ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Călător prin țara mea: Soveja. De ce?!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Două fantome ies, noaptea, din cimitir. Fac câțiva pași pe lângă gard, după care una spune, dându-și cu palma peste frunte:
- Băga-mi-aș, trebuie să mă duc înapoi să-mi iau crucea cu mine!
- Păi, ce să faci cu ea?! întreabă a doua.
- Bravo, băi, vrei să mă prindă poliția, noaptea, pe stradă, fără buletin?

De ieri a început, cu adevărat, toamna.

Până acuma ne-am mai alintat că vara de-a fost parcă nu a plecat cu adevărat, că uite, ziua chiar e cald, că, până pe la jumatea lui septembrie am mai mers la Marea Neagră chiar pentru o baie și plajă!

Pe urmă, ne-am dat seama că ne mințim singuri și că toamna chiar s-a instalat și-și cere drepturile. Bine, n-a venit cu mâna goală, a adus cu ea mustul și merele, nucile și ce-o mai adus ea! Inclusiv începutul școlii!

Nope, nu-s melancolic, mustul meu a trecut la faza de ”tulburel”, pastrama de oaie-mi place mult, mult, mult, treburile prin curte mi le-am aranjat, deci, să vină toamna!

Știți vorba săracului:

- Sunt gospodar, mi-am aranjat treburile: lemnele le am în pădure, mălaiul la moară, carnea la măcelărie! Să vie iarna!

De ce Soveja?

Ieri, de întâi octombrie, vremea s-a îndurat să fie tot însorită. Era ușor friguleț dar, după ora 10 chiar se încălzise binișor ca să ne dea chef de-o ieșire între țâțele naturii (sinonim pentru ”sân”, nu? ”. Ba, Adrianei chiar îi venise ideea să mergem să culegem ghebe!

Bine, propunerea asta m-a făcut circumspect, numai ea le știe pe alea de-s bune de crăpat în tine, deci, ce urmărește ea, cu ciupercile alea?!

Că, acuma fac eu legătura, se uită cam ciudat la mine în ultima perioadă! I-or fi ajuns ăia 27 de ani de relație oficială cu mine și cu 5 ani de relații de cofetărie, wow, cam mulțișori, ai?! Oricum, nu mănânc ciuperci decât din strachina ei și, eventual, la vreo două ore după ea, găsesc eu motiv de amânare!

Liniștindu-mă cu privire la posibilitatea de-a merli dacă pap ciuperci, mi-am dat seama că propunerea ei este super OK, deci, în 15 minute, de la poziția întins pe spate, în pijamale, în patul conjugal, am ajuns în cea de vigilent, la volan, cu mașina trasă-n fața porții, bărbierit și parfumat! E ușor? credeți voi, eu încep bărbieritul pe o falcă și-l termin la ceafă!

Cum ajungem la Soveja?

Băi, noi când avem chef de plecat din casă, așa, fără nicio țintă, invariabil, ajungem la drumul spre Panciu. De-acolo posibilitățile se desfac: spre Vidra-Valea Sării și apoi Tulnici și Lepșa sau, spre Valea Câmpului: Străoane- Răcoasa- Cîmpuri- Soveja.

De, ați ghicit, după ce ați citit titlul reviewului, am ales Soveja.

Imediat după Răcoasa încep pădurile de unde oamenii culeg ghebe. Nu știu dacă vă place să mâncați așa ceva, eu mă dau în vânt. Fierte și apoi prăjite ușor, cu un pic de mujdei și cu mămăliguță caldă... mmm, băloșesc numai gândindu-mă!

Acuma, trebuie să știți că ghebele de pădure cresc aleatoriu, de regulă pe lângă trunchiuri ușor putrezite. De ce, n-aș putea să vă spui, nici nu cred că vă interesează. Când le găsești, încerci să ții minte locul pentru că, la o adică, la anul ce vine poate găsești iar.

Așa am procedat și noi, am trecut de Panciu și ne-am avântat cu toată snaga celor 65 de cai de-i am eu pe Skoda mea, spre Pădurea de la Varnița.

Am ajuns ușor, drumul este asfaltat până aproape de locul unde te duci spre pădure.

Am intrat în pădure și am umblat, de nebuni, vreo oră.

Am găsit niște locuri frumoase de spunei că nu- s adevărate! Ghebe, canci, niciuna! De fapt, mint, la un moment dat, am găsit niște multe și frumoase ciuperci pe care m-am repezit să le culeg. Văzându-mă ce culeg, Adriana m-a pupat pe frunte, a oftat și mi-a spus să stau cuminte, nu erau bune! Cu ochii înlăcrimați mi-a zis asta dar eu am înțeles ideea: Yes, mă iubește!!!

Ce pățiți dacă mergeți spre Soveja?

Păi, treceți prin Panciu, un orășel curățel. Ieri noi am fost cumva încurcați în circulația noastră de o cursă ciclistă, dar, orașul nu e complicat, am ocolit locul cioată și am scăpat spre munte.

Dacă ajungeți la Răcoasa, capătul spre Câmpuri și vă-ndurați de-un ocol de vreo 8-10 km, ajungeți la Mausoleul de la Mărăști. Întrucât abia ce s-au sărbătorit 100 de ani de la Luptele din WW1, drumul este reparat și bun, dar, de fapt, cam așa a fost mereu. Este reparat și celebrul pod.

La Mărăști este un Mausoleu frumos, mie mi se pare mai adevărat de memoria celor căzuți decât cel de la Mărășești. Așa că vă puteți pierde în mod plăîcut vreo oră-o oră jumate căscând ochii pe-acolo.

Revenind la drumul spre Soveja, mai departe ajungeți la Câmpuri. Chiar lângă șosea se află Casa lui Moș Ion Roată, cel mai țăran înțelept din Divanele Ad Hoc ce au precedat Unirea de la 1859. Nu știu cum face, moșul ăsta nu-i niciodată acasă, dar cheia o s-o găsiți la vecina lui, din spatele casei.

Ieșind din Câmpuri, veți urca, pe lângă Șușița, mai departe, spre Soveja. Peisajul este tare frumos, se ițește și Muntele Zboina Neagră, deci, aveți ce vedea.

Chiar la intrare-n Soveja este Schitul Soveja, schit de maici, unde, deasemenea, puteți intra și să încercați să vă îmbunătățiți relația cu Doamne- Doamne. Nu fac vreo prezentare a schitului, am făcut-o în trecut, undeva, pe-aici.

Dacă nu aveți veleități religioase, șederea la schit vă poate ajuta ca să vă trageți sufletul, curtea este tare frumos amenajată iar în mijlocul ei este și o fântână de unde vă puteți împrospăta rezerva de apă.

Mai departe, veți ajunge în Soveja, mai întâi satul și apoi Stațiunea.

În sat aveți de văzut Biserica din centru și Mănăstirea Dobromir (”Pace bună”) construită de Matei Basarab în semn de pace după războiul cu Moldova. Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, cel cu care se războise până atunci, i-a construit o biserica în Târgoviște, biserica ”Stelea ”.

La mănăstirea Dobromir a fost cazat, în arest fiind ,Alecu Russo, atunci când a cules balada Mioriței, se mai vede și astăzi o ruină a unui zid de la chilia unde era ținut la obroc.

Trecând de obiectivele astea, religioase, dați de produsul finit: Cimitirul Nemțesc, rezervat soldaților germani căzuți în WW1 și apoi, olecuță mai sus, Mausoleul de la Soveja.

Noi n-am intrat la Cimitirul Nemțesc, practic, nu cred că ar fi chiar un obiectiv turistic dar, la Mausoleu am intrat, mai ales că era și deschis! Intrarea de om-persoană adultă, 4 lei.

După ce te saturi și de istorie, vrei relaxare, deci, pe lângă Mausoleu, pe o alee din curtea acestuia, țuști, în stațiunea Soveja!

Este o stațiune minunată, care, nu mai există!!!

Hotelul Zboina este studiu de caz privind modul în care o clădire imensă poate să se părăginească sub ochii indiferenți ai celor care ar trebui să supravegheze ca acest lucru să nu se întâmple.

Nimic, dar nimic, nu te-ndeamnă să vii să vizitezi Stațiunea Soveja! Pe tot platoul este un model despre cum se poate ține mizeria ca obiectiv turistic. Sunt vreo două-trei vile începute și terminate. Vila Învățământului, construcție începută prin 2009 și cu termen de finalizare 2011. Da, în 2011 trebuia terminată și, da, este terminată! În sensul că nu a fost dată niciodată în folosință, iar acum nici n-ar putea fi dată, pentru că, da, e terminată !

Practic, stațiunea se rezumă la o alee asflatată prin 1980, crăpată și bușită de buruieni!

În capăt, ai să găsești un complex, ”Intim” se cheamă, care asigură cazare și masă, la ”Terasa Baciului ”. Pe bune, cazare???!!! Păi, cine vrea să se cazeze acolo???!!! Nu că nu ar fi condiții, dar, cine ar vrea să vină, să se recreeze într-un loc pustiit?!

Cât despre terasă, noi am ajuns pe la ora 13,00 și, ghiciți: eram singurii. Când amintrat pe terasă, fata de la tejghea și-a făcut cruce cu limba-n cerul gurii. Aaa, nu mai spun că nu era nimic, dar, nimic de mâncare!

Era ca-n bancul cu ăla care, după ce a ținut o viață-ntreagă post și rugăciune, când a merlit, a ajuns în rai. Aicea se aștepta să mănânce pe săturate că, deh, așa i se predicase o viață-ntreagă.
În Rai vede că era cam singur, doar el și Sf. Petru. Când i se făcea foame, Sf. Petru ăi dădea câte un colț de pâine și-o cană de apă, călîie.
Azi așa, mâine, la fel, se satură ăsta și se revoltă:
- Păi, după o viață de post și rugăciune, aici, în Rai, tot asta primesc?! Păi, ia uită-te, Sfinte, din Iad vine miros de mâncare, de grătare și de băutură, ia ascultă ce chiuituri și strigături se aud. Iar noi, stăm aicea, în liniște și foame?!
La care Sf. Petru: - Păi, ce vrei, suflete, pentru noi doi, singurii inși aflați în Rai, să m-apuc să gătesc?!

Dacă se merită să bateți drumul spre Soveja?

E cam ca la Buzău, în cazul bolovanilor de la Năeni sau sarea de la Lopătari: sunteți din zonă și vreți o ieșire în natură, ”Run Forrest, run! ”

Altfel, de exemplu să ajungi din Galați la Soveja pentru stațiune, scuzați-mă, nu v-ați luat pastilele! Și, dacă tot le luați, beți multă apă!

 

Rezumat:

De bine:

- drumul, bun, asfaltat corect, marcaje. La Câmpuri aveți și stație PECO, deci, nu riscați să rămâneți în pană de benzină;

- prezența unor obiective turistice destul de frumoase și, chiar importante pentru istoria neamului nostru:Mausoleele de la Mărăști și Soveja, Casa lui Moș Ion Roată, Schitul și Mănăstirea Soveja.

- Pădurea este mai mereu prezentă, pădure generoasă, unde, cei care știți, găsiți și fructe de pădure:urși, lupi sau vulpi. Și, uneori, ghebe, ciuperci și floare de soc. La vremea ei!

 

De rău:

- Stațiunea Soveja este o minciună, de fapt, NU EXISTĂ! Nu, n-am țipat, am vrut să accentuez ideea, cine știe, poate că vă uitați pe saituri de turism și vedeți acolo asemenea minciuni. Nu știu cum de nu se crapă falia să-i înghită pământul pe ăia de transmit asemenea minciuni.

- Dacă vreți să mâncați în zonă, singura locație mai decentă ar fi Popasul ”Valea Câmpului ”, local unde se servesc, mai ales, finețuri: mici și pizza! Cuuum, astea nu-s finețuri? Ei, acuma știți!

- Cazarea-n Soveja se face la prețuri de Băile Felix și vă oferă, doar cazare. Dacă nu vreți să căutați comori sau să vă umpleți alveolele cu aer pur, ozonat, nu aveți nimic, dar absolut nimic de făcut în Soveja. Doar să stați și să cujetați despre cum trecea timpul! Da, cu tot cu viața voastră! Așa că, fugiți!

 

Deci, clar: Soveja nu este stațiune, vizitați-o doar ca drumeție!

Nu aveți încredere în poveștile cu Moș Crăciun, îmi pare rău să v-o spun, Moș Crăciun nu există!

Bancul de final:
Două fantome stăteau la o bodegă și macheau. La câtva timp, când una din ele era binișor ajunsă:
- Auzi, vreau să te-ntreb ceva, dar, să nu râzi de mine: tu ai încredere-n oameni?

Haidi, pa!

 

Web, care să redevenim optimiști, te rog:https://www.youtube.com/watch?v=nInYkDW3XSE&list=RDnInYkDW3XSE&t=15


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 02.10.17 11:52:33
Validat / Publicat: 02.10.17 13:44:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVEJA.

VIZUALIZĂRI: 4348 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Casa lui Moș Ion Roată de la Câmpuri
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[02.10.17 13:44:16]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[02.10.17 13:53:14]
»

@webmaster26: Chiar acolo am găsit -o, mulțumesc! ????

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[02.10.17 14:19:45]
»

@Yersinia pestis: La Soveja nu am mers de vreo 5 ani și nici nu cred că voi mai ajunge pe-acolo în viitorul apropiat. Soveja este unul dintre exemplele româneşti de locuri de care s-a ales praful. În copilărie, mergeam în această staţiune împreună cu ai mei de mai multe ori pe vară. Era lume multă pe-acolo; făceam foc de tabără în poiană şi grătare, plecam în drumeţii pe potecile montane din jur şi jucam fotbal pe iarbă împreună cu alţi copii. Ne-am cazat la hotel, dar am şi campat la Soveja de mai multe ori, astfel că mă leagă amintiri plăcute de această staţiune.

Un alt aspect care a contribuit la decăderea staţiunii (după părerea mea) este faptul că drumul care leagă Soveja de Lepşa nu a fost refăcut şi redeschis circulaţiei publice. Am traversat muntele pe acest drum (DN 2L) în septembrie 2012 cu o Dacia Logan şi am străbătut cei circa 15 kilometri într-o oră. Acum nu ştiu dacă acest lucru ar mai fi posibil...

E păcat de frumuseţea zonei şi de obiectivele turistice (pe care le-ai amintit şi tu în articol), însă eu nu cred că la Soveja lucrurile se vor mai schimba vreodată în bine! Asta e părerea mea...

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[02.10.17 14:50:23]
»

@Crazy_Mouse: Drumul peste Coașă era o atracție dar nu din cauza lui a decăzut Stațiunea Soveja.

Pe vremuri, Soveja a mers cu UGSR-ul, se dădeau bilete prin sindicat mai ales la COS Galați.

După pălitura de stat din '89, ciocoii vremurilor de se nășteau au vrut câte-o halcă din orice! Și, li s-a dat! Pe unii halcile primite i-au săturat, pe alții, nu!

Să fim cinstiți, Soveja n-a avut niciodată nimic de oferit! Aerul și-atât. Un hotel"Zboina" folosit de hogeac. Munții din zonă nu se fac ca la Bușteni, nu-s trasee de două ore.

Știu Soveja de prin iernile lui '81 și '82, când, junior fiind, fugăream, iarna, coclaurii, în cantonamente. Eram cazați la hotelul sportivilor și, țin minte, tremurai de frig și foame!

De ce i s-a spus "stațiune" putea avea o explicație, atunci!

Azi, e miștocăreală, o mare minciună!

elviramvio
[02.10.17 18:17:36]
»

@Yersinia pestis:

P01, păi cum să lași păpușile alea acasă?! Când trăia a noastră, era numai suflet prin pădure, făcea de trei ori traseul, adică ajungea la un punct, venea înapoi să ne salute și iar o lua în sus la alergat!

La Soveja am avut un văr doctor prin deceniul 8 - 9 Î. Rev., el era fericit acolo, noi n-am ajuns în era lui, mare greșeală, doctor bun la suflarea din zonă, mai un cotcodac, mai...

Cu ciupercile, chiar ghebe, nu mă amăgesc deși îmi plac mult, o întâmplare tragică în familia unui coleg m-a convins pe viață.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[02.10.17 19:01:34]
»

@elviramvio: Da, exact așa-s și-ai mei. Charlie, aka ăsta din prim plan ar fugi de nebun și s-ar mai întoarce, nu!

În schimb Gălușca, aka fata, aia din susul pozei, ar fugi pân-ar ieși din România. Probabil că s-ar întoarce de vreo două ori, cu privirea!

Îmi cunosc haita, doar eu îs alpha lor!

Bine, nu că ar păzi ceva, acasă lăsați, dar, nah, ăștia-s câinii mei! 13 ani am avut doi pit-bulli, după ce a murit ultimul, gata, m-am luat de crescut glume de câini, ca ai mei. Dar, mi-s dragi de mor!

elviramvio
[02.10.17 22:41:52]
»

@Yersinia pestis:

Suntem pe aceeași undă. Acum avem doar foști maidanezi dar nu i-am da pe nici o rasă nobilă. Mai ales arătarea de Piciu, ucigașul de șerpi! Boală grea cu dragostea asta!

O seară bună!

RoxanaGRS
[03.10.17 09:36:55]
»

Vai ce căței drăgălași ai... Te binedispun automat, pe mine m-au înveselit doar cât m-am uitat la poză.

Și ai îndrăznit să bagi Skodița care e joasă pe drumurile alea... Nu ți-a fost milă de ea săraca ?

În rest frumos. Ce verde e pădurea la voi... la noi deja a început să ruginească.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[03.10.17 09:52:17]
»

@elviramvio: Știi cum se spune, omul este cel mai bun prieten al câinelui!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[03.10.17 09:56:29]
»

@RoxanaGRS: Ei, n-am intrat decât vreo sută de metri, pe urmă am mers pe jos! Cărările din poze sunt pentru TAF-uri sau camioane 6x6.

Pădurea de munte are mai multă umezeală decât cea de la câmpie. Ici-colo erau copaci colorați, in rest pădurea este verde.

Peste o lună, după primele brume o să fie cu adevărat frumos, natura e cel mai priceput pictor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[03.10.17 11:52:27]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinna
[03.10.17 19:27:31]
»

@Yersinia pestis: Yersi, abia acum am ajuns la Soveja ta

Adorabili cățeii

Nu am înțeles: ghebe ați găsit intr-un final?

Eu de-aia fumez și fac prostioare: e mai bine in iad, e cald și se fumează, se dansează, se bea și se mănâncă

Știi Bancul cu Bulă când striga prin casă: "fugiți bă, că ne mănâncă pe toți? " Sunt sigura ca da, te salut!

PS: Și la "Mara ta" am ajuns dar nu am avut timp de ecou. În anul deschiderii ne-am întâlnit cu popa din Sinaia, popa Kent, am mâncat ceva la Internațional, am fumat și am băut cu el Zicea că e acționar la Mara, așa se lăuda Ce-o mai fi făcut, nu știu, la cât de lăudăros era...

Știu ca sunteți plecați, vă doresc toate cele bune!

Iar pentru Adriana un

ANILU
[03.10.17 19:38:53]
»

@Yersinia pestis: Deci:

-ai lăsat frumusețe de căței singuri ca să te duci după ghebe;

-ai adunat ceva ciuperci până la urmă sau a fost o plimbare de relaxare; ?

-relaxare prin noroaiele alea ???? nu ti-a fost milă de Skodita ta?

-am înțeles nu mai există stațiunea Soveja!!!

Deci, la tine poate veni iarna, ai cămara plină cu de toate și beciul bănuiesc ☺

Să vă fie de bine.

Toate cele bune.

Zoazore
[03.10.17 20:40:14]
»

@Yersinia pestis: Când eram io mică (ei bine, da, am fost și mică), ne ducea cu școala la Gârboavele și la Soveja, și la Sărata Monteoru... Și ce frumos era... Acum... ...

Bine că măcar te-a oprit Adriana să culegi ciupercile-alea. Dacă ești cuminte, te-nvăț cum să le deosebești. Și dau și meditații la franceză! Gratis!

Păcat de locurile alea frumoase care se termină singure, dar măcar v-ați plimbat și v-ați relaxat!

Că n-ați găsit ghebe... îs destule la piață! Iar Gălușca e mai...simpatică!

mishu
[05.10.17 17:27:54]
»

@Yersinia pestis: La Soveja cred ca am ajuns de vreo 2 ori, in 1980 (exact cand am asteptat toti cu sufletul la gura jumatate de ora nota pentru Nadia, ca deh, eu fiind mai mica eram la camera iar restul la crasma) si intr-un concediu in 1981.

Atunci am asezat cortul undeva langa o terasa (pe o ica pajiste) si cam de acolo incepeau hotelurile, ca exista asa ceva.

Locul era si atunci bantuit de ursi deoarece dimineata gaseam cosurile de gunoi de la terasa rasturnate.

Asa este, cam greu cu turismul in zona, atunci noi am mers cu vreo 2-3 familii si cu padurarul si sotia lui la cabana Zoina (era cabana a padurarilor, nu era pentru public) si ajungeai acolo mergand pe drum pe langa vila lui Ceausescu si apoi prin padure, drum de vreo 3-4 ore.

Zmeura cata am gasit atunci acolo nu cred ca am sa mai vad in viata mea vreodata, dar mi-a si fost frica sa ies singura din curte fara insotitor, e o zona frumoasa dar nu aveai ce sa faci acolo in varful muntelui.

Oricum am amintiri frumoase si intre timp la distanta destul de mare, membri uneia dintre familii au devenit socrii mei , asa ca a fost de bine.

Felicitari pentru articol, votat cu mare drag.

liviu49
[05.10.17 18:12:49]
»

@Yersinia pestis: Stiu ca o sa dai cu pietre dupa mine, ca am promis un ecou la pataniile de pe Trasfagarasan, dupa ce scap viu de la culesul viei, dar de-a bia acum am gasit si eu putin timp si calculatorul de la birou sa torn si eu ceva gogosi. Am inceput cu ultimul articol, ca era primul la deschidere.

De Soveja ma leaga cel mai frumos concediu din vremea comunista, in perioada 01 - 14 august 1989. Atunci am fost un grup de 17 turisti, cu varste intre 10 si 43 de ani, care a batut toti coclaurii din zona. Vinovatii pentru acest concediu sunt doi prieteni, unul din Focsani si altul din Tifesti, care dupa ce ne-au aranjat masa si casa ne carau la doua zile un bidon cu vin, pe care eram obligati sa-l varsam (mai mereu pe gat), iar sambata veneau la noi ca la niste sinistrati, cu mancare si bautura de ajuns sa sature un pluton de soldati care nu au mai mancat de o saptamana. Serile le incheiam, dupa miezul noptii, dupa ce faceam ultimul dans dupa slagarul Trei culori cunosc pe lume.

Localnicii din Soveja ne-au dat sa mancam niste ciuperci (niste bureti cam cat palma) murate si cu mujdei de usturoi, la care a mers un bidon de vin pe nerasuflate. Nu mai spun ca la plecare, al de Sus a tinut cu noi si a dat o ploaie de vara, iar a doua zi la plecare am cules cateva sacose cu bureti. Ca pana acasa, in miezul verii, jumate s-au stricat e alta poveste. Oricum ce a scapat am pus la murat si toata iarna am facut cura de bureti murati.

Pentru ca esti aproape de Soveja, vara viitoare as recomanda o drumetie, cu masina, pana la Chiua. Este un loc, pe dreapta, pana la intrarea in Soveja. pe malul raului care desparte o padure de fagi de una de brazi, intr-o poiana, unde daca mai dai de o capita de fan cosit, inmultesti neamul, chiar la intrarea inrezervatia in care nea Nicu a impuscat cel mai mare urs. Am fost la foisorul de unde l-a impuscat si daca nu am vazut ursi, am vazut in schim niste cerbi o frumusete.

Ohoooo, dar am luat- o pe aratura cu amintirile si in final nu pot decat sa regret ca s-a distrus frumusete de statiune.

Numai bine si calatorii placute!

PS. Incerc sa gasesc niste poze facute in acel concediu si, daca imi dai voie , sa le atasez articolului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.10.17 19:11:47]
»

@krisstinna: Iacă, venirăm dintr-o parte, ne schimbăm de hanțe și mâine plecăm altundeva!

Ghebe n-am găsit de nicio culoare, oricum, n-aveam mari speranțe, nu plouase de mult timp!

Faza cu Iadul, nu știu, dacă te iei după popi, cică n-ar fi chiar așa de haios, dar, în ultima perioadă preoții au devenit, așa, mai îndărătnici (vezi Pomohaci și nuș ce episcop de Huși!) așa că, pe lângă ce fac ei noi, cu lipsa postului și fumatul, suntem mici copii!

Cât despre popa Kent și acționariatul lui, vezi, omu-i cu păcatul lăcomiei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.10.17 19:14:30]
»

@ANILU: Scuze că răspunz așa de târziu, am hălăduit pe niște coclauri și nu am stat sa corespondez!

Potăile cred ca se bucura cand plecam și le lasam in curte. Bine, cățeaua îmi molfăie papucii, i-o fi dor de mine!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.10.17 19:18:24]
»

@Zoazore: pe bune, cunoști ciupercile?

E ca-n bancul cu ala de era mereu vaduv.

La fiecare inmormântare omul explica ca moartea sotiei s-a datorat faptului că mâncase ciuperci.

La ultima înmormântare omul este intrebat de ce a murit ultima lui nevasta, tot pentru ca a mancat ciuperci?

- Nu, ea a murit ca n-a vrut sa manance ciuperci!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[05.10.17 19:20:27]
»

@liviu49: Dacă nu-s poze cu fete dezumanizate, postează, frate, ce poze vrei!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, elviramvio, liviu49, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Soveja:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08299994468689 sec
    ecranul dvs: 1 x 1