Weekend în Colmar, orăşelul alsacian de poveste

TIPĂREȘTE

Cuvânt înainte

În decursul timpului, mulţumită saitului AFA, am călătorit şi m-am îndrăgostit virtual de multe locuri din lumea asta largă citind despre ele, vizualizând fotografii, sperând ca într-unele să ajung şi eu odată şi odată, conştientă fiind că în majoritatea nu e posibil, mărginindu-mă doar a le privi şi admira.

Cam aşa au stat lucrurile şi cu Colmar, mica bijuterie alsaciană, care îmi atrăsese atenţia de la bun început, gândindu-mă că m-or duce drumurile vreodată şi în partea asta a Franţei, nefiind chiar la capătul pământului. Şi chiar s-a întâmplat, după cum am povestit în articolul de cazare -- vezi impresii, am prins o ofertă de zbor de nerefuzat. E drept, timpul avut la dispoziţie a fost foarte scurt, dar ne-am bucurat de fiecare clipă petrecută acolo, convinşi fiind că am nimerit într-un orăşel de un romantism copleşitor. De asemenea, am detaliat pe larg şi cum am ajuns de la EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg în Colmar.

În cele ce urmează voi încerca să rezum într-un singur articol toată experienţa colmariană, deşi nu mi-a fost deloc simplu să concentrez atâtea informaţii, simţiri la un loc.

Colmar, bijuteria alsaciană de un farmec incredibil

Colmar, situat în estul Franţei, foarte aproape de graniţa cu Germania, face parte din regiunea Alsacia, fiind al treilea oraş ca mărime al acesteia după Strasbourg şi Mulhouse, de circa 70.000 locuitori. La poalele munţilor Vosgi, urbea se bucură de o climă benefică ce-i permite temperaturi destul de plăcute vara, dar şi ierni reci, aviz amatorilor!

Alsacia, alături de sora sa Lorena, sunt două ţinuturi care, de-a lungul istoriei, au fost disputate aparţinând când Franţei, când Germaniei, poartă cu succes influenţele acestora, reuşind să combine armonios cultura şi civilizaţia ambelor popoare, rezultatul fiind uimitor. Cert este că din 1945, fostul Columabarium, aşa cum apărea Colmarul în primele atestări documentare (anul 823), face parte din teritoriul francez. Pentru detalii de ordin istoric: tourisme-colmar.com/en/vi ... ntation/history.

Pentru Colmar sunt definitorii câteva elemente care au făcut din acesta o atracție turistică majoră, mai ales în ultimele două decenii, graţie unui efort însemnat al autorităţilor locale de a promova autenticitatea locului. Este vorba de casele cunoscute drept “maisons à colombages” , acele case construite cu bârne de lemn la exterior şi obloane aşijderea, cu arhitectură renumită şi în alte ţări, care aici, însă, au căpătat o faimă de poveste.

Oraşul istoric pare că se împarte între Vieux Colmar la nord, care cuprinde cele mai importante lăcaşe de cult, muzee şi edificii istorice, la mijloc se desfăşoară cartierele breslelor meşteşugarilor medievali locali: Le Quartier des Tanneurs, Le Quartier de la Poissonnerie, ca la sud cumva să încânte ochii tuturor La Petite Venise din cartierul Krutenau, atracţia de prim rang de pe modestul râu La Lauch traversat de câteva poduri drăguţe.

Însă, casele colorate din zona pietonală, practic inima oraşului, sau zona protejată, “secteur sauvegardé” , aşa cum am găsit în materialele de la Centrul de Informaţii Turistice că s-ar numi, au făcut obiectul unui amplu program de restaurare a clădirilor care a dat roade pe deplin.

În Evul Mediu, oamenii din Colmar, neştiind toţi să scrie şi să citească, îşi construiau casele după un cod al culorilor, în sensul că fiecărei meserii îi corespundea o anumită culoare, casa în care locuia meşterul dintr-o anumită breaslă fiind zugrăvită la exterior în acea nuanţă pentru a putea fi identificată mai uşor. Astfel, roşu era atribuit fierarilor, albastru pentru tâmplari, galben pentru brutari şi patisieri, verde făcea referire la croitori, alb la tăbăcari şi pielari, iar crem era culoarea folosită pentru zidari. Se pare că tot nuanţele caselor se făceau vinovate şi pentru a distinge diferit clasele sociale, după cum tot acestea aveau o anumită semnificaţie religioasă, catolicii vopsindu-şi casele în tonuri de albastru, iar protestanţii în tonuri de roşu. În timp, a dispărut acest obicei de a exprima propriile convingeri religioase în funcţie de culori, fiecare proprietar zugrăvindu-şi casa după dorinţă.

Trebuie să spun că oraşul Colmar este inclus în aşa-numită rută a vinului sau Drumul Vinului care se intinde pe 170 km, fiind considerat „Capitale des vins dʼAlsace” , de aceea peste tot în centrul vechi pot fi remarcate localurile de tip „winstub” sau „weinstube” în germană, care înseamnă baruri unde poate fi degustată licoarea bahică locală atât de apreciată de turişti şi localnici deopotrivă. Anul acesta se sărbătoresc 70 de ani de existenţă a Route de Vin d’Alsace.

Un alt element caracteristic pentru Colmar, ca de altfel pentru întreaga Asacie este barza, prezenţa păsărilor cu picioare lungi, se face simţită atât în carne şi oase, cât mai ales ca simbol folosit pe suvenire de tot felul. Se spune că berzele aduc noroc acelor case alese drept bază pentru cuibul construit.

Aş mai zice că, de-a lungul vremurilor mai multe persoane notabile şi-au legat numele într-un fel sau altul de Colmar, dar una dintre cele mai importante este Frédéric Auguste Bartholdi, cunoscut în special drept creatorul Statuii Libertăţii din New York. Acesta s-a născut în Colmar şi format în Alsacia, de aceea autorităţile l-au omagiat cu o replică a Statuii Libertăţii la una dintre intrările în oraş ridicată la comemorarea unui secol de la trecerea în nefiinţă a artistului, precum şi cu un monument ce-l reprezintă pe sculptor ţinând în mână o mică Statuie a Libertăţii, amplasat într-unul din parcurile oraşului, cel de lângă gară: Parc du Château d’eau.

În ceea ce priveşte documentarea despre oraş, recomand website-ul propriu al centrului info al oraşului care este bine organizat, lămuritor şi uşor de accesat https://www.tourisme-colmar.com/en/, iar referitor la deplasarea în fapt prin oraş, mai cu seamă pentru cei ce au timp scurt la dispoziţie, cred că plimbarea cu trenuleţul turistic după un itinerar bine stabilit este foarte potrivită. În Colmar există două trenuleţe: unul alb petit-train-colmar.fr, altul verde colmarentrain.fr, care au cam acelaşi preţ al biletului (7,5-8 €/pers.), staţia capăt de linie aproximativ în acelaşi loc, trasee oarecum asemănătoare, dar aparţin unor firme diferite. Nu prea contează alegerea, importantă este familiarizarea cu principalele obiective ale oraşului!

Ar mai fi şi autobuzul electric complet gratuit La Navette Coeur de Ville trace-colmar.fr/fr/se-dep ... ec-bf6f92bfcb3d pus la dispoziţie de firma de transport public a oraşului pe un itinerar prestabilit, la anumite intervale orare afişate în staţii. Opreşte să ia pasageri şi pe parcurs dacă îi este făcut semn şoferului în acest sens.

Însă, cel mai practic şi cel mai binevenit lucru ce trebuie făcut pentru a cunoaşte Colmarul este luatul sârguincios la pas al orăşelului pe cartiere, străduţe, apoi nelipsita plimbare cu bărcuţa pe Mica Veneţie, admirat arhitectura fascinantă tradiţională, simţit până în măduva oaselor atmosfera vibrantă a locului.

Ce am văzut/făcut în Colmar

Având la dispoziţie puţin timp pentru Colmar, aşa cum am mai zis, practic o zi întregă la mijloc şi o jumătate de zi în cea a sosirii şi altă jumătate în cea a plecării, nu ne-am propus decât să ne plimbăm prin oraş, să cutreierăm în sus şi-n jos, rătăcind încolo şi încoace, să ne minunăm şi noi la vederea frumosului oraş.

Desigur, am fi vrut musai să ne plimbăm cu bărcuţa pe canal şi să nu ratăm o tură cu trenuleţul. În cea mai mare măsură, ne-a cam ieşit, însă ar fi încăput cu siguranţă mult mai mult dacă timpul ne-ar fi fost prieten şi nu inamic. Dar, mai lăsăm şi pe o altă dată, să sperăm că o să mai fie!

Cu harta primită de la recepţia hotelului, după ce ne-am luat camera în primire şi ne-am instalat în ea, curioşi nevoie mare am pornit spre centrul vechi. Deschizând larg harta, am sesizat că avea un traseu colorat cu mov, denumit Circuit touristique Colmar, au Fil du Temps, al cărui parcurs măsoară 6,1 km, cu o durată ce se învârte în jur de două ore şi jumătate. Acesta poate fi identificat cu uşurinţă pe pavaj urmărind simbolul acestuia: un triunghi metalic având gravat pe acesta în jumătatea superioară Statuia Libertăţii şi numele oraşului. Harta conţine pe traseu 40 de puncte de atracţie, dintre care 11 menţionate ca obligatoriu de văzut.

Recunosc că nu l-am urmat întocmai fiindcă în miezul oraşului, cu atâtea atracţii în jur, ne zăpăceam la propriu şi uitam de semnul de pe jos, însă am încercat să bifăm toate clădirile istorice de pe marginea hărţii, cotate ca fiind de importanţă deosebită, şi, la un moment dat, întâmplător dădeam iar de triunghiul buclucaş, ceea ce însemna că eram pe calea cea bună.

Aşadar, de la Gara SNCF, al cărei edificiu construit în stil neo-baroc german uimeşte prin aspect, ne îndreptăm spre inima oraşului trecând după numai câteva zeci de metri de Curtea de Apel din Colmar, o altă clădire ridicată în acelaşi stil arhitectonic, cel puţin la fel de frumoasă, dar mai mare. Imediat, am dat de Château d’eau, un fost turn de apă (clădit în 1886) care este ieşit din uz din 1984, cu o ţinută zveltă, înalt de peste 50 m. Monumentul ce-l reprezintă pe F. A. Bartholdi alături de o replică în miniatură a Statuii Libertăţii ne apare în faţă chiar când s-o cotim la stânga. Autorităţile locale au comandat monumentul în 1907, la trei ani după moartea sa.

În continuare, de pe traseul mov, ne întâlnim faţă în faţă cu Chapelle Saint-Pierre şi Lycée Bartholdi (fotul Colegiu Regal) situate în preajma unui părculeţ unde descoperim şi un alt monument ridicat în cinstea lui Gustave Adolphe Hirn, fizician, astronom, matematician și filozof originar din Colmar, operă a celebrului concitadin Bartholdi.

Observasem că ne apropiaserăm tare de Mica Veneţie, însă până acolo am admirat clădirea hotelului Le Maréchal, apoi am intrat într-o piaţetă frumoasă cu o fântână în mijloc: Fontaine Roesselmann în vârful căreia trona statuia dedicată magistratul Jean Roesselmann, considerat unul dintre primii eroi ai orașului, aşa cum stă scris pe panoul din faţa sa.

În sfârşit, ne trezim faţă în faţă cu La Petite Venise, unul dintre cele mai romantice locuri pe care le-am văzut şi cred că atracţia numărul unu din Colmar, judecând după numeroşii turişti pe care i-am putut observa pe timpul celor trei zile când am trecut şi noi pe acolo. De pe Podul Saint-Pierre se poate admira cel mai bine canalul cu case frumoase pe ambele părţi, multe dintre ele fiind restaurante, localuri, etc. La baza podului, există un debarcader de unde ne-am îmbarcat a doua zi pentru plimbarea pe cursul apei, plimbare la care făcusem rezervare de acasă pe info@barques-colmar. fr, pentru care primisem confirmare şi care costa 8 €/pers. La faţa locului, am constatat că mai erau cel puţin două firme care se ocupau fix cu acelaşi lucru, la acelaşi preţ.

Plimbarea cu barca cu motor este foarte agreabilă, doar că noi am prins o vreme cu picuri uşori de ploaie pe care, de altfel, nici nu i-am băgat în seamă în dorinţa de a nu ne strica bucuria petrecerii unei jumătăţi de oră minunate alunecând pe apă, trecând pe sub poduri joase fiind nevoie să ne aplecăm ca să nu rămânem fără capete, admirând casele şi natura, ba chiar câteva raţe şi lebede graţioase.

De la Mica Veneţie am luat-o spre Quartier des Tanneurs pe o stradă îngustă, dar extrem de pitorească: Rue de Saint-Jean, luând seama la două clădiri vechi: Ancienne Commanderie de Siant-Jean şi Maison dite des Chevaliers de Saint-Jean, fiecare importantă în felul său, după cum ne spun panourile informative din faţă. Imediat am cotit uşor pe Grand Rue, una dintre cele mai de seamă artere din centrul istoric pe care descoperim Monument Pfeffel, de fapt statuia ce-l înfăţişează pe poetul și pedagogul colmarian Théophile Conrad Pfeffel (1736-1809) şi un pic mai încolo Conseil Souverain d’Alsace sau Le Tribunal de Grande Instance, un edificiu impozant care pretinde respect la o simplă privire.

Drept înainte, avem o deschidere care se numeşte Place du Marché aux Fruits, care pe vremuri reprezenta spaţiul unde se strângeau negustorii de fructe, în prezent debordând de cafenele, terase şi restaurante.

În continuare, la câţiva paşi, avem un nucleu de locuri emblematice din Colmar care începe cu Place de lʼAncienne Douane unde găsim Le Koïfhus sau Ancienne Douane (vechea vamă) , cea mai veche clădire publică din Colmar, datând din 1480, fostul centru economic și politic al orașului care astăzi are mai mult rol de spaţiu expoziţional. Pătrunzând printr-o arcadă amplă a clădirii, dăm de Fântâna Schwendi, monument având în centru figura de bronz a lui Lazarus von Schwendi (1522-1583), diplomat și militar, comandant al trupelor de cavalerie. În acest areal încă se mai observau căsuţele folosite cu ocazia Târgului de Crăciun, acum închise.

De aici, în jos, pe câteva străduţe înghesuite se întinde vestitul Quartier des Tanneurs cu casele sale extrem de frumoase, din care Rue de Tanneurs (strada tăbăcarilor) ne duce fix în Marché Couvert, piaţa acoperită din Colmar pe care în prima zi am găsit-o închisă, dar am vizitat-o în următoarele două că nu ne mai săturam. Este un loc unde pe mai multe standuri sunt expuse legume, fructe, mărfuri alimentare de tot felul care-ţi iau efectiv ochii, având un aspect îngrijit şi îmbietor, şi desigur foarte colorat.

Dincolo de Marché Couvert, pe celălalt mal al cursului de apă Lauch, dăm în Quai de la Poissonnerie şi, bineînţeles, observăm că am intrat în Le Quartier de la Poissonnerie, un alt district renumit din Colmar, odinioară fieful pescarilor şi barcagiilor, locul în care prăvăliile de peşte erau una lângă alta.

Venise vremea să ne avântăm în inima Vieux Colmar unde, în afară de hoinărit pe străduţele pietruite cu case de poveste, aveam de văzut obiective importante precum Casa Pfister, Casa Adolphe, Ancien Corps de Garde, adică fostul sediu al corpului de gardă cu o frumoasă logie la etaj. Ajunşi în Place de la Cathédrale, observăm că totul este un mare şantier şi chiar imaiestuosul lăcaş de cult (Collégiale St-Martin) se află în lucrări de renovare pe exterior. Intrăm totuşi şi o admirăm pe interior care ne impresionează foarte plăcut, după care ne strecurăm şi o luăm la pas pe Rue des Marchands în al cărui capăt se găseşte Muzeul Bartholdi găzduit de casa marelui artist.

A urmat Rue des Serruriers de pe care atrage toate privirile Église des Dominicains cu a sa clădire impunătoare atât pe afară, cât şi pe dinăuntru, în plus aceasta găzduieşte astăzi capodopera lui Martin Schongauer, La Vièrge au buisson de roses (Fecioara sub bolta de trandafiri) , până mai demult expusă la Colegiata Saint-Martin. Am achitat biletul de 3 €/persoană pentru acces, iar opera de artă este cu adevărat o frumuseţe.

După ce am ieşit, în apropiere zărim şi Bibliothèque des Dominicains (Biblioteca Dominicanilor), centru remarcabil de cultură, pe care, din păcate, o admirăm doar de pe stradă, iar în vecinătate, ne apar în raza vizuală staţiile ambelor firme de trenuleţe turistice, situate la mică distanţă una de cealaltă.

De acolo, ţineam să ne lansăm pe Rue des Têtes (Strada Capetelor) pentru că ne doream mult să vedem Maison des Têtes (Casa Capetelor) , unul dintre simbolurile de necontestat din Colmar. Clădirea are o arhitectură uimitoare, fiind împodobită cu peste o sută de măşti pe faţadă, iar în vârf tronând o statuie a unui bărbat, pare-se a unui dogar, realizată de unicul Bartholdi.

Foarte aproape se află Théâtre Municipal (Teatrul Municipal), dar şi Muzeul Unterlinden, cel mai cunoscut spaţiu expoziţional din Colmar, ce deţine adevărate comori artistice. La o aruncătură de băţ se vede şi Centrul de Informaţii Turistice în care am intrat şi am primit recomandări şi broşuri, pliante.

În areal se văd literele mari, roşii, ce alcătuiesc cuvântul COLMAR, cu care nu m-am abţinut nici eu de la o poză, două, precum şi câţiva copaci bătrâni locuiţi în ramurile din vârf de berze autentice pe care m-am străduit un pic să le prind în fotografii.

Rue des Clefs (Strada Cheilor) se întinde imediat, iar edificiul primăriei ne apare maiestuos în faţă şi merită toată admiraţia, fiind vorba de Hôtel de Ville ce fusese gândit în alte scopuri, dar a stat în slujba administraţiei mai tot timpul. O străbatem uşor până la capăt, apoi intrăm în Place Jeanne d’Arc de unde mai avem de văzut Église Saint Matthieu şi, un pic mai încolo, Sinogaga. Foarte aproape de biserică vedem un spaţiu verde generos despre care aflăm că este Place du 2 Février de unde ne atrage atenţia Ancien Hôpital (fostul spital), o clădire de dimensiuni considerabile, veche de câteva sute de ani, dar renovată în timp de câteva ori, ce are astăzi destinaţie culturală şi ştiinţifică.

De aici, paşii noştri s-au îndreptat către casă, adică, Hotel Colmar, luând-o mai întâi pe Grand Rue, aţa cum am zis, una dintre cele mai de seamă artere din oraşul istoric, desigur, nemaisăturându-ne să privim plini de încântare către casele sale.

Concluzie

În Colmar te simţi ca-ntr-un basm de Fraţii Grimm, parcă păşeşti într-o lume din turtă dulce şi eşti fericit că şi tu faci parte din poveste. Colmar este un oraş fermecător, împodobit din plin cu flori naturale sau ba, dar cu stil, că doar francezii sunt rafinaţi şi nu ar da naştere nicidecum senzaţiei de kitsch. Nouă ne-a plăcut tare mult în Colmar, atmosfera sa selectă dându-ne o stare de bine şi de satisfacţie pe care în cuvinte nu o pot descrie la justa sa valoare. Cert este că ne-am dorit imediat să revenim dacă ni se va mai ivi cumva ocazia, fiindcă am gustat prea puţin din şarmul vestitului orăşel alsacian. Pentru cine are posibilitatea, în Colmar este bine de venit iarna când se organizează o piaţă de Crăciun care a devenit celebră, însă preţurile pot fi descurajatoare în acea perioadă. Însă, nici primăvara sau toamna nu e deloc rău, dimpotrivă, sunt perioade mai puţin aglomerate, căci vara cred că iarăşi oraşul este asaltat de turişti.

Aşadar, se pare că orăşelul are carisma sa atât iarna, cât şi vara, deci nu-l ocoliţi dacă vă apare cumva ocazia să-l vizitaţi! Colmar, o poezie de oraş!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=K0i84GAGDD4&t=22s

---

VIZUALIZĂRI: 8730 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI