ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.09.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 25.10.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 1 zile
familie cu copii
1 AD. + 1 COPII -- v: 5

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Croaziera pe raul Manavgat

TIPĂREȘTE

Asa cum am spus in review-ul aferent Hotelului Golden Beach, in cadrul sejurului la acest resort, am tinut in mod neaparat sa fac o croaziera. Tour operatorul de la care am achizitionat excursia, avea doua croaziere in oferta: o croaziera pe Mediterana (pret 35 euro persoana adulta si 17 euro pt copil) si o croaziera pe raul Manavgat, care includea vizitarea cascadei de pe rau, o vizita la o moschee (pret 40 euro de persoana adulta si 20 euro pentru copii).

Initial optasem pentru o croaziera pe Mediterana, dar ghida nu a reusit sa stranga numarul necesar de persoane necesar pentru o astfel de croaziera si ne-a mai ramas doar croaziera pe raul Manavgat.

Aici ne-a anuntat cu o zi inainte de plecarea in croaziera, ca iarasi nu s-a strans numarul de turisti romani necesar, dar ca ne va strecura impreuna cu niste turisti maghiari. Nu m-a deranjat aspectul, mai ales ca baietelul meu ma batea la cap intruna cu croaziera.

A venit un microbuz sa ne ia in jurul orei 8.15, a strans si ceilalti turisti de pe la hoteluri si am purces in calatorie. In orasul Side, am fost transferati intr-un autocar mai mare si am facut jonctiunea cu turistii sositi din Alanya! . Fiind autocarul plin de turisti maghiari s-a vorbit in permanenta in limba maghiara, iar cand coboram la diverse popasuri (cascada, un mini bazar pentru textile), cealalta ghida care venise special pentru noi ne facea un rezumat in limba engleza la ce s-a discutat anterior in limba maghiara. Foarte de treaba si foarte civilizati turistii maghiari, marea lor majoritatea vorbeau excelent limba engleza, am discutat o gramada de chestii cu ei. Am aflat cu acest prilej ca agentiile lor de turism le ofera pentru Turcia o multitudine de hoteluri excelente (care la agentiile din Romania nici macar nu auzisem de ele) si foarte bune ca pret. O parte dintre ele le-am vazut din exterior in timp ce asteptam sa urce turistii in microbuz.

Orasul Side este destul de ingrijit si curatel, l-am vazut putin din autocar, gasiti amanunte mai multe de la turistii care au vizitat mai in amanunt orasul.

Primul popas s-a facut la cascada Manavgat, (o sa vedeti in poze). Foarte frumoasa cascada, in jurul ei s-au amenajat conform traditiei turcesti o gramada de tarabe, tonete cu fel de fel de suveniruri. Erau si cateva restaurante cu terase unde puteai manca daca vroiai, sau de unde iti puteai lua bauturi racoritoare. Nu stiu sa va spun preturile din restaurante pentru ca nu am intrat, insa pot sa va spun ca preturile la suveniruri erau acceptabile dupa ce negociai cu turcii. Lor le place la nebunie sa negocieze. Chiar langa cascada este un locas unde apa este deviata in mod intentionat si unde poti intra cu picioarele, dar unde apa este ingrozitor de rece. Raul Manavgat izvoraste din muntii Taurus si se varsa in Marea Mediterana, iar o buna parte din el este navigabil.

Dupa ce am achizitionat suvenirurile cu pricina, ne-am oprit la un magazin de textile. Produsele erau ok, preturile putin cam maricele, nu erau negociabile, am reusit sa iau un trening pentru baietel, excelenta calitate cu 25 euro. Gaseai tot felul de produse, incepand cu textilele clasice si terminad cu incaltamintea si gentile pentru doamne. A durat cam o ora si jumatate vizita la textile dupa care ne-am indreptate spre moschee.

Pentru mine a fost ceva inedit, a fost prima data cand am intrat intr-o moschee. La intrarea in moschee persoanele de religie musulmana se spala pe maini si pe fata, ca un ritual al curatirii trupesti dupa care se descalta inainte de a intra. In cadrul moscheielor n-o sa gasiti icoane sau picturi cu sfinti, n-o sa gasiti moaste sau morminte, dupa cum n-o sa vedeti lumanari aprinse, tamaie si alte obiceiuri specifice religiei crestin ortodoxe. Femeile au datoria sa-si puna de cap un voal pentru a le acoperi parul si sa poarte fuste lungi pana aproape de glezne sau chiar mai jos. Am vazut niste ornamente destul de frumoase in interior (care tin locul picturilor noastre), in culori in care predomina un placut albastru azuriu (nu stiu daca in pozele postate se va reflecta cu exactitate amibianta de acolo, am incercat totusi sa o surprind). Pe o masuta gaseai Coranul in diferite marimi, era si o varianta a coranului cu traducere in limba engleza, iar pe o tablita cum intrai in moschee se gasea o scurta istorie e profetului Mahomed in limbile turca, engleza si franceza (paradoxal, lipsea limba lui Ivan-deja sunt ironic) precum si o scurta prezentare cu titlul "Coranul, sursa islamului".

Dupa ce am plecat de la moschee, ne-am urcat pe vaporas si am inceput croaziera de rau Manavgat. Foarte placuta si relaxanta, vaporasul avea doua etaje, puteai sta la oricare dintre ele, unde aveai chef. Turcii au reusit sa faca si din asta o sursa fantastica de a castiga bani (cat de bine stiu sa-si exploateze turismul, cat de bine stiu sa faca din rahat bici si sa mai si pocneasca!). In timp ce vaporasul curgea in aval catre Mediterana, ne-am intalnit cu o gramada de alte vaporase similare cu al nostru care transportau turisti. Am vazut de asemenea o gramada de alta vaporase stationate in asteptarea turistilor. Pe unele dintre vaporasele cu care ne-am intalnit domnea o veselie teribila, aveau muzica data la maxim si se facea baie cu spuma (probabil era altul specificul croazierei-oricum mi-a placut ce am vazut). De o parte si de alta a raului, peisajul cam dezolant, niste campuri aride presarate din loc in loc cu vegetatie si cu cate o gradina unde turcii incercau sa-i cultive diverse chestii. Am vazut ca unii din ei aveau niste pompe atasate la motorul unui tractor cu care trageau apa din rau si isi irigau gradinile. Incet incet ne-am apropiat de intalnirea cu marea, unde raul se varsa in mare, a fost extrem de spectaculos. Odata cu intrarea in valurile Mediteranei si balansul vaporasului era altul. Ne-a plimbat cam vreo 20 minute in interiorul marii unde s-a facut un mic popas pentru cei care vroiau sa faca baie direct in mare, dupa care ne-am intors pe rau pentru a lua masa.

Existau locuri speciale unde vaporasele ancorau pentru ca turistii sa ia masa. Masa de pranz a constat in friptura de pui sau peste la alegere cu garnitura de cartofi prajiti, salata de rosii cu castraveti sau de varza, paste. Bautura aveai la discretie din momentul in care urcai pe vapor: bere Tuborg la sticla de 330 ml, vin alb, vin rosu, apa plata, apa minerala, cola, fanta, cafele.

Dupa ce s-a servit masa, am mai stationat cam o ora si jumatate, pentru cei care vor sa faca baie in mare, de data aceasta de pe plaja. Bineinteles ca acolo, stiind ca vaporasele ancoreaza pentru masa si aduc turisti, niste turci inventivi au amplasat niste sezlonguri pentru care iti cereau 1 euro daca vrei sa le folosesti. Gaseai tot aici pe aceasta plaja si Skijet si o tanti care facea niste gozelmele de-a dreptul excelente cu 1,5 euro. Gozelmele au meritat din plin, comparativ cu ce mi s-a servit mie la hotel.

La drumul de intoarcere ne-au incantat cu o dansatoare din buric, care trecea pe la fiecare barbat in parte pentru a colecta niste banuti.

Am plecat in cele din urma facand traseul inapoi si imbarcand-ne pe microbuz inapoi la hotel.

Ca si concluzii: recomand pentru cei care merg in Turcie sa faca si o astfel de croaziera daca le permite timpul si buzunarul, este o modalitate extrem de relaxanta de a-tiu petrece timpul si de a te relaxa si in afara resortului.

Cam atat cu croaziera.


[fb]
---
Trimis de dandulea in 25.09.12 14:27:52
Validat / Publicat: 25.09.12 15:35:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dandulea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 vedere din exterior cu moscheea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

iulianic
[26.09.12 11:43:37]
»

@dandulea: Am oferit cu placere superbonusul acestui review descriptiv si explicativ pentru cei care nu au fost acolo.

Te rog sa ma lamuresti si pe mine intr-o privinta. Spui

... o tanti care facea niste gozelmele de-a dreptul excelente cu 1,5 euro.

Ce inseamna "gozelmele" si care ar fi singularul de la "gozelmele"? Daca sunt singura spun: "... dati-mi o gozelmea" sau "... dati-mi un gozelmel"? Am privit atent si pozele poate ma lamuresc in privinta gozelmelelor (sau gozelmelilor), dar, nu.

Moscheea este intr-adevar frumoasa. Inteleg ca este primul lacas de rugaciune musulman pe care l-ai vazut. Iti doresc sa ajungi sa vezi si Moscheea Albastra de la Istanbul!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danduleaAUTOR REVIEW
[26.09.12 15:27:12]
»

@iulianic: Buna Iulia si multumesc pentru vot!

Incerc sa te lamuresc in masura in care ma pricep: gozlemele sunt niste placinte traditionale turcesti care se prepara din niste foi. Pot fi umplute cu diverse chestii gen branza, ciocolata, zahar, carne, cascaval, sunca sau diverse combinatii dintre acestea in functie de imaginatia bucatarului. De exemplu mie imi placeau cele cu branza si sunca. De fapt denumirea mai aproape de adevar este "gozleme" si provine din limba turca (nu stiu ce inseamna in turca). Ca aspect exterior seamana putin cu clatitele romanesti. Farmecul in resorturile turcesti, este ca ti le prepara in fata ta, asadar esti martor la prepararea lor. Merg al naibii de bine cu bere rece. Sincer, nu m-am intrebat niciodata care ar fi singularul, dar cred ca "gozlema" sau "gozelmea" este ok.

Referitor la celalalt aspect, asa este, am fost pentru prima data intr-un lacas de cult musulman si m-a impresionat. In mod sigur, odata in viata voi merge sa vizitez si Moscheea Albastra din Istanbul, imi planuisem sa merg in Antalya cu masina cu popas la Istanbul, dar am baietelul destul de mic si se cam plictiseste la drum lung, asa ca am ales din nou avionul. Dar asa cum am spus, voi vizita Istanbulul si Moscheea Albastra si in mod sigur ma voi inspira din impresionanta ta experienta impartasita pentru noi pe acest site.

Multumesc inca odata.

iulianic
[26.09.12 16:04:33]
»

@dandulea: Sunt impresionata de modul detaliat in care ai prezentat gozleme, acest preparat traditional turcesc. Descrierea ta mi-a starnit imaginatia si m-a facut sa dau o cautare pe google. Am gasit multe poze, inclusiv cu fazele prepararii lor si acum sunt edificata pe deplin. Multumesc si iti doresc sa mananci inca multe alte gozleme in Turcia (cu bere rece) !

Vacante placute oriunde si oricand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
danduleaAUTOR REVIEW
[27.09.12 12:33:40]
»

@iulianic: multumesc Iulia! Toate cele bune si tie

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dandulea, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Side - Manavgat:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061352014541626 sec
    ecranul dvs: 1 x 1