ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.11.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2022
DURATA: 2 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

O plimbare plăcută prin Orașul Vechi din Toruń

TIPĂREȘTE URM de aici

În vezi impresii spuneam despre cazarea de două nopți în orașul Torun, oraș pe care vroiam neapărat să îl văd. Mulțumesc @mariana. olaru pentru articolul tău ce mi-a purtat pașii spre acest minunat oraș!

Este unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia, așezat de o parte și de alta a fluviului Vistula; perlă UNESCO din 1997, renumit ca locul de naștere al lui Nicolaus Copernic și pentru pierniczki (turta dulce), orașul are un centru istoric cu o valoare enormă, rămas aproape intact după războaie.

Este îmbogățit de prezența a numeroase monumente gotice, deținând primatul asupra întregii Polonii. Nu pot să nu amintesc ruinele castelului Cavalerilor Teutoni și zidurile originale ale orașului, care, cu porțile și bastioanele defensive, amintesc de gloriosul său trecut. Mai multe informații pe torun.pl/en site-ul oficial al orașului și pe site-ul turistic torun.pl/en/torunpl/turystyka.

Într-o dimineață de marți, pe la ora 10 plecam spre Orașul Vechi spre Plac Teatranly, circa 800 de metri. De aici am început circuitul meu. Nu am mers direct în Piața Orașului Vechi, am luat-o ocolitor pentru a ajunge pe lângă zidurile orașului vechi, Vechea Primărie a fost ultimul obiectiv văzut.

În Piața Teatrului am admirat frumoasele clădiri inclusiv Teatrul orașului „Wilama Horzycy” în stil Art Nouveau din 1904. Foarte aproape este Collegium Maius UMK, o clădire neogotică de la începutul secolului 20, „Okrąglak", („Rotonda” ) , un centru de detenție ridicat la sfârșitul secolului 19 și Planetarium „W. Dziewulskiego” , un fost rezervor de gaz construit cam în aceiași perioadă.

Se vedea clădirea imensă a Bisericii romano-catolice Adormirea Maicii Domnului spre care ne-am îndreptat. Nu se poate poza în totalitate, am admirat-o mai târziu din Turnul Primăriei. Pe lângă multe fresce și pietre funerare vechi are un Altar original cu un arc deasupra lui. Tot aici era și copia după Icoana Madona Neagră de la Mănăstirea Jasna Góra din Częstochowa. În curtea mănăstirii se află Mausoleul Anna Wazówna din 1636. Program de vizitare între 7:30 și 19:30.

Am mers mai departe la Kamienica Łuk Cezara, (Arcul lui Cezar) , de la încep de secol 20, are patru treceri prin case de locuit străpunse, pentru îmbunătățirea transportului în comun și face legătura cu Piața Orașului Vechi. Următorul obiectiv este Turnul Înclinat, abaterea sa de la verticală fiind de 146 cm, ce a fost înființat în secolul 14, are 15 metri înălțime și face parte integrantă din zidurile de apărare ale orașului. Are expoziții tematice dar nu l-am vizitat în interior. Lângă el foarte aproape sunt două clădiri emblematice așezate una în fața celeilalte, Grânarul Gotic din secolul 14 cu fronton în trepte și un mare Grânar Baroc cu opt etaje din secolul 17. De aici ne-am plimbat puțin pe lângă zidurile orașului vechi și am pozat din exterior Poarta Mănăstirii numită și Poarta Sfântului Duh.

Am revenit apoi în interiorul orașului pentru a poza Casa lui Nicolaus Copernic. În două case istorice aparținând cândva familiei sale, există un muzeu care prezintă figura marelui astronom și realizările sale. Datorită unei modernizări masive efectuate în 2017–2018 a devenit un loc care combină cele mai noi tehnologii multimedia cu țesătura istorică a unei case medievale. Vizitatorii vor vedea trei teme abordate: Știința antică și modernă, Viața de zi cu zi a unei familii din clasa de mijloc într-o gospodărie hanseatică târzie și Viața și opera lui Nicolaus Copernic. Costul și programul de vizitare se găsesc pe muzeum.torun.pl/dom-mikolaja-kopernika. Nu aveau ghid audio în franceză și am renunțat la vizită.

De aici am plecat la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul, construită în aproape 200 de ani până la sfârșitul secolului 15. Interiorul spațios al bisericii este plin de opere de artă valoroase. În Prezbiteriu, care a fost construit în prima jumătate a secolului 14, s-au păstrat picturi gotice înfățișând pe Sfântul Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul, precum și o pictură medievală monumentală care înfățișează Judecata de Apoi. În cele trei nave ale bisericii există mai multe altare renascentiste și baroce și multe epitafuri ale orășenilor din Toruń și ale nobilimii locale. Capela cu Cristelnița, unde a fost botezat Nicolaus Copernic în 1473, se bucură de cel mai mare interes. În capelă a fost amplasat și cel mai vechi, dar nu foarte reușit, Bust al lui Copernic, sculptat în 1766. În spatele lui, pe perete, există un desen care indică faptul că aici a fost îngropată inima regelui Ioan Albert, care a murit la Toruń în 1501. O altă valoroasă piesă este imensul Clopot Tuba Dei (Trompeta lui Dumnezeu) , cântărind peste 7.000 de kilograme. Când a fost turnat și montat în turnul bisericii în 1500, a fost cel mai mare clopot din această parte a Europei. Urcând la etajul superior se poate vedea clopotul.

Am revenit în zona zidurilor, nu înainte de a poza Palatul Dąmbski din perioada barocului, 1692, cu o frumoasă fațadă cu stucaturi bogate și un pridvor reconstruit. Am pozat Poarta Marinarilor, locul de unde se poate vedea ceasul din secolul 15 montat pe clopotnița Catedralei Sf. Ioan dar și zidurile și Turnul Porumbeilor.

Mergem mai departe pe lângă ziduri și pe malul Vistulei la Poarta Podului pe care o vom poza și din interior, are culori diferite, revenim în oraș, trecem pe lângă Muzeul de istorie Toruń, Grânarul Roșu pentru a vizita apoi Ruinele Castelului Teuton, Castelul din Toruń fiind primul castel teuton din Țara Chełmno ce datează din secolele 13 - 15. Am pozat frumoasa poartă și ne-am oprit puțin la Scaunele de Comandant, atracție turistică pentru pozare.

Am plecat mai departe spre Piața Orașului Nou, frumos restaurată cu 4 obiective turistice apropiate, Hanul de sub șorțul Modry, din 1489, acum restaurant, Farmacia de sub Leul de Aur și două biserici. În centrul pieții este fosta Biserică Evanghelică Sfânta Treime și puțin în lateral grandioasa Biserică Sf. Iacob, o altă bijuterie ce reprezintă goticul roșu de cărămidă omniprezent. Templul a fost construit la începutul secolului 14 de Ordinul Cavalerilor Teutoni. Sub stâlp, pe trotuar, există o placă ce informează că face parte din Calea Sfântului Iacob, cale ce duce la mormântul său din Santiago de Compostela. Am mers până la capătul ei pentru a poza o altă grandioasă clădire, Biserica Sf. Ecaterina.

Din Piața Orașului Nou mergem spre Piața Orașului Vechi pe Strada Pietonală Szeroka nu înainte de a poza Monumentul de Turtă Dulce ce reprezintă o tânără ce se grăbește cu un coș plin cu turtă dulce. Figura comemorează tradițiile turtei dulci, pierniczki în poloneză care datează din secolul 14. Foarte aproape, în dreapta cum mergem spre Primărie, este Muzeul de turtă dulce Toruń, revenim pe strada pietonală, la intersecția cu Ulica Przedzamcze este Dragonul Torun, micuț dar drăguț. Revenim pe frumoasa stradă pietonală și pozăm plăcile din pavaj cu stemele orașelor înfrățite cu Torun dar și frumoasele clădiri și magazine cu bomboane candy, turtă dulce și vitralii.

Am ajuns la punctul terminus al circuitului nostru la Piața Orașului Vechi cu mai multe obiective turistice de marcă. Sunt toate foarte aproape una de alta, trebuie doar căutate. Încep cu Statuia lui Nicolaus Copernic, anul acesta s-au împlinit 550 de ani de la nașterea celui care a dezvoltat Teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Aici sunt alte două statui simpatice, un Măgar unde se pozează toți și Monumentul lui Filuś care păzește bunurile stăpânului său, personaj din benzile desenate poloneze, record de audiență de 50 de ani. Am pozat Fântâna lui Flisak ce îl arată pe acesta cântând la vioară, care, conform legendei, a condus broaștele din oraș în timpul ciumei, folosind o vioară. O fântână interesantă, bine întreținută, cu broaște drăguțe pe care trebuie să le privești și să le imortalizezi într-o fotografie. În piață sunt clădiri emblematice, Casa de Locuit sub Stea în stil baroc ce găzduiește Muzeul de Artă din Orientul Îndepărtat, Centrul Cultural Dwór Artusa dar și Centrul de Informare Turistică de unde am luat multe pliante. Am pozat apoi și vizitat Biserica Sfantului Duh, un edificiu în stil baroc târziu ridicat la mijlocul secolului 18 ca biserică evanghelică.

Ultimul obiectiv vizitat a fost Primăria Veche ce găzduiește Muzeul Raional. Primăria Toruń este una dintre cele mai mari clădiri din cărămidă și cel mai important monument al Orașului Vechi. Am pozat interiorul curții primăriei unde la ferestre erau statui drăguțe și am mers în interior. Am vizitat-o, începuse și ploaia, oricum nu puteam rata urcarea în turn pentru a poza orașul de sus. În dreapta, la parter, este Galeria de Artă Gotică cu o colecție de vitralii unice din secolul 14, o expoziție care prezintă istoria și măiestria artistică în lemn, secolele 13 – 18. În stânga Expoziția Monetăria și Monedele din Toruń din aceeași perioadă. La etaj este Sala Personalităților cu o galerie de portrete ale unor burghezi remarcabili ai orașului, secolele 16 – 18, dar și cu un portret al lui Nicolaus Copernic, este un tablou iconic realizat de un autor necunoscut înainte de anul 1594. Este și Sala Regală cu portretele regilor polonezi, are și o Colecție de Bijuterii deosebite într-o mică sală peste care poți trece cu ușurință, are trepte. La etajul al doilea este o impresionantă Galerie de pictură poloneză cu lucrări de Jan Matejko, Wojciech Gerson, Tadeus Kantor. Am stat mult în interior, eram singurii vizitatori după care am urcat în turn, sunt scări de lemn cu platforme tot de lemn, cu expoziții la două nivele, la sfârșit însă scările sunt foarte abrupte. Am ieșit afără, surpriză! , ploaia încetase și apăruse curcubeul!

De aici am plecat la un restaurant din apropiere pentru a lua masa de seară, vezi impresii și apoi pe un drum mai scurt dar care trece tot prin Piața Teatrului am revenit la cazare. Plimbarea noastră a durat circa 9 ore, a fost plăcută, Orașul Vechi este deosebit, nici nu mi-am dat seama cum trece timpul!

A doua zi plecam spre Varșovia dar tot nu m-am despărțit de frumosul Toruń, am mers special la Platforma de vizionare, Panorama din Torun pentru a vedea Orașul Vechi în toată splendoarea lui. Este o parcare acolo, apoi se merge puțin pe jos, eram singurii privitori, merită! Toruń, un oraș de poveste, un oraș ce m-a fermecat! Mergeți acolo și nu veți regreta!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 18.11.23 12:02:14
Validat / Publicat: 18.11.23 14:06:35
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în POLONIA

VIZUALIZĂRI: 624 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Toruń, Katedra pw. św. Jana Chrzciciela i Jana Ewangelisty - Catedrala de Sf. Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul, pozată din Turnul Primăriei, grandioasă...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43600 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.11.23 14:29:29]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuAUTOR REVIEW
[18.11.23 15:58:19]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

AZE
[18.11.23 18:18:53]
»

Nu pot să nu scriu un cuvânt de laudă despre fotografiile reușite.

De la prima poză până la ultima: jos pălăria, felicitări

Asta nu înseamnă că articolul se lasă mai prejos????Așa am mai descoperit un oraș din Polonia. În mod sigur acest oraș nu ar trebui să lipsească de pe listat vizitatorilor Poloniei turistice.

O seară faină vă doresc

k-lator
[18.11.23 18:39:57]
»

@mprofeanu: Excelent! O mulțime de comori sunt ascunse în Toruń. Mi-ar plăcea să văd multe dintre ele, dar mai ales Galeria de Artă Gotică cu colecția de vitralii din secolul al XIV-lea.

Foarte ingenios mi s-a părut aranjamentul cu blazoane de la ruinele Castelului Teuton (P29), iar orașul vechi, văzut de sus, din turnul Primăriei arată minunat (și spălat după ploaie); ați avut noroc să prindeți” în direct” curcubeul dublu!

Pozele sunt foarte relevante!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[18.11.23 19:11:18]
»

@AZE: Mulțumesc frumos pentru aprecieri! Mă bucur dacă ți-au plăcut pozele! M-am urcat în turnul primăriei pentru a poza orașul de sus, reminescențe din tinerețe! Și asta la sfârșit de circuit pentru a depista bisericile și alte obiective văzute. Chiar merită văzut acest oraș!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[18.11.23 19:18:11]
»

@k-lator: Când am intrat în clădirea vechii primării astăzi muzeu începuse ploaia. Am stat în interior mai mult de o oră și jumătate și când am urcat în turn am avut o revelație, curcubeul care la un moment dat a devenit dublu, o minune!

Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, k-lator, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Torun:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065384864807129 sec
    ecranul dvs: 1 x 1