GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am batut muntii Apuseni in lung si-n lat. Am pornit din Baia de Arama, din Alba Iulia, din Turda sau din Stei, indreptandu-ma de fiecare data spre Abrud, Brad, Rosia Montana, Campeni, Arieseni sau Scarisoara. Campeni-ul e un fel de “capitala”, un nod gordian a acestor munti iar Arieseni-ul e “fata cea mica si rasfatata”, un fel de pol al detentei hibernale ce s-a dezvoltat mult in ultima vreme datorita investitiilor in pensiuni, hoteluri si partii de ski. Si datorita peisajelor numai bune de tiparit pe carti postale, ce lenevesc printre paduri de brad si stejar si pe fundul navazut al unui ocean de ozon. Am parcurs satele acestor munti salbatici si asa-zisele “orase”, de fapt, niste localitati mai lungi, in care apar si germenii civilizatiei, hoteluri, piete de zi, supermarket-uri, farmacii sau benzinarii. Dar in general, orasele mai mici ale Apusenilor sunt cam asa... dupa zeci de kilometri de drum printre paduri si munti, apar cateva zeci de case si cateva blocuri in centru, la poalele carora se odihnesc cateva “alimentare”, terase, baruri, farmacii sau magazine universale dupa care, zeci de kilometri n-ai sa mai vezi iarasi nimic altceva decat munti, paduri, pajisti alpine, cerul si soseaua din fata ta. Si din cand in cand cate o biserica. Dupa un dumicat de civilizatie, te-asteapta o lunga salbaticie, parca treci din lumea oamenilor in cea a stancilor, a apei, a padurilor si a cerului. Dar unora, chiar asta le place. In acesti munti, cel mai bine e sa pui pe primul plan natura, admirata chiar si din fuga cailor-putere, si de-abia apoi, cazarea si masa
Unii urasc sezonul rece, adica lunile octombrie-martie, eu insa, il iubesc, pentru ca atunci adun eu bani de concediu si-mi fac planuri pentru vara ce va veni. Dar, cand am adunat destui bani, ma aflu in fata unei mari dileme. Ce sa fac cu ei? Sa-i investesc intr-o excursie “de lux” “scumpa dara scurta” sau sa-i fragmentez in mai multe excursioare ce se-ntind de-a lungul intregului sezon cald, din aprilie si pana-n septembrie, combinand zilele de concediu cu week-endurile si lungind astfel si concediul. Precis c-ati trecut si voi prin aceasta dilema. Anul acesta, mi le-am fragmentat, am mers si “la plezneala” si in vara asta in Apuseni am luat si un “strop de teapa”. Sa va explic
Undeva, invartindu-ma pe soselele Apusenilor, nu departe de Campeni (17 Km), vad un indicator spre mai multe directii, printre care si “spre satul lui Horea -7 Km”. Ok, hai in satul lui Horea”, decizie spontana, fara consultare prealabila pe Internet. Stiam doar ca Horea s-a nascut pe-aci, la ora de istorie ni s-a spuses ca in satul Albac. Iau un om la stop. “Vai ce bine ca m-ati luat, altfel mergeam pe jos”. Pe drum il trag pe om de limba. “Casa lui Horea, pe unde e? ” “Pai casa lui, cea adevarata, nu mai exista. A facut primaria una alta, sus pe un deal, dar va trebuie o masina de teren s-ajungeti acolo, cu asta nu merge. Drumul e rau. Si nu e mare lucru de vazut. Sau va trebuie picioare bune. Stiu eu un om care are o masina puternica si va duce pana acolo sus. Nu costa mult. Dar puteti vedea in sat, “Izvorul lui Horea”, e chiar in centru, “Cascada lui Horea”, e la intrare si “Roata lui Horea”. Stiti, lui Horea i-au zdrobit toate oasele pe roata asta”.
Intrarea in sat, e intr-adevar impunatoare, trecem pe sub o poarta, ajungem la un loc de popas. Acolo e roata si cascada lui Horea. Suntem intampinati cu o urare de “bun venit” si cu cateva versuri compuse de Eminescu. In centru, poposim la izvor si la statuia lui Horea, ridicata chiar langa o terasa unde cativa oameni se cinsteau de zor, parca in distonie cu figura semeata si severa a motului care a speriat un imperiu intreg prin rascoala sa. Am pornit-o prin sat, la intamplare. Satul e mare, frumos, casele sunt impunatoare, satenii se ocupa cu prelucrarea lemnului. Pe strazi insa, tipenie de om. In cale ne apare o biserica frumoasa, ortodoxa dupa aspect, am vizitat-o, pe dinafara. Nici pe-acolo, nu era nimeni. Inapoi in centru. Eu, obisnuit cu galagia orasului, lipsa agitatiei citadine ma relaxeaza o vreme dar pustietatea, paradoxal, ma streseaza. Caut pe cineva care sa-mi confirme starea drumului spre casa lui Horea. Ca si-n alte sate din Apuseni, cea mai mare sansa de a gasi vreun om, e tot la terasa din centru. Acolo, doi moti binevoitori, imi explica cum ca, drumul din satul Horea spre casa memorială din “Fericet” (Fericet cred ca e un catun), e la aproximativ 3 sau 4 kilometri “de urcus”, drumul e prost, e pietruit doar pe o portiune, nu exista indicatoare, iar cand ploua, e jale. Noroi mare. Dar si vara, e impracticabil autovehicolelor. “Daca mergeti incetisor pe jos, asa, cale de vreo ora, ajungeti, e asa de frumos acolo sus! ”.
Locul ales pentru refacerea casei lui Horea (in anul 1934) e acelasi cu cel original. Tot din acea zona erau si Closca si Crisan. Din experienta altor peregrinari prin Apuseni, stiam cum arata casele izolate de pe dealuri, pe care, nu numai omul dar nici electricitatea n-a ajuns prea usor. Uneori deloc. Aceste adaposturi izolate insa, erau o excelenta ascunzatoare pentru cei prigoniti de autoritati. Una din marile realizari ale Imperiului Austro-ungar, stapan vremelnic peste Ardeal, a fost cartografierea teritoriului si o oarecare ordine funciara. Dar, cred ca pe-aici, prin acesti munti si pe aceste dealuri imprastiate printre rarele gospodarii ale motilor, ale caror drumeaguri le stiau doar ei, acest lucru a fost practic, imposibil de realizat.
Anul 1784, an in care Horia a fost “tras pe roata”, a prevestit intrucatva acel vant de libertate, acel “Wind of chage” care batea tot mai puternic deasupra Europei. A fost poate chiar acel bulgare mic de zapada care se rostogoleste la vale,“care vine, vine, vine” si care calca totul in picioare si care avea sa prevesteasca Revolutia franceza din 1789 si in final, care va duce la destramarea Imperiului "Auto-strungar” (vorba lui Vlad Musatescu) odata cu sfarsitul Primului Razboi Mondial (1918). Oare de ce se ajunge atat de greu la casa memoriala a unui erou al neamului? Dar sunt si vesti bune. Se zvoneste ca drumul pana la casa lui Horea va fi refacut in acest an, (precum a fost modernizat si cel pana la pestera Scarisoara, mult mai lung). Nu toata lumea are cate un 4x4 sau picioare bune. Noi n-am mai urcat. Ne-am dezumflat repede. Cred ca era din cauza caniculei. (Oricum, daca urcam, precis ca aveam picioarele umflate). Am ramas doar cu ce-am vazut in vale, cu statuia, cu cascada, cu izvorul lui Horea si cu ansamblul memorial de la intrarea in sat.
Undeva, intr-n ungher ascuns al memoriei, mi-a ramas acest nume interesant, care mi-a aparut in cale, exact cand mi se facuse foame. Pensiunea “La Mama Uta”, se afla in Garda de Sus. Pensiunea are si un camping si un telescaun. Ne-am asezat la o masa. Pai fratilor, oriunde am fost eu pana acum, n-am vazut o concentratie mai mare de “servanti” pe metru patrat. Toti tineri si toti imbracati la fel, in tricouri portocalii. In 10 secunde o tanara ne-a adus meniul. In alte 10 secunde un tinerel (cred ca era din sat) ne-a pus sevetelele si tacamurile pe masa. In alte 10 secunde o alta tanara ne-a adus “sarea si piperul”. Cred ca patronul anagajase tineri stagiari care-si satisfaceau stagiul de practica in productie aici. Aveai de ales intre meniuri clasice sau meniuri fixe numite “avantaje”... Aveai “Avantaj 1,2, 3 sau 4”. Erau un fel de meniuri-pensiune cu pret fix. Am ales cel pe care l-am dorit (ciorba taraneasca si gratar de porc cu cartofi prajiti). Avantajul “meniului-pensiune” e ca vine repede si nu depaseste o oarecare suma fixa, 15 sau 16 lei. Mancarea si servirea, au fost excelente. Dovada? De-abia mai gaseai cate un loc liber. La Mama Uta, mananci ca la “mama-acasa”.
In concluzie, dupa esecul cu casa lui Horia, a urmat regalul de la “Mama Uţa”, asa ca la finalul zilei, scorul era de 1-1. Multumitor.
Trimis de dorgo in 16.09.15 21:32:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARIEȘENI [AB].
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Web, te rog clipul cu Horea, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=uO8CXb_9o_M
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@dorgo:
Frumos scris. In drumurile noastre cu cortul am poposit de cateva ori pe acolo si amintirile despre oamenii si locurile acelea sunt undeva pe raftul de sus al memoriei.
Vacante placute!
@dorgo: Se pare ca "Mama Uta" renumita cu ceva ani in urma pentru mancarurile gustoase si in portii generoase, dar care " pierduse teren " bine, nu mai avea acele servicii pt care ajunsese vestita (posibil si din cauza varstei Mamei Uta, ce nu se mai putea ocupa personal de toate) isi recapata "numele"
Mișto descrierea orașelor din Apuseni. Și citatul din Vlad Mușatescu.
Baia de Aramă cred că e de fapt Baia de Arieș, corect?
@dorgo - Eu parca nu vad nici un "strop de teapa". Asta-i Romanica noastra, cu bune si rele. Da' daca nu luati decizia aia spontana, mai vedeati satul lui Horea despre care ne-ati povestit si noua? Si atmosfera satului romanesc care unora ne place atat de mult? N-ati vazut casa, dar ati vazut altceva si ne-ati lamurit si pe noi cum stau lucrurile acolo si vom lua decizii in cunostinta de cauza in legatura cu asta.
La Olanesti am gasit o bisericuta din lemn, foarte frumoasa, datand de prin 1746 care se spune ca ar fi fost biserica lui Horea. Ea a apartinut motilor din Albac dar pentru ca Horea (din satul invecinat) participa la slujbe si a invatat sa scrie si sa citeasca acolo era recunoscuta ca "biserica lui Horea". Cand motii si-au construit o biserica mai mare prin anii 1900 si ar fi vrut ca cea veche sa fie demolata, I. C. Bratianu a cumparat-o si a dus-o la mosia lui de la Florica iar mai tarziu a fost stramutata la Olanesti unde am gasit-o si eu. Ce mi-a placut foarte mult a fost sa aflu ca in fiecare an de hramul bisericii (Sf Pantelimon) o delegatie de moti din Albac vine la Olanesti sa se asigure ca biserica lor este in buna stare.
Si noi am mancat la Mama Uta si ne-a placut la fel de mult.
@abancor - Pai nu chiar, cu toate ca cele doua orasele (Baia de Arama din jud Mehedinti si Baia de Aries din jud Alba) seamana intre ele,
in iunie am facut drumul B. Herculane - 7 Izvoare calde - Baia de Arama (drum salbatic dar prost) - Tg. Jiu - Calan (in reparatie) - Deva - Brad - Campeni - Turda (abordarea Apusenilor dinspre Sud, se poate si din Alba Iulia).
Baia de Aries este pe drumul Turda - Baia de Aries - Campeni - Arieseni - Stei -Oradea (abordarea Apusenilor dinspre Est).
Eu am interpretat primul tău paragraf, adică ăsta
”Am batut muntii Apuseni in lung si-n lat. Am pornit din Baia de Arama, din Alba Iulia, din Turda sau din Stei, indreptandu-ma de fiecare data spre Abrud, Brad, Rosia Montana, Campeni, Arieseni sau Scarisoara.
drept o enumerare a localităților - puncte de acces în Apuseni. Prin urmare, Baia de Aramă nu „pușca” cu celelalte, nefiind un oraș din care se poate porni vizitarea Apusenilor. De aceea am crezut că te-ai gîndit la Baia de Arieș și ai tastat greșit.
Căci altminteri nu văd rostul amintirii Băii de Aramă în contextul de față. Ca și cum aș zice că am pornit vizitarea Apusenilor din București. Sigur că de aici am plecat, dar nu e relevant, important e punctul de acces în zonă, nu orașul de plecare. În cazul abordării dinspre sud, Deva e punctul relevant.
@abancor - Da! Dinspre Sud, cea mai buna abordare a Apusenilor e din Deva sau Alba Iulia, dispre Est, din orasul Stei, dinspre vest-Turda, dinspe Nord, nu vad de unde s-ar putea ajunge...
Ca să nu lăsăm discuția neterminată, dinspre nord ar fi mai multe puncte de acces, depinde unde ai treabă și cu ce mijloc te deplasezi.
Ar fi Gilău pentru acces la Tarnița, Mărișel și chiar Beliș, ar fi Huedin pentru acces spre Beliș, spre Ic Ponor, chiar spre Padiș, dar și pentru traversarea pe la Poiana Horea, ar fi Valea Drăganului, apoi Bucea pentru Valea Iadului - Remeți - Stîna de Vale, ar fi Șuncuiuș și Vadu Crișului pentru Munții Pădurea Craiului (domoli, dar plini de surprize carstice), cu Defileul Crișului (Repede) și chiar traversare pînă la Meziad - Beiuș. Tot pentru traversare spre Beiuș peste platoul Zece Hotare e Aleșd.
Singura problemă e că aproape nici unul din aceste puncte nu oferă acces la șosele bine asfaltate. (Zic „aproape” pentru că nu știu cum au evoluat treburile în ultimii ani).
Vezi că mai sus ai încurcat estul cu vestul (Turda e la est și Ștei la vest).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Apusenii — niciodată destul — scris în 29.10.23 de gojavaler din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Jul.2022 [Târgul de fete de pe Muntele Găina] România, așa cum este ea — scris în 25.07.22 de ADRIANA 88 din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2020 In varful Apusenilor, traseu spre Vf. Curcubata Mare cota 1849 — scris în 14.09.20 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Valea Sighistelului — un paradis salbatic al pesterilor — scris în 11.09.20 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Pătrăhăițești — scris în 12.04.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Izbucuri de poveste în Apuseni — scris în 30.09.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Vacanța mea în Apuseni (II) — scris în 26.08.19 de gettyy din IASI - RECOMANDĂ