Turnu Măgurele – o clipă de turism urban

TIPĂREȘTE

Turismul urban, adică petrecerea timpului liber într-un oraș, a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimele decenii. Vorbim aici de orașe care prin arhitectura clădirilor, monumente, amenajări peisagistice, locuri deosebite de petrecere a timpului liber, elemente de artă decorativă au reușit să devină adevărate destinații turistice. Orașele-capitală atrag turiștii, la fel orașele istorice sau localitățile „încărcate” de cultură și artă, chiar și așezările cu caracter industrial se adaugă în lista preferințelor turistice ale călătorilor, pe lângă cunoscute stațiuni balneare, montane sau de litoral.

Astfel, mulți dintre noi în momentul în care ajungem într-un oraș, indiferent de mărimea lui, mai ales dacă nu am mai pășit niciodată pe străzile lui și nemilosul „timp” ne pune la dispoziție câteva ore, purcedem la pas către vizitarea centrului așezării, locul unde de obicei se concentrează așa-zisele atracții turistice. Având oareșce treburi în județul Teleorman pe la jumătatea lunii decembrie am reușit să petrec ceva timp în municipiul Turnu Măgurele, vizitând cele câteva obiective care ar putea interesa un turist. Nu o să găsiți nimic spectaculos în acest orășel a cărui glorie s-a consumat în altă epocă, dar voi enumera în articol punctele de interes.

Am ajuns în orașul dunărean urmând drumul E60 până la Alexandria, apoi naționalul DN52 ne-a condus până la Turnu Măgurele. Turnul e așezat pe deal în formă de amfiteatru care domină toată lunca dintre Dunăre și Olt. În față sunt dealurile Bulgariei și orașul Nicopoli. – Marele Dicționarul Geografic al României, vol. 5 (1902). Exact cum descrie dicționarul de început de secol al XX-lea, orașul Turnu Măgurele arată ca un amfiteatru (cel puțin partea veche), dacă privim hărțile moderne capturate de sateliți.

Scurt istoric. Ca multe alte așezări de pe teritoriu românesc și în această zonă arheologii au demonstrat existența urmelor de locuire dacică, apoi romană. Unii cercetători au încercat chiar să atribuie construcția cetății Turnu împăratului roman Traian. Fortificația din apropierea Dunării a apărut mult mai târziu, în epoca medievală (secolul al XIV-lea). Orașul pe care îl vedem astăzi a fost întemeiat de domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica prin documentul emis în 1836. Conducând sub regimul Regulamentelor Organice (un fel de constituție a Țărilor Române), Alexandru Ghica a emis documente de întemeiere/reînființare a orașului Alexandria în 1834 (vezi impresii) sau a localității Drobeta Turnu Severin în 1833 (vezi impresii), după planurile unor arhitecți cunoscuți.

Deși patrimoniul turistic este modest și insuficient pus în valoare, la un moment dat ar putea exista oportunități de dezvoltare a nișelor turistice (turism piscicol, turism sportiv – canotaj de exemplu, turism istoric – prin valorificarea ruinelor cetății medievale).

Monumentul Independenței și Parcul Central

În centrul orașului, pe „scena amfiteatrului urban”, întâlnim un grandios monument dedicat comemorării ostașilor care au luptat în Războiul de Independență din 1877-1878. Realizat în anii '80 ai regimului comunist ansamblul monumental este compus dintr-un grup statuar central (reprezentând ostași aparținând: infanteriei, marinei și armei grănicerilor) și două aripi laterale cu basoreliefuri de bronz. Pe ambele fețe ale aripilor sunt înfățișate scene din timpul traversării Dunării, a atacului de la Plevna, ostași răniți îngrijiți de medicul Carol Davila, țărani care sprijină armata cu alimente și animale. Parcul înconjurător este fosta Grădină Publică, amenajată în secolul al XIX-lea pe 2 ha de peisagiști care au încercat să aducă farmecul grădinilor vieneze pe pământul românesc. În parc se află și o frumoasă clădire construită în 1936, fostul Cinematograf Flacăra, înconjurată pe o latură de o colonadă în cerc și vegheată de un foișor pătrat cu coloane la ultimul nivel.

Nicolae Iorga descrie în lucrarea „România cum era până la 1918” zona centrală a localității: … într-o piață largă, se rotunzește o grădină, frumos croită și nu se poate mai bine îngrijită. Ai acum, în dreapta și în stânga, un palat administrativ foarte chipos, un tribunal ce se mântuie de gătit acuma, școli. Am ocolit parcul și am observat cele câteva clădiri vechi, unele lăsate în paragină, altele restaurate (ca cea a fostului Muzeu de artă al orașului – Casa Anastasescu, 1910).

Catedrala „Sf. Haralambie”

Vis-a-vis de parc se înalță un frumos lăcaș de cult care a cunoscut și timpuri mai bune. Considerat catedrală a orașului de pe malul Dunării, construcția acestei biserici a durat 5 ani (1900-1905). Decorațiile exterioare și arhitectura ansamblului bisericesc ne îndreaptă gândul către biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. În interior se desfășura o slujbă, dar am intrat 5 minute pentru a admira spațiul generos, marmura roșie de pe pereți și candelabrele de dimensiuni mari. Din păcate starea de degradare este vizibilă cu ochiul liber, mai ales la exterior. În spatele bisericii mai există un soclu pe care se afla bustul preotului Haralambie Constantinescu, bust furat acum câțiva ani.

În apropiere se află Hotelul Turris, unitate de cazare clasificată la 3 stele (care părea închisă) și clădirea de secol al XIX-lea care adăpostește Seminarul teologic Sfântul Calinic Cernicanul și Grupul școlar „Sfântul Haralambie”.

Statuia Dorobanțului

Aproape de centrul orașului și de obiectivele menționate mai sus, pe str. Independenței, se află un mic parc în care e situată statuia Dorobanțului. Operă a unui sculptor italian, Raffaelo Romanelli (ro.wikipedia.org/wiki/Raf ... aello_Romanelli), statuia este realizată în anul 1907, anul răscoalelor țărănești din România. Dorobanțul de pe soclu este Tudorică Nicolae din satul teleormănean Uda Clocociov, căzut pe câmpul de luptă în Războiul de Independență. Un vultur de bronz e amplasat pe soclu; el ține în gheare un pergament pe care sunt încrustate numele altor eroi. Două tunuri (capturate de la Plevna, se zice) străjuiesc acest monument. Părculețul era destul de animat, fiind o zonă de trecere către cele două supermarketuri cunoscute din oraș.

Statuia lui Mircea cel Bătrân

Continuând plimbarea pe str. Independenței, de fapt un bulevard parțial pietonal, ajungem la alt părculeț unde identificăm statuia domnitorului Țării Românești, considerat constructor al Cetății Turnu. Monumentul e realizat de sculptorul Oscar Han și amplasat aici în 1968.

Bustul generalului David Praporgescu

Am ajuns în centrul orașului parcurgând str. General Praporgescu, stradă unde există și un front de case vechi declarate ansamblu monument istoric. La un moment dat am zărit bustul generalului situat în fața unei unități medicale (policlinică cred). Născut în Turnu Măgurele, David praporgescu urmează toate treptele militare, se specializează în Franța și participă activ în luptele de pe Valea Oltului din timpul Primului Război Mondial, loc unde va fi rănit mortal.

Biserica „Sf. Vineri” (1862)

Din str. General Praporgescu am observat pe o arteră secundară turlele unei biserici vechi și am virat dreapta pentru a o privi mai pe îndelete. Pe str. Sfânta Vineri se află Biserica „Sf. Cuv. Paraschiva”/„Sfânta Vineri”, monument de secol al XIX-lea (1862). Mi-a plăcut turla pătrată de pe biserică, învelită în „solzi” de tablă, dar și turnul-clopotniță cu scară de lemn exterioară. Interiorul a fost pictat în perioada interbelică de frații pictori Belizarie. Vis-a-vis de lăcașul de cult se află o casă monument istoric – sediul fostei Cooperative de Credit „Cetatea”, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, acum părăsită.

Portul Turnu Măgurele

Nu am părăsit orașul fără a trage o fugă pe malul Dunării, până la care sunt doar 4 km, pe o șosea foarte bună. La ieșire din oraș am zărit și turnul de apă construit în 1915 cu scopul de a asigura alimentarea cu apă a urbei. Depășim combinatul chimic (înființat în 1962, privatizat și distrus astăzi – digi24.ro/special/campani ... n-cenusa-431461), drumeagul care duce spre ruinele cetății Turnu (nesemnalizat) și accesul către ferryboat-ul cu destinația Nikopole.

Poposim pe str. Portului, în apropierea sediului Poliției fluviale de frontieră; mai multe clădiri, unele monumente istorice, zac în părăsire, câteva macarale stinghere își înalță capetele metalice către cer. Nu putem coborî din autoturism deoarece o haită de câini ne înconjoară... privesc fluviul și a sa culoare ușor azurie, vântul susținut creează valuri mici. Peste Dunăre observăm orășelul bulgăresc Nikopole și monumentul dedicat țarului Alexandru al II-lea.

Concluzii. Orașul Turnu Măgurele nu oferă elemente de turism extraordinare, dar cine ajunge aici poate căuta cele câteva puncte de interes enumerate mai sus. Urbea teleormăneană e liniștită, oamenii vorbesc într-un dialect specific - oltenesc, traficul auto e minim. O oră-două sunt suficiente pentru a parcurge la pas distanța dintre principalele obiective ale micului oraș dunărean.

---

VIZUALIZĂRI: 10414 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI