BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Colindând prin Prahova...
Ideea plimbării a cuprins zonele Brebu, Secăria, Azuga și Predeal.
Prima oprire a fost la Brebu unde se află Muzeul de Artă Medievală (stil brâncovenesc și alte influențe ale vremurilor ctitorești). O curte impresionantă, camere expoziționale cu ghid și împrejurime naturală de excepție. Las pozele să-mi mai completeze cuvintele...
Părăsind edificiul de artă, plimbarea se continuă la spendidul Lac Brebu, situat chiar în spatele ansamblului arhitectural. Liniștea zonei parcă nu-ți permite să grăiești, vrei numai sa privești copacii din parcul care te conduce la lac, vrei sa admiri falnicii brazi aliniați precum un batalion.
Ne-am îndreptat apoi spre Secăria, o localitate aflată mai la înălțime, scopul vizitei aici fiind identificarea Vârfului Secăria. Brebu ' se leagă' de Secăria prin Valea Doftanei cu lacul si barajul Paltinu.
După o urcare ușoară, pe șosea asfaltată, practicabilă pentru orice fel de mașină, am parcat mașina în proximitatea unei troițe și cariere (alt reper pentru staționare ar putea fi releul). În partea opusă acestora începe o ascensiune ușoară spre vârf. Am fost întâmpinați de un câine jucăuș care apoi s-a îndepărtat de noi, parca cu gândul de a ne ghida spre vârf. Numai ca noi ne-am rezumat doar la a fotografia de la distanță punctul de atracție, din cauza vântului puternic.
VNe-am întors la mașină și am coborât în Comarnic pe un drum asfaltat, fără gropi, dar sinuos.
A urmat o cazare în Azuga, la Alpine Lodge, un loc de poveste, doar al nostru, pentru două nopti. Interior de lux, cu multe elemente din lemn, dotări precum: șemineu cu bioetanol, încălzire în pardoseală Wi-Fi, TV, cuptor cu microunde, minifrigider, fierbător, grătar în curte, liniște, confort, intimitate, priveliște montană, gazdă super amabilă, sunt doar câteva cuvinte, dar care adunate creează momentele petrecute aici. Cumva parcă lipseau ninsoarea și zăpada. Și, minunat, a doua zi au venit!!!
Am mers la pârtia de schi Sorica, foarte aproape de cazare, am urcat cu telegondola la vârful domeniului schiabil și totodată prima parte a crestei Munților Baiului.
Din categoria "unde mâncăm? " bine cotat este restaurantul Rhein, asa ca i-am făcut o vizită la cină. Tot aici există unitate de cazare și pivnițele Rhein, numai că problema sanitară mondială a oprit pentru o perioada vizitarea acestora.
Potențialul turistic al zonei este destul de vast :pârtii de schi,
frumusețile stațiunii Sinaia, Bușteni, trasee montane suficiente.
La întoarcere am ales sa urcăm cu mașina la Cabana Trei Brazi din Predeal, în plina iarnă. Feerie oriunde priveai! Sunt opțiuni pentru distracție în Aventura Park (chiar aproape de parcare), pentru drumeție până la cabana Poiana Secuilor (aproximativ 1 km). Am plecat cu gândul de a reveni în anotimpul cald pentru a explora natura la pas între aceste două cabane ????☺️
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Muzeul și Lacul Brebu, Valea Doftanei barajul Paltinu, castelul Cantacuzino, obiective Sinaia, pârtii de schi, trasee montane.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Pârtia de schi Sorica din Azuga, drumeții prin crestele Baiului.
Trimis de EllaMiha in 11.04.21 11:10:44
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (EllaMiha); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ux119206: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
@ux119206, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 102774&hid=6777.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
--
„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux119206 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici
@EllaMiha: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
@EllaMiha: Bine ai venit pe portalul turistic AmFostAcolo! Frumoasă trecere de la primăvară la iarnă
Zona Brebu-Valea Doftanei e drăguță din punct de vedere peisagistic, beneficiază de aportul binefăcător al Naturii, dar și de obiective istorice interesante. Anul trecut m-am plimbat și eu prin noul parc comunal din Brebu - o investiție foarte bună atât pentru localnici, cât și pentru turiști.
Numai bine!
@tata123: Multumesc! La cat mai multe plimbari frumoase!... Ca sa avem ce povesti .
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Cu trupa pe Ciucaş — scris în 04.07.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2021 Din nou pe Valea Prahovei - captivă între iarnă și vară — scris în 20.04.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 La pas prin Sinaia si Busteni — scris în 31.01.21 de micutzu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Valea Prahovei, raiul din timpul iernii — scris în 19.01.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Busteni, oras frumos — scris în 02.10.20 de Armando din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Mini vacanta V Prahovei — scris în 06.09.19 de bogdanadrian din COMUNA DOMNESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Zece „Știați că...” despre Valea Superioară a Prahovei — scris în 12.01.21 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ