Două ore la Sulina

TIPĂREȘTE

„Viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi interesantă. Are un farmec şi un pitoresc deosebit. Este unicul loc în ţară unde găseşti adevărata viaţă de port. Celelalte porturi ale noastre nu sunt decât oraşe. Sulina este numai port, nu are oraş. Toată populaţia se hrăneşte din viaţa portului. De altfel, nici nu are nimic în comun cu restul ţării. Aici e o viaţă de colonii. Comerţul levantin atrage aventurieri din toate seminţiile, cari se perindă pe aici ca să pescuiască în apa tulbure a Dunării... Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile şi toate limbile. Mica lume a acestei instituţii – Europa în miniatură – cu decoruri, culise şi protocol, are o viaţă aparte. Este un cerc închis, impermeabil, etanş. ”

Jean Bart – Europolis

Am ajuns la Sulina în cea de-a doua zi a mini-vacanţei AFA din Delta Dunării. După o călătorie de două ore cu şalupa pe Dunăre, de la locul de acostare a hotelului plutitor până pe malul Sulinei, pe o vreme deloc prietenoasă (ceaţă şi frig), iată-ne ajunşi la Sulina, unde soarele, îmblânzit între timp, promitea doritorilor o vreme numai bună de plajă.

Odată debarcaţi pe mal, aveam la dispoziţie aproximativ două ore pentru a explora zona. Cum la Sulina nu ajunseserăm niciodată până acum, am luat decizia de a profita cât mai mult de timpul oferit, în încercarea de a descoperi tot ce puteam descoperi în acest timp scurt.

Dat fiind că cea mai mare parte a grupului nostru luase direcţia plajei, am hotărât să pornim şi noi tot într-acolo, pe jos. Aveam de parcurs vreo trei kilometri, după cum am aflat ulterior de la localnici.

Prima impresie: Sulina este un oraş micuţ, accesibil exclusiv pe calea apei, cu câteva străduţe, denumite, complet prozaic şi lipsit de imaginaţie, Strada 1, Strada 2 ş. a. m. d. – în total, vreo 6. Foarte puţin din Sulina actuală mai aminteşte de gloria Europolisului lui Jean Bart. Cele câteva viluţe mai cochete sau blocuri renovate, situate „la bulevard”, pe strada principală, nu sunt deloc reprezentative pentru mica urbe. Predomină clădirile vechi, dărăpănate, unele locuite, altele părăsite. Aşa cum am mai spus-o, eram deja obişnuiţi cu peisajul dezolant al micilor oraşe de pe malurile Deltei, aşa că sărăcia ce răzbate de dincolo de zidurile scorojite ale celor mai multe dintre clădirile micului oraş de provincie nu ne-a mai surprins în nici un fel de această dată. În drumul nostru am întâlnit câteva panouri ce semnalau proiecte europene sau ale Ministerului Dezvoltării Regionale, fie în curs de desfăşurare, fie recent finalizate. Semn că zona nu este complet încremenită. Am rămas surprinşi de pavajul şoselei, realizat în întregime din dale de beton, dar şi de cel al trotuarelor, din pavele de lemn. Dacă pavajul şoselei ar putea fi o idee bună (probabil şi destul de rezistentă) în condiţiile traficului redus din zonă, cel al trotuarelor nu mi s-a părut deloc o idee inspirată, mai ales dacă ne gândim la soarele şi umezeala specifice regiunii. De asemenea, tot ca parte a proiectului Ministerului Dezvoltării Regionale, zona de acces către plajă (cca. 200-300 m) a fost protejată printr-un sistem cu geocelule (benzi de polietilenă care ajută, printre altele, la stabilizarea nisipului). Din păcate, la trei ani de la finalizarea proiectului, aspectul estetic lasă mult de dorit (vezi foto). Despre cel practic nu mă pronunţ, pentru că nu ştiu cum stau lucrurile în această privinţă.

În cele ce urmează, am să încerc să descriu câteva dintre obiectivele turistice întâlnite în drumul nostru. Precizez că, dat fiind timpul scurt, nu am vizitat nici unul dintre obiective. Informaţiile de mai jos reprezintă, parţial, impresiile noastre de la faţa locului, completate, în mare măsură, cu date găsite pe internet.

Biserica ortodoxă Sf. Nicolae – Construită la 1866, această biserică era iniţial cunoscută drept Catedrala oraşului. Biserica poartă hramul Sf. Nicolae, considerat a fi ocrotitorul celor care călătoresc pe ape (coincidenţă sau nu, toate cele trei biserici pe care le-am întâlnit în drumul nostru poartă acelaşi hram). A fost construită alături de o altă veche biserică, din lemn, care a fost ulterior demolată, parte din obiectele de cult fiind folosite în noua biserică. Pe locul în care se aflase până atunci Sfânta Masă din altarul vechii biserici a fost construită o troiţă cu icoana Sf. Nicolae, pentru a le aminti oamenilor să nu întinzeze locul. Biserica a fost restaurată în anul 1923, fiind renovată apoi în 1956. Din 1982, când a fost sfinţită actuala Catedrala Ortodoxă, în biserică nu s-au mai ţinut slujbe. În momentul de faţă, biserica (cel puţin la exterior) este într-o stare avansată de degradare (a se vedea fotografiile ataşate).

Catedrala ortodoxă Sf. Alexandru şi Nicolae – Ctitorie a regelui Carol I al României, Catedrala din Sulina are o istorie zbuciumată, marcată de ambele războaie mondiale. Poartă hramul Sf. Alexandru, în amintirea zilei de 30 august 1877, în care armata română a câştigat reduta Griviţa, în timpul Războiului de Independenţă. În 1909 a fost sfinţit locul viitoarei biserici, pentru ca în 1910, în prezenţa familiei regale, să fie pusă piatra de temelie. În actul de fundaţie stau scrise următoarele cuvinte: „Începutu-s-a acest dumnezeiesc lăcaş cu hramul Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Alexandru, patronul zilei de 30 august, când oastea română la 1877 a mărturisit pe câmpul de luptă vechi virtuţi străbune, astăzi 31 octombrie 1910, într-al 45-lea an de domnie al Măriei Sale Regele Carol I şi al soţiei sale, Măria Sa Regina Elisabeta“. Lucrările la Catedrala Deltei Dunării se opresc în 1912, din cauza situaţiei politice. Până la acel moment, fusese finalizată construcţia la roşu. La multă vreme după sfârşitul primului război mondial, în 1932, regele Carol al II-lea decide continuarea lucrărilor. În următorii cinci ani se finalizează exteriorul bisericii, din mozaicuri de piatră de Veneţia, se pun uşile de aramă, după care, în 1937, lucrările sunt sistate din nou. În timpul celui de-al doilea război mondial, armata germană foloseşte biserica neterminată drept depozit de armament. Drept consecinţă, artileria sovietică încearcă – fără succes – distrugerea bisericii. După terminarea războiului, autorităţile locale dau lăcaşului de cult o nouă destinaţie, respectiv aceea de depozit pentru materiale de construcţie. La mai bine de 60 de ani de la începerea lucrărilor, un dezastru natural hotărăşte definitiv soarta lăcaşului de cult. Este vorba despre inundaţiile din 1970, în urma cărora Sulina a fost grav afectată. Ca urmare a acestei catastrofe naturale, autorităţile decid construirea unor diguri de protecţie. Delegaţia de specialişti olandezi, venită în 1975 la Sulina, pentru evaluarea lucrărilor, era însoţită de Regina Iuliana, rudă a regelui Carol I, care solicită să viziteze biserica ctitorită de acesta. În urma acestei vizite, se vor începe lucrările la interioarele bisericii, pictate între anii1976-1982. Printre obiectele de cult ce împodobesc Catedrala, scaunul arhieresc are o istorie aparte, el fiind, de fapt, fostul tron al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Catedrala Deltei Dunării a fost sfinţită de IPS Antim Nica la data de 5 septembrie 1982. Începând de la această dată, slujbele ortodoxe au fost ţinute exclusiv aici. Clopotele bisericii au fost turnate în șantierul naval de la Sulina în 1980.

sursa: sorin-becciu.blogspot.ro/ ... exandru-si.html

Farul Comisiei Europene a Dunării de Jos/Farul vechi – Construit la începutul secolului al XIX-lea, pe malul drept al Dunării, la punctul de confluenţă al Dunării cu Marea Neagră, Farul din Sulina aparţinea, la vremea respectivă, Administraţiei Generale a Farurilor din Imperiul Otoman, care concesiona funcţionarea şi întreţinerea Farului unor societăţi particulare, obţinând, în schimb, un procentaj din încasările provenite din taxele achitate de navele ce beneficiau de serviciile sale. În aprilie 1878, Farul este predat Comisiei Europene a Dunării (CED), căreia îi revenea, din acel moment, sarcina administrării şi întreţinerii sale. Turnul, cu o înălţime de 21,33 m, adăposteşte în cupola sa mecanismul de iluminat care produce o lumină fixă, albă, vizibilă de la o distanţă de 15 mile marine. La început se foloseau felinarele cu ulei ca sursă de lumină, pentru ca din 1910-1911 să fie introdus iluminatul electric. În jurul cupolei era amenajată o platformă pe care se putea circula. Pentru a veni în ajutorul navigatorilor, pe faţada dinspre mare a platformei exista un panou pe care se putea citi adâncimea apei pe canalul Sulina, indicată în picioare engleze.

În jurul vechiului far au fost construite locuinţe pentru personalul care deserveşte farul, precum şi depozite necesare pentru buna funcţionare a complexului.

Între 1995-1997, Farul a fost restaurat de Ministerul Culturii şi Cultelor, iar în anul 2003 a intrat în administrarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, care a amenajat aici un muzeu.

Astăzi situat la o distanţă apreciabilă faţă de malul Mării Negre (cca. 2 km), Farul din Sulina este o mărturie a înaintării masive a uscatului în mare.

Pentru eventualii amatori, iată câteva date privind programul şi condiţiile de vizitare a muzeului:

- Program de vizitare: Marţi-Duminică – 8-16 (octombrie - aprilie) / 10-18 (mai - septembrie). Luni – închis

- Taxe de vizitare: 5 lei/adult; 2,5 lei/elevi, studenţi

- Taxă foto: 10 lei/aparat

- Taxă video: 30 lei/aparat

Sursa: pliantul „Muzeul Farul din Sulina”

Cimitirul Maritim Sulina – Da, aţi citit bine. La Sulina, şi cimitirul este obiectiv turistic. Şi încă nu unul oarecare, ci unul unic în Europa. Pe panourile indicatoare din localitate mai apare şi ca Cimitirul Comisiei Europene a Dunării. Situat la ieşirea din oraş în direcţia plajei, pe partea dreaptă a şoselei, Cimitirul Maritim este, de fapt, un ansamblu de cimitire – ortodox, ortodox de rit vechi (lipovenesc), cimitirul bisericilor europene occidentale, cimitirul musulman şi cel evreiesc – acest amestec de confesiuni conferind, de altfel, şi ineditul locului. Evident, caracterul cosmopolit al Sulinei din vremurile ei de glorie nu putea să nu-şi lase amprenta şi asupra acestui loc.

Poveştile de viaţă de odinioară şi imaginaţia localnicilor au împletit adevărate legende, ce dau o culoare aparte cimitirului din Sulina. Una dintre ele este cea a piratului grec Ghiorghios Kontoguris – un pirat de temut, despre care se ştie că a jefuit sute de nave (timp de trei secole, Sulina a fost, de altfel, locul preferat de refugiu al multor piraţi greci şi maltezi care jefuiau corăbiile venite din Occident şi cărora gura îngustă de vărsare a Dunării şi pădurile din jur le ofereau condiţii prielnice). Circumstanţele în care a murit piratul grec – brusc, sărac şi neplâns de nimeni – au dat naştere la tot felul de speculaţii privind comoara ascunsă de acesta. Se ştia că jefuia cu precădere navele încărcate cu aur şi argint, dar şi că nu avusese moştenitori sau rude. Prin urmare, ideea că avuţiile celebrului pirat se aflau undeva în apropiere, aşteptând să fie descoperite în orice moment a aprins multă vreme imaginaţia amatorilor de aventuri. Unii caută indicii chiar în inscripţia de pe mormântul lui Kontoguris: “Ca să poţi citi inscripţia de pe piatra piratului trebuie să vii în cimitir la primele ore ale dimineţii. Apoi umezeşti cu puţină apă placa şi doar atunci, după ce se usucă puţin, va putea fi citit textul săpat în mozaic, literele sunt scoase clar în relief”.

O altă legendă locală vorbeşte despre trista poveste de dragoste dintre doi tineri provenind din familii rivale. Potrivit acestei legende, părinţii tânărului ofiţer William Webster nu ar fi acceptat căsătoria acestuia cu o femeie de clasă inferioară, drept pentru care l-au trimis departe de casă, pe nava Adalia, care ar fi trebuit să ajungă în Indii. Însă iubita lui, Margaret Ann Pincle, l-ar fi urmat în secret pe navă, deghizată în marinar, pentru a fi alături de el. Se spune că cei doi au murit în 1868, în urma unui naufragiu, şi au fost îngropaţi la Sulina, în două morminte ciudate, în formă triunghiulară, fiind astfel uniţi în eternitate.

Se spune că tot în acest cimitir a fost înmormântată şi prinţesa Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturdza.

Tabăra Sulina – Un posibil punct de atracţie atât pentru copiii din România, dar şi din afara graniţelor, tabăra de la Sulina dispune de spaţii de cazare împărţite astfel: opt camere a câte două locuri, 25 de camere a câte şase locuri, patru camere pentru traineri şi, respectiv, un camping cu o sută de locuri. Posibilităţile de agrement includ două mese de ping-pong, un teren de baschet şi un teren de fotbal. De asemenea, există posibilitatea organizării unei discoteci în aer liber pe plajă sau a unor concursuri de karaoke.

Tariful stabilit pentru anul 2013 este de 72 de lei pe zi – sumă care include cazarea şi trei mese pe zi de persoană.

Chiar auzeam la ştiri zilele trecute că locurile în tabără sunt ocupate aproape în totalitate pentru sezonul estival 2013. Asta nu poate fi decât un lucru bun, nu?

Plaja Sulina – punctul final al micii noastre excursii. După trei kilometri parcurşi sub soarele nemilos al dimineţii târzii de sfârşit de iunie, am ajuns la una dintre cele mai frumoase plaje (încă) sălbatice de la noi. Este o plajă foarte lată (zice-se că ar fi cea mai lată din România la ora actuală), are un nisip foarte fin, filtrat de Dunăre, şi apă puţin adâncă. Tot aici se găsesc habitate şi specii de plante şi păsări protejate la nivel european – Garofiţa, Volbura de nisip, Pescăriţa mare (Sterna caspia) sau Dunele cu cătină albă. Turiştii sunt foarte puţini (probabil şi din cauza posibilităţilor reduse de transport) – aproape că par o cantitate insignifiantă în raport cu plaja imensă. Două terase ce tânjeau după vizitatori acoperă oarecum un minim necesar de mâncare, băutură şi alte nevoi (ştiţi voi care) ale turiştilor de pe plajă. În rest, nu există duşuri, grupuri sanitare, magazine cu articole de plajă sau vânzători ambulanţi. Avantaje şi dezavantaje, ca peste tot.

Am zăbovit vreme de câteva minute pe plaja cu nisip fierbinte şi fin, am intrat puţin cu picioarele în apă (suficient cât să facem cunoştinţă cu peştişorii sau viermişorii (?) de la mal – n-a fost o senzaţie foarte plăcută, dar dacă veneam pregătiţi de plajă probabil treceam peste acest inconvenient), după care am luat-o înapoi către Sulina, pe acelaşi traseu. La întoarcere, drumul ni s-a părut mult mai scurt. Am ajuns înapoi la şalupă exact la timp pentru a reîntregi grupul şi a pleca înapoi către locul de acostare a hotelului plutitor.

Nota 1: Pentru eventualii amatori de plajă la Sulina, există varianta transportului cu maxi-taxi sau chiar cu taxiul din centru către plajă şi înapoi. În sezon, atât taxiurile, cât şi microbuzele sunt destul de dese. Din păcate, n-am idee cât costă călătoria cu maxi-taxi. Cât despre taxi, pare-mi-se că l-am auzit pe unul din colegi spunând că l-a costat 8 lei cursa.

Nota 2: Din Sulina există posibilitatea plecării în diferite excursii cu barca cu motor, la preţuri relativ convenabile – 25-50 RON/persoană, în funcţie de traseul ales (a se vedea fotografia ataşată). Dezavantajul ar fi că trebuie să existe un grup de 10 persoane.

---

VIZUALIZĂRI: 5211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI