Paphos, la a doua vizită, o incursiune mai amplă spre inima orașului

TIPĂREȘTE

În aşteptarea primei „ieşeli” în adevăratul sens al cuvântului de anul acesta, gândul mă duce la restanţele pe care le am de anul trecut, fiindcă mi-am propus, printre picături, să încerc să ajung cu articolele la zi și să termin ceea ce aș fi vrut să scriu încă de atunci, dar n-am reușit din varii motive, totuși, informațiile și trăirile, fiind destul de recente, s-ar putea să le fie utile celor interesați.

În aprilie 2018, venind în Paphos pentru a doua oară, știam că orașul ne va fi gazdă pentru acea minivacanță de trei zile. Prima vizită se consumase în 2016, cam pe fugă venind o zi din Larnaca, unde aveam baza, cu scopul principal de a vizita Parcul Arheologic cu celebrele sale mozaicuri romane și castelul medieval, adică ce era pe lângă port și faleză. - vezi impresii. În anul 2017, Pahos a avut onoarea de a fi capitală culturală europeană, ceea ce a făcut să-i sporească imaginea şi faima de oraş multimilenar.

În linii mari, atunci ne-a cam ieșit ce ne-am propus, ba chiar şi ceva în plus, dar acum aveam timp să explorăm mai bine orașul și să vedem mai mult, fiindcă acesta nu se rezumă doar la atât. Spuneam în celălalt articol despre Paphos că acesta este compus din două părți mari: Kato Paphos sau „orașul de jos” care cuprinde zona veche, de lângă mare, port, faleză, și Ktima sau „orașul de sus”, la o distanţă de vreo 3 km în interiorul insulei, pe un „picior” de colină, constând în principal în partea mai nouă orașului, cu clădiri administrative, muzee, școli, licee.

De data aceasta, aveam de gând să vizităm ce mai era reprezentativ în zona Kato Paphos, acolo unde aleseserăm și cazarea la Daphne Apartments (vezi impresii), dar să vedem și ce găseam prin Paphosul de sus sau Ktima, chiar dacă peisajul nu era unul eminamente turistic.

Aşadar, după ce ne-am cazat şi ne-am potolit foamea la una dintre tavernele de pe faleză unde am avut parte de un chelner român, dar şi de o masă copioasă, am purces la explorat Kato Paphos spre a ne familiariza cu locul pe viu, căci pe hartă o făcuserăm deja. Plimbându-ne mai întâi pe faleză, am dat mai întâi de plaja publică, free, amenajată de autorităţile municipale, dar şi de plaja Alykes, cu plată (2,5€/şezlong şi 2,5€/umbrelă), fiindcă vroiam să ne facem debutul scăldatului în mare, chiar dacă era doar luna aprilie. În zona aceea, ţărmul este destul de stâncos, neîncăpând vorba de vreo plajă de nisip, iar intrarea în mare se face fie pe scări, la ponton, fie printre stânci pe câte un mic culoar, aşa cum nimeriserăm noi o mică breşă cu nisip pe fund.

După ce am luat pulsul ţărmului şi al falezei şi ne-am orientat cât de cât la un locşor de plajă şi baie, ne-am îndreptat către ruinele primei catedrale episcopale a Paphosului, pe nume Agia Kyriaki Chrysopolitissa. Trebuie spus că în perioada medievală, Paphos nu era numai unul dintre cele mai importante porturi maritime din Cipru, dar şi un centru religios de seamă. Biserica a fost construită în jurul anului 1500 pe locul uneia mult mai vechi, din secolul al IV-lea distrusă de cutremure sau raiduri arabe. Este vorba de un sit arheologic în toată regula cu ruinele unor colonade cu capiteliu ionic sau corintic, ale unor locaşuri de cult, inclusiv ale palatului episcopal, fiind împrejmuit, amenajat cu pasarele pe care vizitatorii circulă deasupra vestigiilor şi a frumoselor mozaicuri ce acopereau pardoseala bisericilor şi a spaţiilor colaterale. Nu ştiu sigur dacă se plăteşte accesul pentru că nu am găsit unde, deşi am căutat cu privirea vreo casă de bilete, în schimb am găsit o poartă pe care am intrat şi am vizitat gratis.

Tot în acelaşi areal poate fi întâlnit şi stâlpul Sfântului Pavel, un pilon de care sfântul a fost legat şi biciuit cu 39 de lovituri, după cum spune legenda, de către guvernatorul orașului, pentru vina de a fi propovăduit învățăturile creștine. Sfântul Pavel şi Barbabas au vizitat Paphos în anul 45 d. Hr., cu scopul de a-i converti pe oamenii locului la creştinism. Misiunea a fost una reuşită, deoarece chiar guvernatorul roman a fost prima persoană din insulă ce îmbrăţişase credinţa creştină, iar Sfântul Pavel considerat a fi cel ce a creştinat Cipru. Astăzi, stâlpul Sfântului Pavel este un loc sacru în care în fiecare an mii de oameni vin în pelerinaj. În timpul vizitei noastre, în apropierea stâlpului ne-au atras atenţia câteva fete vopsite pe faţă cu argintiu, ce dansau ciudat, participând la o şedinţă foto.

La o aruncătură de băţ de sit, se pot întâlni Băile Turceşti sau Hamamul, o clădire din piatră, cu acoperişuri boltite, tot din piatră, la care chiar am găsit închis. Datând din perioada de influenţă otomană, băile îşi au originile, totuşi încă din vremurile romane şi bizantine, turcii îngrijindu-se să le reconstruiască, păstrând totuşi alternanţa camerele de băi reci, potrivite şi calde ca temperatură. Băile otomane au rămas în folosință până în 1950. Am fotografiat pe exterior, am găsit un panou cu informaţii din care am aflat că ar avea trei camere şi au fost restaurate complet în 2015.

Tot plimbându-ne pe străzile din Kato Paphos, am dat şi de biserica Panagia Theoskepasti ce este situată în inima orașului de jos și datează din timpurile bizantine, fiind construită în secolul al X-lea. Biserica actuală, care a fost dedicată Fecioarei, a fost construită pe rămășițele vechii biserici în 1923. Din aceleaşi vremuri de influenţă bizantină datează şi vecina sa, mica biserică Agios Antonios, frumoasă ca o bijuterie, a cărei curte era plină de flori de toate culorile.

Fiindcă pentru cea de-a treia zi a minivacanţei cumpăraserăm excursia jeep-safari în peninsula Akamas - vezi impresii, ne-am propus ca a doua zi să abordăm Ktima-oraşul de sus şi situl arheologic Tombs of Kings sau Mormintele Regilor. Apoi, planul era să conchidem apoteotic cu o şedinţă de băi de soare şi de mare, căci vremea era superbă, numai bună de stat la plajă, mai puţin pentru baie, dar curajoşi cum ne place să credem că suntem, n-am rezistat ispitei şi am încercat şi apa mării.

După micul-dejun, am pornit-o voiniceşte la drum şi prima dată ne-au ieşit în cale catacombele şi biserica Agia Solomoni semnalizate cu panou şi vizibile datorită marelui copac de fistic plin cu batiste pe care sunt trecute dorinţe, mai cunoscut fiind ca pomul cu batiste. Catacombele datează din perioada precreştină când religia era practicată uneori în secret, credincioşii fiind nevoiţi să se ascundă. Agia Solomoni, a fost, se pare o femeie creştină originară din Iudeea care s-a refugiat împreună cu cei şapte copii ai săi în Cipru pentru a scăpa de brutalitatea unui rege sirian păgân. Asta se întâmpla în anul 166 Î. C. Însă au fost găsiţi cu toţii în aceste catacombe în care se ascundeau şi ucişi brutal. De atunci, catacombele au fost considerate sacre iar Solomoni printre primii martiri creștini timpurii, numele ei fiind dat acestor catacombe. O altă legendă spune că Solomoni s-a refugiat în peșteră pentru a scăpa de persecuția romanilor care au zidit intrarea, condamnând-o la o moarte lentă și crudă. Cu toate acestea, când peștera a fost deschisă după 200 de ani, sfânta ar fi ieșit în viață.

Catacombele se vizitează coborând mai multe serii de trepte, sunt cinci încăperi în care s-au amenajat altare, iar una dintre camere adăposteşte un izvor despre a cărei apă se spune că ar vindeca boli oculare. Pe pereţii uneia dintre incinte sunt scrijelite numele cruciaţilor din secolul al XIII-lea. În secolul al IX-lea, deasupra catacombelor a fost construită o biserică creștină. Se vizitează gratis, programul nu este limitat în niciun fel.

După ce am văzut ce era de văzut, am ţinut-o drept înainte, dar un alt indicator ivit care ne arăta calea către teatru ne-a atras atenţia iremediabil. Deodată, ne-am aminitit că în urmă cu doi ani în timp ce vizitam Parcul Arheologic încercând să facem un tur complet al obiectivelor din pliantul primit, când l-am întrebat pe unul dintre lucrători de teatrul elenistic fiindcă nu-l găseam, acesta mi-a răspuns sec: „closed”. Acum aveam posibilitatea şi nu voiam s-o ratăm nicidecum. Aşa că ne abatem din drumul principal, o luăm la dreapta doar vreo sută de metri şi ne dăm seama că am ajuns cumva în zona mărginaşă a Parcului Arheologic.

Teatrul elenistic, tăiat în roca versantului, se află în stare avanasată de degradare, de aceea nu se vizitează, am găsit poarta încuiată cu un lacăt mare, dar prin gardul cu zăbrele am făcut câteva poze de jos. Apoi, am luat-o pe lângă teatru, pe un drumeag pietruit şi nu prea, în ideea să-l prindem în poză şi de sus. Dar, am avut surpriza să realizăm că am urcat undeva (dealul Fabrica) de unde aveam o bună vedere spre Parcul Arheologic în care am intrat un pic, nestingheriţi, spre far, spre mall-ul din vecinătate, spre teatru, până la mare. Am fotografiat şi am plecat căci mai aveam destule în program.

La un moment dat, pe b-dul Apostolou Pavlou ne apar pe dreapta, alte cavităţi, mergem puţin să vedem ce e cu ele, şi aflăm că e vorba de grota sfântului Lambrianos miraculosul, o deschidere cu înălţime mare unde sfântul a trăit după ce a venit să trăiască ca ascet în Cipru. Lambrianos este singurul sfânt din Cipru care nu este sărbătorit, deși biserica îl recunoaște oficial ca pe un sfânt. După câteva fotografii făcute pe fugă, ne continuăm calea spre Mormintele Regilor.

După vreo doi km parcurşi deja sub soarele arzător, mergând paralel cu ţărmul, apare indicatorul ce ne arată că intrarea în sit este în stânga, spre mare. Ajungem, plătim cei 2,5 €/persoană biletul şi observăm programul de vizitare destul de generos: vara (aprilie-noiembrie) de la 08,30 până la 19,30, iarna de la 08,30, până la 17,00.

Mormintele Regilor constituie un sit arheologic destul de mare ce se întinde pe câteva hectare bune, fiind parte din Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 1980, ca de altfel întreg Kato Paphos şi Parcul Arheologic. Judecând după nume, am putea crede că acolo ar fi fost înmormântaţi regii Ciprului, dar nu e deloc aşa, în grotele săpate în calcarul stâncilor vecine cu marea a fost amenajată necropola oamenilor cu stare sau de rang înalt din Paphosul antic, încă din perioada ptolemeică, continuând cu cea elenistică. Fiecare mormânt era mai opulent decât celălalt, aşa încât era o reală competiţie în a-şi construi morminte din ce în ce mai luxoase, rezultând un cimitir cu adevărat deosebit. Datează din secolul al IV-lea Î. C., dar a continuat să folosească drept loc de îngropăciune fastuoasă până în secolul al III-ea D. C. Arhitectura o imita fidel pe cea a mormintelor din antica Alexandria, credinţa vechilor egipteni fiind că după moarte, persoana trebuie să aibă o casă asemănătoare cu cea avută pe timpul vieţii.

Astfel, pe un dromos, adică pe o înşiruire de trepte se coboară într-un soi de curte interioară denumită atrium, cu formă aproximativ dreptunghiulară, din care se poate trece spre camerele mortuare situate pe laturile celelalte ale sale, împodobite cu coloane monumentale, în majoritate, dorice. Camerele mortuare conţineau loculi, adică morminte individuale, sculptate în stâncă, iar intrarea în aceste camere este adesea uimitoare, deşi, sincer nu credeam că mă voi lăsa impresionată în vreun fel. În unele atriumuri au fost săpate chiar și fântâni, iar uneori pereții interiori au fost zugrăviţi cu fresce.

În areal se disting opt asemenea morminte ce au fost excavate major abia în intervalul 1970-1980, deşi de existenţa lor se ştia dintotdeauna, fiind totuşi redescoperite de arheologi în anii 1915-1916. Cel mai bogat ornamentat este cel numerotat cu cifra 3, considerat a fi cel mai impresionant, cu un portic de-a dreptul uluitor. În decursul timpului, mormintele au fost jefuite şi prădate de hoţi, fiindcă după cum se ştie, acestea deţineau bogăţii ce însoţeau persoanele şi dincolo de moarte.

Am luat şi noi la cercetat îndeaproape mormintele, unul câte unul, având deasupra un soare iute ce ne bătea în cap. N-a fost prea confortabil să coborâm şi să urcăm în fiecare dintre acestea, mai ales că mi se dezlipise şi una dintre sandale şi mă gândeam că risc să rămân desculţă pe-acolo. Dar, nu ne-am lăsat până nu le-am „dovedit” pe toate, concluzionând că, într-adevăr, cel cu numărul 3 este cel mai reprezentativ.

După vreo două ore de hălăduit printre morminte antice, înfruntând căldura şi oareşce aglomeraţie, încheiem urcând uşor per pedes căte Ktima, Paphosul de sus, numit aşa fiindcă, într-adevăr, oraşul se desfăşoară în trepte.

În Ktima se află centrul administrativ al orașului, o zonă mai calmă, deşi plină de cafenele, taverne şi restaurante unde frecventează mai mult localnicii şi mai puţin turiştii. Partea care beneficiază de o atmosferă mai animată este vechiul cartier turcesc sau Mouttalos. Această zonă plină de străduţe înguste a fost transformată într-o piață acoperită prin amenajarea cu sticlă și acoperișuri din lemn a spaţiilor comerciale deschise. De pe aceste străzi labirintice se pot cumpăra suvenire şi tot felul de nimicuri.

De-a lungul laturii sudice a cartierului turcesc, pe strada Afroditis, o serie de cafenele și restaurante oferă priveliști frumoase spre sud şi spre port. Dar, noi vroiam să ajungem în inima oraşului de sus, acolo unde sunt clădirile administrative şi muzeele şi pentru asta ne-am lăsat cumva în dreapta, pe strada Makariou. În zona centrală se găsesc trei muzee semnificative: de Arheologie, Bizantin şi Folcloric, precum şi Grădina Publică unde am fotografiat cel mai frumos copac cu o tulpină îmbrăcată, la propriu. Lângă acesta încă mai rămăsese un panou din 2017 care conţinea un îndemn pentru a vizita Moutallos, vechiul cartier turcesc cipriot.

În apropiere, se află Primăria şi Biblioteca din Paphos, instituţii care-şi au sediul în impozante clădiri în stil grecesc clasic. Am mai văzut şi edificiile a câtorva licee şi şcoli, galeriile municipale de artă, la fel, în stil grecesc clasic, care impresionează prin eleganţă.

Ne-am plimbat în recunoaştere cu harta în mână aproapre o oră, pe stradă neîntâlnind decât câteva persoane dat fiind că era duminica după orele 15,00. Apoi, fiindcă eram obosiţi şi pleoştiţi de căldură, dornici de o masă bună şi o baie în mare, am hotărât să nu ne mai întoarcem pe jos, ci să luăm un autobuz până în Kato Paphos, văzând că circulă des chiar şi duminica. Preţul unui bilet a fost de 1,5 €/persoană. Şi fiindcă a venit vorba de autobuz, amintesc că Paphosul poate fi trecut în revistă şi cu ajutorul autobuzelor turistice tip hop-on hop-off care au în traseu cele mai importante puncte ale oraşului.

Cam aşa s-a desfăşurat explorarea oraşului Paphos în cele două zile cât am stat prin el şi altă dată dacă drumurile ne vor mai purta prin zonă, cu siguranţă vom aborda împrejurimile şi munţii Troodos, care iar ne-au rămas străini, dar sunt şi un bun motiv de a reveni în insula Afroditei.

La final, recomand vizitarea Paphosului, mai ales că de anul trecut există curse directe ale companiei Ryanair - despre care am scris aici - şi care facilitează accesul către un oraş primitor şi ofertant în care ai ce să faci şi ce să vezi, indiferent de vârstă.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6340 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI