Satul Pestera si Pestera Liliecilor - povesti de pe plaiuri natale

TIPĂREȘTE

“Tu, Ghicuţă, urci Vlăduşca/ Până-n pietrele lui Crai / Să-mi faci brânza cea mai bună / Dar in coji de brad s-o dai.”

Desprinsa din “Legenda Branului”, aceasta fraza sta la baza formarii satului Pestera, mitic vorbind, Ghicuta a fost insarcinat sa intemeieze un sat la poalele Pietrei Craiului.

C-o fi fost el, c-o fi fost altcineva, eu cand m-am nascut era acolo, fix la poalele lui Crai, asteptandu-ma sa-i batatoresc fiecre potecuta. Satul Pestera se afla la 40 de km de Brasov si la cam la 7 km de Moieciu de Jos (comuna de care apartine… si locul meu de bastina :d). Venind pe DN73, odata ajuns in Moieciu, fix dupa ce treci de centru (unde se bifurca drumul principal cu cel care merge spre Moieciu de Sus), mai mergi aproximativ 100 de metri dupa care urmezi strada ce se desprinde la dreapta. De aici urmeaza clasicul “tot inainte” si dupa vreo 20 de minute ajungi in Pestera.

Daca esti cu masina, nu apuci sa te bucuri prea mult de asfalt pentru ca la un moment dat dispare brusc si masina incepe sa “tremure” pe pietrisul de pe strada.

Daca vrei sa vi cu autobuzul, il poti lua din Brasov, din Autogara 2 (de langa Strada Mihai Viteazul), care circula aproape din jumate in jumate de ora in timpul saptamanii si din ora in ora in weekend. Cu 7 lei ajungeti pana in Moieciu de Jos, coborati in centru (puteti intreba soferul) si urmati drumul de masina descris mai sus. Pentru cei ce merg pe jos exista niste scurtaturi, dar sunt cam greu de descris aici.

Odata ajunsi in la destinatie, o sa gasiti un satuc fermecator, aflat la altitudinea de aproximativ 900-1000 m (cam cu vreo 200 de metri mai sus decat Moieciu de Jos), cu case de-o parte si de alta a drumului. Sunt insa si destule case mai rasfirate pe cate un delusor mai izolat, case vechi locuite in general de batrani. Insa nu este un sat saracacios, gazduid destul de multe pensiuni (tot mai multe in ultima vreme) si chiar si un hotel (Hotel Nobilis), care dupa construirea lui a inceput sa fie si un reper pentru “fundul satului”. Cam acolo se termina drumul pe care se poate merge cu masina, insa drumul se termina aici doar pentru satul Pestera, el continuand spre dreapta. Urmandu-l, poti ajunge in satul Magura sau de asemenea poti ajunge la Gura Raului in Zarnesti. Insa drumul acesta nu prea poate fi practicat cu orice masina, avand unele santuri si gropi destul de mari. Este insa un paradis pentru impatimitii de Mountain Bike. Tot aici se afla si o manastire, Manastirea Pestera.

Printre gospodariile localnicilor, cu ograzi pline cu animale si pensiunile pline cu masini in parcare, in sat mai sunt destul de multe case de vacanta, multor turisti le-a placut atat de mult aici incat si-au facut cate o casuta. Si sunt destul de multe si fiecare construita in alt stil, creand o diversitate destul mare. Personal imi place foarte mult acest lucru si le admir de fiecare data cand ma plimb pe acolo.

Din Pestera exista si trasee marcate spre Piatra Craiului, avand ca punct de plecate Casa Folea, o pensiune aflata la vreo 300 de metri de hotelul Nobilis. De aici se poate pleca spre orice traseu existent din Crai.

De la hotel, care este cam cel mai inalt punct pe drumul de masina, ai parte de peisaje extraordinare. Ai in spate Piatra Craiului, in fata Muntii Bucegi, in stanga se vede satul Magura, iar in dreapta, ceva mai greu, se vede ceva din satele Sirnea si Fundata.

Ajuns aici nu ti-ai putea dori mai mult, fapt ce cred ca i-a convins si pe turistii care si-au facut case aici.

Pe langa tot ce am precizat pana acum, satul Pestera mai ofera o surpriza: Pestera Liliecilor.

Nu stiu cat de mare este legatura intre cele 2 denumiri si cum s-a format exact numele satului, insa cred ca multi dintre voi v-ati fi asteptat ca in satul Pestera sa existe o pestera )

Datorita reliefului petrografic, in zona Pietrei Craiului se gasesc in jur de 500 de pesteri din care majoritatea cu dimensiuni foarte mici. Pestera Liliecilor se abate de la majoritate si este o pestera de marime medie, avand o lungime de 370 de metri, dintre care 109 metri de galerie. Se pare ca gazduieste niste colonii semnificative de specii rare de lilieci, si ar trebui tinuta cat mai departe de vizitatori, fapt pentru care nu este o pestera amenajata.

Primul meu contact cu pestera a avut loc prin clasa a 7-a (acum vreo 7 ani), iar de atunci am mai vizitat-o cam de 10 ori. Fiind la varsta cand cautam cat mai multa aventura, si impulsionat si de Tic, ursu + “compania”, eroii din romanul Ciresarii, am strans o gasca de prieteni si am plecat sa explorez pestera. Mereu ma chinuiam sa adun prieteni, singur nu imi place sa ma plimb.

Pestera este putin ascunsa de drumul principal, cam la 600-700 de metri de statuia lui Ghicuta, care se vede din masina, fix cand drumul principal coteste la stanga, spre dreapta se desprinde o poteca. Trebuie urmata vreo 300 de metri si printre niste stanci cazute si copaci o sa vedeti intrarea in pestera. Langa se afla si o grota care din pacate a devenit loc de aruncat gunoaie.

Revenind la povestile cu ciresari, mi-a trebuit mai multe incercari pana “am dat gata” pestera, niciodata nu aveam suficienta lumina, ori suficienti curajosi care sa intre… mereu era ceva. Odata am intrat cu 2 faclii facute cu niste carpe inmuiate in benzina si infasurate de pe niste bete. Dar pe cat de multa lumina faceau, pe atat de mult fum scoteau.

Imediat dupa ce intri dai de niste gropi de vreun metru (care par a fi niste sapaturi arheologice), dupa care inaintezi prin galerii pana ajungi intr-o incapere foarte mare (locul unde odata am vazut o multime de lilieci). De aici continui si dupa putin timp incepi sa te cateri usor, inaintezi pe niste pietre si ajungi intru-un loc unde crezi ca ai dat de capatul drumului. Aici deja trebuie sa stai aplecat ca sa incapi. Daca ai suficient curaj insa, poti continua. O singura data l-am avut, pe care nici acum nu mi-l justific. Din locul unde pare ca s-a infundat drumul, se poate continua, insa trebuie sa te tarasti pe burta. Cand am trecut pe partea cealalta, am nimerit in apa pana la gat, dar asta nu inseamna ca apa avea 1,50m, ci inseamna ca stateam eu aproape intins pe burta, apa avea cam 50 cm as zice. Imi aduc aminte ca pe marginea apei, de-a roata, stanca avea aspectul unei piei de sarpe. Cu o lanternuta mica am inaintat in pozitie de mersul piticului, insa dupa cativa metrii, dupa prima cotitura, pestera se infunda cu adevarat. Adica se ingusteaza suficient cat sa incapa o pisica poate. Putin dezamagit atunci m-am intors, m-am chinuit sa ies (am iesit cu spatele pe unde intrasem pe burta), si de acolo am plecat spre iesire. Imi aduc aminte ca la iesirea din pestera ne-am intalnit cu un grup de turisti care m-au tot pozat, eu fiind ud din cap pana in picioare si plin de namol pe maini si fata ) Pentru ei cred ca era amuzant, insa eu ma mandream in sinea mea cu statutul de ciresar pe care l-am dobandit dupa ce am “cucerit” pestera. Nu cred ca o sa mai am vreodata curajul sa intru pana la capatul pesterii (si nu stiu nici daca acum as mai incapea :))), dar ramane o poveste frumoasa pe care o sa mi-o amintesc cu drag toata viata.

La ultima vizita insa, am descoperit un lucru care mi se pare destul de curios. Fix la intrarea in pestera se afla un zid din pietre, care pare integrat in zidul pesterii, insa se poate observa destul de clar ca este facut din pietre plate si pamant si ma intreb care-o fi povestea lui. Cand si de cine a fost construit si care a fost scopul lui. Poate odata o sa am noroc si o sa aflu. Am pus niste poze in care se vede.

Faptul ca m-am nascut in aceasta zona mi-a oferit multe posibilitati de a ma aventura in copilarie, toate dealurile si toate vaile fiind cutreierate-n lung si-n lat. Nu as da astea pe niciun loc din lume, chiar daca imi doresc sa vad toata lumea, locul de unde am plecat va avea mereu un loc rezervat in inima mea.

Va astept cu drag sa vizitati aceasta zona minunata si sa va convingeti singuri de tot ce v-am povestit.

---

VIZUALIZĂRI: 2282 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI