ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
4 AD. + 1 COPII -- v: 15

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

În căutare de mistere prin vechile biserici fortificate

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

„Pe-aici altfel, și timp și izvoare murmură,
De copil te-nfiori veșnicia cum sună... ”


„Elegia transilvană”, de Adolf Meshendorfer, în traducerea poetului Dan Dănilă)

„Unde mergeți prima dată? ” ne-a întrebat domnul T, gazda noastră de la „Casa cu zorele după micul-dejun. „Păi, aici, în Criț, la biserica fortificată, cred. ” Aveam în plan să vizităm câteva biserici fortificate din zonă și era logic să începem cu cea care ne era cel mai la îndemână.

Pe scurt și în mare, povestea lor este următoarea: După cucerirea Transilvaniei de către secui, în sec 11, aceștia s-au trezit în fața unei noi probleme, aceea de a-și apăra granițele sud-estice de repetatele atacuri ale vrășmașilor, în special ale cumanilor. Așa că au început să aducă sași (locuitori ai Saxoniei), cărora le-au fost oferite drepturi speciale - economice, politice și religioase - pe noile teritorii. Aceștia au colonizat zona, și-au întemeiat noi așezări, grupate în adevărate enclave, preferând să nu se amestece prea mult cu populația autohtonă. Ca să se apere, au construit cetăți țărănești pe culmi de dealuri (acestea deserveau de regulă mai multe localități), iar adesea și-au înconjurat bisericile din sate cu unul sau mai multe rânduri de ziduri de apărare, prevăzute cu turnuri și bastioane. În viața de zi cu zi, erau buni gospodari și meșteșugari, creșteau vite și oi și-și cultivau pământurile primite de la stăpânire.

În ultima vreme citisem destul de mult despre bisericile fortificate din Transilvania și constatasem că, pe măsură ce citeam mai mult, în loc să mă „luminez”, misterele mi se păreau tot mai grele și mai pătrunzătoare! Nu aveam decât o cale de ales: să văd cu ochii mei, să miros cu nările mele, să simt cu inima mea!

Sunt mai bine de 200 de astfel de vechi biserici ale sașilor în Transilvania, ar fi nerealist să-ți propui să le vezi pe toate. Dealtfel, unele sunt doar niște ruine, în care chiar e periculos să pătrunzi. Altele, mai norocoase, au beneficiat de renovări succesive, inclusiv în ultimii ani, iar altele își așteaptă încă norocul, să se arate sub forma unor planuri adevărate de consolidare, sau a unor găleți de var, sau a unui set de țigle noi pe acoperiș... Se mai întâmplă ca unele, tot așteptând, să moară - așa, pur și simplu, într-o clipă, ca oameni; am fost foarte șocată și îndurerată ca, venind dinspre Brașov spre Criț, să-mi pregătesc camera foto știind că după o anumită curbă va urma semețul turn al bisericii fortificate din Rotbav și... să constat că nu mai aveam ce să fotografiez! Turnul devenise un morman de moloz în spatele zidurilor vechi de piatră:(...

Totuși, 7 dintre cele mai mândre dintre bisericile fortificate ale Transilvaniei fac parte azi din patrimoniul UNESCO și probabil un plan realist ar include mai degrabă vizitarea acestora. E vorba de Prejmer, Viscri, Saschiz, Biertan, Valea Viilor, Câlnic și Dârjiu, aceasta din urmă fiind singura de confesiune unitariană (secuiască), spre deosebire de celelalte, ale sașilor evanghelici. Există și Transilvania Card, un fel de abonament în valoare de 50 ron, valabil un întreg sezon, din aprilie până în octombrie, cu care poți vizita 50 dintre bisericile fortificate transilvănene; sperăm ca vara viitoare să-l achiziționăm și noi, deocamdată am venit să „ne facem încălzirea”, să intrăm puțin în poveste...

Și povestea a început frumos, cu imaginea vechilor ziduri de apărare și a turlei cu ceas, care pare că străpunge cerul limpede de primăvară. Biserica din Criț este construită pe un delușor în mijlocul satului (în general erau alese astfel de locuri, cu cât mai sus, cu atât mai greu de accesat de către cotropitori). De aceea, paznicul cetății trebuia să fie musai cizmar sau potcovar, căci drumul din sat până la biserică era pavat cu piatră de râu și de multe ori doamnele își stricau tocurile pantofilor când se duceau la slujba de duminică :).

Poarta de lemn era închisă când am ajuns noi, dar în fața intrării aștepta deja un grup măricel de turiști, care sunaseră cu câteva minute în urmă la păstrătorul cheii. Citisem că așa se procedează, trebuie să rogi să vină persoana acreditată să-ți deschidă biserica, de cele mai multe ori aceasta fiind aleasă dintre vecinii locației. Așa că nici noi n-am așteptat mult și a apărut un tânăr care ne-a descuiat și ne-a zis că cine trebuia să vină va veni în curând, până la urmă n-a mai venit nimeni altcineva și el a fost cel care ne-a însoțit, tăcut, peste tot. Ce-i drept, nici noi nu l-am întrebat nimic, poate că omul ar fi spus ce știe... Dar eram atât de fascinați de faptul că eram acolo (cel puțin eu), încât am preferat să explorăm în legea noastră. Am pătruns prin intrarea boltită în stânga căreia e o plăcuță pe care stă scris în germană și dedesubt în română „școala primară germană”; ne-am adus aminte astfel că biserica era înainte nu doar loc de păstrare a spiritualității, ci și loc de învățătură pentru toți fiii satului, în special pentru cei mici. Multe din școlile săsești au funcționat chiar în incinta bisericilor fortificate, dar la Criț școala a fost construită imediat lângă, tocmai trecusem pe lângă ruinele golașe și triste ale acesteia.

Am pătruns apoi în curtea interioară, acoperită cu iarbă și sute de flori mici de primăvară, bănuți și păpădii. Chiar în față, două pietre simple comemorează eroii comunității căzuți în cele 2 războaie mondiale. Biserica se ridică albă și mândră, cu turla ei cu accente delicate de culoarea untului. „Păstrătorul cheii” ne spune că intrarea e pe partea opusă, dar ne invită să descoperim întâi micul muzeu etnografic organizat în încăperile semi-descoperite din incinta zidului circular care înconjoară biserica. Aleg aleatoriu să încep cu partea dreaptă și pătrund într-un soi de coridor semicircular, destul de spațios ocupat de multe mese simple de lemn, probabil că aici se desfășoară încă evenimente locale, mai încolo descopăr și un dulap de bucătărie decorat cu elemente specific săsești, dar și o sanie imensă hibernând. Spațiul e destul de întunecos, lumina intră puțină și tremurătoare prin ceea ce au fost cândva găuri de tragere. Ridic privirile și admir minute în șir felul cum este construit acoperișul, doar din lemn și țigle.

Ies prin capătul celălalt al semicercului (de fapt, conturul zidului de apărare e mai degrabă un oval decât un cerc și urmărește, desigur, ușoarele denivelări ale terenului) și remarc pe pajiștea din fața intrării în biserică și fântâna care deservea nevoile de apă ale comunității la vreme de răstriște. Tânărul cu cheia tocmai descuie ușa bisericii, deasupra căreia sunt trecuți anii ultimelor renovări: 1970,1978 și 2006.

Biserica din Criț este una dintre cele mai tinere dintre suratele ei transilvane, fiind construită, în forma actuală, între 1810 (când s-a dărâmat vechiul edificiu) și 1813, în stil neoclasic. Prima dată și prima dată, undeva prin sec. 13, a existat o cruce mare pe deal, suficient de mare cât să poată fi văzută de locuitorii celoe 3 sate ce aparțineau Abației de la Cârța: Cloașterf, Meșendorf și Criț (Kreutz=cruce). Lângă ea, s-a construit apoi o mică biserică de piatră, numită a Sfintei Cruci. Aceasta a primit cele dintâi fortificații pe la 1500 (păstrate în mare până în zilele noastre), de formă ovală, cu 5 turnuri cu orificii pentru arme de foc și păcură; din acestea, 4 există încă și azi. Al doilea rând de ziduri, înalte de 6 metri, a fost construit 200 de ani mai târziu, o mică porțiune din acestea se mai păstrează. Biserica veche a suferit nenumărate distrugeri și renovări de-a lungul timpului, până când s-a dărâmat de tot. Cea nouă a preluat câteva lăzi vechi, bănci pictate și clopote din sec. 16, dar a căpătat și o minunată orgă construită de un meșter celebru în 1822.

Intrăm în biserică și primul lucru care ne întâmpină, chiar în față, e un desen în culori vii, care prezintă vechiul locaș de cult, așa cum se presupune că ar fi arătat el, dar și stema satului Criț, o cruce care se profilează pe un cer turcoaz și pe o lună plină de culoarea aurului. În stânga, pe o măsuță, e o cutie pentru donații (vizitarea bisericii nu costă, oficial, nimic, dar cine vrea poate să lase un bănuț la plecare) și pliante pentru localnici referitoare la modul corect de restaurare a locuințelor vechi săsești. De asemenea, un manechin îmbrăcat în frumosul port popular feminin local, precum și alte câteva straie specifice. În ambele părți se fac scările spre loje, dar le ignorăm deocamdată, atrași fiind de interiorul cald și elegant al bisericii.

Pereții sunt o combinație de alb și bleu-gri, cu accente aurii pe alocuri. Altarul prezintă un crucifix imens pe care Iisus se jertfește perpetuu pentru omenire, vegheat de-o parte și de alta de doi apostoli îndurerați, iar de deasupra, de 2 îngeri și de un simbol pe care aveam să-l regăsesc destul de frecvent și în celelalte biserici, un ochi deschis în interiorul unui triunghi cu vârful orientat în sus, din care pornește un mănunchi de raza solare (simbolul „ochiului Sfântului Duh”).

Ne atrag atenția după aceea cristelnița, stranele laterale și amvonul, ca și frumoasa orgă de deasupra altarului, pe care într-adevăr e trecut anul 1822. Întoarcem privirile și în spate și admirăm cele 2 balcoane, către care știm cum să ajungem!... Și ajungem, întorcându-ne la scările laterale din preajma intrării. De sus, biserica pare și mai impresionantă și în plus descoperim vechile bănci pictate.

Tânărul cu cheile ne spusese că se poate urca și în turn și, deși știu că n-o să-mi fie simplu, nu concep să ratez! Mă gândesc mereu că poate peste 10-15 ani n-o să mai pot face asta și, chiar dacă merg în ritmul meu și rămân mereu de căruță, până la urmă pot să spun, cu mândrie: am fost și eu acolo! Așa și de data asta. Scările care duc în clopotniță încep imediat în dreapta intrării, inițial sunt de lemn și urcă în spirală, nefiind foarte solicitante, până la un nivel intermediar de unde se continuă cu mai multe reprize de scări de lemn, temeinic făcute, cu balustradă de susținere. De fapt, nu e nimic periculos, trebuie doar să ai grijă unde pui piciorul, câteodată să-și păzești și scăfârlia, dar, dacă eu am putut, atunci înseamnă că toți cei cu o condiție fizică de 5% din cât ar trebui să aibă se vor descurca... (Singura problemă - dar e ceva ce va fi în viitor, n-are rost să ne batem capul de acum - ar putea fi febra musculară pe care o s-o căpătați aproape sigur, mai ales dacă repetați sportul ăsta de mai multe ori în aceeași zi, cum mi s-a întâmplat și mie.)

Dacă merită?! Păi ce întrebare e asta? Normal că merită, cum să nu merite?!!! Veți pătrunde printr-un mic chepeng în camera clopotelor (pe unul scrie 1551!), iar dincolo de micile ferestre aflate pe toate cele 4 laturi, vă vor întâmpina priveliști pe care le veți păstra mereu în lădița cu nestemate a sufletului vostru! Imaginea acoperișurilor de țiglă roșiatică, dispuse de-o parte și de alta a drumului... colinele desenate cu arături, cu copaci și cu oițe... sau cuibul de berze de pe acoperișul de mai jos - iar dacă prindeți și berzele acasă... priceless!

Am coborât zâmbind fermecată și m-am dezmeticit de-abia pe pajiștea verde, când am realizat că îmi mai rămăsese celălalt semi-oval de explorat. Aici chiar este organizat un adevărat muzeu etnografic, fiind adunate tot felul de unelte colecționate de prin gospodăriile sătenilor. Din loc în loc, sunt și fotografii și reproduceri ale peisajelor zonei, iar la capăt, un afiș în care se mulțumește familiilor care au donat obiecte în vederea constituirii acestui mic muzeu. Alături sunt și 2 cabine de toaletă, pe astea chiar nu le-am vizitat, dar e bine să știți că, la o adică, nu sunteți singuri cu nevoile voastre...

Ne-am întors la „Casa cu zorele” în doi timpi și trei mișcări, nu că am fi avut altă treabă pe-acolo decât să ne recuperăm mașina, cu care să ne continuăm excursia. Destul de logic, următorul popas avea să fie în satul vecin, Meșendorf, căci domnul T ne spusese să nu cumva să ratăm mica biserică fortificată din această mică localitate. Am străbătut cu încântare Criț-ul, neștiind încotro să ne mai îndreptăm privirile și camera foto! Un drum larg, de-o parte și de alta spații verzi străbătute de canale de scurgere a apei de ploaie, apoi trotuare și apoi casele colorate, cu frunțile teșite, intercalându-se cu porți înalte de lemn... Un peisaj pe care aveam să-l regăsim peste tot în zonă și care, aici, în Criț formează Ansamblul Rural „Strada Principală”, monument istoric.

Între Criț și Meșendorf sunt 6 km, care șerpuiesc printre fânețe și pășuni așternute la poalele arcurilor blânde ale colinelor. Alt peisaj de pus la rană! La un moment dat, cineva a propus și toată lumea a aprobat cu entuziasm să oprim puțin și să ne preumblăm și noi prin iarba grasă, printre florile de câmp... „Pauză de poieniță! ” Și poienița ne-a primit cu decorul ei august, plin de mii de pălării pufoase de păpădii, printre care ne-am strecurat și noi câteva râsete...

La Meșendorf n-am avut noroc, căci am sunat și am aflat că domnul cu cheia e plecat la Sighișoara, dar se va întoarce în câteva ore, să încercăm mai bine după-amiază. N-am avut noroc nici să ne continuăm drumul spre Lovnic, Jibert, Dacia, Viscri, drum pe care îl credeam secundar și el de fapt era terțiar, căci imediat ce s-a terminat satul, s-a acoperit subit de șleauri și noroaie. Am întrebat sătenii și ne-au sfătuit să ne întoarcem, ceea ce am și făcut, ascultători.

Următorul obiectiv era celebrul Viscri și, ca să ajungem acolo, am mers înapoi în Criț, am făcut dreapta pe drumul european E60, iar în prima localitate, Bunești, am urmat indicatorul care ne îndruma tot în dreapta, spre Situl Rural Viscri. Dar imediat după această manevră, ne-a ieșit în cale turla bisericii fortificate din Bunești și am zis, că dacă tot suntem aici, de ce nu?!

Am telefonat la numărul afișat la poartă, iar domnul Wagner, unul dintre cei 3 sași care mai locuiește în Bunești a venit după vreo 5 minute. Ne-am prezentat și mai ales i l-am prezentat pe Lukas, prietenul fiicei noastre, neamț din Regensburg, bucuroși că cei doi vor avea, la propriu, un limbaj comun. Domnul Wagner s-a dovedit și dumnealui a fi foarte bucuros, căci toate explicațiile despre biserică i le-a dat numai lui Lukas și numai în germană:(Ne-am promis să fim mai egoiști data viitoare...

Biserica din Bunești e mare, albă și refăcută recent. Primul edificiu creștin a fost construit inițial în sec 14, din roci marine sedimentare (se știe că Transilvania este un vechi fund de mare, lucru amintit și în celebrul imn al sașilor, „Transilvanie, dulce casă”). A fost fortificată mai târziu, în sec 16, cu un zid circular, cu bastioane. În caz de pericol, lupta se ducea din interior, căci biserica avea, deasupra corului, pe 2 niveluri, orificii prin care se turna smoală fierbinte peste invadatori.

Am pătruns și noi în curtea îngrijită, acoperită cu iarbă. Acoperișul zidurilor de apărare este sprijinit spre interior pe căpriori de lemn, creându-se astfel o incintă semi-deschisă, la fel ca la Criț. Doar că aici nu e niciun fel de muzeu înăuntru, ci doar băncuțe de lemn din loc în loc, spre odihna vizitatorilor și a puținilor membri pe care comunitatea îi mai numără (domnul Wagner ne-a spus că se mai slujește din când în când în biserică, se strâng sașii din mai multe sate, vine câte un preot de la Brașov, Sighișoara sau Mediaș și ține slujba, ultima oară se întâmplase cu o săptămână în urmă, când se adunaseră vreo 20 de enoriași).

Admirăm frumoasa ușă de lemn vernil, decorată în partea de sus cu o jumătate de soare, dar intrarea în biserică nu se face pe aici, ci tot prin spate, de fapt printr-o latură a navei principale. Înainte de a pătrunde în interior, aruncăm o privire pietrei comemorative, ridicate în 1974 în memoria localnicilor sași căzuți pentru glia transilvană. Biserica mă surprinde, e altfel decât cea de la Criț. În laterale, sunt balcoane de-o parte și de alta, aproape pe toată lungimea bisericii, formate din tăblii de lemn succesive, frumos pictate cu motive florale sau geometrice, în nuanțe calde de roșcat și maro. De fapt, pe dreapta sunt chiar 2 rânduri de balcoane. Altarul e decorat în vernil blând și auriu și elementul central este tot scena Răstignirii, vegheată și aici de ochiul Sf. Duh, înconjurat din toate părțile de raze de soare. În zona altarului, de-o parte și de alta au fost scoase la lumină fragmente ale vechii picturi murale de inspirație bizantină; îmi rămân în minte ochii sfredelitori ai unui sfânt... Tavanul parcă e un fagure de miere, decorațiune comună multor biserici evanghelice.

N-am întrebat dacă turnul se vizitează, eram mai mult preocupați cum să-l recuperăm pe Lukas, căci domnul Wagner părea să fie din ce în ce mai bucuros că are cui vorbi în limba sa maternă. Și pe urmă, ne aștepta Viscri...

Drumul din Bunești spre Viscri nu e chiar o fericire (asfalt cu zeci de gropi), dar nu numără mai mult de 8 km și străbate peisaje de vis, așa că nu ni s-a părut un capăt de lume, cum citisem pe alocuri. Satul ne-a întâmpinat cu ulița lui largă și pietruită, cu casele aliniate una lângă alta, colorate frumos, unele mai noi, altele mai vechi, unele mai bogate, altele mai sărace... Ne-a întâmpinat cu celebrele „galerii de prezentare” ale produselor manufacturate local, agățate pe pereții caselor sau aranjate pe vreo băncuță de lemn, în general papuci de pâslă, ciorapi, trăistuțe, pleduri, covorașe - chestii nepretențioase, dar colorate și vesele. Ceva agitație turistică prin localitate, dar nimic organizat, n-am văzut autocare, doar un grup de tineri pe biciclete.

Ne-am orientat după turla albă a bisericii și în curând am parcat. Am urcat delușorul (căci da, și în Viscri biserica e mai sus decât restul satului) și de sub cetini s-a ivit dintr-o dată cetatea albă, cu ziduri înalte și cu turnuri terminate cu balcoane de lemn! Impresionant! Urcăm cele câteva trepte de piatră, pătrundem prin intrarea modestă și... iar ne reținem cu greu sunete de uimire! Albul bisericii, roșul florilor, verdele ierbii proaspăt tunse... și parfumul istoriei, pe care abia așteptăm să-l tragem adânc în piept!

Plătim doamnei în vârstă (8 Ron adulții, 4 elevii și studenții), luăm aminte despre programul de vizitare (10-13; 14-18), știm că nu avem prea mult timp până la pauza de prânz și ne grăbim să pătrundem în biserică. Tot prin lateral, ca la Bunești. Și interiorul seamănă cu cel de la Bunești, balcoanele (câte un rând de fiecare parte) sunt pictate în aceleași nuanțe, altarul are însă în loc de crucifix, o pictură cu Iisus îmbrăcat într-o mantie albastră. Cristelnița reprezintă și ea un element aparte, căci provine dintr-un vechi capitel de piatră sculptată, așezat pe un trunchi de coloană; ambele au fost datate undeva pe la începuturile creștinismului, anii 200-300!

Se pare că sașii au găsit aici când au venit o bisericuță romanică, numită Alba Ecclesia (biserica albă). Numele le-a plăcut și în locul vechii biserici în ruină au construit o alta, pe care au numit-o tot „biserica albă”, adică weisskirch pe limba lor, Viscri pe românește. Au fortificat-o cu simț de răspundere vreo 2 secole mai târziu, construind ziduri înalte, prevăzute cu drumuri de apărare de unde, prin spații înguste, puteau trage cu arme de foc sau arunca păcură fierbinte. Au construit și 2 turnuri plus încă unul de poartă și 2 bastioane. Biserica e atât de frumoasă și a fost atât de bine conservată în forma (aproape) originală, că în 1999 a intrat pe exclusivista listă a monumentelor UNESCO.

Bătrâna de la intrare ne spusese să vizităm neapărat turnul, ceea ce ne-am grăbit să facem, după ce i-am dibuit intrarea undeva în spatele incintei. Suntem avertizați în scris că o facem pe proprie răspundere și asta îmi dă un mic fior, dar îl gonesc repede și pornesc voinicește la drum. Bine, voinicește e un fel de-a spune, mai mult pe brânci... Primele trepte sunt de piatră, destul de neregulate ca înălțime, spiralate în jurul unui ax central. Ai nevoie de mâini ca să te sprijini pe ici, pe colo, sau, în orice caz, eu am. Partea a doua e din nou formată dintr-o succesiune de scări de lemn, solide, cu balustradă; doar cu atenția trebuie să vii de acasă... Încet, dar sigur, le-am dovedit și pe acestea și m-am trezit deasupra lumii, în mijlocul unui decor de vis! Mai ales că aici privirea e lăsată să zburde liberă, neîngrădită de ziduri, căci suntem într-un balcon care împrejmuiește turnul bisericii, oferindu-ne imagini panoramice (pe bucăți, ce-i drept) asupra întregii zone!

Din nou pe sol (ce sentiment plăcut, totuși!) și ne grăbim spre micul muzeu organizat în încăperile din fostele ziduri de apărare. Când ne apropiem, înțelegem că „avem de treabă” pe vreo 3 niveluri. Baleiez repede expoziția de lăzi pictate și unelte gospodărești, de-astea am mai văzut, apoi cobor la primul nivel, într-un soi de demisol. Ceilalți preferă să urce, treaba lor! Sunt singură în încăpere și citesc explicațiile despre modul de organizare a comunităților săsești și apoi admir în voie exponatele: semne de vecinătate (în linii mari, o vecinătate cuprindea mai multe gospodării care lucrau împreună), porturi populare, cărți vechi, vase ceramice pictate folosite în gospodării, lada de zestre cu perne decorative... La următorul nivel am studiat îndelung complicata mașinărie a războiului de țesut și am aflat despre priștinele pe care flăcăii satului le ciopleau iarna pentru fusurile fetelor pe care le iubeau, să le ușureze munca, iar la ultimul nivel am descoperit unelte de apicultură și vechi stupi de miere. Tocmai când mă declarasem edificată, am auzit de jos o voce cunoscută: „Știe cineva unde e Mami? ” Pasă-mi-te, erau ai mei care mă dăduseră pierdută, căci venise ora mesei, doamna de la intrare vroia să închidă taraba și numai eu mai rămăsesem în cetate... M-am conformat și am părăsit scena, cu regretul de a nu fi dat o raită de jur împrejurul biserici...

Ne-am mai plimbat un pic prin sat, să-i sorbim atmosfera tihnită, cu gâște care ciuguleau pe marginea drumului cu boboceii după ele, cu adăpătorile pentru animale construite din trunchiuri de bușteni, cu niște ieduți zburdalnici care ne-au făcut să râdem cu lacrimi, mai ales când unul dintre ei s-a cocoțat într-un copac și a început să mănânce frunzele fragede, în timp ce mama lui, care-l fugărise în zadar până atunci părea să-l certe de zor!

Am vizitat și o cafenea rustică, parcă am fi rămas puțin... parcă nu... până la urmă a fost nu. Am intrat într-un magazin cu produse locale, aș fi vrut să cumpăr o broșură-ceva despre Viscri, dar toate erau în germană. Până la urmă și-a luat Istețica o păturică tricotată în culori vii și ne-am declarat satisfăcuți de vizita la Viscri.

Ne-am continuat drumul spre Dacia, care se laudă și ea cu o biserică fortificată, pe care însă n-am vizitat-o. Doar am făcut un tur de sat, din mașină, apoi ne-am îndreptat spre Rupea, căci rămăsesem cu o restanță: vechea cetate. Despre ea voi povesti separat, că-i cetate, nu biserică fortificată. De asemenea, o să sar și peste episodul mesei de prânz, pe care am servit-o pe terasa Hotelului Dumbrava, imediat după ce ieși din Rupea, pe dreapta drumului european. O să spun doar că mâncarea a fost bună și servirea asemenea și că au un iaz drăguț lângă hotel, un ponei și 2 cățeluși zbanghii.

După Bunești, am făcut dreapta spre Roadeș, pe care l-am găsit după vreo alți 10 km de drum prost, dar frumos. Nici aici n-am avut noroc, în sensul că biserica evanghelică nu se mai poate vizita, o bună parte a turnului său prăbușindu-se în urmă cu vreo 2 luni. Ne-am mulțumit s-o admirăm de la distanță și ne-am întors acasă, la Criț.

După ora 17, Tati a sunat la Meșendorf; domnul cu cheile se întorsese de la Sighișoara și putea să ne deschidă biserica oricând doream noi. Am ignorat norii amenințători care se apropiau și ne-am urcat repede în mașină.

... Micuța biserica din Meșendorf mi-a plăcut cel mai mult dintre toate! Construită inițial în sec 14, a primit mai apoi ziduri groase de apărare, pe care le-am străbătut și noi printr-o intrare ca un mic templu alb. Pe unul din contraforții bisericii, domnul care ne însoțea ne-a arătat o piatră de mormânt a unui preot local, ca și o ciudată piatră sferică ce părea a reprezenta o figură umană rudimentară, fixată undeva sus, în zid.

Intrarea în biserică se face tot printr-o parte, iar tăbliile de lemn ale balcoanelor (sculptate și pictate de meșteri locali la începutul anilor 1700, refăcute periodic după cele inițiale) sunt colorate în albastru, roșu, bej și maro. Sunt reprezentate de asemenea flori, vrejuri, frunze, dar și imagini cu biserici albe și semețe. Domnul ghid ne arată zonele din biserică unde s-a păstrat pictura originală, pe o bucată de coloană de lemn și dedesubtul balcoanelor. Altarul este și el altfel decât ce am văzut până acum: un mic crucifix străjuit de-o parte și de alta de un poliptic pe care sunt pictați cei 4 apostoli (cu chipuri de sași, se pare!) Ceea ce ne uimește însă cel mai tare este vechea pictură murală de pe peretele din stânga altarului, în care se distinge cu ușurință celebra cruce malteză, dar și un chip, probabil de sfânt. „Multă vreme nici n-au știut sașii că au așa ceva în biserică, era acoperită cu chestia asta! ” și ne arată spre un soi de dulap-strană, care în prezent se află pe peretele opus.

Cu gândul la ciudata descoperire și cu ochii pe cer la ploaia care se apropia, iar am uitat să întrebăm dacă se poate urca în turn; domnul T ne-a spus ulterior că se poate și chiar că acesta, turnul, prezintă interesante găuri de tragere, ceea ce înseamnă că din turn le venea dușmanilor moartea când n-aveau de treabă pe-acasă. Domnul ghid ne-a descuiat totuși „turnul slăninii”, unde se mai văd încă cuiele în care erau atârnate bucățile de slănină pe care fiecare gospodărie și le păstra și din care avea dreptul să ceară câte o bucată duminica, după slujbă.

... Primii stropi au început să cadă la scurtă vreme după ce ne-am întors la „Casa cu zorele”. Ploaie scurtă, dar vijelioasă, cu tunete, ceea ce vrea să spună că vara e aproape...

Mi s-a împlinit deci o bucățică de vis și am vizitat câteva din bisericile fortificate ale Transilvaniei în această frumoasă Sâmbătă Mare. A doua zi urma s-o văd și pe cea din Saschiz, iar în drum spre casă ne-am oprit, în sfârșit, la Hărman. Îmi place sentimentul cu care am rămas, dar misterele tot nu mi s-au dezvăluit... Tot am impresia că zidurile groase ascund mii de povești, unele mai vesele, altele mai triste, care, oricât am scotoci noi, se vor ascunde ba în colbul scărilor spiralate, ba după câte o strană veche, ba într-un cuib de berze din vârful turnului... Și poate că așa trebuie să fie, povestea dezvăluită nu te mai incită să iei din nou și din nou cartea de la capăt...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 07.05.16 22:15:18
Validat / Publicat: 08.05.16 09:29:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VISCRI [BV].

VIZUALIZĂRI: 2299 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Vedere din turn
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68350 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[08.05.16 06:47:05]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

crismisAUTOR REVIEW
[08.05.16 10:38:41]
»

@webmasterX: Mulțumesc! Culmea e că acest videoclip era una din variantele pe care le găsisem și eu potrivite pentru articol! Dar, în "febra postarii" si pentru că se făcuse destul de târziu aseară, ... pur și simplu, am uitat să mai propun și fondul sonor!

krisstinna
[08.05.16 11:02:29]
»

@crismis - Știi că nu scriu ecouri așa, doar de dragul de a scrie. Dar, acum nu mă pot abține și-ți scriu că nu sunt prea bisericoasă, dar nu există loc în care să merg și să ratez vreo biserică sau mănăstire întâlnită în calea mea. Nu am scris despre și nici nu am să scriu. Tu ai un dar special, ai darul de a scrie cu emoție, de a transmite emoția pe care ai simțit-o acolo. Dacă n-ar fi visele și poveștile, cred că am fi mult mai săraci. Chiar și misterele sunt emoționante, te fac să visezi, să-ți dorești să vrei mai mult.

crismisAUTOR REVIEW
[08.05.16 11:12:16]
»

@krisstinna: Nici eu nu-s prea dusa la biserica , dar ma fascineaza toate bisericile vechi, mici sau mari, pentru ca ele ascund o frantura din spiritualitatea omenirii. Intrand intr-o biserica, poti sa-ti faci o idee despre comunitatea respectiva, in ce credeau oamenii aia, ce iubeau, cum pictau... Raportarea la Dumnezeu inseamna o parte din raportarea la lume si semeni, dar pana nu demult era de neconceput ca aseasta sa nu fie intermediata de biserica.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mitica49
[08.05.16 15:55:19]
»

@crismis - Un articol care m-a uns la suflet amintindu-mi de excursia din 2014, când am vizitat câteva dintre bisericile despre care faci vorbire (Hărman, Viscri, Saschiz), nereușind, datorită timpului scurt, să ne îndeplinim planul făcut de acasă, în care am fi vrut să vedem și Feldioara, Homorod, Criț sau Cetatea Rupea (pe care doar am fotografiat-o de departe). Am urmat atunci traseul invers celui parcurs de voi, adicătelea de la sud (Hărman) spre nord (Saschiz), pașii purtându-ne la acea vreme spre Sovata. Și am constatat, cu această ocazie, că nimic nu se schimbă-n bine, nici măcar în Ardeal. Fac aici referire la drumul spre Viscri, care tot plin de gropi este, de parcă ai noștri o fac intenționat ca să-i arate Alteței Sale regale, prințul Charles, cam pe ce drumuri se hurducăiau strămoșii săi, cu sânge albastru, acu' vr'o mie și ceva de ani.

Mi-a plăcut review-ul și am votat în consecință.

Drumuri bune și excursii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[08.05.16 16:20:51]
»

@Mitica49: Precum am spus, noi planuim o excursie de mai multe zile in care sa descoperim cat mai multe din "misterele" bisericilor si cetatilor transilvane; acum doar "s-a intamplat", ca tot ne-au iesit in cale ... Probabil vara viitoare, ca cea de anul asta e rezervata deja.

Cat despre drumul spre Viscri... nu stiu sigur, dar parca am citit pe undeva ca insusi printul Charles nu doreste sa fie refacut, pe principiul ca o destinatie isi pierde cu atat mai mult din autentic, cu cat e mai usor accesibila. Gazdele noastre ne spuneau ca oricum, "Viscri plateste pretul celebritatii", ca viata tihnita a oamenilor a avut mult de suferit in ultima vreme, odata cu debarcarea zilnica a autocarelor cu turisti straini (cel putin pe timpul verii). Orice moneda are 2 fete, dupa cum bine se stie. Probabil ca pastrand drumul plin de gropi, se inceasca sa se mai salveze ce se poate.

Vacante minunate si voua si sa ne citim cu sănătate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Mitica49
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Viscri:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10232591629028 sec
    ecranul dvs: 1 x 1