GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Viena este o destinație turistică importantă, așa că am decis să vă ofer, cât mai detaliat, posibilitățile de vizitare, cu mențiunea că noi am fost o familie cu copil minor, așadar obiectivele au cam fost alese pentru acest scop.
Pentru a putea să vă bucurați de ceea ce oferă Viena, recomand cel puțin 3 zile pline pentru sejur.
Noi am ajuns miercuri cu un zbor de prânz și ne-am întors duminică cu zborul de seară, deci am avut aproape 4 zile pline de bătut Viena.
Am decis ca prima oprire după debarcare să fie biroul de informare turistică din aeroport, de unde am cumpărat cartele de 72 de ore de transport și Vienna Pass pentru aceeași perioadă. Biroul este deschis zilnic între 9 și 18. ATENȚIE - valabilitatea cartelei de călătorie începe din momentul primei validări pentru 72 de ore consecutive, iar la Vienna Pass este de 3 zile calendaristice (dacă vizitați un obiectiv miercuri după-amiază, valabilitatea este până vineri!). Cartela de călătorie costă 17 euro/adult/72 ore și include tot transportul din interiorul Vienei. Pentru drumul de la aeroport la Viena trebuie să cumpărați de la biroul OBB, sau de la automatele din terminalul OBB, un supliment de 1,9 euro/adult. Pe timpul vacanțelor școlare, copiii sub 15 ani au transport gratuit în Viena, dar trebuie luat un supliment de 1 euro/copil peste 6 ani de la aeroport.
Noi am început vizita efectivă joi, cu primul obiectiv de maxim interes - PRATER!
În cardul Vienna Pass aveți incluse roata mare, Liliputbahn, Praterbahn, Muzeul figurilor de ceară și Muzeul Prater. Pentru celelalte atracții se achită la casa fiecăruia, o medie de 5 euro/atracție/persoană. Există locuri unde copiii sub o anumită vârstă și/sau înălțime nu sunt acceptați, datorită gradului ridicat de dificultate.
La terminarea vizitei la Prater puteți folosi autobuzul Hop on hop off (Blue line) și să faceți o accensiune în Donauturm (inclusă în Pass). În Pass aveți incluse pe toată durata de valabilitate toate cele 4 linii de Hop on hop off ale Vienna Sightseeing, cu plecare de la Operă!
Vineri am fost la Școala Spaniolă de Călărie, Muzeul Sissi, Muzeul Bijuteriilor Regale și Muzeul Tehnologiei. A fost destul, deși primele trei sunt aproximativ în același loc. Pentru Școala de călărie (antrenamentul de dimineață), este indicat să faceți rezervare din timp pentru cele două loje de la parter, de unde aveți cea mai bună vizibilitate. Pe timpul antrenamentului este interzisă fotografierea/filmarea!
Sâmbăta a fost rezervată pentru Schonbrunn, cu toate atracțiile de acolo incluse în Pass, inclusiv Grădina Zoologică, pe care nu trebuie să o ratați, dar trebuie să îi rezervați cam 3 ore! La Sconbrunn, distanțele nu sunt chiar scurte între atracții, deci vă trebuie ceva timp, iar totul trebuie să graviteze în jurul orei pe care o primiți pentru accesul în palat. Pentru acces trebuie să prezentați la casierie Vienna Pass și primiți un tichet cu ora de acces inscripționată, oră ce trebuie respectată!
Duminică am vizitat Muzeul Iluziilor, interesant, mai ales pentru copii, dar acesta nu e inclus în Pass, biletul de acces este de 14 euro/adult și 10 euro/copil.
Trimis de Marelte in 26.08.22 08:59:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marelte); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Marelte: Ai vazut cate ceva pentru zilele avute la dispozitie, imi pare rau ca nu ai pus mai multe poze insa asta e. Eu nu am reusit sa vad Muzeul iluziilor, am fost (ultima data cand am ajuns acolo), intr-o excursie de cateva ore doar si nu aveam suficient timp sa stau la coada imensa ce era la acest muzeu, insa voi reveni in oras. Sunt inca multe locuri frumoase de vazut si iti recomand macar unul, Casa Muzicii, un muzeu minunat ce face si un necunoscator al muzicii (adica eu) sa se indragosteasca de muzica. Totul este facut incat sa te atraga.
Mi-a placut si mie Muzeul Tehnicii, cat despre Schonbrunn l-am vazut de 3 ori (si vara si iarna si imi place nespus de mult).
Viena este un oras spectaculos (este parerea mea, altii spun ca este plictisitor) si as reveni oricand cu placere.
Si daca ai sa mai ajungi acolo, sa ma intrebi de un loc minunat unde sa mananci, si nu ai sa regreti .
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mi-am propus să mai fac o vizită doar cu soția, iar atunci voi include în traseu și Muzeul Muzicii!
Cât despre Muzeul Iluziilor, ceva care mie mi s-a părut mai spectaculos, mai ales pentru copii, găsești în București - Casa Experimentelor. Iar tariful este la jumătate!
Bună ziua,
Mulțumesc pentru informațiile legate de sejurul dvs la Viena. Aș vrea să știu dacă se poate, cât costă acel Viena Pass.
O zi minunată
@cbobonete: Mulțumesc pentru aprecieri!
Tot ce trebuie să știi despre ce oferă Vienna Pass găsești aici:
Advantages of the Vienna Pass » This is included | Vienna Pass - Vienna PASS
(trebuie copiat linkul și introdus în căutare, în mod normal trebuia să apară ca link direct, nu știu de ce nu se întâmplă).
Eu am cumpărat un Pass de 72 de ore, din aeroport (există ghișeu special), acesta având valabilitate 3 zile calendaristice (nu 72 de ore consecutive) de la prima validare (adică, dacă vizitezi un obiectiv astăzi la ora 14.00 se consideră prima zi de folosire).
Tot de acolo am achiziționat și un bilet de transport public valabil 72 de ore, costul fiind 17,10 euro. Acesta oferă posibilitatea achitării a unei diferențe de 1,90 euro/adult și 1 euro/copil pentru transport de la/la aeroport, dar începe valabilitatea din momentul activării pentru 72 de ore consecutive.
Atenție - pe timpul vacanțelor școlare copiii au gratuitate, dar trebuie achitată diferența de 1 euro pentru aeroport pe tichetul unui adult.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Hermesvilla – „Palatul viselor” — scris în 10.12.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 La pas prin centrul vechi al Vienei — scris în 02.12.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Gustav Klimt si Palatul Belvedere — scris în 26.11.23 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Feb.2023 Ce poți face o zi în Viena, cu buget redus... — scris în 09.02.23 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Cu copiii la Viena! — scris în 22.06.22 de valentinag din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Sfaturi de calatorie cu transportul public prin Viena — scris în 18.09.21 de anca73 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 Două capitale cu rucsacul în spate, Viena și Bratislava, sau cum să faci o excursie cu adevarat low cost — scris în 10.02.20 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ