Rosia Montana, galeriile romane. Muzeul Mineritului Aurifer Rosia Montana

TIPĂREȘTE

În luna august am facut o excursie de suflet. Ma bucur c-am reusit sa o fac în anul Centenarului Marii Uniri.

Traseul a fost: Pitesti, Sibiu, Alba-Iulia, Rosia Montana, Gârda de Sus, Pestera Scarisoara, Albac Manastirea Sf Ilie, manastirea Izbuc, Pestera Ursilor, statiunea Stâna de Vale cu cascada Izvorul minunilor, Câmpeni cu muzeul Avram Iancu, Brad Muzeul aurifer, Tebea Panteonul Motilor: mormântul lui Avram Iancu, gorunul lui Horea si biserica cu tricolor.

Acest periplu a durat 4 zile cu cazare la pensiunea Onelia în Gârda de Sus.

În prima zi drumul a fost lung si un pic obositor, s-au facut doua pauze de cafea. Una în Vestem-Selimbar la o intersectie de drumuri unde e o statie Petrom si Subway. Aici am intrat repede în cafenea deoarece în aer era un miros greu de grajd, nu stiu de unde venea (de la vreo ferma sau statie de biocombustibil sau canalizare defecta?), si la întoarcere am regasit aceeasi «mireasma» dar de o intensitate mai scazuta… A doua oprire, undeva în dreptul unei pensiuni, am uitat localitatea, credeam ca este o zona mai putin circulata si eram împrastiati pe sosea si ne pomenim ca trece un echipaj de politie!! ce ne atentioneaza sa iesim de pe carosabil ca pe acolo trec tiruri cu busteni… si chiar asa a fost! Putin mai încolo în dreptul podetului ce trece peste un râulet mi-a atras atentia un panou cu urmatorul text « Salvati apa, aurul vietii, podoaba planetei, comoara tuturor! » si as completa si « Salvati padurile, nu le mai taiati fara mila! »

Si am intrat în Parcul National Muntii Apuseni. Parcul este o arie protejata de interes national, teritoriul ei cuprinde zone din 3 judete, Alba, Cluj si Bihor si este înconjurat de muntii Vladeasa, Padurea Craiului, Bihorului, Gilau cu o suprafata de aprox 78 ha.

Drumul e asfaltat, în stare acceptabila, DN75 urmeaza în cea mai mare parte albia râului Aries, multe curbe si multe destul de strânse, în cele 4 zile petrecute aici am urcat si coborât atâtea curbe de m-a luat ameteala. Am admirat culmile muntoase, pasunile verzi cosite toate, paduri de brazi înalti, spectaculosi, vaile pline de verdeata cu casute rasfirate pe te miri unde de te întrebi cum traiesc acesti oameni, cu statiuni de munte insirate de-a lungul drumului DN75, cu gospodarii înjghebate în vaile adânci dintre masivele muntoase. Pentru a ajunge la Rosia Montana am urmat drumul DN74 Alba-Iulia-Zlatna-Abrud cu punct de plecare Pitesti-Valea Oltului-Sibiu. Zona e minunata si istoria locurilor ne-a fost spusa de ghidul Dorin Rus. Un om care îsi iubeste locurile unde munceste si traieste. A vorbit incontinuu de când ne-a preluat (a trebuit sa asteptam la poarta pâna a iesit grupul de dinaintea noastra), nu dadea semne de oboseala, vorbe pline de dragoste, mândrie fata de trecut si amaraciune fata de nesiguranta viitorului.

Ne-a vorbit de bogatiile muntilor Apuseni, de vremurile când de aici au scos aur, argint, sare dacii apoi romanii. Se carau minereurile într-un lung sir de care de la Alburnus Maior= Rosia montana si Ampellum = Zlatna pâna la Roma. Dupa romani au extras aur populatia locala, apoi au venit ungurii si austriecii atrasi de mirajul îmbogatirii…

La intrarea în galerie pe perete este o înscriptie în marmura ce ne spune povestea zonei miniere si anume: s-au descoperit niste tablite cerate, dupa ce au fost studiate s-a tras concluzia ca aceste tablite reprezinta niste contracte scrise de mâna între proprietarii de mine si muncitori/mineri încheiate în data de 06.02.131 en!!! Descoperirea s-a facut în 1854 în mina Ohaba- Sf Simion din masivul Cârnic Rosia Montana. Aceste documente atesta existenta mineritului si a localitatii miniere Rosia Montana sub denumirea Alburnus Maior. Dacii au exploatat aceste mine înaintea romanilor (ca doar de asta au venit toti rând pe rând…).

Romanii au lasat în urma o retea de galerii de forma trapezoidala, cu pereti drepti, cu o lungime aproximativa de 8 km si diverse monumente rasfirate în zona. Înaltimea tunelurilor a fost calculata cât sa aiba loc omul cu cosarca în spate plina cu roca sau mai aproape de vremurile noastre vagonetii cu roca si omul aplecat sa împinga… viata grea!

Romanii au parasit Dacia în 271 dHr apoi peste motii ce exploatau propriile filoane aurifere au venit altii « stapâni » (unguri, hasburgi…) vorba cântecului « muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta în poarta… ». Am mers prin tunel cam 0,5 km, o parte are arcada zidita perfect rotund apoi urmeaza zona cu tunel daltuit în roca de forma trapezoidala, aici se vede maiestria romanilor, am ajuns la o întersectie unde tunelul se bifurca în doua dar au intrarile blocate, probabil pâna aici tunelul prezinta siguranta. În stânga în fata unui tunel e pus un vagonet plin cu roca iar în dreapta accesul se face pe o panta abrupta si te blochezi în 3 metri, poti atinge tavanul sa mângâi rocile si sa visezi ca acum 2000 de ani si mai bine se muncea din greu aici în fum, praf, aer putin irespirabil… Ghidul nostru ne-a asteptat sa ne adunam cu totii în aceasta intersectie si a continuat cu explicatiile/povestile: cum exploatau motii zacamintele, unii foloseau tehnica spalarii în râurile de munte, altii foloseau tehnica « focului si a apei »: aici am facut ochii mari ca nu-mi închipuiam cum! se facea foc în fata peretilor de stânca ca sa se încalzeasca, apoi turnau apa pentru ca bucatile de roca sa se desprinda si sa fie sparte, apoi carate cu cosarcile afara asta pâna sa se inventeze vagonetii pe sine. Aurul strâns de moti se schimba la piata din Brad care se tinea de doua ori pe an. La întrebarea noastra daca în muzeul de aici sunt exponate cu aur nativ, raspunsul lui a fost negativ, toate sunt la Muzeul aurului din Brad sau la Bucuresti, aici vom vedea doar fotografii din prima parte a secolului 20 cu oameni muncind din greu, cu unelte folosite, cu chipuri triste de copii sclavi…

Pentru separarea aurului din minereu s-au construit un fel de mori din lemn actionate de apa pentru macinarea rocilor numite « steampuri ». Debitul pâraielor de pe lânga exploatarile miniere fiind prea scazut în functie de anotimp, pentru a se putea actiona aceste mori s-au construit niste lacuri numite de cei din zona tauri. Am iesit din galerie si în curte ghidul ne-a prezentat utilajele vechi folosite în exploatarea minereului si o moara de macinat. Într-o parte într-un fel de sopru sunt monumente din perioada romana gasite în împrejurimile Rosiei Montane. Pe o sina ce iese dintr-o alta galerie este expus un vagonet plin cu roca.

Ultima parte a vizitei s-a desfasurat în micul muzeu al mineritului aurifer unde ne-a atras atentia o macheta a exploatarii de la Rosia Montana executata în 1981 de minerul Dumitras Gh. Ioan. Suveniruri de vânzare: fotografii cu filoane de aur nativ cu forme diferite si pe care le-am vazut în realitate la Muzeul aurului din Brad, si le-am cumparat de aici si bine am facut pentru ca la muzeul din Brad nu aveau nici macar o brosura cu prezentarea muzeului si a exponatelor sale! Alte suveniruri de vanzare: machete în miniatura cu utilaje miniere cu preturi de la 100 de lei în sus în functie de marimea machetei. În timp ce unii vizionau fotografiile din încaperea alaturata sau diverse unelte expuse (de ex saitrocul) ghidul nostru povestea în continuare despre viitorul incert al localitatii, despre pozitia ambigua a guvernantilor nostri ce se perinda pe la guvernare si despre proiectul RMGC despre care stie tot românul informat. Aceasta companie intentioneaza sa rada cinci munti pentru o exploatare la suprafata prin prelucrare cu cianuri pentru a extrage aur, argint si alte minerale rare. La final va rezulta un lac de decantare cu cianuri de aprox 400 ha ce va otravi solul, apele si aerul din zona. RMGC vinde un vis frumos cu locuri de munca, cu promisiunea ca la final va umple cu pamânt zona exploatata si apoi plantata cu vegetatie… de unde atâta pamânt pentru a umple sute de ha? de pe Luna?! Plus ca situl arheologic va fi distrus pentru totdeauna si ca muntii cu paduri si pasuni vor fi imposibil de refacut. Ce mostenire lasam urmasilor nostri? Dupa noi potopul? Glasul ghidului este vehement în argumentatia împotriva acestui proiect, i-am raspuns ca cunoastem toate implicatiile acestui proiect ticalos, ca urmarim evenimentele la zi, ca societatea civila ia pozitie, ca am semnat petitia pentru « Salvarea Rosiei Montane »! Chiar am primit acasa un plic cu un CD din partea unui guvern român cu argumente pro RMGC, l-am aruncat cu scârba într-un sertar si apoi l-am ratacit prin casa.

I-am mai spus ca mare parte din societatea civila e de partea motilor si ca doua milenii de istorie nu se sterg asa usor la cheremul unor personaje aflate vremelnic la cârma tarii. E greu sa traiesti asa.

Din fotografiile de pe pereti ne privesc oameni tineri, batrâni sau copii sclavi cu priviri triste antrenati în munca grea.

In parcarea din fata sunt câteva tarabe cu suveniruri, o rulota cu placinte – aluat dospit, se ia o bucata de aluat, se intinde cu sucitorul si se prajeste cu putin ulei in tigaie apoi umplut cu diverse gemuri. E foarte bun si ieftin doar 2 lei si se asteapta la coada! la Pestera Ursilor aceeasi placinta costa 3 lei. Sunt si borcane cu gemuri din fructe de padure (predomina afinele) sau zacusca cu 8 lei borcanelul. Ce am ratat a fost cumpararea unui minereu de cuart spart în doua bucati ca sa se vada interiorul cu 100 lei sau 60 lei jumatatea, am zis ca cumpar la iesirea din galerie dar din pacate persoana care le vindea nu mai era.

Ziua am încheiat-o cu vizita la manastirea de maici Sf Ilie lânga DN75 în apropierea comunei Albac. La fel ca la toate manastirile de maici locul este bine îngrijit si cu foarte multe flori.

Sper ca prin povestea mea v-am trezit interesul de a vizita aceste locuri frumoase pline de o încarcatura istorica deosebita.

« Mergeti cu bine, cu sanatate, în vremurile care vor veni! » urare getica straveche.

---

VIZUALIZĂRI: 6599 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI