Cetatea Viscri sau confesiunile unui englez (II)

TIPĂREȘTE

Partea I o puteti citi facand click aici

Nu stiu daca o sa aveti rabdare sa cititi tot ce-am scris aici…si totusi…sa continuam...

Biserica din Viscri, care are venerabila varsta de 800 de ani, e "unicamerala", simpla, ea imita intru catva, casa unui om sarac, bancile lungi de stejar sunt si ele simple, fara ornamente, doar candelabrul denota un oarecare lux. La etaj, unde mai gasesti doua randuri de banci prin balcoanele laterale si cateva banci pentru corul bisericii, se ajunge greu, pe-o scarita abrupta de lemn... De unde numele de Viscri? De la Weiss Kirche (Biserica Alba), care a devenit apoi Weiskirich, Veiskiri, Veeskir ajungandu-se in final la Viscri…nu ma pot abtine sa nu-i spun ghidei, ”Ei, nu mai era mult pana la “Wiskey”, sa fi vazut atunci ce navalire, nu de tatari, turci, huni sau mongoli ati fi avut pe-aici, ci mai ales de scotieni si englezi”...

Parasesc cu regret mica cetate, inconjurata de fortificatii ovale din piatra de râu. Acest sat, nu vrea “sa intre nici in ruptul capului”, in mileniul al III-lea. Viscri e mult mai cunoscut in lume, de cand printul Charles a sosit pe-aici dar totodata, aici gasim si cea mai veche biserica fortificata din Transilvania, construita in anul 1210, multa liniste, multa verdeata, coline presarate cu albul miscator al turmelor de oi ce se pasc alene prin iarba, carute trase de cai, curcani, bibilici, rate si gaste care se tavalesc prin praful cald al amiezii si un aer curat si limpede, cum nici la munte nu gasesti dar si un cer albastru pe care nu au aparut inca stelele hotelurilor aglomerate sau smogul micilor intreprinderi ce ecraneaza orizontul.

In preajma bisericii, gasesti insa si cativa germeni ai civilizatiei, dar care nu altereaza cu nimic, specificul medieval al satului... o pensiune aflata intre “numerele de casa 38 si 44” cu 15 locuri de cazare. Aici se practica agroturism in stil sasesc… bucataria e saseasca si ea se termina invariabil cu o specialitate a locului, dulceata de mure. In curtea pensiunii mai gasesti si un “café”, un magazin de artizanat, sosete, botosei si caciuli din lână…dar pe care le gasesti si prin sat, in fata caselor oamenilor, o pereche de sosete costa intre 10 si 20 de lei iar botoseii, intre 50 si 60 de lei. La iesire din sat este chiar si un mic targ de acest gen ”domnu', daca veniti cu un grup de turisti, facem o reducere, si dumneavoastra primiti cadou o percehe de papuci de casa”. Asadar, la iesirea din sat, daca vii cu turisti, “ti se dau papucii” pe gratis... Pensiunea mai organizeaza, excursii cu caruta prin padurile si peste dealurile din jur, la “torcatorie, carbunarie, la stana, sau la cuptorul de paine neagra" sau poti sa inveti o meserie traditionala, cositul sau fieraritul. In fiecare an, pe data de 29 iunie, la Viscri are loc o sarbatoare traditionala numita “Cununa florilor”, atunci la Biserica Alba au loc concerte de muzica de orga. Nu departe de-aici, mai au loc si Festivalurile branzei de la Rupea, cel al "Vinului " de la Brasov, “Fii satului” de la Biertan si Festivalul medieval de la Sighisoara.

Printul Charles, a renovat biserica si unele case sasesti din sat prin fundatia sa, “Mihai Eminescu Trust”, utilizand doar vopselele ”medievale”, initiale, in nuante de verde si albastru. Fiind vorba de-un sat izolat, singura preocupare a oamenilor era zootehnia si agricultura, de aceea, in anul 1999 a fost initiat aici proiectul “Sosete din lână naturala”, pus la cale de doi oameni de afaceri din Germania, stabiliti in Viscri. Mai demult, se practica trocul, sosetele erau schimbate pe alimente…apoi a aparut proiectul in care sunt angrenate 125 de femei…pana si “paznica cetatii" croseta …time is money…aproximativ 10.000 de perechi de sosete, caciulite de iarna, manusi, pulovere sau papuci de pâslă, sunt trimise la un depozit din Germania, la Naumburg. De acolo, aceste produse manufacturiere se distribuie apoi, in toata Germania si prin nordul Europei, ciorapii grosi, botoseii, manusile si caciulile de lână, sunt foarte utile in tarile reci.

Este cunoscut, mai ales de catre bunicii nostri, faptul ca dinastiile regale britanice si române sunt inrudite prin Regina Maria, care era bunica Regelui Mihai dar si nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii Dar nu e numai atât…mai exista o legatura “de sange” speciala intre casa regala britanica si o familie din nobilimea Transilvaniei. Această descendenţă transilvană a casei regale britanice apare de la contesa Claudia Rhedey care a trait intre anii1812 si 1841. Contesa a copilarit si si-a petrecut adolescenta in palatul Rhedey din Cluj si s-a casatorit cu fiul unui monard german, Alexandru de Württemberg. Asadar, prin familia regala britanica curge si sange german, ceea ce n-a impiedicat-o insa, dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe “regina mama” a Angliei, cand asocierea cu nazismul ”nu dadea bine”, sa se dezica de aceasta legatura ce nu facea cinste nimanui.

La varsta de 29 de ani, contesa Rhedey, sufera un tragic accident, mormantul ei se afla inca si azi in cripta bisericii localitatii ei de bastina, Sangeorgiu de Padure din judetul Mures. Mormantul ei a fost vizitat si de printul Charles care, a declarat ca “Transilvania e-un tinut special, care curge, probabil si prin sangele meu”. Mai e un motiv pentru care printul Charles, un om marcat de un eveniment tragic petrecut in familia sa, un om asaltat fara incetare de “paparazzi” si intreaga mass-media britanica, un om a carei familie e amenintata mereu de gruparile extremiste, a ales aceste tinuturi linistite situate departe de lumea lui dezlantuita…dar, despre ele, hai sa-l lasam pe un alt englez, stabilit intr-un sat transilvanean din judetul Brasov, sa ne povesteasca... Un pensionar englez si-a cumparat o casa si o ferma in satul Baca, sat situat intr-un minunat decor natural, la poalele Carpatilor. Pana aici, nimic anormal, in fiecare luna, danezi, olandezi, englezi, mult prea afectati de sistemul de impozitare din tara lor, mai dur chiar si decat clima de-acolo, se muta «cu catel si purcel» mai spre sudul batranului nostru continent.

«In urma cu cativa ani, niste prieteni englezi ce-au vizitat Romania, m-au sfatuit sa trec si prin satul Baca, povesteste el, sat care, cu carutele sale trase de boi, cu tarani care lucreaza inca pamantul cu plugul si taie iarba cu coasa, seamana mai degraba cu satele din Anglia de acum 50-60 de ani. Dar acest lucru nu m-a intrigat, am retrait unele momente ale copilariei petrecute la bunicii mei de la tara.

Modul lor de viata, foarte diferit de al nostru, nu e deloc egoist si ceea ce as vrea din toata inima, e, ca el sa nu se schimbe niciodata... ".

Viscri, satul care in urma cu cateva secole nici nu exista pe harta tarii, a devenit astazi ”buricul pamantului” renascand din propria-i cenuse. El mi-a aparut precum un taram uitat de timp din povestile fratilor Grimm sau Branburry, un loc in care toate orologiile s-au oprit in acelasi momenti iar in calendarul istoriei sale nu s-a mai adaugat nici o fila, de cateva secole incoace. La intrarea in sat, nesemnalizata prin nici un panou, asfaltul se termina si odata cu el si civilizatia secolului XXI. Nici telefonul meu mobil nu mai functiona, fapt ce nu m-a deranjat insa deloc. Privind acest loc, se naste o intrebare fireasca... de ce nu lasam noi, oamenii, iarba verde de acasa, "the green, green grass of home", cum ar zice noul prieten al viscrenilor, sa creasca in voie, chiar si pana la cer, daca e nevoie, de ce o taiem noi cu atata inversunare ca sa construim deasupra ei, noi si noi case de beton sau supermarketuri de otel?

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5951 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI