Viscri, taina din inima Transilvaniei

TIPĂREȘTE

Viscri, sau satul de la capatul pamantului, cum il numesc localnicii, a fost, multa vreme, unul dintre cele mai bine pazite secrete ale Transilvaniei. Protejat de izolarea sa, pare sa fi ramas incremenit undeva, in trecut. Satul a devenit putin mai cunoscut in ultima vreme datorita printului Charles de Wales care, fascinat de frumusetea si caracterul profund traditional al satului, si-a cumparat o casa aici, pentru ca, mai apoi, sa infiinteze o fundatie care s-a ocupat de restaurarea mai multor case.

Viscri este retras de la sosea si se gaseste la 8 km de satul Bunesti, pornind de pe drumul care leaga Brasov de Sighisoara, la doar cativa kilometri de Rupea. Pe harta, Viscri nici nu exista. In Bunesti ne intampina un peisaj dezolant si puradeii alearga dupa masina in dorinta de a capata cate ceva. Ne intrebam daca nu am gresit cumva drumul dar, de indata ce iesim din localitate, ne intampina un peisaj bucolic de parca am fi facut un salt brusc intr-o alta lume. Dealurile se intind, linistite, de o parte si de alta a drumului. In departare cateva pete albe se misca, ritmic, iar linistea este intrerupta, din cand in cand, de latratul dulailor de la stana.

Observam, in zare, zidurile impunatoare ale Bisericii Albe (Weiss Kirch), care a dat si denumirea localitatii, semn ca ne apropiem. Incetinim, pentru a ne bucura cat mai mult de peisajul idilic. Intrand in sat, ai senzatia ca aici timpul a stat pe loc. Este cu totul o alta lume cu un farmec aparte. Casele sunt varuite cu piatra vanata, la fel ca odinioara, si-au pastrat portile mari si obloanele din lemn. Satul este cufundat in tacere, ai senzatia ca este abandonat. Doar cateva rate se scalda, zgomotoase, in paraul ce curge prin centrul satului.

Intram in vorba cu un domn in varsta, unul dintre putinii sasi care au mai ramas in localitate. Tacticos si cu fala, ne spune povestea satului. E multumit de satul sau asa cum este si nu vrea sa se schimbe nimic. Nici drum asfaltat pana la soseaua principala nu vrea sa se faca. Ii e teama sa nu se piarda linistea de care are parte acum. Au mai ramas putini oameni in sat si sasi si mai putini, cei mai multi sunt in Germania si se intorc doar vara. Il intreb de ce nu a plecat si el si raspunsul lui, simplu, ma pune in incurcatura: “Pai, eu aici m-am nascut. Am tot ce-mi trebuie. Ce sa fac in Germania? A venit, el, Printul Charles, aici, si eu sa plec? ” Ma cucereste felul lui de a vorbi romaneste, cu putin accent.

Pe Printul Charles il cunoaste. De cand a venit aici satul a inceput sa se schimbe, s-a facut o mediatizare excesiva si au inceput sa vina tot mai multi turisti, dornici sa vada un sat care si-a pastrat autenticitatea timp de sute de ani. Sunt, in principal, grupuri avizate de nemti care vin sa se bucure de tihna ce domneste aici. Pentru ca senzatia asta o ai, in Viscri, ca timpul sta pe loc. Casele au fost restaurate dupa metode stravechi, doar cu piatra vanata si nisip. Lucrarile au fost facute doar din materiale ecologice. Specialitatile traditionale printre care la loc de frunte sta dulceata de mure sunt si ele, bio. Aici totul este curat si pur ca la inceput de vremuri cand nu se cunosteau ingredientele moderne care schimba gustul si aspectul alimentelor.

Casa Printului Charles nu se deseobeste la exterior prin nimic de celelalte. Este o casa simpla, zugravita in albastru, cu portita din lemn. Nu zabovim prea mult. Suntem dornici sa ajungem la biserica cetate construita in stilul bisericilor fortificate din Transilvania.

Biserica este micuta dar domina asezarea prin zidurile sale impunatoare formate din blocuri mari de piatra. Este una dinte putinele biserici-sala (cu o singura nava) din secolull XIII, datorita carui fapt este inscrisa in Patrimoniul Unesco. Merita vazuta „camera slanei” din turnul cetatii unde satenii isi puneau la adapost alimentele, slanina in special, in cazul unei invazii. Interesant este faptul ca acest obicei s-a pastrat pana in anii '90. In cetate se poate vizita si un muzeu cu diverse exponate: costume taranesti, unelte sau obiecte domestice, manuscrise.

La iesirea din cetate o femeie vinde turistilor soseste tricotate, manusi, caciuli. Aflam ca in zona s-a dezvoltat o adevarata afacere si multe dintre aceste obiecte iau calea strainatatii. O pereche de ciorapi tricotati care in sat costa 10 lei, se vinde cu 5 euro in Germania. Ne intreaba daca nu dorim o camera. In sat exista acum si case de oaspeti care pastreaza atmosfera locala dar unde beneficiezi de tot confortul modern. Din pacate nu putem ramane peste noapte desi mi-as dori acest lucru. Promitem sa revenim si sa facem si o plimbare pe dealurile din imprejurimi.

Cu sufletul plin de liniste, plecam, cu regret, din Viscri. Si imi vin in minte versurile lui Lucian Blaga, care descriu cel mai bine atmosfera patriarhala de aici: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, /ci adânc în pământ undeva. ”

Il rog pe webmaster sa insoteasca textul de liedul de mai jos. Acesta reprezinta imnul comunitatii sasesti din Transilvania: [link direct pe youtube]

Multumesc

---

VIZUALIZĂRI: 3758 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI