Vatra Dornei, vazuta prin ochi de copil

TIPĂREȘTE

Cu cativa ani in urma retraisem impreuna cu sotia mea clipele de incantare din copilarie, cand ne plimbam prin parcul infinit din Vatra Dornei cu ochii pe fiecare brad si fiecare stejar, doar-doar o aparea vreun sufletel cu codita stufoasa sa ne intrebe daca avem o nuca pentru el. Pe atunci copilul nostru se pregatea sa ajunga pe lume.

Anul acesta am ajuns in apropiere cu formatia intregita de fetita noastra de trei ani, careia ii promisesem inca de acasa ca vom merge la Vatra Dornei intr-un parc, unde vor veni veveritele sa le dea nuci. Si ea de-abia astepta, ne intreba mereu daca am ajuns la veverite.

Pornim asadar pe drumul dinspre Suceava catre Vatra Dornei si constatam cu mare placere ca, spre deosebire de data trecuta cand l-am parcurs, acum era ca-n palma, cu dublare a benzilor pe portiunile de urcare si marcajul impecabil, astfel condusul pana acolo a fost o placere, chiar daca o ploaie mocaneasca nesuferita se straduia sa ne strice cheful.

Ne grupam la intrarea in Vatra Dornei (pornisem impreuna cu Georgiana si Piri, ei erau cu masina lor), trecem calea ferata, intram pe str. M. Eminescu, aglomeratie mare, cautam loc de parcare, unul gaseste, altul ba, si asa ne ratacim unii de altii. Coboram din masina, hotarati sa ii asteptam si pe tovarasii nostri de drum care trecusera de noi in cautarea unui locsor, dar fii-mea ma trage de mana cu putere: Hai la veverite!

Degeaba incercam sa mai tragem de timp pentru a ne ajunge si ceilalti din urma, mai facem o fotografie, mai cumparam o carticica cu Alba-ca-Zapada.

A, de retinut, pe Aleea Luceafarului, aproape de Casa Cartii este un magazin de unde am cumparat cea mai buna branza de burduf (10 lei/kg.) si cel mai bun cascaval afumat (16 lei/kg.).

Pana la urma ajungem la podul peste Dorna si trecem spre Parcul Municipal.

Sincer, ma gandeam ce ne vom face daca veveritele or fi intr-o forma proasta sau satule, dezamagirea piticului nu va putea fi compensata usor...

Trecem pe langa Biserica de la intrarea in parc (era slujba, taica popa scosese, dupa o moda mai noua, boxele la usa, sa auzi vrei-nu-vrei ce se petrece acolo), ajungem pe aleea strajuita de busturile personalitatilor culturale ale Romaniei, gasim niste "potogane" si o mini-comedie cu invartire pe baza de muschi de tatic, cand, cine crezi ca se iveste dupa copac? Mariana.

Incepe o agitatie de nedescris: unde e? uite-o, ce face? stai ca vine la noi.

Multumesc pe acesta cale Asociatiei Veveritelor din Parcul Muncipal Vatra Dornei pentru prestatia facuta la vizita Cameliei in habitatul lor din acea zi de toamna. Nu stiu ce m-as fi facut fara sprijinul lor, ar fi fost o catastrofa daca veveritele nu ar fi aparut, dupa cum nu stiu ce m-as fi facut daca nu as fi gasit la tarabele din stanga parcului nuci, pentru ca veveritele apareau, se apropiau, dar daca nu plateai, pa-pa, scuturau din coada si dispareau.

Asadar, peste cinci minute de la achizitionarea de nuci bifasem deja trei vizite ale codatelor la mai putin de 30 de centimetri de manutele fetitei noastre care rasplateau actul de curaj cu o nuca.

Pot spune ca in acea zi am vazut in ochii fetitei mele maximul de entuziasm, era tot o activitate pe capul ei, batea frenetic nuca in nuca si striga prin parc: Mariana, Mariana... , de ne tiuiau urechile, iar cand aparea cate o pata maronie saltareata prin iarba uda a parcului, plina de grija si de afectiune, se apleca langa bordura aleii si o astepta sa se apropie. Iar satisfactia era reciproca.

Timp de mai bine de o ora cam asta s-a tot intamplat, micutele animalute incepusera sa isi faca deja provizii prin scorburile de domiciliu, unele mai smechere ascundeau nuca ceva mai incolo si se intorceau pentru alta.

Dar nu numai veveritele erau prietenoase si blande in parc, un mic stol de cinteze ne urmau indeaproape, insotite de un pasaroi mai mare si colorat, atunci mi-am dat seama ce urmaresc, am spart o nuca si le-am presarat miezul pe o suprafata mai mare, sa apuce fiecare. A urmat o petrecere pasareasca cu ciripituri si fluieraturi.

Bineinteles ca dupa ceva timp au aparut si Georgiana cu sotul, si ei voiau sa retraiasca momente frumoase legate de Vatra Dornei si, implicit, de parcul cu veverite.

Mai era si o haita de catei, nici unul nedepasind talia unui soricar, pe seama carora am glumit cum ca ar fi caini deghizati in veverita, poate le iese si lor o nuca, ceva...

Am observat cu placere ca aleile parcului erau complet renovate, pavate frumos. Dar am constatat si ca pe marginea aleilor erau plantati puieti de arbusti ornamentali care inca mai purtau etichetele cu preturi exorbitante si care nu isi gaseau locul intr-un parc care poarta amprenta naturii, asa cum este ea si bine ii sta la munte.

Dar trebuia sa mai si profite cineva de pe urma unor lucrari, ne-a intarit aceasta convingere si faptul ca am observat ca se scoteau pavele intacte sa faca loc altora noi. Un fel de borduriada din Bucuresti...

Pentru noi a fost o zi foarte placuta, pentru copil nici nu mai vorbesc, multa vreme va tine minte si va povesti cum venea veverita si ii lua nuca din palma.

Cu greu am convins-o sa mergem la masina, promitandu-i, asa cum ne promisesem cu vreme in urma si noua insine, ca vom reveni.

---

VIZUALIZĂRI: 2904 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI