Vedere din Sydney

TIPĂREȘTE

Atunci când ajungi pentru prima oară într-un colț îndepărtat de lume, începi să faci primii pași cu grija unei pisici ce trece printre tufișuri de cactuși., ca apoi să deschizi paginile unei cărți și lași poveștile să se târască în interior după ordinea lor naturală..

Sydney, capitala ce adăposteşte o treime din populaţia ţării, este, fără îndoială, una dintre cele mai sofisticate aşezări cosmopolite din lume. Oraşul este modelat pe conturul lui Jakson Harbour, un vechi port al Pacificului, unde, în fiecare dimineață, valurile blânde mângîie plaja tivită cu argintul răsăritului...la un semnal, câțiva căluți de mare, creveți fantomă, crabi și alte viețuitoare maritime multiforme se unduiesc precum rochiile dansatoarelor spaniole..o florăreasă de la marginea unui părculeț apropiat își așează ultima buclă de păr, cu nonșalanța unei primadone, semn că oamenii își vor recuceri curând teritoriile.

Zona care personalizează cel mai mult locul este Circular Quay, unde îţi fură privirea un triunghi edilic de o rară frumuseţe. Opera, o suprapunere ingenioasă de scoici gigantice armonizate într-o geometrie cubică ce sfideză toate legile fizicii, dezvăluie în plan imediat Harbour Bridge, podul lucrat în filigran metalic, cu arcada mare cât un curcubeu, iar în plan mai îndepărtat, un Manhattann de zgârie nori, ce simbolizează forţa şi spiritul temerar al australianului... fundalul de un albastru transparent al Pacificului completează un tablou ce se opreşte la limita dintre vis şi real. O asemenea privelişte este cartea de vizită a unui popor liniştit şi tenace, cum rar mi-a fost dat să văd.

Cu doi ani în urmă, pacea proverbială a celor din Sydney a fost tulburată de o ploaie cu grindină de mărimea unei mingi de fotbal (vădit mirat, cer lămuriri asupra dimensiunilor grindinei crezând că nu am înţeles bine, dar totul se reconfirmă), care a distrus acoperişurile şi maşinile din sudul metropolei. Cum asigurările sunt aici la fel de fireşti ca și mersul punctual la slujbă sau mâncarea ieftină, nimeni nu şi-a făcut probleme. Cei mai inspiraţi au pus bilele uriaşe la congelator pentru a le arăta urmaşilor.

Mă fascinează de fiecare dată, expresia senină a feţei şi zâmbetul politicos al australianului. Din când în când, în mulţimea sttrăzilor, distingi câte un cap întunecat, cu ochi negri, care te privesc parcă din preistorie. Aborigenii, crescuţi sub deplina libertate a cerului, se împacă mai greu cu rigorile cotidiene şi cu legile scrise de om. La muzeul Australiei, văd o ceremonie de iniţiere în bșrbăție a copiilor de 14 ani dintr-un trib de pe lângă Alice Spring. După câteva dansuri rituale care alungă spiritele rele, un dinte din față este extras live, cu ajutorul unui cleşte de mărimea unui bumerang. Dintele rămâne în custodia şefului de trib, ca simbol al supunerii şi loialităţii. «Un dinte pentru preşedinte», ar putea spune urmaşii lor moderni.

Pe Plaja Bondi, la fel de celebră ca Miami Beach, suntem invitaţi la o partidă de pescuit pui de rechin. Curajul meu de pescar format la Brădişor, în Vâlcea, şi perspectiva parcurgerii a încă jumătate din glob până acasă mă îndeamnă la circumspecţie: «Mulţumesc, sir. Ştiţi, noi în România, nu prindem peşti mai mari decât omul».

În sfârşit, la Aspect Sydney, primesc cea mai tentantă ofertă de lucru de până acum, un contract, deocamdată de doi ani, la un colegiu din Sydney, cu statutul de «visiting professor». Accept încântat propunerea, cu o condiţie: să mă lase să-mi aduc şi familia. Şi părinţii. Şi casa. Şi prietenii, şi elevii mei din Râmnic, de care nu cred că m-aş putea despărţi acum.

Din avionul ce mă duce spre Noua Zeelandă, unde sper să-mi mai notez câte ceva despre australieni, arunc o ultimă privire spre Australia, cu bucuria şi uimirea că, într-o lume atât de frământată de patimi vechi sau mai noi, cu economii în derivă şi perspective sumbre, cu războaie fratricide şi intoleranțe de tot felul, Dumnezeu ne-a lăsat să întrevedem raiul.

Sydney ne primeşte într-o iarnă liniştită de iulie, cu temperaturi ce scad rar sub 10 grade Celsius. Aerul de metropolă, deseori decretată «cel mai frumos oraş din lume», te domină din primele ore. Se circulă pe stânga, nu se mănâncă pâine la masă, casele nu au nevoie de încălzire centrală, iar diferenţa de fus poarte ţine treaz de la ora trei a dimineţii – sunt constatări pe care le faci de unul singur. Australianul plăteşte impozit pe venit de 48%, iar salariul mediu este de 4 000 de dolari australieni, aproape 2 600 dolari americani. Chiria înghite 500 de dolari pe săptămână, deci, este mai bine să îţi cumperi casă în rate lunare 36 de ani, cu un împrumut la bancă cu 5% dobândă.

Prin 1820, în lipsă de spaţiu, Coroana Britanică a expulzat 20 000 de deţinuţi, care, încet dar sigur, s-au integrat în viaţa unui continent cu resurse naturale imense şi propice creşterii animalelor.

Cele mai importante comunităţi de descendenţă europeană sunt ale englezilor, italienilor şi grecilor, structurate pe diferite sectoare din economie. Renumiţii aborigeni suspectaţi şi astăzi de apucături canibalice, doar 2% s-au retras spre ţinuturile muntoase.

Laburiştii şi liberarlii, cele două partide politice, nu au programe diferite, iar acum, înainte de alegeri, noii mei prieteni australieni mi se plâng că nu ştiu pe cine să voteze. Mai mult, laburiştii au tendinţe de dreapta, iar liberalii, de stânga. «Curat murdar, nene Iancule»!

Atmosfera şcolii engleze Aspect din Sydney pare mai aproape de cea românească, decât cea de la Toronto şi Los Angeles. Chiar dacă au mari reţineri la folosirea tehnicii în predare, profesorii sunt mult mai motivaţi şi mai bine pregătiţi. Întâlnesc elevi din Cehia, Polonia şi Ungaria. În una din orele de curs la care asistăm, se spune că prinţul român de Transilvania, Dracula, ar fi torturat 2 500 000 de turci. Băiat rău, Dracula ăsta! Mă gândesc că, materialul lemnos necesar unui asemenea demers, trebuie să fi provocat un tadevărat dezastru ecologic. Din sală simt îndreptându-se spre mine priviri pline de groază sau admiraţie. În sfârşit, sunt invitat să vorbesc despre vajnicul prinţ român. Mă suflec până la coate și spun că am nevoie de un voluntar..după o puază de murmur general și zumzete de uimire, urmează un râs eliberator... lipsa conotaţiilor vampirice ale lui Vlad Ţepeş provoacă o uşoară dezamăgire în auditoriu.

De la istorie trecem la turism şi de la turism la sport, fiindcă aici, în Australia, atleţii români vor avea un cuvânt greu de spus la Olimpiadă.

Dacă fiecare colţişor din Sydney nu ar fi luminat, la 17.15 ar fi întuneric beznă, iar vampirii şi-ar face de cap cu miile de australieni paşnici, pe care îi văd grăbiţi dar ordonaţi ca nişte roiuri de furnici, pe scările rulante de la staţiile de metrou. Aerul lor optimist şi prietenos, parcă, îţi spune că «şi mâine va fi o zi».

---

VIZUALIZĂRI: 1754 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI