Comoara din Carpați

TIPĂREȘTE

Cu ocazia vacanței din Apuseni, am dorit să vizitez Roșia Montană, regiune mult mediatizată în spațiul public, care m-a atras încă din 1997, când acolo lucra o rudă care îmi povestea despre extracții, despre companiile implicate, despre extracția minereului aurifer, despre condițiile de viață, etc. Toate aceste informații, cumulate cu dezbaterile pro și contra, m-au făcut să nu ratez acest obiectiv, care poate fi o șansă în plus pentru a înțelege exact situația de acolo... Dacă poți, pentru că părerile sunt împărțite...

În acest articol nu voi scrie despre politică, despre părerile pro și contra, despre beneficiile pe care le-ar aduce zonei continuarea explorărilor și nici despre „otrăvirea” zonei cu diferite substanțe, care ar avea un efect nefast pentru mediu. Voi scrie despre Roșia Montană, ca destinație turistică, pentru că este o destinație turistică, cu un impact maxim pe pliantele agențiilor de turism care vând Apusenii.

Localizare

Roșia Montană este amplasată în Munții Apuseni, în depresiunea Văii Roșia, la o distanță de aproximativ 15 km față de Câmpeni și 75 față de Alba Iulia, este străjuită de munții Curmătura, Rotundul, Cetate, Orlea, Cârnic și Vârsul, masive cu foarte bogate zăcăminte aurifere.

Noi am venit dinspre Câmpeni, după 4 km de la intrarea în localitate facem stânga către zona istorică a Roșiei, acolo unde se află obiectivele turistice din zonă, Galeriile romane, Muzeul Aurifer, Muzeul Mineritului, Casa lui Cloșca sau lacurile artificiale denumite Tăuri.

Şoseaua este ceva mai îngustă, dar foarte bună, este drept, nu ne-am întâlnit cu foarte multe mașini din sens opus, însă peisajul este superb, iar bisericile și clădirile vechi sunt deosebite. Cel puțin la întoarcere, am mers foarte încet putând admira aceste bijuterii arhitectonice.

Galeriile romane

Roșia Montană este una dintre cele mai vechi așezări miniere, înființată încă de pe vremea romanilor, în anul 131 d. Ch și denumită în latină Aluburnus Maior, fapt consemnat pe una dintre tăblițele cerate, găsite în interiorul unei mine, care astăzi îi poartă numele. Însă nu romanii au inventat mineritul aici, zăcămintele prezente în Dacia au atras de-a lungul timpului numeroși cotropitori, romanii doar au preluat și dezvoltat extracțiile de aur, au adus coloniști experți în minerit care au fost cazați aci, le-au dat terenuri, case și alte bogății. Pe lângă experții, romanii au adus şi foarte mulți sclavi care au fost folosiți la muncă brută, durata lor de viață devenind foarte scurtă din momentul în care începeau munca din mină.

Romanii au rămas în Dacia 166 de ani, timp în care au extras sute de tone de aur și de argint care au plecat către Imperiu, au forat kilometri de galerii săpate doar cu dalta şi ciocanul. După plecarea Imperiului Roman, aurul din Apuseni a continuat să atragă atenția imperiilor care au urmat, fiecare dintre ele aducând o nouă tehnologie și metode de extragere a aurului.

Dacă Roșia Montană are aproximativ 15 km de străduțe, în adâncuri, la 400 m adâncime sunt peste 150 de km. de galerii, există zone săpate mult mai adânc dar și zone decopertate complet, unde pot încape locuințe pe mai multe etaje, și când te gândești că toate aceste au fost săpate cu dalta și cu ciocanul, aceste lucruri devin impresionante.

Se spune că forma trapezoidală a galeriilor romane n-ar fi opera romanilor ci mai degrabă a dacilor care au experimentat un sistem complex de săpare a galeriilor care conferea o bună stabilitate, și siguranță în exploatare, acestea aveau la bază o lățime de 1 – 1,2 m și o înălțime de 1,4 – 1,9 m.

Galeriile romane pe care le-am vizitat, fac parte din mina Aluburnus Maior, un sistem de peste 10 de km din perioada romană dintre care doar 7 sunt amenajați pentru a fi vizitați, se coboară la aproximativ 100 m pe 157 de scări refăcute curând. Pe margine există balustrade de protecție pe care fetele mele le-au folosit, însă și așa senzația de gol este copleșitoare. Un hău imens în fața noastră, practic în primele momente nu zăream luminița de la capătul tunelului, însă ne-am înarmat cu mult curaj, am pus pulovere pe noi, ne-am închis la geci şi am pornit în urma ghidului nostru, un inginer la vreo 50 de ani, care părea să știe răspuns la orice întrebare.

Diferența de temperatura dintre exterior si interior cred că era de aproximativ 15 grade, accentuată de ventilația naturală după ce am intrat cu toții în mina, ușa metalică a fost închisă, mă gândeam că dacă face cineva vreo glumă proastă, acolo ne găseam sfârșitul, mai ales că instalația electrică în unele locuri mi s-a părut destul de improvizată.

Coboram și din când în când priveam în spate, pe măsură ce ne depărtam de ușa metalică, ecoul devenea malefic iar liniștea apăsătoare. Doar glumele grupului din care am făcut și noi parte alungau această stare ciudată. Pășeam prin galerii de acum 2000 de ani, care au fost săpate cu dalta și ciocanul, auzeam undeva în ceafă strigătele prizonierilor care erau puși să muncească, urletele copiilor care se prăbușeau sub povara pietrelor pe care le transportau. Mă așteptam să iasă mâini din pereții galeriilor și să ne ceară ajutorul. Dar nu se vedeau decât firicele de apă care și-au făcut loc prin roca rece, dezbrăcată de aur. Pășeam prin galeriile de unde Dacia a îmbogățit o lume întreagă, tone de aur au fost transportate către imperiile pe care azi le vizităm admirând superbele palate îmbrăcate cu mult aur. Aur din Dacia noastră… Devin sentimental și nu este bine, însă durerea din suflet rămâne văzând cum și astăzi repetăm greșelile trecutului.

Ghidul nostru ne explică că nu avem cum să ne rătăcim dacă nu ne depărtăm de grup și dacă urmăm traseul luminat, însă pe propria piele am avut “șansa” de a mă rătăci, pe o altă galerie, luminată și ea, dar pe care grupul nu a vizitat-o. Am rămas la urmă să fac multe poze, ceea ce din păcate a răpit puțin din audiția ghidului nostru care a explicat istoria acestor galerii. Dacă ai un simț al orientării bine pus la punct nu prea ai cum să te rătăcești, problema ar apare doar dacă curentul ar cădea, dar și atunci ai găsi o variantă de ieșire urmând cablurile.

Interiorul foarte umed, un adevărat labirint de galerii, unele dintre ele mai joase, bine n-am făcut mersul piticului, dar nici mult nu mai aveam, altele ceva mai înalte dar mai înguste. Nu toate galeriile sunt refăcute, o parte dintre ele au amenajate dulapi din lemn pe care călcam pentru a nu ne plimba prin apă și noroi. Prima parte a galeriilor au pereții zidiți, iar pe jos există plăci betonate, după aceea totul devine mult mai natural, multe dintre acele galerii păstrând autenticitatea romană, cu scări tocite de vreme, tăiate direct în piatră, foarte lunecoase și pereți fără urme de îndreptare, fără șlefuire. Galeriile nu sunt simetrice, oriunde s-au găsit filoanele aurifere s-a mers înainte, extrăgându-se tot ceea ce a fost mai bogat, atât pe verticală cât și pe orizontală. Din loc în loc am descoperit câteva nișe în care se montau opaițe, ghidul ne-a explicat că se folosea argilă pentru a sta nemișcate în perete, ele nu reușeau să furnizeze suficientă lumină, astfel încât minierii erau obligați să lucreze mai mult în întuneric.

În capătul galeriei vizitate, ne-am tras puțin sufletul iar ghidul a ținut să sublinieze faptul că degeaba ne-ar fi explicat la suprafață despre extracția auriferă din zonă, dacă n-am fi văzut cu proprii ochi ceea ce este dedesubt. Deși mina pe care am vizitat-o are peste 2000 de ani, aceasta nu este cea mai veche mină din Roșia Montana, există mine și mai vechi, amplasate pe diferite straturi, sunt doar 8 km de mine din perioada romană, însă în continuarea galeriei pe care am vizitat-o ni s-au arătat galerii din perioada antică, medievală sau modernă, ele fiind explorate prin metodele cunoscute la vremea respectivă. În mina pe care am vizitat-o există nivele de galerii atât în partea inferioară cât si în partea superioară, o adevărată încrengătură, unele peste altele, care nu sunt accesibile turiștilor din cauza ne-amenajării. Între straturile galeriilor, pe verticală există găuri generate de săparea pe filoanele aurifere, accesul pe anumite sectoare din mină fiind restricționat, pentru evitarea accidentărilor.

Din loc în loc puteam admira galerii pe verticală, dar și găuri în sol, unde noi n-aveam nici o șansă să intrăm fără un echipament de protecție adecvat. Mina mai coboară încă 70 de metri, aproape 30 de metri mai este practicabilă, după aceea nu se mai poate coborî din cauza apei care există acolo, practic toate acele galerii fiind inundate. În perioada antică roca se căra în spate cu ajutorul coșurilor din nuiele, în perioada medievală rocile să cărau cu vagoneţi din lemn, pe șine din lemn, iar în perioada modernă, apare electrificarea iar vagonetele sunt trase de locomotive.

Ghidul ne confirmă că sistemul de galerii trapezoidale, este opera dacilor, romanii doar au preluat acest sistem, au folosit galeriile lor, au folosit experiența lor le-au răspândit și mai mult, iar aurul extras a fost folosit în războaiele Imperiului Roman, dar şi în războaiele pe care Decebal le-a purtat contra romanilor. Administratorul acestor mine, slujitor al lui Decebal se numea Cotilus Bruda, un om deosebit de bogat, care a știu să atragă numeroase zăcăminte aurifere din Aluburnus Maior, exploatate în sistem de concesiune. Însă la cucerirea minelor de către romani, acest Cotilius s-a sinucis, aruncându-se într-un puț de 100 m adâncime. Soția lui a fost luată sclavă și pusă să presteze diferite munci în administrația romană. Băiatul lui Cotilus a fost pus la muncă în mină, folosindu-i atât forța fizică cât și experiența tehnică dobândită în mină, iar fata s-a măritat cu un conducător roman, fiind de o frumusețe desăvârșită. Tot legenda spune că după ani, fiul lui Cotilus a prins conducătorul roman care a fost responsabil de sinuciderea tatălui său, și l-a împins în aceeași galerie cu tot cu calul său.

Romanizarea a însemnat trierea dacilor și folosirea lor în diferite munci, totuși romanii preferau să aducă pentru mine sclavi din alte regiuni, dacii liberi preferând să se ascundă în munți și să atace ori de câte ori puteau trupele romane. Cei care intrau în mină nu mai ieșeau decât atunci când mureau, în mină trăiau, în mină munceau, doar moartea le putea aduce libertatea. Intrau în mină cu promisiunea că după 10 ani erau eliberați, însă nu rezistau nici măcar 10 zile. Sclavii au fost forța brută a acestor mine, cei mai puternici dintre ei fiind folosiți în diferite ocazii pentru a se lupta ca gladiatori în arene, totuși în mare parte cu forța lor s-a construit acest labirint de mine, iar când te gândești că aveau doar o cârpă înfășurată la mijloc muncind în picioarele goale, flămânzi și cu răni pe tot corpul ținând în mână doar o daltă și un ciocan fiind biciuiți dacă obosesc, te cutremuri.

Către ieșire ne-au fost prezentate câteva galerii situate la nivelele superioare, neamenajate, dar fascinante cu pereții deformați, bârne din lemn foarte vechi și tavan care părea să cadă, păreau periculoase de aceea n-am insistat să le vedem, însă ni s-a spus că au o lungime asemănătoare cu labirintul de jos pe care tocmai l-am vizitat, în schimb există numeroase goluri care fac legătura cu galeriile de jos.

La ieșirea din mină ne-a întâmpinat un aer cald, plăcut, scăpasem de curentul din mină realizat natural și am putut admira expoziția de utilaje, obiecte și înscrisuri romane din curte. Astfel ne-au atras atenția vagonetele din lemn, moara de zdrobire a rocilor extrase, utilajele firmei Ganz din Budapesta fabricate în 1939, plăci funerare și plăci de slăvire a zeilor, multe dintre aceste obiecte scriind istorie la mina Aluburnus Maior.

Muzeul Mineritului

Este amplasat în aceeași curte cu situl Aluburnus Maior, este o clădire veche, cu tencuiala pe alocuri căzută, dar care în interior adăpostește o adevărată colecție de tablouri cu imagini din secolul trecut despre exploatarea zăcămintelor, despre utilajele folosite, despre îmbrăcămintea minerilor.

În sala centrală se află o machetă impresionantă a zăcământului aurifer de la Roșia Montana, veche de aproape 33 de ani, dar extrem de amănunțită în ceea ce privește exploatarea din masivele care înconjoară Roșia, dar și o colecție impresionantă de zăcăminte aurifere, am putut admira zăcămintele de dacit cu cristale de cuarț, minereul tip volbură cu aur și cuarț sau de dacit argilizat.

Din imaginile prezentate am aflat cum se transporta minereul la suprafață, cum se încărca cu sapa și trocul pe cai sau măgari, am văzut copii copleșiți de greutatea coșului plin cu minereu, imagini cu prelucrarea minereului aurifer, cu șteampurile de lemn pline cu minereu pentru a fi zdrobit, apoi cu el măcinat pregătit pentru spălare de către femei la hurcă, imagini cu extracția din mina, circulația pe scările romane și coborârea pe un buștean din brad, etc.

Pe lângă această colecție impresionantă de imagini, muzeul este gazda unor imagini cu tăblițele cerate găsite la sit, inclusiv cu cea mai veche dintre ele, datată din 6 februarie 131, fiind considerată certificatul de naștere al Roșiei Montane. Din câte am înțeles, originalul se află la Muzeul de Istorie din București.

În muzeu întâlnim diferite obiecte care ajutau la extracția, transportul și prelucrarea minereului, unul dintre cele mai bine păstrate fiind o pompa de aspirație pentru evacuarea apei din abatajele inundate, care se acționa manual printr-un sistem de pârghii. Un alt exponat care mi-a atras atenția a fost o piatră din secolul al XVIII-lea pe care era cioplită emblema minerilor și stindardul dacic. Această piatră a făcut parte din barajul Tăului Brazi.

La finalul prezentării muzeului am fost invitați să achiziționăm diferite specimene de minereu aurifer, mai mult cu valoare simbolică. Am mulțumit ghidului nostru pentru toate explicațiile furnizate, tot el ne-a spus că mai există și Muzeul Aurifer în centrul localității care merită vizitat, fiind recent deschis.

Vizita a durat aproape 90 de minute și am plătit 8 lei/pers. Galeriile se pot vizita în fiecare zi de luni până vineri între orele 08.00-14.00 în grupuri de cel puțin 5 persoane, iar în weekend doar cu programare pentru grupuri de 20 de persoane. Accesul se face doar cu ghid și este bine să aveți haine groase pentru vizita din galerii.

M-am întins cam mult și nici nu știu dacă am atins toate aspectele vizitei, însă dacă am omis ceva mă puteți întreba fără probleme. Vacanțe frumoase vă doresc, dacă se poate, chiar la Roșia Montană!

Pentru mai multe detalii și păreri privind extracția aurului de la Roșia Montană puteți citi aici

---

VIZUALIZĂRI: 3156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI