Drumeție la cascadele de pe valea Muntioru (Vintileasca)

TIPĂREȘTE

Prin intermediul acestui articol vreau să vă invit la o drumeție virtuală pe meleaguri vrâncene. Vom explora împreună locuri mai puțin cunoscute, dar foarte frumoase. Gata, pornim către comuna Vintileasca!

Aflată la limita cu județul Buzău, Vintileasca se află într-o zonă montană superbă, pe un platou la poalele povârnișului carpatic, la aproximativ 900 de metri altitudine. Culmile Pietrii, Purcelului și Stejicului se oglindesc în lacul aflat pe partea dreaptă a drumului. Acesta este Lacul Mare sau Lacul fără fund, după cum îl prezintă sătenii. Cu suprafața de aproape cinci hectare, lacul încântă privirile drumețului care ajunge pe aceste meleaguri. Lacul poate fi privit de aproape întrucât malurile sale nu sunt abrupte și este înconjurat din trei părți de un islaz. Pe malul dinspre șosea a fost amenajat un mic parc; există acolo și o scenă folosită la diferite serbări ale comunei.

Ca de fiecare dată când am ajuns la Vintileasca, am oprit și acum preț de vreo 20 de minute pentru o plimbare scurtă pe malul lacului. Apa era agitată de un vânt cam iute, dar ziua se anunța frumoasă, numai bună pentru plimbare în natură. Mereu ne-am propus să ne întoarcem într-o vară pe malul acestui lac, pentru o partidă de pescuit și pentru o noapte cu cortul sub clar de lună. Până acum nu a fost să fie...

Pentru că alta era ținta ieșirii noastre din acea zi, am urcat în mașină și am pornit din nou la drum. La intrarea în sat am urmat drumul pietruit spre stânga, prevăzut cu indicator spre cătunul Purcelul. Drumul coboară după vreo doi kilometri în albia Sărățelului, afluent al Râmnicului Sărat format din contopirea pârâiașelor Furu, Ursoaia ori Muntioru. Nu am ajuns chiar până în vale deoarece am oprit mașina la intersecția cu drumul forestier Muntioru. Din acel punct până la Cascada Muntioru trebuie parcurși cam trei kilometri.

Ne-am echipat pentru drumeție, am luat rucsacul cu apă și ceva merinde, pornind apoi la drum. Am lăsat mașina pe marginea drumului principal, într-un loc mai larg deoarece zona este frecventată de camioane forestiere. Nu vreau să mă gândesc ce prăpăd o fi în perioada asta când lumea este zăvorâtă în case...

Drumul forestier Muntioru pornește spre dreapta; în urmă cu câțiva ani era amplasat acolo un mic indicator, acum nu mai este. Totuși traseul către cascadă este marcat corespunzător și după câțiva metri apare din loc în loc pe copaci marcajul ”triunghi albastru”. Aflându-ne într-o zonă umbrită aproape permanent, umiditatea se simțea din plin. După câteva minute am întâlnit primele obstacole: porțiuni de drum unde noroiul fusese frământat de roțile camioanelor de la exploatarea forestieră aflată în inima muntelui. Deși aveam bocanci, am pășit cu atenție pe urmele lăsate de cauciucurile uriașe, în caz contrat putând să ne umplem de noroi. Trecând peste această parte mai puțin plăcută, natura în jurul nostru se pregătea de venirea primăverii, ceea ce era superb! Floricele colorate se iveau din loc în loc, păsările se auzeau ciripind, iar vântul jucăuș ne amintea că fermoarul de la geacă ar trebui închis.

Trebuie spus că această zonă este frecventată de animale sălbatice, ceea ce este normal. Nu mersesem mai mult de 10 minute și am observat urmele unor labe de urs destul de mari. Mai interesant a fost că peste câțiva metri au apărut și urme ceva mai mici, dar noi i-am dat înainte curajoși, discutând permanent pentru a ne anunța prezența.

Din loc în loc, în vale, se vedea pârâul care formează mici praguri pe măsură ce înaintezi pe acest drum forestier. În această perioadă albia este vizibilă când și când, dar vara este în mare parte ascunsă de vegetație.

După o oră de drumeție, am ajuns la ținta noastră din acea zi: Cascada Muntioru. Aflată pe partea stângă a drumului, cascada este semnalizată cu ajutorul unui panou metalic. În apropiere a fost amplasat și un steag, ceea ce este foarte frumos.

Cascada nu are un debit impresionant, dar este spectaculoasă prin felul în care a fost creată. Apa curge printr-un jgheab și apoi pică de la circa 10 metri înălțime, fără să atingă peretele de stâncă din spate. Stropii creați și frigul din acel loc au făcut posibilă existența gheții pe peretele din spatele cascadei, chiar dacă la noi acasă era cald în acel moment.

Pentru a putea admira mai bine căderea de apă, m-am întors vreo 50 de metri și am coborât pe un povârniș până în albia Muntiorului. Stânci uriașe și jgheaburi micuțe îți încântă privirile, iar pârâul poate fi traversat sărind pe pietre. La baza cascadei s-a format un bazin destul de mare, iar apa era cristalină și rece ca gheața. Mai jos, urmărind firul pârâului, se observă cum apa a creat de-a lungul timpului niște chei sălbatice.

Revenind în drumul forestier alături de ai mei, am vizitat și partea de sus a cascadei, realizând mai multe fotografii. Aflasem în urmă cu câțiva ani că ceva mai sus pârâul formează încă o cascadă, așa că ne-am propus să verificăm asta. Am pornit prin albie, călcând cu grijă pe pietre și ce să vezi?! Informația era corectă! După vreo 10 minute am ajuns la a doua cascadă de pe această vale! Mai mică decât prima, căderea de apă se prelinge de această dată pe stâncă, având vreo 5 metri înălțime. Frumos și acel loc și parcă mai sălbatic decât primul!

Am petrecut cam 40 de minute vizitând cele două cascade aflate pe valea Muntiorului, apoi am pornit agale pe drumul de întoarcere. Pe drum ne-am întâlnit cu un camion de la exploatarea forestieră, iar la mașina am ajuns în alte 50 de minute.

Interval drumeție: ora 11.30 - ora 14.00. Traseul este unul frumos și ușor, l-am mai parcurs în urmă cu câțiva ani, dar atunci nu știam de existența celei de-a doua cascade.

- Mănăstirea Muntioru, un lăcaș de cult aflat la aproximativ 1300 de metri altitudine, într-o poiană declarată în anul 2004 rezervație naturală de tip floristic. Acolo se ajunge plecând din satul Bahnele, pe un drum forestier lung de vreo 4 kilometri. Drumul urcă în mod constant prin pădure, până în poiana unde se află lăcașul de cult. Poate că ar fi fost timp și acum pentru o vizită după ce am plecat de la cascadă, dar am ales să evităm contactul cu oricine altcineva. La Mănăstirea Muntioru am mers în urmă cu vreo patru ani (vezi impresii).

- ”Pietrele Fetei” reprezintă un alt obiectiv din zonă. Denumirea face referire la două blocuri de stâncă de mari dimensiuni, în jurul cărora s-au țesut câteva legende locale. Aflate în apropierea satului Neculele, despre aceste stânci se spune că au fost, de fapt, niște pietricele aruncate de copiii de uriaș care au trăit cândva pe aceste meleaguri.

- ”Masa lui Bucur” este un obiectiv de pe raza comunei Bisoca, dar la care se poate ajunge plecând de la Vintileasca. Se merge pe același drum către Purcelul, cam trei kilometri de la Vintileasca, până se ajunge în satul Pleși. Pentru asta, se traversează podul peste Sărățel și se urcă printr-o pădure până se ajunge la Pleși. De acolo se pleacă într-o drumeție de peste o oră pentru a urca pe Culmea Penii, la 1140 de metri altitudine, unde se află Masa lui Bucur. Stâncă uriașă de circa 150 de tone, așezată pe alte trei stânci mai mici, asemenea unei mese tradiționale românești, Masa lui Bucur este un loc învăluit în legendă. Despre această stâncă se spune că era folosită drept masă de haiducul Bucur. Bărbatul a părăsit la un moment dat meleagurile natale și a pornit spre Codrii Vlăsiei, unde a întemeiat o așezare care, ulterior, a devenit Cetatea Bucureștilor.

La ”Masa lui Bucur” nu am ajuns până acum, este unul dintre obiectivele pentru viitor.

- În drumul spre Vintileasca se trece prin comuna Jitia. Acolo se află un deal din care izvorăsc pârâiașe cu sare, cunoscut ca ”Dealul Sării”. Localnicii folosesc apa aceea sărată pentru a pune murături. Izvoarele se văd de la șosea, cam la două sute de metri depărtare. De altfel, maluri de sare mai există în zonă, în satul Sările din comuna Bisoca sau în zona Meledic.

Accesul către comuna Vintileasca se face pe DN 2N, dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de această denumire! Drumul are mai multe porțiuni surpate și trebuie parcurs cu mare atenție, mai ales după ce se trece de localitatea Dumitrești. De la Râmnicu Sărat până la Vintileasca sunt 65 de kilometri.

Ajuns la final de articol, vă doresc tuturor să treceți cu bine peste această perioadă dificilă. După aceea, noi vom urca iarăși la Vintileasca pentru a ne bucura de frumusețea naturii.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 2958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI