Frica ușoară de necunoscut și liniștea care vine după

TIPĂREȘTE

Frica ușoară de necunoscut și liniștea care vine după

Citatul zilei- Copilul unei persoane generoase nu moare niciodată de foame- proverb zambian

Ultima călătorie pe care am făcut-o anul acesta a fost tocmai în sudul Africii în Zambia. A fost ceva neașteptat și neplanificat. Am un prieten ce s-a stabilit acolo și mă tot chema să-l vizitez. Așa că de ce nu?

Nefiind o vizită foarte turistică, nici nu mi-am făcut niciun plan și nici vreo pregătire specială. Am vrut mai mult, să nu am nicio așteptare și să mă las surprins.

Fiind destul de din scurt, biletele de avion erau foarte scumpe. Cel mai ieftin am găsit din București cu escală la Stambul cu Turkish la 1200 euro. Dar eu nu prea dau așa mulți bani pe avion, așa că am ales un drum mai ocolit. Am găsit bilete din Milano cu escală în Addis Abeba cu Etiopian la 67o de euro și le-am achiziționat rapid. Până la Milano am luat RyanAir și la întoarcere WizzAir pentru orele convenabile și am mai achitat 30 de euro. Dar cu astea la low cost, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că Wizz mi-a tras o mică țeapă, respectiv a mutat zborul de întoarcere de la opt dimineața, la ora nouă seara. M-au apucat nervii și am luat o altă cursă de întoarcere acasă pe ruta Milano-Zurich- Bucuresti cu Swiss, fireste pentru care am mai achitat 100 de euro. Deci total avioane 800 de euro.

Cazarea în Lusaka m-a costat 440 USD opentru 10 nopți cu mic dejun inclus. Știam că o să plec din capitală vreo câteva nopți, dar am ales această variantă din două motive, de fapt trei, pentru siguranță, confort, dar și pentru preț. Un amic a dat pe noapte 70 de euro, dar el tot prelungea și la final l-a dus tot ca pe mine.

La ducere a fost bine, ore destul de ok, dar la întoarcere a fost jale. Am avut nu mai puțin de patru escale. Una tehnică la Harare la care nu am coborât din avion, una la Addis Abeba, alta la Milano și ultima la Zurich. Sincer a fost destul de greu, dar ăsta-i sacrificul pe care trebuie să-l faci, pentru a călători cât mai convenabil.

Să mai spun câte ceva de impresiile de la zboruri. Din Milano în Addis Abeba majoritatea călătorilor erau albi, doar vreo 20% de culoare, în schimb la zborul Addis Abeba Lusaka erau cam 50% de culoare, 40% chinezi și doar vreo 10% albi. E clar că onor chinezii nu erau la plimbare pe-acolo, ci au simțit mirosul banilor din solul Zambiei. Cupru și aurul sunt la mare căutare pe-acolo.

Românii datorită relațiilor bune ale Împușcatului cu liderii din zonă nu au nevoie de viză pentru intrarea în Zambia. Se uitau lung ceilalți turiști cum treceam eu rapid granița, mândru nevoie mare. Tare pașaportul ăsta românesc!!!

 Dar să începem și povestea propriu zisă. Am ajuns în Lusaka fără să știu exact ce caut. Știam doar unde mă aflu pe hartă: în inima Africii australe, într-o țară fără ieșire la mare, așezată pe un platou înalt, unde pământul e roșu și cerul pare mai aproape. Dar hărțile nu spun nimic despre cum miroase un oraș sau cum te privește.

Când am coborât din avion, aerul era cald, dar nu sufocant. Altitudinea își făcea simțită prezența. Lusaka stă la peste o mie de metri deasupra mării și respiri mai ușor decât te-ai aștepta. Am avut, pentru o clipă, senzația ciudată că orașul nu mă judecă. Mă lasă să fiu.

La ieșirea din aeroport nu este agitația aia specific africană cu fel de fel de binevoitori care vor să-ți vândă vreun serviciu. Parcă eram prin Europa era liniște deplină. Am schimbat niște dolari în kwacha, moneda lor locală, pentru a-mi putea achiziționa o cartelă locală pentru telefonie și internet. Prietenul mă aștepta nerăbdător așa că în sfârșit am purces la drum.

În Zambia se circulă în stil englezesc pe partea dreaptă. Primele impresii au fost de uimire, curățenie, iarba tunsă, mașini scumpe, fără case dărăpănate nici măcar pe la periferie.

Primele mele drumuri prin Lusaka au fost lente. Străzile nu te invită la plimbări romantice, dar nici nu te alungă. Totul se întâmplă afară, oamenii vorbesc, vând, așteaptă. Microbuzele opresc unde trebuie, nu unde e permis. Nimeni nu pare nervos.

Am realizat rapid că Lusaka nu funcționează după ceasul meu. Aici, timpul nu este o presiune, ci o prezență blândă. Incredibil dacă oprește câte unul în mijlocul străzii nimeni nu e nervos, nimeni nu claxonează. La noi aveai umplut frigiderul. Orașul te obligă să încetinești, să te adaptezi, să observi.

Mă gândeam, mergând pe străzile largi, că Lusaka este o capitală tânără. A apărut pe hărțile oficiale abia în anii ’30, când britanicii au ales-o ca centru administrativ pentru Rhodesia de Nord. Nu a fost construită pentru glorie, ci pentru control. De aceea, Lusaka nu are piețe imperiale sau bulevarde grandioase. Are, în schimb, spații largi, cartiere aerisite și o dezvoltare mai degrabă orizontală decât verticală. Ce case și ce cartiere am văzut pe-acolo și nu era ceva izolat sau singular!!!

Când Zambia și-a câștigat independența în 1964, Lusaka a devenit capitala unei speranțe. Sub Kenneth Kaunda, orașul a crescut odată cu visul unei Africi unite, demne, libere. Azi, nu mai vezi afișe cu idealuri, dar le simți în calmul oamenilor.

Dacă vrei să cunoști un oraș African este musai să faci o vizită într-o piață locală. În Soweto Market am intrat cu o ușoară teamă. A ieșit din mine în primele cinci minute. Piața nu te înghite, te absoarbe. Porumb peste tot sub formă de boabe, făină, hrană. Pește uscat care miroase a râu și soare. Voci care nu se ceartă, ci se suprapun. Femei care vând cu o demnitate liniștită. Nimeni nu se uită lung la mine. Nu sunt important. Și asta a fost eliberator. Am stat acolo mai mult decât intenționam, fără să cumpăr nimic, doar să privesc. Am simțit că dacă vrei să înțelegi Zambia, nu trebuie să citești istoria ei, ci să stai într-o piață și să taci.

Sejurul meu în Zambia a fost de 10 nopți„dintre care șapte le-am petrecut la Lusaka. Capitala Zambiei nu are ceva deosebit de oferit din punct de vedere turistic. Nu este un loc instagramabil. Ai de vizitat doar vreo câteva moschee. E un oraș destul de nou unde atracțiile cele mai mari le găsești în mall-uri. Chiar are o grămadă. Se vede că există o clasă de mijloc care are bani. Magazine de firmă, restuaurante cu ștaif, de toate găsești acolo.

 De altfel am mâncat extrem de bine prin Zambia, mult mai bine ca-n celelalte state africane, pe care le-am vizitat. În jurul mesei, Lusaka devine caldă. Se povestește, se ascultă, se trăiește. Nimeni nu se uită la telefon. Nimeni nu se ridică repede Am mâncat și mâncarea lor tradițională nshima la mese simple, de plastic, uneori în liniște, alteori în râsete. Este un fel de mămăligă dar de o culoare maro închis și se mănâncă cu mâna, fără grabă. Este o mâncare care nu impresionează, dar ține oamenii împreună. Totuși cel mai mult am mâncat friptură de vită care costa în banii noștri cam 60 de lei, mult mai ieftin ca la noi.

Ce m-a atins cu adevărat în Lusaka au fost oamenii. Politicoși, calmi, fără măști. Engleza lor este clară, dar gesturile sunt africane: privirea directă, pauza înainte de răspuns, zâmbetul scurt sincer. Nu am simțit nicio clipă ostilitate. Nici curiozitate agresivă. Doar acceptare. Ca și cum orașul mi-ar fi spus: „Ești aici. E suficient.” - ăsta e un semn că sunt învățați cu albii, nu suntem o curiozitate ca prin alte părți ale Africii,

Lusaka de azi crește. Mall-uri, clădiri noi, trafic mai dens. Dar sub toate acestea rămâne o liniște structurală, greu de explicat. Orașul nu se rușinează de ce este. Nu se vinde. Este centrul politic al Zambiei, dar nu poartă aroganța puterii. Este un oraș care știe că vine dintr-un trecut simplu și merge spre un viitor incert, dar nu se pierde pe drum.

M-am bucurat tare să întânesc aici o mână de români curajoși care au ales să se stabilească aici, să deschidă o afacere și să-și facă o nouă viață. Nu erau doar români pe acolo stabiliți. Cele mai bune restaurante la care am mâncat acolo erau unul sârbesc și unul croat, semn că este loc pentru toată lumea.

Am plecat din Lusaka fără fotografii spectaculoase, dar cu ceva mai rar: claritate. Cu senzația că Africa nu trebuie înțeleasă, ci respectată.

Pantofii mi-au rămas colorați de praful roșu al platoului zambian. Și, pentru prima dată după mult timp, nu m-am grăbit să îi curăț. Lusaka nu mi-a oferit un spectacol. Mi-a oferit liniște.

---

VIZUALIZĂRI: 63 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI