalt. Chiar daca nu este un drum foarte bun, in schimb este un drum foarte frumos, ce urca si coaboara, serpuind pe muscelele ce au dat nume acestei zone a tarii noastre.

La Manastirea Corbii de Piatra, dupa vizitarea bisericii, se poate urca prin partea stanga, pe o poteca amenajata, chair deasupra stancii unde a fost sapata bisericuta, de unde se deschide o frumoasa priveliste asupra satelor din jur, apoi se poate cobori pe partea cealalta a stancii, exact pe langa casa batraneasca, foarte veche a Mamei Uta, prilej cu care poti intra in a vizita aceasta casa veche si de a cumpara o pereche de “botosi” impletiti manual, din lana, dar si de admira “uriasul” ce “doarme” in peretele stancos de langa casa.

Poti gasi langa poarta manastirii, asa cum am gasit si noi de asta data, vreun batran care vinde cascaval de casa, cascaval sub forma unor bile, turtite la baza, asezate frumos intr-o cosnita impletita si acoperite cu o bucata de tifon.

Ne-a inspirat incredere batranul, vazandu-i straiele curate, si produsele asezate cu grija, in acea cosnita curata pe un stergar de panza la fel de curat.

Am cumparat si noi, si pot spune ca este printre cele mai bune cascavaluri de casa mancate de noi.

De aici ne-a intors pe acelasi drum pana in localitatea Domnesti, de unde in loc sa facem stanga pe unde venisem de la Campulung, am virat dreapta spre Curtea de Arges, pe un drum bunicel, lung de vreo 25km dar care in vreo 2 locuri este in lucru, consolidandu-se.

Aici, in Curtea de Arges, noi de data aceasta am vizitat doar Manastirea Curtea de Arges si Fantana lui Manole.

Aici se mai pot vizita si alte obiective turistice importante, obiective ce noi le-am vizitat anul trecut, cu ocazia unei ture pe Valea lui Stan.

Se pot vizita ruinele Curtii Domensti si Biserica Domneasca ctitorie a lui Basarab I dar si necropola domneasca a voievozillor munteni, unde daca ai norocul (asa cum am avut noi) de a se nimeri prin preajma directorul Muzeului Municipal, muzeu situat vis-à-vis de Biserica Domneasca, un ghid si un om exceptional, care s-a oferit voluntar, observandu-ne cum admiram fresecele din biserica in a ne povesti despre fiecare in parte.

A fost o reala placerea in al asculta cum ne desluseste tainele fiecarei picture si a fiecarui detaliu din biserica.

Se mai pot vizita si ruinele Bisericii San Nicoara din apropiere dar si Biserica Olari, aflata pe o straduta adiacenta, tot in apropiere.

Tot in aceasta zona se afla si Muzeul Etnografic Casa Norocea.

Cam atat din scurta noastra plimbare de week-end!

Vacante cat mai reusite!


[fb]
---
Trimis de Testosu' in 26.04.16 16:55:33
Validat / Publicat: 26.04.16 20:10:45

VIZUALIZĂRI: 3552 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Manastirea rupestra Corbii de Piatra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

elviramvio
[26.04.16 22:47:59]
»

@Testosu -

Am citit cu placere fiecare cuvintel, m-am indragostit iremediabil de zonele muscelelor argesene asa ca m-ai surprins placut cu articolul. Si sa fie bucuria completa, nimerii votul 14 (daca-l nimeream pe 50 era si mai bine). Sa revii cand se coc fructele de padure, preferabil sa cumperi, sa nu te intalnesti cu vre-un blanos!

Testosu'AUTOR REVIEW
[27.04.16 07:12:14]
»

@elviramvio: tot zicem de cativa ani sa revenim vara pentru o tura pana la Ref Iezer si bineinteles o "burta" de afine, zmeura si fragute, dar nu am reusit pana acum.

Dan&Ema
[27.04.16 08:34:09]
»

Fain la Voina si imprejurimi. ULtima data am fost anul trecut cand am gasit aceasi Hotel - cabana Voina in stare deplorabila, eu mi -l amintesc de cum arata acum vreo 20 de ani cand am facut o tura adeavarat de Iezer - Papuas - Piatra Craiului la cort cu o trupa stransa de mine (pasiunea acelor ani).

Zona e faina si cu cat intri mai mult in munte si te departezi de proapata sosea asfaltata, cu atat mai fain.

Frumos articolul tau ca intotdeauna!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[27.04.16 09:19:30]
»

@Dan&Ema - Intr-adevar este o zona faina si nu prea abordata pe traseele de drumetie, comparativ cu alte zone, avand trasee destul de lungute, dar asta-i sporeste farmecul.

Multam de aprecieri!

mishu
[27.04.16 11:07:08]
»

Imi pare rau la la votul meu 2X14 nu se pune supersuperbonus. Foarte frumos povestit totul, incarcat de culoarea locala, emanand armonie cu fiecare cuvintel asezat rand pe rand.

Citind articolul legat de cazare am realizat cum este si cu masa.

Cat despre drumetii si ce alege fiecare sa faca asta este, fiecare vede si se bucura de ce vede um considera el, oricum te felicit ca ai vazut ceva frumos si mai la pas ca sa zicem asa.

Imi pare rau ca nu ai facut si o poza batranelului de la care ai luat cascavalul ca sa-l putem identifica daca ajungem in zona.

Interesanta poza P19 si fermecatoare P21. Felicitari.

Testosu'AUTOR REVIEW
[27.04.16 11:56:39]
»

@mishu - Sincer noua ne plac si "gasim" frumusetile muntelui atat la inaltimi "mititele" cat si pe culmile si varfurile ametitoare ale muntilor.

Cautam sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara. Intr-adevar important este ca fiecare sa caute si sa se bucure de ce-l motiveaza si il incarca cu energie pozitiva.

... Am sa caut printre toate fotografiile facute cu aparate foto sau telefoane de tot grupul si poate gasesc o foto cu batranul ce vindea cascaval.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Aurici
[27.04.16 12:57:08]
»

@Testosu - Înțeleg că l-ați găsit pe nea Romică acasă, la Cuca. Noi când am fost ultima dată, în noiembrie anul trecut, nu era și ne-a lipsit. Și ceaiul lui, și siropul, și vorbele lui...

Testosu'AUTOR REVIEW
[27.04.16 13:22:26]
»

@Aurici - De data asta nu era nea Romica, cred ca era sus in camera, pentru ca a urcat sotia sa intrebe de pretul unui sirop.

Asa ca am am avut bonus doar partial: doar siropul de bujor de munte nu si o conversatie cu nea Romica.

liviu49
[27.04.16 15:53:01]
»

@Testosu - De cabana Voina ma leaga amintiri de aproape 44 de ani. Prima vizita a fost in data de 25.11.1972, cand am fost intr-o excursie la Poiana Brasov si, pe o ploaie mocaneasca am vizitat primul sat turistic din tara, Leresti si apoi Cabana Voina, unde am si mancat. Dupa aproape trei ani, in ianuarie 1975, intr-o tabara de "pregatire politica ", o saptamana la Campulung Muscel, am vizitat, printre altele si Cabana Voina, eu fiind si ghidul autocarului cu care ne-am deplasat. De atunci am mai fost, mai mult in trecere pe la cabana, mai niciodata mai mult de o ora. Anul trecut, de Sf. Marie, am fost la o nunta in Rucar, cu cazare la Pensiunea Roxi, iar a doua zi, la intoarcere i-am convins pe ceilalti ocupanti ai masinii (sotia, baiatul cel mic si sotia lui) sa facem o escala la Voina. Am ajuns la Cabana, am parcat masina in zona si am plecat, ca niste oameni normali, spre Cuca. Aici imi permit sa ma adaug nedumeririi dvs. legate de plimbarile pe munte cu masina, doar ca sa te lauzi ca ai fost la munte. Poate ca eu exagerez, dar nu sunt singurul din comunitatea AFA, dar un semn de circulatie cu " Accesul interzis pantofarilor! " s-ar impune. Chiar anul trecut la Voina am intalnit o duduie echipata cu o bluza subtire, decoltata pentru toti ochii, cu niste pantofi cu toc cui de cel putin 12 cm, care, incercand sa ajunga pana la apa, s-a intors din drum la masina pentru ca o cam strangeau hainele.

Ne-am oprit pentru admirarea peisajului si pentru poze, iar dupa o ora nu facusem nici macar un kilometru, cand a inceput sa ploua marunt si a trebuit sa ne intoarcem. Spre casa, pentru ca ploaia ne-a abandonat si a plecat la altii mai bogati ca noi, am facut o pauza de aproape o ora la Barajul Rausor, care era inconjurat de aburii care ieseau din padure dupa trecerea ploii.

La frumusetile vazute cu o zi inainte s-a mai adaugat si acest loc frumos, iar copiii mei, care nu mai fusesera pe-aici au promis ca vor trece de cate ori vor trece prin zona. Cel putin doi admiratori ai zonei am mai castigat!

Dar cum totul ar fi fost prea frumos, cand am ajuns acasa si am vrut sa descarc cardul aparatului de fotografiat pe care aveam peste o mie de poze, am facut ce am facut si l-am scapat intr-un loc de unde nu mai putea fi recuperat. Asa ca din excursia de 2 mai de la Dichiu, excursia de la Rucar, Dambocicioara, Voina nu mai am nici-o amintire.

Numai bine si calatorii placute!

PS. Sper ca abonamentul facut sa-mi mai aduca si alte articole despre excursii si drumetii pe munte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[27.04.16 21:54:41]
»

@liviu49: un ecou tare fain, ca un arc peste timp ce acopera aproape o juma' de veac!

Iar legat de... "pantofari", nu am nimic cu aceasta categorie, atata timp cat nu distrug in jurul lor, nu deranjeaza prea tare ceilalti turisti si mai ales nu mobilizeaza prin ignoranta si "vitejia" lor echipele de salvamont, rangeri si jandarmi montani pentru ai salva din situatii critice.

... Pozele pierdute in urma acea excursie necesita... repetarea acelei "expeditii" :-)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Dan&Ema, elviramvio, liviu49, mishu, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Voina / Iezer-Păpușa:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069469928741455 sec
    ecranul dvs: 1 x 1