Dinspre Bucovina spre Maramureș

TIPĂREȘTE

Fac parte dintre cei ce consideră drumul ca făcând parte din excursie, de cele mai multe ori oferindu-ne satisfacții la fel de mari ca și destinația propriu-zisă. De aceea în rândurile ce urmează vă voi povesti despre drumul pe care noi l-am ales pentru a traversa din Bucovina în Maramureș și despre ceea ce ne-a încântat pe parcurs.

Inițial, vroiam să trecem prin Pasul Mestecăniș; de la Vama am fi luat-o spre Câmpulung Moldovenesc, apoi satul-muzeu Ciocănești (pe care nu concepeam să-l ratăm!), Cârlibaba și Borșa. Citisem că drumul e prost de la Mestecăniș spre Borșa, dar cât de rău putea să fie?! Să zicem că ne va lua nu o oră să străbatem cei 60 și ceva de km, ci două sau chiar trei - ce dacă? eram în vacanță doar, nu ne grăbeam niciunde. Da, dar... „mai m-am gândit! ”, vorba văcuței Fulga și... dacă tot suntem în zonă, de ce să nu ne abatem puțin și prin Vatra Dornei?! Mai ales că și gazdele noastre de la Casa Elvira ne-au sfătuit ca nu cumva să mergem pe Mestecăniș! Ok, Vatra Dornei-Bistrița să fie, dar eu nu renunț la Ciocănești, să fie clar!

Părăsim Vama în tihnă, undeva pe la mijlocul dimineții, care se anunță mirobolantă. Urmăm drumul european spre Câmpulung Moldovenesc, traversând sate frumoase, străjuite de-o parte și de alta de coline înverzite, decorate cu pâlcuri de brazi, idilice căpițe de fân și, din loc în loc, văcuțe păscând. Ne simțim transportați într-o poveste și nu știm încotro să privim mai întâi! În Iacobeni facem dreapta pe un drum județean peticit, dar încă destul de funcțional și care, după doar vreo 10-15 km ne conduce în Ciocănești.

Satul-muzeu în aer liber Ciocănești este renumit pentru faptul că aproape toate clădirile sale, fie ele case de locuit sau instituții, sunt decorate cu motive tradiționale bucovinene. Asta pe lângă peisajul de vis în care l-a plantat Bunul Dumnezeu! Nu știu cât de mult este popularizat acest loc în România, eu am aflat despre el acum câteva luni dintr-o știre tv, apoi am căutat pe net și am citit mai multe; cert este că se află, cu siguranță, la loc de cinste în ghidurile despre România ale turiștilor străini. Peste vreo 2-3 zile, la pensiunea unde ne-am cazat în Ieud, aveam să întâlnim un tânăr neamț care călătorea singur și care dorea să ajungă a doua zi la Suceava. Tati l-a sfătuit să meargă prin Bistrița, dar el nu înțelegea de ce. Am adus o hartă și i-am explicat: „Uite, pe aici e drumul prost. E mai bine să mergi pe dincoace, ocolești o grămadă, dar drumul e bunicel... Ce-i drept, sunt vreo 2 semafoare și între Năsăud și Moisei... ” El mi-a arătat pe hartă Ciocănești și mi-a spus: „AICI vreau să ajung neapărat! ” „Aha! Bine! Ai dreptate, cât de rău poate fi?! Ia-o pe acolo! ”

Ciocănești chiar e un loc pe care nu trebuie să-l ratezi dacă te afli în zonă, ba aș zice că merită să vii special pentru el! Fiecare metru pe care îl parcurgi îți oferă alt și alt peisaj, toate demne de ilustrate poștale! Ne oprim și noi în centrul localității să facem câțiva pași pe jos, să admirăm mai îndeaproape frumusețile locului. Imediat pe dreapta ne întâmpină Muzeul Oului, al treilea de acest gen cu care ne-am întâlnit în Bucovina. Fiind luni, muzeul e închis, dar oricum nu știu dacă l-am fi vizitat, avem încă proaspete pe retine impresiile lăsate de omologul lui din Vama. Vis-a-vis, o casă tradițională frumos decorată cu motive tradiționale adăpostește un muzeu etnografic; pe acesta am fi dorit să-l vizităm, dar, fiind luni, l-am găsit și pe el în pauză de relache. Evident, „drumurile nostre poate se vor întâlni vreodatăăă... ” Va trebui să revenim, ați înțeles, mai ales că descoperim în sat și ceva pensiuni drăguțe! Doamne, ce-mi place când îmi rămân astfel de restanțe turistice! Câte vise minunate aduc după ele!

O să atașez fotografii să vă povestească ele despre frumusețea acestui loc, eu chiar nu știu cum s-o fac! A, ba poate ar mai trebui să vă spun despre berea locală artizanală despre care Tati a aflat întâmplător intrând într-o prăvălie sătească. A cumpărat un pet, dar hotărâm să-l desfacem la destinație. Mai târziu, descoperim citind eticheta că nu avea alcool, deci ar fi mers și la volan, dar prea târziu, deja se încălzise! La Ieud am pus-o la rece într-un frigider comun și am uitat de ea. De tot! Deci trebuie să revenim la Ciocănești, v-am zis!

Facem calea întoarsă și din Iacobeni continuăm drumul spre Vatra Dornei, pe care o accesăm nu după multă vreme. Parcăm chiar în centru, plătim pentru vreo 2 ore. Traversăm și dăm de o zonă pietonală, mărginită de magazine de-o parte și de alta. În capătul dinspre râu, sunt și vreo 2 terase așa, chiar în mijlocul drumului, iar la capăt de tot o fântână arteziană. Apoi traversăm încă o stradă circulată, pe urmă calea ferată, podul peste Dorna și... iată-ne chiar în fața parcului central. Dăm o tură prin parc, e umbră și răcoare plăcută, admirăm statuile scriitorilor și muzicienilor (îmi amintesc de Chișinău!), zăbovim câteva minute pe o bancă, vis-a vis de foișor, închipuindu-ne fanfara cântând... Chiar, oare mai cântă vreo fanfară prin parcurile stațiunilor noastre de munte?!

Ne întoarcem pe cheiul Dornei, pe care sunt din loc în loc zone de relaxare cu bănci cu vedere la râu sau la oraș. Râul e destul de curat, dovadă că pe el plutesc rățuște cu puii lor, iar vederea lor ne umplu sufletele de duioșie!... Aproape că uităm să admirăm partea opusă a străzii, de pe care ne salută clădiri bătrâne, unele ținându-se încă bine pentru vârsta lor, altele... bătrâne și bolnave:(...

Strada cotește spre stânga, părăsind cheiul râului. Lăsăm în urmă Hotelul Carol, căruia i-am pus „gând rău” încă de când l-am zărit pe booking, și ne îndreptăm spre terasa frumos decorată cu flori a vilei Călimănel. E prea devreme pentru prânz, dar o cafea și o răcoritoare parcă ar merge. Servirea e profesionistă, băuturile sunt bune, atmosfera... „pansament pe neuron”! Ne întoarcem la mașină pe unde am venit și decretăm: și aici o să mai venim cândva!

Mai departe, drumul ne duce firesc către Bistrița. Dar până acolo... mai va! Trecem prin Piatra Fântânele și îmi amintesc că aici e un hotel oarecum celebru, sau cel puțin controversat, așa zis „al lui Dracula”; îmi plac chestiile controversate și îmi place să văd cu ochii mei și să-mi fac propriile păreri, deci probabil că și Dracula ăsta ne va avea cândva ca oaspeți. Urcăm, urcăm, urcăm... Normal, trebuie să trecem munții. Când ajungem sus, avem senzația că am aterizat pe acoperișul lumii! Oprim și noi într-o parcare imensă, în fața unei pensiuni care se cheamă „Cota 1201”. Doar atât, 1200?! Credeam că am urcat vreo 5000, sau așa ceva... Mă rog, priveliștea văilor împădurite e de vis, nu ne mai săturăm s-o admirăm și s-o pozăm! Dar pe cai, mai departe! Mai departe străbatem o sumedenie de sate ce includ toponimul „Bârgău”: Mureșenii Bârgăului (de aici se face drum în stânga spre Cobilița, alt loc controversat, despre care trebuie să mă lămuresc într-o zi), Bistrița Bârgăului, Prundu Bârgăului, Mijlocenii, Josenii și chiar Rusu - toate ale Bârgăului. Mă intrigă numele dar, spre rușinea mea, nu știu ce Dumnezeu o fi asta, bârgău?! (Rămân în neștiința mea până la o sursă de net, când aflu: „Munții Bârgăului: munți joși în Carpații Orientali, delimitați de râurile Someșul Mare, la nord, Bistrița Ardeleană și Pasul Tihuța la sud, situați între Munții Rodnei și Călimani... ” Aha!)

Ajungem în orașul Bistrița, în care mie una nu mi-au mai călcat până acum pașii (mă îngrozesc în ultima vreme, prin câte locuri din țara mea nu am fost niciodată! ; Doamne, cât am de recuperat!). Decidem să nu trecem chiar ca gâsca prin apă, să ne abatem puțin prin centru. Parcăm și-o luăm la pas. Centrul pietonal al orașului e amorțit sub razele soarelui de vară, puțină lume pe străzi, terasele aproape goale. În curând, ajungem în fața simbolului orașului, frumoasa biserică evanghelică, datând din sec. 13 și deținând cel mai înalt turn de piatră din România (aflasem chestia asta când am vizitat Sibiul, cum meșterii bistrițeni i-au păcălit pe cei sibieni scurtând cu câțiva cm sfoara cu care au măsurat turnul bisericii lor; meșterii sibieni s-au culcat astfel pe-o ureche și nu și-au mai înălțat turnul pe cât vroiau).

Biserica e închisă și n-o putem vizita, dar nu suferim prea tare, oricum locul ne place și... vom mai veni, ați ghicit! Îi dăm ocol însă, o pozăm din toate unghiurile și ne bucurăm de umbra sa binefăcătoare. Pe partea opusă bisericii, descoperim o serie de panouri cu imagini și texte referitoare la istoria urbei (se subliniază importanța ei comercială), precum și un altul cu fotografii, sugestiv intitulat „Mândru de Bistrița”. Ne întoarcem în zona pietonală, presărată din loc în loc cu niște simpatice statui reprezentând... struți! M-au intrigat și struții și am citit când am putut: se pare că struțul este împrumutat de Bistrița de pe blazonul Casei d'Anjou (alături de crinul regal), fiind considerat în perioada medievală una dintre cele mai puternice păsări, singura care era capabilă să omoare un cal. Nu e de mirare că struțul devine astfel mascota orașului! Simpatică, dealtfel, dar foarte controversat prețul plătit pe aceste statui din fibră de sticlă!

Ora prânzului a cam trecut și n-am vrea decât să ne amețim un pic foamea, păstrându-ne pentru bunătățurile care ne așteaptă la Ieud (am citit eu!). Așa că ne luăm niște brânzoaice de la un chioșc și... pe cai din nou!

Direcția - Năsăud, apoi ținem tot înainte drumul spre Moisei. Demarcația dintre județele Bistrița-Năsăud și Maramureș este reprezentată de o poartă maramureșeană mare cât șoseaua și ne bucurăm trecând pe sub ea, înseamnă că nu mai avem mult! Parcă și soarele strălucește altfel acum, parcă mai verzi sunt colinele, parcă mai aromate fânețele! În Săcel, cotim stânga spre Dragomirești, Bogdan Vodă și iar stânga spre Ieud. Porți tradiționale, cergi înflorate, biserici de lemn cu turle străpungând cerul albastru... Suntem deja amețiți de frumusețe, oare cum o să supraviețuim încă 4 zile?!:)

---

VIZUALIZĂRI: 4586 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI