GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Piatra Craivii, spre Cetatea Dacică Apoulon, DORU' M-O PURTAT!!!
TIPĂREȘTEÎn 18.08.2011, după un drum greu/în mare parte, pe noapte, am ajuns destul de devreme, la circa 10 km. de locul meu de baştină (Ighiu, jud. Alba, situat pe celebrul Drum al Vinului) şi cum ai mei nu ştiau că ajung atât de repede, m-am hotărât să mă abat până pe Piatra Craivii.
De ce? Pentru că-mi era dor.
Deoarece, în fiecare din cele aproximativ 6.000 de dimineţi, în care m-am trezit în casa părintească, la ieşirea pe terasă, Piatra Craivii a fost întotdeauna imaginea ce domina orizontul. M-oi fi obişnuit să o văd??? Mi-o fi fost dor de ea??? Indubitabil!!!
Adică, vorba cântecului, celebrului Ioan Bocşa, DORU' M-O PURTAT.
Nu a fost nimic calculat, nu aveam de gând să fac asta, dar, în momentul în care rulam liniştit pe D. J. 107H, de la Galda de Jos, spre Ighiu şi am văzut tabla care indica faptul că, celebra (pentru mine) Piatra Craivii, este la 9 km. de şosea, am acţionat impulsiv, am virat brusc (şi cam imprudent) dreapta şi am intrat în singurul sat ce mă despărţea de această minune. Satul se numeşte, cum altfel…Craiva!!!
Piatra Craivii este situată în sud-estul Munţilor Trascău, în comuna Cricău, între Văile Cricăului şi a Bucerzii Vinoase, la circa 30 km. (incluzând aici şi drumul forestier), de Alba – Iulia, la 1.083 m altitudine.
Sincer să fiu, AmFostAcolo, de vreo 4 ori, în copilărie, dar de fiecare dată pe jos, pe alt traseu. În clasele 5-8, diriginta mea (d-na Truţa, profesoara de fizică, din satul alăturat – Bucerdea Vinoasă), în fiecare primăvară, ne încolona frumos şi ne ducea la Piatra Craivii, în excursia tradiţională, la cules de ghiocei.
Nici nu vă spun cu câtă bucurie mergeam, chiar dacă drumul este unul extrem de lung/anevoios, dar făceam suficiente pauze (inclusiv de masă şi de hidratare). Eram tot timpul roşii-n obraji, dar cu d-na în frunte, mai un cântec, mai o glumă, reuşeam să ajungem la poalele Pietrei Craivii, după ore multe de mers şi culegeam primii ghiocei pentru mămici.
Azi, pe nici un traseu, n-aş mai face drumul asta pe jos!!! Ştiu, m-am molipsit de la confortul vieţii de orăşean, pe care o trăiesc azi. De multe ori, îmi pare rău….
Să revenim. Dacă ştiam ce drum urmează (cum vă spuneam n-am fost pe acolo niciodată cu maşina), nu m-aş mai fi încumetat. Dar, eu când fac un lucru-l fac temeinic şi dacă am pornit spre Piatra Craivii, am ajuns acolo, chiar dacă de vreo două ori am fost în situaţia de a nu mai putea mişca nici în faţă, nici în spate.
Drumul, cică unul forestier, este extrem de greu, doar pe alocuri, acolo unde ogaşele au devenit de netrecut, s-a mai tăiat în deal o altă rută, în rest nu este amenajat. Plus că, trece în nenumărate locuri prin pădure, ori prin lăstărişuri, unde chiar dacă nu ploua, bălţi imense persistă şi fac înaintarea dificilă.
Nu mai vorbesc de pante de 45/50grade, unde dacă nu ai ales trasa ideală rişti să intri în ogaşe sau să depăşeşti lăţimea drumului şi să ajungi (Doamne fereşte) în hăul ce parcă te aşteaptă cu nerăbdare.
În concluzie, este un drum extrem de greu, neamenajat, impracticabil pe ploaie/ninsoare, foarte prost marcat, de neabordat cu maşini de oraş (ca să mă exprim plastic). Ar fi de preferat o maşină cu tracţiune integrală şi garda la sol mai ridicată. Eu, AmFostAcolo cu credincioasa mea Dacia Solenza, pe care după drumul asta n-o mai iau în râs spunându-i Dacia Somnolenza. Nu, atunci mi-a dovedit că mă poate duce în siguranţă, pe culmi pe care alte maşini de renume mondial n-au să ajungă NICIODATĂ!
Ok., să revin (din nou!). Asfaltul se termină la ieşirea din Craiva şi de acolo, cei 9 km. (eu i-am resimţit măcar ca pe vreo 200 km., pe şosea!) sunt un adevărat test de anduranţă, rezistenţă şi orientare.
Ideea este ca, la toate intersecţiile s-o ţineţi stânga, altfel vă rătăciţi, cum am păţit şi eu. Am luat la prima intersecţie dreapta, spre Piatra Craivii ce se vedea la orizont, dar am avut noroc cu un cosaş, pe lângă care am trecut şi care m-a îndrumat.
Pe tot drumul, predomină păşunile subalpine, cu floră specifică stâncăriilor, turmele de mioare fiind în largul lor acolo. Am şi întâlnit câteva astfel de turme şi o stână sus pe munte.
De mai multe ori, cum ziceam mai sus, se întâlnesc pâlcuri dese, mai ales de măceşe, şi în mai multe rânduri drumul intră în pădurea de foioase.
Despre peisaj ce să vă spun. Este de-a dreptul MIRIFIC!
De sus, se vede-n zilele senine până spre Alba – Iulia, Aiud, Zlatna, nici nu mă miră cum de pe acest pisc semeţ au întemeiat dacii o falnică cetate.
Iar să poţi spune AmFostAcolo, dată fiind greutatea cu care se ajunge, peisajul şi prezenţa Cetăţii Dacice Apoulon, pe mine unul mă face mândru de reuşita mea.
Odată ajuns (după vreo juma de oră), la poalele Pietrei Craivii, am descoperit în sfârşit ceva marcaje (apropo, traseul are marcaj ROŞU), un panou cu descrierea cetăţii şi un loc de odihnă, cu un pârâu captat de sub piatră.
Astfel că, odată ajunşi sub piatra Craivii, ai unde-ţi trage sufletul şi chiar să faci un picnic (fără foc/grătare totuşi), după care, se poate escalada piatra în căutarea Cetăţii Dacice.
Din păcate, drumul urmat de mine m-a adus la sud de Piatra Craivii, ori din câte-mi amintesc eu accesul la cetate se face dinspre nord, aşa că eu, de data asta n-am mai urcat până sus. A, am uitat sa vă spun că, cetatea este amplasată chiar pe culmea calcaroasă a Pietrei Craivii, fiind greu accesibilă celor orăşenizaţi, aşa ca mine:)
Despre Cetate, când eram copil am auzit că ar fi fost construită de un popor de uriaşi (dată fiind locaţia, nici nu mă miră legenda), fiind ultima redută cucerită de romani, în campania lor de cucerire a Daciei Libere, de unde şi importanţa deosebită a acesteia în istoria neamului nostru.
Mai mult, am auzit prin bătrâni spunându-se că în această cetate, Decebal s-a sinucis, pentru a nu fi capturat de armata romană. O fi aşa, n-o fi???
De asemenea, ştiam că era o cetate în care dacii ce-o locuiau se ocupau cu creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului.
Greşit, parţial. Cu prilejul vizitei făcute în Alba – Iulia, la Muzeul Unirii (despre asta o să vă scriu altă dată), am înţeles că, importanţa majoră a cetăţii era dată de amplasarea sa în aşa fel încât să poată apăra rezervele de minereuri neferoase şi aurifere din zonă şi faptul că, locuitorii ei erau mari meşteri în prelucrarea acestor metale, la Alba – Iulia, la muzeu fiind expuse o sumedenie de obiecte confecţionate acolo.
De asemenea, nu am ştiut că, cetatea a fost locuită până-n feudalism, când aceasta a fost refăcută, din temelii, de unde şi faptul că, cetatea dacică a fost profund afectată.
Am să reproduc în continuare, cuvintele scrise pe tabla amplasată, aşa cum vă spuneam, la popasul de la Piatra Craivii:
Masivul stâncos al Pietrei Craivii (altitudine 1083 m) şi terasele din jurul său, au început să fie locuite în epoca preistorică (culturile arheologice Coţofeni – eneolitic final şi Wietemberg - epoca bronzului).
Dezvoltarea locului s-a datorat prezenţei dacilor Appuli care, începând cu sec. II Î. C. au întreprins vaste lucrări de nivelare pe 11 terase patrulatere. Pe aceste terase s-a înfiripat aşezarea propriu-zisă identificată prin numeroase artefacte din ceramică şi metal (păstrate la Muzeul din Alba – Iulia).
Izvoarele literare antice pomenesc alături de seminţia dacilor appuli şi toponimul antic Apoulon – centru politic şi militar al acestora.
În paralel cu aşezarea, devenită cu timpul un puternic centru economic şi de schimburi comerciale cu lumea clasică, înconjurătoare (sec. I Î. C. – I D. C.), aici a fiinţat un important centru spiritual ilustrat de 3 sanctuare de tipul aliniamentelor edificate pe aşa numita terasă-balcon, apoi pe terasa V şi a bănuţului.
O altă etapă de locuire este legată de construirea fortificaţiei (cetatea propriu-zisă), cu ziduri din piatră, cioplite într-un atelier local. Incinta cetăţii de formă patrulateră (67 x 36 m), ocupă o suprafaţă de 2.400 mp. În epoca feudală, peste cetatea dacică, cucerită de romani în timpul războaielor din anii 101-102 şi 105-106, s-a ridicat un castru feudal, semnalat documentar în anul 1272 sub denumirea de Castrum Kechkes (Castrul Caprei).
De asemenea, la Muzeul Unirii, din Alba – Iulia, am găsit pe un panou de informare scris:
Aproximativ în centrul Transilvaniei, la circa 20 km. nord de oraşul Alba – Iulia, în partea de est a Munţilor Apuseni, la limita zonei pădurilor se ridică o stâncă uriaşă care domină prin semeţia sa celelalte înălţimi înconjurătoare cît şi valea mijlocie a Mureşului.
Acest masiv calcaros ce poartă numele de Piatra Craivii este astăzi cunoscut pretutindeni prin importanta cetate dacică descoperită aici pe vârful stâncii la 1083 m. altitudine.
Această cetate, împreună cu aşezarea propriu-zisă, care ocupă terasele de la poalele masivului stâncos a fost identificată cu reşedinţa tribului dacic al Apulilor, centrul Apoulon menţionat în această zonă de către geograful Alexandrin Ptolemeu.
Din punctul meu de vedere, având în vedere toate cele de mai sus şi lăsând la o parte încărcătura emoţională pe care Piatra Craivii o reprezintă pentru mine, locul despre care v-am ”vorbit” în acest review, reprezintă pe de o parte, o zonă de o frumuseţe inegalabilă în jur, încă neatinsă de ”civilizaţie”, iar pe de altă parte, un loc încărcat de istorie, mai puţin cunoscut publicului larg.
Iată de ce, în calitate de ”fiu al locurilor”, am simţit că-i datoria mea să v-o fac şi vouă cunoscută, cu preţul unei tobe de eşapament:))
Da, AmFostAcolo de mai multe ori, sper să mai merg şi v-o recomand şi vouă din tot sufletul!!!
Trimis de creivean in 15.10.11 16:24:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IGHIU [AB].
29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
29 ecouri scrise, până acum, la acest articol
webmaster,
Rog să ataşaţi la review un filmuleţ conceput de mine, din fotografiile făcute cu prilejul acestei drumeţii, pe frumoasa melodia a maestrului Ioan Bocşa - Doru m-o purtat + o ţarină din ţara moţilor a inegalabilului Dumitru Fărcaş.
Link-ul este:
http://www.youtube.com/watch? v=saChCuI8or0
Mulţumesc!
Rog așteptați...
Ce face dorul din om... Frumoase locurile în care ai crescut, probabil cele mai frumoase pentru tine. Sper să mai ai şi alte povestiri, eu la Ighiu nu am fost dar ştiu că toată zona e foarte frumoasă.
@krondia
N-am uitat! În 31.12.2010, i-am promis lui @valimi că o să urc (în afara concursului) un review despre o destinaţie mai puţin turistică. La locul natal mă refeream
Cu toate că în localitate există 3 spaţii faine de cazare, că este la 12 km. de Alba - Iulia şi poate reprezenta o excelentă bază de pornire pentru oraşul Marii Uniri, pentru Lacul Iezer, Piatra Craivii şi Munţii Apuseni, am să urc review-ul ala în afara concursului!
Munca de documentare am început-o de multişor, dar îmi lipsesc fotografiile din biserica reformată din sat şi am decis să nu-l public (review-ul) până nu ajung să fac acele fotografii.
Am uitat să spun în review că, există (se pare) ceva legături între numele meu de familie şi Craiva (satul în care-i situat obiectivul acestui review), dar cum nu am nici o rubedenie/nici o legătură cu satul acela, nu ştiu ce să zic.
Creivean vine de la Craiva, sau nu???
Mulţumesc pentru aprecieri tuturor.
Of-of-offfffff, nicule, ce trairi si stari mi-ai starnit cu cuvintele, fotografiile si muzica ta... Din alea ce-ti ridica parul pe antebrat, la propriu, daca stii cum e... Sunt si eu nascut nu departe de acele meleaguri (si in apropierea unei alte comune Craiva, din judetul Arad) si mi-e taaare dor de locurile mele, atat de asemanatoare cu cele descrise de tine...
--
Cu toate cele de mai sus, nu cred ca sunt subiectiv daca selectez acest excelent-scris articol ca MiniGhid AmfostAcolo pentru aceasta nemeritat-de-putin-cunoscuta destinatie.
Cornel, mulţumesc.
Mulţi dintre noi, suntem dezrădăcinaţi, în speranţa unei vieţi mai bune!!!
Păcat ar fi să n-o găsim
Pe de altă parte, eu oricât de mulţumit sunt cu ceea ce am în Oradea-mi adoptivă, n-am să-mi uit niciodată rădăcinile de Dac Apoulon, pe partea tatălui şi de moţ, pe linie maternă. Aia care contează, zic unii 
Mai ales mama!
Pentru totii motii din comunitatea AFA (si mai ales pentru cei departe de casa / locurile natale) - cred ca va va face la fel de multa placere ca si mie sa reascultati Suita lui Farcasu
Dumitru Farcas - Suita din Tara Motilor
Vorba ta, te-ai "orasenizat" mai baiatule. In poza nr. 16 chiar ti s-a parut ca stana este pustie cu casii "acatati" la grinda?
Sau ai uitat cand stateai impreuna cu subsemnatul zile si nopti la asemenea stana in varful muntelui?
E adevarat ca au trecut de atunci 25 de ani.
Uite un review pe care-l citeşte şi fratele din dotare.
Cristi, n-am uita, m-aş mai duce-n munte la oi oricând cu zilele/nopţile, fără acces la telefon/internet/tv. Parca aş asculta Fărcaş ( mulţumesc Cornel, ne răsfeţi în seara asta ), la un radio pe baterii în timp ce aş da oile la strungă.
Ştii şi tu că, cu mulsul nu mă pricep chiar atât de bine încât să stau în rând cu ciobanii.
Acu, stâna era părăsită, în sensul că, fiind în creierii munţilor, iar ciobanii plecaţi cu oile, nu era ţipenie de om pe acolo. Nu că nu ar fi folosită stâna.
P. S. : Mi-e dor de voi!!! Dar, am să vin şi anul asta la tăierea porcului, cum o fac de 15 ani încoace şi de-oi trece peste nămeţi de un metru. În fond Solenza mea, şi-a dat testul de rezistenţă
Mulţumesc fratelo că mă citeşti!
Dac-o fi zapada mare, vin cu motoru dupa tine!
Sa vii pregatit sa faci niste poze, sa areti oamenilor cum ii traditia pe la noi la taiatul porcului.
O poveste documentar foarte aproape de sufletul tau, cel puti asa reiese dintre randuri.
Eu care atunci cand eram mai mica si ma intrebau si pe mine ceilalti copii unde am fost peste vara, carora le raspundeam de fiecare data la fel, adica acasa fiindca eu nu am "tara". Asa puneam eu in fraza pe la 5-6 ani faptul ca nu am rude la tara. Am crescut si am putut calatorii atat in zone dezvoltate cat si in zone mai "virgine", unde dimineata beam lapte cald abia muls, cu spuma de un deget de s-ar fi rusinat orice bere, unde mergeam peste dealuri doar sa ajung la un izvor cu apa rece si cristalina.
Am incercat de cateva ori sa-mi imaginez viata la "tara".
Nu pot, nu ma regasesc in atata liniste, parca ma infioara sa aud fosnetul frunzelor si greierii cantand. E placut pentru cateva zile dar e greu de suportat pentru noi "orasenii" care nu stim sa ne descurcam decat in jungla noastra. Ne e frica de lucrurile simple, parca prea simple pentru noi.
Azi mi-am pus cauciucurile de iarnă, aşacă aştept propuneri. Bată-mă Dumnezău să mă bată domnu Admin, eu credeam că eşti de la Târgu Mureş.
Foarte frumos! Astept sa ne mai povestesti despre locurile frumoase unde ai copilarit.
Mi-ar fi placut sa fi avut si eu bunici sau parinti in asemenea zone. Sau chiar sa fi crescut acolo.
Nu pot sa stau deoparte...
Prea ati povestit frumos domnilor de locurile natale. Pe acolo s-a nascut si tatal meu. In judetul Alba, pe un mal al Sebesului, intr-o comuna unde, la fel ca in locul descris de Nicu, pe un varf de deal se afla o cetate. Din pacate nu am datele necesare sa scriu despre ea, o stiu doar din drumetiile de acum multi ani facute cu tata de mana.
La fel ca si voi, tata a trait purtand in el dorul de locurile natale. Cand veneam la bunici, in momentul in care vedea indicatorul cu numele satului sau incepea sa vorbeasca ardeleneste cu noi in masina. Muzica atasata de voi l-ar fi incantat.
Ardelean mucalit, ii povestea fiului meu ca bunicul sau a fost toata viata paznicul cetatii. Si ca, in lipsa altor bunuri materiale consistente pe care sa i le lase mostenire, il desemneaza pe el, nepotul lui, mostenitor al cetatii, un fel de Print. Intr-o zi, cand inca mai putea scrie, sa se distreze, i-a scris la masina un fel de Certificat de mostenistor pe seama caruia ne-am distrat saptamani la rand.
Si tot el, imi povestea ca numele nostru de familie provine se pare de la numele cetatii.
Nicu, cine stie ce sange ardelenesc albastru avem? Cand voi veni la cetatea mea am sa dau o fuga si la cetatea ta. Prea ai descris-o frumos.
Inca ceva, pentru asemenea frumusete de poveste si poze, mai ales pentru dorul ostoit, toba de esapament e chiar un pret mic.
@roth
Pentru a înţelege mult mai uşor, mersul lucrurilor la sat, am să-ţi dedic una din poeziile mele preferate: Sufletul satului - Lucian Blaga
Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred cã vesnicia s'a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
si dacã ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.
Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
Nu-i aşa că, veşnicia s-a născut la sat???
@santana
Eu înţeleg că eşti euforic şi extrem de fericit după ce aţi învins CFR-u' de la Cluj cu 0 la 4, da' pentru atâta lucru nu merită să ai gânduri suicidale...
Garantez că, pe drumurile descrise de mine mai sus n-o să ajungi pe ninsoare (că azi mâine o să ningă şi pe acolo), nici cu 2 rânduri de cauciucuri de iarnă. Poate cu şenile, cine ştie...
@Alina Morar
1. Atunci când am scris review-ul chiar mă gândeam la voi. Ştiam că, dornici de drumeţii cum sunteţi + distanţa relativ mică de la Cluj + dotarea voastră cu un Suzuki 4x4, vă face să intraţi în grupul-ţintă al acestui review!
2. Am meci diseară, aşa că, am timp să postez un review (în afara concursului), despre alt loc drag mie din comuna natală.
Stai pe aproape.
@TEOANCA
Aşa este, toţi avem prin arborele genealogic, sânge albastru. Sunt ferm convins.
Mulţumesc mult pentru cuvintele de suflet.
Cât despre tobă, am un singur regret. Ai mei m-au simţit imediat ce am intrat în sat. Nu i-am mai putut lua prin surprindere 
@all
Mulţumesc că aţi citit/apreciat. Pentru asta, merită să mai scriu pe aici...
@ creivean
foarte frumos!!!
eu m-am nascut la oras si am suferit profund, toata copilaria pentru ca nu aveam unde sa ma duc sa alerg. toti colegii mei plecau la ''tara'' la cineva. ai mei erau toti in oras: parintii, toti cei 4 bunici, unchiul si matusa... toti. si eu.
ii invidiez pe cei care in copilarie alergau pe dealuri sau mai stiu eu pe unde.
eu incerc acum sa fac asta... n-o fi prea tarziu ma gandesc!
@a. sr, si eu m-am nascut la oaras...
Iubesc si eu natura, iubesc si eu sa stau in aer liber, iubesc si eu tot ce este in afara nebuniei din oras!!!
Dar…. in anii copilariei, eu nascuta la oras, obisnuita cu splatul la dus si vana cu apa calda, uram cu adevarat vacantele facute la bunicii de la tara. Acum imi este asa de dor de asa ceva. As dori sa stau, iar, pe prispa casei si sa sa beau lapte de capra, care pe atunci imi displacea enorm. Imi este dor de mirosul piinii calde pe care o facea bunica in cuptor. Imi este dor de “soba” (camera, in graiul din banat) in care dormeam bunicii si multii mei verisori veniti de la oras, veniti cu totii in vacanta la bunicii mamei mele. Imi este dor…… sa fiu din nou copilul de alta data!!!
Sa auzim doar de bine!!!
@ creivean
Daca nu as fi avut deosebita placere sa te cunosc personal, atat pe tine cat si familia-ti minunata sa sti ca intram la banuieli cu asa poezie frumoasa dedicata mie.
Multumesc.
Sper ca timpul sa mai ofere si alte astfel de ocazii.
@creivean, vreau sa-ti multumesc pentru acest review cu totul aparte, scris cu atata dragoste si atata dor pentru locurile natale.
Citindu-l, am plutit si eu inapoi, in timp, spre locurile copilariei, ca in imaginile acelea din "Return to Innocence", stii, Enigma. Aproape ca am visat cu ochii deschisi drumul plin de colb din satul copilariei mele, acolo unde ma jucam de dimineata pana seara, uitand de tot si de toate, uitam chiar si sa mananc, imi aminteam brusc doar cand ii vedeam pe ai mei in capatul ulitei, venind de la camp. Atunci fugeam, zburam, repede- repede, in casa, direct la oala cu lapte, o luam si il varsam in spatele bucatariei. Apoi linistit ieseam sa-i intampin pe ai mei. Ce ai mancat? ma intreba mama. Lapte, ii raspundeam eu, de fiecare data. Pai tu mananci numai lapte? Daca imi place? raspundeam eu. In timp, in spatele casei crestea cel mai bogat si frumos mohor din cate s-a vazut, deh, era irigat numai cu lapte!
Cat as vrea sa ma intorc acolo, sa uit de tot si de toate, sa ma vindec de rautatile si minciunile lumii, sa ma nasc din nou in lumea inocentei si fericirii fara limite.
Mai merg acolo, din cand in cand, sa-mi vad parintii batrani si bolnavi, aproape parasiti. Stau putin, doua- trei ore, si apoi plec, "ma grabesc", "am treaba", "trebuie sa ajung la Bucuresti". "Cand mai vii? " ma intreaba mama, la plecare, strivindu-si lacrima in coltul pleoapei. "Nu stiu! " spun eu, urcand grabit in masina si neavand curaj sa ma uit in ochii ei.
Saru' mana, mama! Saru' mana tata! Si aproape ca plang la volan, dandu-mi seama cat sunt de netrebnic!
@a. sr, @hlli, @roth
Mulţumesc mult pentru cuvintele voastre...
@motaneata
Excepţional! Vreau doar să-ţi spun o vorbă pe care ai mei părinţi mi-au spus-o la un moment dat, actuală pentru amândoi şi nu numai: ar fi bine să treci mai des pe la noi, că azi-mâine ai vrea să ajungi acasă şi n-o să mai ai la cine
Din păcate, la mine-i clar. Dacă nu apare o nenorocire (că bucuriile-s prea rare ca să le aştept), merg acolo, unde mi-am lăsat sufletul şi mi-am căpătat cei 7 ani de acasă, extrem de rar. Odată vara în concediu şi odată iarna la tăierea porcului, eveniment de la care nu am lipsit niciodată şi nici nu am de gând să lipsesc.
Şi, sper că vă imaginaţi că n-o fac (numai) pentru cârnaţi, sângerete, tobă şi varză acră!
Amintiri din copilărie, de acolo de unde se vede semeaţă peste tot şi toate Piatra Craivii (asta ca să revin puţin şi on-topic), sunt atât de multe, de intense şi de importante, că mă năpădesc şi acum, la poate 30 de ani de când s-au întâmplat.
Bătăile cu fratelo, din care am şi acum destule urme pe piele, jocul prin lanul de porumb (nemaivorbind că prima ţigară pe care am fumat-o a fost confecţionată din mătasea porumbului), dusul animalelor la păscut, munca câmpului (coasa-i cea mai grea, zică cine ce-o zice), adunarea (vorba ta) a mohorului, pentru viţeii lăsaţi la grajd şi de ce nu, episoadele dintr-a 8-a, în care tata ştia că-s la şcoală, iar eu intram în casă, pe geam, în camerele de la stradă (alea nelocuite), unde toată ziulica învăţam pentru admiterea la liceu.
Că, altfel, tata, îmi găsea altceva de muncă-n curte şi nu mai ajungeam orăşan
Să vă mai spun? Nu pot că am reuşit să mă emoţionez!!! Eu ala care nu-şi aminteşte să fi vărsat vreodată o lacrimă!
Mulţumesc tuturor.
Cristi, ai uitat, ca mi-s fecioară? Am şi eu coarda mea sensibilă!!!
Nu pot spune decat atat "de poveste"!
@creivean, @Cornel, Dumitru Farcas si-a facut casa-n Campina, nu veniti si voi?!
Interesantă destinație! Face parte dintre locurile pentru care trebuie să depui efort ca să ajungi la ele, este puțin cunoscută, probabil pe acolo e mai mult sau mai puțin pustiu și oferă posibilitatea de a explora.
Cu alte cuvinte un loc aproape de ideal.
P.S. Mă gîndesc că dacă ai pune o fotografie generată cu Google Earth pe care să fie marcate punctele de interes, precum și variantele de acces, ar fi util, pentru noi ăștia care nu știm zona....
@Qvadratvus
Tu, care ne-ai încântat cu destule astfel de locaţii/destinaţii, o ştii cel mai bine
Pe de altă parte, nici acum nu ştiu ce-am vrut cu vizitarea acestui loc/scrierea acestui review. Să îl introduc în circuitul turistic şi p-ormă când l-oi vedea plin de urme ale "civilizaţiei", să-mi pară rău, sau pur şi simplu am scos din rărunchi un review din genul chemarea pământului natal, ori regăsirea rădăcinilor, sau nu uita de unde ai plecat.
Mă mai gândesc!
L.E.: Nu-s io tare priceput cu astea, dar promit să încerc! Intru acum pe Google Earth.
Am reuşit ceva, cât de cât. Am încarcat o fotografie făcută în Google earth. Sper să se vadă/înţeleagă ceva din ea!
Prietene, există turismul "de buluceală" unde se înghesuie tot omul fiindcă e "trendy" sau fiindcă acolo ai cum să "te distrezi" sau fiindcă numai "acolo ai ce vedea"... etc... etc...
Există însă și locuri pline de har mister sau măreție unde poți fi numai tu și cu tine însuți, eventual numai cu cîțiva asemeni ție sau apropiați sufletului tău... Asemenea locuri respiră forță echilibru și frumusețe, iar tu ești măcar pentru scurt timp parte a acestei respirații...
De aceea ai scris rewiewul, pentru că exercițiul de a fi beneficiarul unui asemenea sentiment este ceva care merită povestit și altora.
Cu stimă
Qvadratvus
Frumos review!! Chiar e bine sa ne aducem uneori de timpul copilariei, de meleagurile pe care am crescut. Felicitari!!!
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă zona Ighiu» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2011 Crama Ţelna - Aşa (ceva) beau oamenii buni! — scris în 16.10.11 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată