Peisaje de toamnă pe valea Râului Doamnei - Nucșoara

TIPĂREȘTE

Ziua caldă de toamnă ne îndeamnă să mai poposim pe meleaguri argeșene, iar cromatica galben-arămie a vegetației din acest areal submontan ne „gâdilă” plăcut ochiul și sufletul. Ne întorcem de pe valea și cheile Vâlsanului (vezi impresii). În dreptul primăriei Brăduleț virăm la stânga pe un drum comunal perfect asfaltat care ne va traversa culmea ce desparte valea râului Vâlsan de valea râului Doamnei.  

Urcăm pe un drum îngust și cu multe serpentine (rampă de 17%), parcurgem drumul cu viteză mică pentru că nu ne săturam de imaginile de tablou ale pajiștilor, pădurilor și acoperișurilor caselor din vale. Oprim de două ori pentru a face fotografii, neapărat în punctul cel mai înalt al șoselei, unde este amplasată și o troiță. Coborârea este la fel de palpitantă, chiar cu mai multe serpentine, și pitorească, printre fânețe, livezi și gospodării.  

La un moment dat, în timpul coborârii, vedem peretele de stâncă din satul Jgheaburi în care se distinge Mănăstirea Corbii de Piatră. Biserica rupestră poartă un dublu hram,  „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Apostoli Petru și Pavel” , și își leagă istoria de începuturile Țării Românești. Cioplită într-un masiv vertical de natură gresoasă (circa 20 m înălțime) biserica se individualizează prin altarul cu cele două abside în formă de potcoavă și frescele bizantine din secolele al XII-lea – al XIV-lea. În ultimele decenii s-au efectuat cercetări istorice și s-au elaborat studii în vederea restaurării picturii, dar lucrurile nu se mișcă...

Nu ne-am oprit la mănăstirea rupestră, am vizitat-o cu peste 10 ani în urmă, am mers mai departe către Nucșoara, șoseaua urcând din nou spre altitudinea de 800 m. După ce intrăm în sat urmărim cu privirea o anumită casă ce trebuie să se ivească pe partea dreaptă – casa memorială Elisabeta Rizea. Locuința soților Rizea a fost ridicată în perioada interbelică încadrându-se în arhitectura locului: cu pridvor, cercevele de lemn, decoruri florale din var etc. În această casă vor depune jurământul grupul de rezistență anticomunistă condus de Toma Arnăuțoiu, iar Elisabeta Rizea va fi omul de legătură cu acest grup de partizani și cea care le va duce hrană în pădure, având ulterior de suferit în închisorile comuniste (informații suplimentare aici: eroinenucsoara.ro/elisabeta-rizea-ro.php și în acest episod din „Memorialul durerii” : youtube).

În 1934 voievodul Mihai a făcut o vizită prin câteva sate muscelene, printre care Corbi și Nucșoara. Iată relatarea vizitei din „Albina” din septembrie 1934:

A trecut, apoi, în satul Corbi. Aci a luat masa la un loc cu studenții, vorbind cu fiecare și întrebând mereu câte ceva în legătură cu viața satului. După aceea a vizitat și aici școala, primăria, biserica și câteva gospodării.  

Dar ce a fost mai frumos și mai de neuitat din toate, a fost șezătoarea de seară, la care l-au chemat pe Marele Voevod studenții și locuitorii satului. Făcuseră un foc mare într-o curte și de jur împrejur așternuseră pe jos covoare și cergi. Marele Voevod s-a așezat jos lângă foc — și, după el, multă lume la fel. Au rămas, însă, și mulți în picioare, pentru că nu mai era loc. Femeile torceau sau lucrau altceva, iar bărbații — porniră a spune la snoave și la ghicitori. Spuneau unii câte o ghicitoare așa de grea, că nu o ghicea nimeni. Cei cari ghiceau, primeau ca răsplată câte o Albină. Marele Voevod a primit și el două, pentru două ghicitori dezlegate. Apoi s-a cântat din fluier, din frunză, din gură. Mai ales a cântat frumos o bătrână din sat, un cântec pe care l-a cântat pe vremuri și Regelui Ferdinand, când venea la Nucșoara și la Bahna Rusului. Focul ardea de zor, iar fetele coceau porumbi la el și cântau la întrecere. Se întreceau care să-i dea Voievodului mai degrabă porumb copt, așa că Voievodul a mâncat nu mai puțin de trei porumbi copți. S-a încins după aceea o horă cu lăutari ca în povești. Nicăici n-am auzit strigături mai frumoase ca la hora aceea. S-a jucat: Hora, Sârba, Sibianca, Hora Nuții, Șuleandra. Se făcuse târziu, când Voievodul a plecat să se culce. Studenții echipei din Nucșoara, în înțelegere cu sătenii, au hotărât să ridice un mic monument de piatră, pe care să stea scris: În satul nostru Nucșoara, Marele Voievod Mihai a dormit cea dintăia noapte din viața lui, într-un sat românesc.

Urmașii familiei Rizea încearcă de câțiva ani să deschidă casa memorială; s-au strâns bani, s-a restaurat parțial clădirea, s-a ridicat o anexă – proiectul e impresionant, dar trenează... Detalii aici: casaelisabetarizea.ro.

După popasul din fața porții casei Elisabetei Rizea mai mergem câteva sute de metri și ajungem pe malul lacului Învârtita. Chiar pe malul lacului este amenajată o parcare și, mai recent, a apărut o „cafenea” rustică (un chioșc, câteva măsuțe). Un stâlp-panou din lemn, amplasat în cadrul unui proiect cu valențe turistice (Pădurea Poveștilor Nemuritoare - arboricupovesti.ro),  ne oferă câteva informații despre lac: este situat la 780 m altitudine, are o întindere de 2,2 ha și o adâncime de 5m. Lacul Învârtita, sau Nucșoara, este un lac carstic ce ocupă o dolină formată prin dizolvare, sufoziune și tasare într-un depozit de gresii și cretă. Multe surse îl indică ca fiind singurul lac format într-un depozit de gips, dar nu, nu este singurul.

Lacul Învârtita face parte din rezervația naturală Măgura – Nucșoara, o zonă depresionară deluroasă înțesată de formațiuni carstice, pajiști, trupuri de pădure. Lacul, pitoresc așezat în mijlocul așezării, a apărut undeva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cum era de așteptat persistă în mentalitatea populară o legendă cu un balaur fioros ce răpea tinere fete și cu voinicul Nucușor care își salvează mireasa din ghearele arătării care răpusă de sabie s-a cufundat în adâncuri, loc unde a apărut lacul.

Coborâm din autoturism și „sorbim” cu nesaț peisajul de toamnă din jurul lacului. Vegetația colorată se oglindește pe suprafața apei, câteva păsări de apă înoată nestingherite, un pescar își încearcă norocul. Nu ne mai săturăm de tabloul oferit de natură, fotografiem scenele de toamnă, după care pornim pe cărarea care înconjoară lacul, câte  o jumătate de cerc pe fiecare parte. Sărim un pârleaz și mergem pe aleea de pământ trecând pe lângă mici zone cu stufăriș și pontoane din lemn pentru pescuit (multe în stare de degradare). Undeva pe latura vestică vedem pe apă o corabie de lemn (nu știu ce rol joacă – practic sau decor), iar pe latura estică observăm silueta bisericii satului cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” .

După acest popas relaxant am pornit spre Capitală străbătând numeroase sate argeșene unde mai supraviețuiesc gospodării tradiționale cu frumoase case vechi. În zonă mai găsim văi foarte frumoase, accesibile auto, cum ar fi valea râului Robaia (unde se află mănăstirea Robaia - vezi impresii)) sau valea râului Slănic.

În orice anotimp recomand o vizită în această parte submontană a județului Argeș, veți descoperi atât de multe obiective și peisaje minunate.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 117 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI