Aventuri pe stăzile din Ulan Bator

TIPĂREȘTE

Sunt de câteva ore bune pe”pământul veșnicului cer albastru” iar pașii mei încă mai caută o punte de comunicare pe străzile anarhice din Ulan Bator, unde însemnele clare ce duc spre centru întârzie sa apară iar oamenii par a avea alte repere de limbaj corporal sau convențional.

Mă bucur totuși că am ajuns și in țara cu cea mai mică densitate din lume, Republica Mongolă, care se raportează doar ca o parte a gloriei Marelui Han. Regiunea Autonomă Mongolă anexată Chinei În sec. al 17-lea este mult mai dens populată și mai poartă numele de Mongolia Interioară. Cum roata istoriei se învârte și nimic nu rămâne veșnic decât dragostea, după căderea Marelui Imperiu Mongol, a venit rândul Chinei să-și facă socotelile teritoriale.

Îmi reiau din nou asaltul pașnic spre centrul capitalei mongole, trec pe lângă un șir de blocuri familiare, cu bănci pline de oameni, majoritatea cu bărbi negre sau albe, cu sutane gri și maro de stepă, de vârste mai înaintate, cu turbane turcești, gesticulând vehement cu ambele mâini. Privirile noastre se întâlnesc instantaneu și am pentru o secundă sentimentul intrusului nepoftit la o reuniune. Le zâmbesc înclinând din cap și le fac un gest de salut cu mâna, apoi văd cum chipurile lor se luminează iar câțiva dintre ei îmi răspund cu aceleași semne. Simt că am spart gheața și că trebuie să trec la o altă etapă... Mă așez pe o bancă și-mi consult lista cuvintelor de supraviețuire, pregătită pe telefon după un ghid de conversație elementar. Acum încep să privesc mai optimist spre lume.

Se întâmplă adesea ca, în mijlocul acțiunii, personajele unei cărți să scape de sub control și să acționeze independent de autor, pe cont propriu dar inspirat. Cam asa este senzația pe care am trăit-o aici, la Ulan Bator. La câteva sute de metri, altă masă rotundă, cu persoanaje aproape identice, cu aceleași priviri mirate la sosirea unui oaspete neanunțat. Cu telefonul în mână, mă îndrept încrezător spre oamenii rămași împietriți:

-Sain uu! Sonin saikan yu baina ve? (Bună! Ce mai faceți?)

-You baina ve. (Facem bine) mi se răspunde în cor. Apoi, câteva secunde de liniște și uluire.

-Miniir ner Radu (Mă cheamă Radu) Bi Romania ees irsen! (Sunt din România) Bagj bi bol (Sunt profesor) Mongol saikan yum! (Mongolia este frumoasă)

Observ îngrijorat cum ridică toți din sprâncenele negre și cărunte, ca la un semnal... Oare să fi părut nepoliticos cu urmașii Marelui Han? Nu-mi prevăzusem un scenariu de urgență.

Deodată văd o masă de șapte-opt oameni fericiți care se îndreaptă țintă spre mine ca și când ar trebui să încingem o horă. Toți îmi strâng mâinile cu lacrimi în ochi și îmi adresează un torent de întrebări pline de curiozitate. Mă silesc să dau din cap aprobator și să le arăt cât sunt de bucuros de întrebări... Tot ce știu este că în mongoleză verbul se pune la sfârșitul propozițiilor și pentru a înțelege mesajul trebuie să aștepți după verb. Aștept degeaba!

Mă simt ușor stingherit că fondul meu lexical este pe sfârșite și mă retrag încet, încet, făcându-le cu mâna.

-Bayarlalaa! (Mulțunesc) Bayartai! (La revedere)

Ne despărțim cu zâmbete și cu sentimentul că am început să cunosc un popor cald și ospitalier, așa cum citisem în ghidurile turistice. Ufff! Răsuflu ușurat ca după o mare victorie.

Spre bucuria mea, numărul celor care leagă cuvinte englezești crește, pe măsură ce mă apropii de centru. Este ca o revelație să vezi cum chipul aspru al mongolului se metamorfozează în comunicare și cât de mult se folosesc de expresia feței și de mâini în a-ți da un răspuns cât de cât util. Aflu în sfărșit o agenție, după indicațiile lor pline de bunăvoință. Doar că e o agenție de publicitate... O rog pe o tânără să mă îndrepte spre o agenție de turism, ceea ce se și întâmplă. Simt că sunt pe drumul bun...

Mă opresc să-mi trag sufletul la o intersecție și mi se pare că traficul este blocat de minute bune. Zăresc în cele din urmă câteva zeci de cai ce pășesc agale printre mașini spre pășunile stepei. Un tânăr în costum îmî spune că mongolezii au renunțat la stepă dar nu și la animale... Să fie omul și calul atât de legați ancestral încât nici măcar civilizația să nu-i mai poată despărți?

În apropierea Pieței Centrale, văd lume mai bine îmbrăcată mergând cu o ușoară detașare dictată desigur și de o medie salarială de 400USD în Ulan Bator, o sumă destul de măricică pentru un stat post comunist. Aerul ferm și educat al femeilor cu fața rotundă, cu pomeții proeminenți, ochii mari, migdalați, elegante și înalte peste medie, contrastează cu ținuta jovială a bărbaților mai rotofei, cu pielea mai închisă, îmbrăcați mai neglijent și mai lipsiți de maniere.

Ajung repede pe Aleea Păcii și străbat dreptunghiul Pieței Centrale, unde inima monglezilor bate mai tare. Văd clădirea guvernului și a parlamentului cu aer sovietic, având pe trepte statuia Marelui Han, flancat de fiul și vărul său, în statui ecvestre, banca și bursa mongolă, teatrul și opera, în aceeași notă comunistă, statuia lui Sukhabataar, eliberatorul de sub stăpânirea chineză (1921) multă lume, câțiva turiști, părinți și copii veniți să se încarce de energie în acest careu magic redenumit recent Piața Ghinghes Han.

Ajung, în sfârșit, la o agenție de turism în toată regula, unde o mongoleză frumoasă, demnă de un tablou renascentist, îmi spune într-o engleză americană perfectă, că agenția sa operează doar pentru marile companii din SUA și din Țările Nordice.

-Și cum mă puteți ajuta, vă rog?

-Trebuie să dau câteva telefoane, sir.

Beau preț de câteva minute prima cafea bună din Ulaan Bator, cu o ademenitoare aromă americană și fredonez în gând un refren îndrăgit: Che sara, sara...

Zămbetul simetric, tot de origine americană, îmi anunță vestea cea mare, cum că la etajul șapte al mallu-lui alăturat este o agenție privată, deschisă de două luni, unde am mari șanse să găsesc ceea ce caut...

Urc fără suflare la etajul șapte unde găsesc un șef de agenție coreean, căsătorit cu o mongoleză, care atunci când aude că următoarea mea destinație este Coreea de Sud, bate numaidecât palma: pentru 50USD, voi avea o mașină de teren, în care ne va însoți el și cumnata lui, bună vorbitoare de engleză și elevă în cl. a11-a, căreia va trebui sa-i dau un bacșiș.

Am ajuns la un liman!!

Voi petrece o zi în stepa străbătută odinioară de cele mai înfricoșătoare hoarde de mongoli, voi intra în iurte, voi bea lapte fermentat de iapă (hîc!) și voi vizita biroul de lucru al fiorosului Han, la muzeul care-i poartă numele.

Sper să-l găsesc într-o zi bună.

---

VIZUALIZĂRI: 3380 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI