ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.02.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
FEB-2022
DURATA: 2 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Hai-hui prin Vrancea. Clubul de Echitație „Caballus” Năruja

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Se spune că primul prieten al omului a fost câinele, apoi, al doilea, calul. Acuma, e drept, nu se știe pe cine întrebi despre asta, animalele sau omul.

Câini am tot avut, inclusiv doi pit-bulli, extrem de răi dar foarte devotați. Cai n-am avut, plus că nici nu-mi place șahul, ăsta e sport pentru oameni deștepți, vă rog să nu mă jigniți! Nici n-am avut mofturi să călăresc, gândiți-vă că am fost, mai mereu, la limita de kg în care mă puteam măsura în tone, eram pe la suta de kile. Bine, long time ago aveam și 128 de kilograme, ce cal ar fi vrut asemenea tortură?!

Pe urmă, din varii motive am reușit să slăbesc și am ajuns pe la 88 de kile, am scăpat de sacul de ciment de-l căram cu osârdie-n spate și am început să mă îmbrac de la magazinele pentru oameni normali, nici nu știți ce sentiment grozav ai când vânzătoarea nu se mai uită, blocată, la tine: cum dracu-l îmbrac pe ăsta?! Chiar țin minte că, prin 2008, în bazarul de la Mangalia s-au adunat toate femeile de vindeau bulgi să mă-mbrace, iar eu stăteam cu nădragii-n vine, așteptând o nouă pereche. Ce mai, a fost concurs popular!

Dacă vă așteptați la o pledoarie pentru cal, nope, ați dat greș, pentru mine calul este un animal și-atât! Nu am ambiții legate de vreun sport ecvestru iar singurii cai de care-am dispus sunt cei din motorul mașinii mele. Nu tânjesc, să fie clar, eu armata am făcut-o la infanterie, cea mai nobilă armă! Pentru că de ce: alergi ca-nnecatul câțiva km în spatele tancului și, atunci când ești atât de obosit de nu mai poți de tine, trebuie să te lupți! Asta da, bravură!

Deci, calul este un animal nobil, dar eu, ca un proletar convins, nu prea vreau s-am de-a face cu nobilimea, că n-am maniere. Plus că, la-nceputul carierei mele de polițist, aveam ca linie de muncă furtul de animale, cai, mai ales. Nu știți câtă frustrare am acumulat, deși, la 10 cai furați, 6 îi găseam! Nu vreți să știți cât mergeai pe jos și te uitai după urme, Winnetou era prost, pantaloni scurți!

Nenea web, dacă ți-e milă de mine, te rog: youtube

Iar vouă, un salut de bine și clasicul: haidi, pa!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Pensiunea” Caballus” Năruja este o pensiune extrem de bine pregătită: îți oferă cam tot ce vrea un om ajuns la munte: natură, locuri de petrecut timpul în aer liber, tiroliană și, pentru ăi de au sânge albastru-n vene, club de echitație!

Cum ajungi aici, e simplu, plecând de la Focșani, drumul spre Vidra, apoi, mai departe, Valea Sării - Năruja - Podu Nărujei - Cabana Fulga. Drum asfaltat, coală de hârtie, ultimii 200 de m se parcurg, tot pe drum asfaltat, dar, mai pieptiș.

La proprietate se ajunge și se intră prin niște porți mari, unde scrie clar despre Centrul de Echitație Caballus, pătrundeți cu curaj.

Proprietatea are câteva cabane, de sine stătăoare, în care încap, lejer, 4-5 familii, cu tot ceea ce-nseamnă utilități: camere cu băi moderne, cablu TV, grătare și alte alea. Plus de asta, aici veți găsi cea mai lungă tiroliană din Vrancea, bașca Centrul de Echitație, cu instructor pe lângă. În funcție de cât de pricepuți sunteți, veți putea călări și pe trasee în plină natură. Începătorii se vor învârti, în cerc, în padocul din mijlocul așezământului.

Care așezământ mai cuprinde un grajd unde vedeți caii în stare de repaos, o amenajare pentru porci mistreți, originali, mama lor, o vizită la o casă tradițională, din zonă, la cca 15 minute de mers pe jos: la dus veți urca-n draci iar oxigenul vi se va părea marfă de contrabandă.

Per total, cu gând de călărie, au ba, o vizită merită: e chiar în mijlocul naturii, gazda e de toată stima, face tot ceea ce ține de ea ca să vă simțiți băgați în seamă. Dacă vreți să rămâneți pietoni, împrejurimile oferă locuri de plimbat foarte frumoase, chiar prin natură, așa cum e ea în Vrancea de munte, extrem de naturală.

Prețurile sunt acceptabile, o tură pe segment de tiroliană e 10 lei, o tură de manej, alți 10 lei, cabana, funcție de ceea ce vrei ca utilități, dar, stați liniștiți, nu vă vindeți rinichii! Sau, dacă aveți preț bun, ce mă bag io?!


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Este în mijlocul muntelui, esența naturii. De atâta liniște te bați singur iar, dacă vrei distracție, trebuie să-ți aduci aminte toate bancurile de le știai! Alea bune...


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 20.02.22 16:47:01
Validat / Publicat: 20.02.22 18:44:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PANCIU & MĂRĂȘEȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1692 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 E week end și pentru cai, noi n-am fost doritori
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56600 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

mishu
[20.02.22 19:01:00]
»

Locul arata chiar ok, cand vom mai merge la Lepsa cu baietii pentru ceva mai mult de un weekend in mod sigur vor vrea sa mearga acolo.

Locul arata placut, felicitari, votat cu mare drag.

Carmen Ion
[20.02.22 19:03:17]
»

@Yersinia pestis: Am râs cu poftă la panseurile tale despre cai. Subscriu, mai ales că am făcut și eu armata la infanterie...

Mărturisesc că-mi plac caii, dar să îi văd de la distanță, fiindcă mi-e frică de ei. Îmi amintesc ce tare m-am speriat la herghelia de la Sâmbăta, când am intrat în grajd și au pornit toți să necheze și să se cabreze la câțiva metri de mine.

PS. Îmi permit un sfat: dacă vrei ca webul să-ți vază instantaneu linkul cu atașamentul audio-vizual, pune-l la finalul reviewului.

Haidi pa-pa!

webmasterX
[20.02.22 19:11:59]
»

Cu întârziere, dar...

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.02.22 19:17:49]
»

@webmasterX: Mulțumesc, îmi place mult melodia... și ochii violonistei!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.02.22 19:25:31]
»

@mishu: Dacă vrei s-ajungi la Năruja, uită de Lepșa, n-ai ce căuta acolo!

Repet traseul, Focșani- Vidra-Valea Sării- Năruja-Podu Nărujei, drumul spre Nistorești. Ai avantajul că vei merge sub umbra Vf. Pietrosu, un munte tare frumos!

Altfel, merită orice minut petrecut acolo: gazdă deosebită, condiții peste medie, locuri și peisaje wow!

Spuneai că soțul e vrâncean, știe el să te rătăcească prin județ!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[20.02.22 19:33:38]
»

Deci, da și mie-mi plac caii, doar că nu vreau să-i năpăstuiesc urcându-mă pe ei! Așa că mă potolesc cu admirația, mă uit la ei de la o distanță sigură.

Infanteria va fi, mereu, regina armatei, nicio victorie militară nu e posibilă până nu calcă picior de militar pe locul dorit! Arma este una chinuită, mult efort și, de aici, mulțumirea misiunilor îndeplinite, dar, știi ceva, fie la ei!

Web e bun, știe ce vreau, s-a obișnuit cu mine! Dacă am noroc promit să nu-l mai obosesc prea mult timp!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[20.02.22 19:37:52]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii recente (din anul curent sau anul trecut!) ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu
[20.02.22 20:53:29]
»

@Yersinia pestis: Vreau... nu vreau , trebuie sa ajung la Lepsa, socrii mei (de fapt soacra care mai traieste) au o casuta la Lepsa, asa ca asta e, dar macar de ceva echitatie sa se bucure baietii.

k-lator
[21.02.22 10:11:23]
»

@Yersinia pestis: Îmi și imaginam... ca în desenele animate: tu făcând eforturi să urci pe spatele calului de pe o scăriță așezată lângă, iar cand în sfârșit reușeai, cele 4 picioare ale calului făceau niște șpagate în lateral, iar calul - bietul de el - rămânea țintuit cu burta la pământ și se întreba în gând: Doamne, ce m-a lovit?!! ????????????

Scuze, dar n-am putut să-mi pun frâu imaginației... ca să zic așa.

Altfel, îmi plac foarte mult caii, d-aia aș face o vizită să văd războaiele de țesut... căci despre echitație... să fie la alții, zic!

Toate bune, să auzim numai de bine!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[21.02.22 10:29:55]
»

@k-lator: Cică-ntr-un bar din Vestul Sălbatic intră un pistolar celebru, ucigaș de meserie.

Se duce la bar, cere un whiskey, îl primește și, când duce paharul la gură, de la etaj cade un cal alb. Ăsta scoate pistolul și-mpușcă, stânga-dreapta, la întâmplare, câțiva clienți. Se liniștește treaba, duce iar paharul la gură, când, de sus, cade un cal negru. Iar pistolul, împușcături, morți... în fine.

Duce paharul la gură și-arunci, barmanul strigă, deznădăjduit către cei de la etaj:

-Hei, voi, cei de sus, nu mai jucați șah că ăsta ne-mpușcă pe toți!

Acum aș putea să abuzez de talentu-mi ecvestru, de prin 2008 nu mai depășesc greutăți corporale decente, dacă m-aș urca pe cal nu m-ar reclama ăia de la Poliția Animalelelor pentru rele tratamente aplicate necuvântătoarelor!

Dar, la fel ca și tine spun: fie la ei, ăia de le place să se cocoațe pe șalele copitatelor.

k-lator
[21.02.22 10:52:51]
»

@Yersinia pestis: ???????? Fain bancul ăsta cu intelectuali de vestul sălbatic.

Dar cred că în viața mea n-am râs mai mult la un banc tematic, ca la ăsta:

Întorcându-se de la coasă cu căruţa plină, Vasile îşi mâna de zor calul. În faptul serii fiind îşi biciuia bidiviul din ce în ce mai tare.

La un moment dat, sătul de atâta cotonogeală, calul se opreşte în drum, se întoarce către Vasile şi, cu o privire plină de expresivitate, îi spune:

" Măi Vasile, da-o-n măsa de treabă! Dai în mine ca într-o vită. Nu te gândeşti că sunt şi eu din carne, că simt fiecare lovitură şi sufăr enorm? Ce dracu' mă, Vasile! "

Auzindu-şi calul vorbind, îngrozit, Vasile aruncă hăţurile din mâini şi o rupe la fugă peste fâneţe livid la faţă. Credinciosul lui câine îl urmează îndeaproape.

La un moment dat, obosit, Vasile se oprește şi cade lat la marginea drumului. La scurt timp sosește şi câinele care, gâfâind, îi spuse:

" Bă Vasile, să fiu al dracului, ce m-a speriat calul ăla când a început să vorbească! "

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[21.02.22 11:02:09]
»

@k-lator: Un cal, odârlit, vai de el, abia mai putea să tragă la plug, la arat. Obosit, se oprește în bucată și nu se mai mișca.

Nervos, țăranul scoate bâta și i-o arată calului :

-O vezi?

Calul :

-Ovăz!

k-lator
[21.02.22 11:41:21]
»

@Yersinia pestis: păi daca ar fi să fie și on topic și în aria de interes, aș zice așa:

– Pi cai, oștenii mei! strigă Ștefan.

– Nu-ți face griji, Măria Ta, îi răspunde un oștean. N-o văzut nimeni că picași!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
k-lator, mishu, Yersinia Pestis
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Mărășești-Panciu:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054748773574829 sec
    ecranul dvs: 1 x 1