De la Remeti la barajul de pe Valea Draganului

TIPĂREȘTE

In iunie 2014, fiind in concediu in zona Bihor, ne-am gandit sa petrecem doua zile in zona Remeti, pe o vale superba sapata in calcar. Din drumul national venind dinspre Oradea spre Cluj, o luam la dreapta in dreptul localitatii Bucea, trecem calea ferata si apoi urmarim drumul judetean. Este un drum bun, fara gropi, in unele portiuni proaspat asfaltat si este o placere sa mergi pe el. De o parte si alta este marginit de copaci batrani care in unele zone isi unesc coroanele, creand imaginea unui tunel vegetal. Este superb.

Ne-am cazat la pensiunea Remeti, facandu-ne rezervare cu cateva zile inainte pe internet. Pe internet pensiunea arata bine. Cand am ajuns acolo, exteriorul, in special curtea aratau si ele bine, curtea fiind dotata cu balansoar, foisoare, gratar si o minipiscina. Eram incantati, insa ne-a cam picat fata cand am intrat in camere. Pensiunea in ansamblu, dupa parerea mea este o constructie care a tot fost marita in timp, nefiind o constructie specifica unei unitati de cazare moderna.

Camerele sunt dotate cu bai, insa in ele era dezastru. Multe obiecte sanitare erau deteriorate, la intrare se adaugase o plasa de tantari care nu se inchidea, patul dublu era lipit de perete si pentru a te scula trebuia sa sari peste cel ce dormea la margine, camerele erau minuscule, dotarile standard pentru o unitate de trei stele in mare parte lipsa, iar despre restaurantul care este prezentat pe site, ca sa mai zic, nu am cuvinte.

Nu exista ospatar, nu exista bucatar. Gazda ne-a intrebat ce vrem sa mancam, dar ne-a spus ca nu are decat piept de pui cu cartofi prajiti. Am acceptat meniul deoarece ne era foame si nu voiam sa mai pierdem timpul insa in loc de restaurant exista o sala de mese modesta cu o masa cu o musama pe post de fata de masa, unde doamna patroana ne-a trantit un piept de pui taiat in patru (asta insemnand patru portii), niste cartofi arsi, prajiti cu economie de ulei, iar cand am terminat, ne-a mai picat odata fata cand am auzit cat ne costa. Era un pret de restaurant de patru stele, cu servire in conditii de patru stele. In incapere exista un bar, fara barman, pe care l-am fotografiat si va las pe voi sa faceti comentariile de rigoare. Nu am vrut sa ne stricam concediul, asa ca am platit si am plecat la plimbare. Cu doua zila inainte mancasem ceva mult mai sofisticat si foarte bine gatit la o terasa de patru stele in Baile Felix, dotata cu perdea de vapori de apa pentru racorire, plasma, internet wi-fi gratuit, servire exemplara, la un pret mult mai mic. Oricum nu recomand nimanui Pensiunea Remeti. Sunt multe mult mai frumoase si cu o pozitie mult mai buna in statiune, sau sat, ce o fi.

Dupa ce am mancat am plecat in drumetie. Imediat după intrarea în Remeti (vis a vis de Pensiunea Remeti), pe dreapta soselei este un lac cu apa limpede si linistita, numit Taul fara Fund. Este un izbuc, un izvor carstic, un exemplu al pierderilor cursurilor de apa prin infiltratie. Paraul Iada, pierde apa pe tronsonul dintre confluenta cu paraiele Valea Luncii si Remeti, si reapare la suprafata dupa aproximativ 600 m aval, prin izbucul Taul Fara Fund. Nu este ceva spectaculos, dar este interesant. Nu este semnalizat si daca nu stii de el treci linistit mai departe.

Primul obiectiv era vizitarea lacului Lesul Ursului din Remeti si in special coada lacului, unde citisem ca sunt peisaje mirifice. Auzisem ca in zona cozii lacului este un mic sat de vacanta format langa lac, alcatuit din case de vacanta, pensiuni, zone de agrement. Drumul pana acolo plecand de la pensiune a fost deosebit de frumos. Fiind o zona carstica, strabatuta de un rau, intalnesti tot felul de fenomene deosebite sapate in versanti. Sunt multe zone cu tot felul de grote, versanti din calcar, care in special la apus, in lumina soarelui care dispare peste culmi, au niste culori deosebite. Paraul care curge in unele locuri vijelios, in altele mai domol, iti creaza o stare de liniste. Si asta pentru ca zona este foarte putin circulata. Aerul este foarte curat. Pe malul paraului s-au dezvoltat multe pastravarii, de unde poti aproape la orice ora cumpara pastrav proaspat. De asemenea au aparut multe case de vacanta, unele integrate perfect in peisaj, intregindu-i acestuia frumusetea, altele la care arhitectii ar mai fi putut lucra.

In drum spre lac, ne-a atras atentia Pensiunea Carpathia, care dupa parerea mea este una dintre cele mai spatioase locatii de cazare din Remeti. Arhitectura contine elemente cu specific local care au permis o integrare perfecta in peisaj. La intrare te intampina niste bazine pline de poesti, o minicascada care te binedispun din start. Exista o piscina mare, un restaurant adevarat cu o terasa superba unde sigur te simti bine.

Fiind amplasata la aproximativ 1 km de lacul Lesul Ursului, spre capatul statiunii Remeti, locatia este mult mai linistita decat restul statiunii, pana in zona centrala. Dezamagirea a venit cand am ajuns in zona lacului. Deoarece barajul este vechi, si au aparut fisuri in corpul lui, apa lacului a fost golita in mare masura, ramanand foarte putina pe fundul lacului. Atmosfera locului era de santier abandonat. Se vedea ca zona este in lucru, insa desi era mijlocul saptamanii nu era tipenie de om si nu facea nimeni nimic. In plus drumul pe langa lac, cel care ducea spre coada lacului era in multe locuri surpat si nu iti dadea in nici un fel siguranta deplasarii. De gropi nu va mai povestesc. In final am abandonat ideea vizitarii zonei si ne-am intors dupa ce am facut cateva poze.

In drum spre pensiunea la care eram cazati, prin centrul comunei, am vazut un indicator la dreapta spre Lacul Dragan. Am zis ca daca tot am ratat lacul Lesul Ursului sa vedem totusi un lac, lacul Dragan. Nu studiasem de acasa zona, telefonul era cu bateria descarcata, nu aveam nici o harta, deci am pornit spre necunoscut. Am zis ca ne orientam dupa indicatoare, insa acestea lipseau cu desavarsire. “Am mers cu drumul”, cum ziceau localnicii. Traseul strabate zone impadurite deosebit de frumoase, cu serpentine, urcusuri si coborasuri. Infrastructura drumului esta buna, nu am vazut surpaturi sau rupturi, pacat ca nu exista bani pentru un covor asfaltic nou pentru a te bucura pe deplin de frumusetile apusenilor. Drumul e plin de gropi, mai mari, mai mici, mai adanci, mai late, mai inguste. In multe locuri asfaltul a disparut cu desavarsire. Daca nu aveti o masina cu garda la sol mai ridicata, poate e mai bine sa va mai ganditi daca faceti traseul. Dar pana mergeti voi poate se va reabilita drumul. Noi am lasat masina acasa si am fost cu Loganul prietenului. Loganul, ca orice Dacie se descurca bine.

Am tot mers si la un momentdat am ajuns la granita dintre Bihor si Cluj. Initial am crezut ca am gresit drumul, deoarece tot mergeam si nu ajungeam nicaieri. Am vrut sa ne intoarcem sa abandonam si acel lac, insa ne-a suras norocul, sub forma unui cioban, care ne-a spus ca mai aveam de mers cam 2 km. Am strabatut si cei 2 km si am ajuns intr-o zona in care lacul se desfasura in toata splendoarea. Aici exista o constructie veche, abandonata, care cu o investitie minima s-ar putea transforma intr-o terasa belvedere, de unde poate fi admirat tot lacul. Si ar disparea si aspectul trist de parasit, abandonat. Ne-am catarat pe acea constructie sa facem fotografii, insa este destul de periculos si nu recomand acest lucru in special celor cu rau de inaltime. Am coborat apoi spre baraj, singura locatie care era semnalizata cu un indicator ruginit, am trecut pe langa o pensiune in constructie si in sfarsit am ajuns la barajul de pe valea Draganului.

Am parcat masina si am pornit pe jos pe drumul existent pe coronamentul barajului, care are in jur de 400 m lungime. De aici se poate admira lacul in toata splendoarea lui. Am discutat cu prieteni care cunosteau Valea Draganului inainte de constructia barajului, care am inteles ca a fost construit in anii 70’. Ei spuneau ca aceste locuri erau mult mai spectaculoase in salbaticie, cand paraul Dragan curgea vijelios peste stanci. Asa o fi, dar si acest lac care ti se deschide dintr-o data in fata ochilor in mijlocul padurii este deosebit de spectaculos. Si in Alpi exista multe lacuri de baraj artificial, numite mari interioare, in jurul carora s-au desfasurat o serie de statiuni mici, care dau farmecul acelor locuri. Dar acolo se si poate ajunge in orice perioada a anului fara sa ramai cu masina distrusa. Se poate veni si dinspre Huedin, dar de acolo nu stiu cum e drumul.

Lacul este format din captarea a doua cursuri de apa, dar si dintr-o aductiune care traverseaza un munte si se varsa vijelios in lac. In prima faza, datorita zgomotului specific de pravalire a apei in gol si de cum se vedea de la distanta am crezut ca este o cascada. Mergand pe drumul paralel cu malurile lacului am ajuns in zona a ceea ce am crezut noi ca este cascada si am vazut ca de fapt apa iese dint-un tunel din munte si curge in lac pe un fel de topogan. Nu am facut drumul pana la coada lacului, dar cat am mers am fost incantati cu niste peisaje de basm. Ici, colo, pe malurile lacului se pot vedea cateva constructii, insa haotic amplasate, fiecare unde a crezut de cuvinta. Daca ar fi fost grupate, construite in acelasi stil, poate am fi vazut si la noi ministatiuni ca in Alpi. Sa speram ca nu vor mai aparea multe constructii haotice si peisajul va ramane astfel nealterat. Poate undeva in zona barajului nu ar fi stricat sa existe un minidebarcader, sa se poata face plimbari cu vaporasul ca la Bicaz sau Vidraru, sa existe o terasa unde sa poti manca ceva si poate multi ar fi dorit sa ramana peste noapte in zona sa admire rasaritul si apusul soarelui.

Ar fi fost minunat cu conditia ca totul sa fie grupat intr-o anumita zona, in rest sa se pastreze salbaticia locurilor. Dar astea sunt deocamdata vise. Luati-va inima in dinti si vizitati zona ca este deosebit de frumoasa si nu veti regreta, cu toate impedimentele aparute pe traseu. Va recomand zona.

---

VIZUALIZĂRI: 8802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI