Predeal si imprejurimi – o vacanta de vara racoroasa

TIPĂREȘTE

Perioada: 7 zile dintr-un august calduros

Misiunea: sa fugim de caldura urbana si sa ne bucuram de racoarea muntilor

Vara, cand toata lumea merge la mare, noi mergem la munte. Preferam racoarea si aerul curat de munte in schimbul aglomeratiei si caldurii de pe plaja.

Cu mic cu mare ne urcam in masina si oprim abia la cota 1000 pentru o scurta pauza de dezmorteala. Totul in jur era acoperit de ceata si era putin rece. Dupa cateva poze, tricoul si pantalonii trei sferturi s-au grabit inapoi spre masina. Urmatoarea oprire a fost in Sinaia, la Casa Noastra, unde am luat pranzul ceva mai devreme decat de obicei (eram cam devreme si pentru ei, fiindca nu ne puteau servi anumite ciorbe din meniu care nu erau gata). Dupa o supa de fasole in paine si o saramura de peste cu mamaliga, care au fost delicioase (mai ales saramura!), am simtit nevoia nevoia sa o luam pe jos, la o scurta plimbare prin Sinaia. Scurta a devenit ceva mai lunga. Am ajuns pana sus la Castel pentru o revedere a arhitecturii exterioare. Fiindca tot eram acolo, am perindat putin si prin «Peles Mall», mai exact printre tarabele de suveniruri si fructe de padure. Urmatoarea oprire: Hotel Hera, Predeal (vezi impresii).

A doua zi, am pornit la plimbare. Ne-am mai oprit uneori la cules de zmeura si mure prin padure si am urcat pana la Cabana Trei Brazi. In preajma cabanei, ca de obicei, multa zarva, galagie si mizerie. Muzica se aude din departare, iar urmele negre, de la gratare, fac acest loc sa para ca unul de dupa razboi, in niciun caz unul de relaxare in natura. La intoarcere, ne-am inecat amarul in mancarea libaneza de la Predeal Comfort Suites.

Urmatoarea zi am petrecut-o jumatate in Predeal iar restul serii in Casino-ul din Sinaia unde am asistat la festivalul international “Enescu si muzica lumii” (dirijor: Cristian Mandeal; intrarea gratis). Instrumentele muzicale (precum fagotul sau cornul francez) au imbracat atat de frumos decotiunile interioare ale Casinoului, iar Orchestra Romana de Tineret a incantat intreaga sala cu simfoniile lui Beethoven sau Sostakovici. Detaliile arhitecturale din interior, orchestra aranjata tacticos, bagheta dirijorului care se misca pe ritmurile muzicii, mainile dibace care mangaiau corzile violocenlului cu delicatete, gesturile apasate si pline de pasiune ale maestrului Cristian Mandeal, toate acestea m-au dus cu gandul la «Concertul» lui Radu Mihaileanu.

Dupa asa o seara muzicala superba, trebuia sa o urmeze o a doua zi pe masura. Am pornit prin Brasov, facand prima oprire la Bistro de l’Arte pentru energie si incarcarea bateriilor. Aveam nevoie, fiindca urmatoarea pauza am facut-o sus pe deal, la Cetatuia. Am avut parte de o priveliste clara si larga (360°) asupra orasului ceea ce ne-a facut recunoscatori ca am ajuns pana sus. Desi sunt multe lucruri interesante de admirat si inauntru (mobilier vechi, grajduri si tunuri de demult, usi, ferestre si detalii de arhitectura interesante) lumea nu prea viziteaza acest loc (mai e si gratuit!). In timp ce coboram am observat o sumedenie de casute foarte frumoase, cu balcoane si acoperisuri impunatoare, in timp ce in zare se putea vedea granita diferita unde incep blocurile si cladirile inalte si patratoase.

Fiindca mai ramasese putin nisip in clepsidra zilei respective am zis sa o folosim cu scop si sa mai vizitam niste cetati. Prima dintre ele a fost: Biserica fortificata din Harman. Pe masura ce te apropii de ea, poti vedea fortificatia ce inconjoara biserica. Din spatele zidului gri si al turnurilor, care parca tin aceasta fortificatie in picioare, se ridica varful alb al bisericii, impunator si inalt. Se poate urca pe zidul de aparare, iar prin diferitele incaperi se afla costume, fotografii, obiecte decorative vechi care dau un aer aparte fiecarei camere. Tot aici exista si o clasa veche, cu banci de lemn, un ghiozdan, chiar si un catalog (anul scolar 1931-1932). In biserica nu ni s-a dat voie sa intram pe motiv ca abia spalase pe jos (desi era in timpul programului de vizitat, iar in pretul biletului intra si vizitarea acestei minunatii). Am plecat frustrati pentru ca zarisem parte din interior si tavan si era tare frumos. Pacat ca am admirat interiorul doar printre gratii, de departe.

Cea de-a treia oprire a fost la Biserica fortificata din Prejmer. Zidul acestei fortificatii este inalt si impunator si se pare ca este cea mai bine pastrata biserica cetate din Estul Europei. In interiorul bisericii, privirile mi-au fost atrase de tavanul bisericii, care este impresionant, de orga si de triptic (se pare ca acesta ar fi cel mai vechi din Transilvania). In curtea bisericii se vad, scari, usi si ferestre mici, toate de culoare inchisa, inconjurand zidul de jur imprejur ca un fagure, pe patru niveluri. In rest, nimic de vazut in interior, niciun obiect de mobilier. Dupa ce am iesit din cetate am mers putin prin zona si am dat peste o scoala veche, parasita demult, si de o casa tare frumos decorata cu galben (pana si cutia postala era pictata cu motive florale).

Am revenit in Predeal si ne-am infruptat din mancarurile cu specific libanez de la restaurant hotelului Predeal Comfort Suites. Ziua urmatoare a fost dedicata relaxarii si degustarii. Pranzul l-am luat la restaurantul hotelului Orizont, unde nu am fost impresionati de mancare, ci mai degraba de prezentarea din meniu. Ii vizitasem si inainte si aveam niste asteptari mai mari de la ei. Dupa plimbarea prin Predeal si admiratul stilului arhitectural al caselor, ne-am relaxat la piscina si sauna. Pentru cina am revenit la platoul cu humus si alte minunatii de la restaurantul libanez, iar papilele noastre au fost iar incantate.

Dupa o noapte cu luna plina, am luat-o de la capat in ultima zi in Predeal: plimbare, inot. In drum spre casa am plusat cu Castelul Cantacuzino, din Busteni. Ansamblul castelului este impresionant ca dimensiune si stil architectural. Peretii din piatra ii confera un aer poate prea rece, insa odata ce intri in el esti purtat ca intr-o poveste de bal printre camere cu seminee, piatra alba, vitralii, grinzi pictate si o scara imensa foarte frumos sculptata. Pacat insa ca multe obiecte de mobilier nu mai exista in castel, iar multe din picturile de pe pereti au fost acoperite cu vopsea verde. Mi-a placut foarte mult sala centrala si holul de onoare, unde se gasesc picturile membrilor familiei Cantacuzino. Abia auzeam explicatiile ghidului in unele camere fiindca podeaua scartaia ingrozitor. Posibil sa fie si din cauza ca ghidul vorbea prea incet, dar de fiecare data cand voiam sa ascult ceva mai interesant, facea careva din grup un pas, si asa mai pierdeam o bucatica de istorie cantacuzina. Am admirat si exteriorul castelului, curtea interioara, capela si zona din jurul acestuia.

Cu toate aceste minunatii ne-am incheiat vacanta de vara... doar pana data viitoare!

Concluzia: cand vine vara, la Predeal gasim racoarea!

---

VIZUALIZĂRI: 4202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI