Coltul tunisian al casei si... inimii mele

TIPĂREȘTE

Daca m-am hotarat sa va mai plictisesc cu un review despre Tunisia (al V-lea, daca punem la socoteala si cele 10 randuri ce au reprezentat primul meu review pe AFA) e pentru ca, unii dintre pasionatii calatoriilor de pe acest site au avut neinspiratia (ar fi corect mai curand spus inconstienta) de a ma starni, asa ca ei si numai ei sunt “vinovati” de urmatoarele randuri…

Acum, ca am plasat raspunderea “popularizarii” review-ului pe alti umeri, asumandu-mi numai raspunderea autenticitatii informatiilor din el, sa nu mai pierdem timpul si sa trecem la subiectul ce imi bantuie, de cateva zile, cu voie, si mai mult fara de voie... cutiuta cu amintiri.

Tunisia, revelatia mea turistica din anul 2009, devansand destinatii mult mai celebre, superlativele destinatiilor turistice europene, as indrazni sa afirm, caci este vorba despre Coasta de Azur (Nisa, Cannes, Monaco si Monte Carlo), si... pentru a doua oara in viata, Barcelona, dragostea mea... , Tunisia, ziceam, mi s-a infatisat mai intai sub forma unui oras despre care tunisienii spun ca este “Perla Saharei”, pe nume Sousse.

Nu stiu cat de indreptatita e metafora... pe de o parte, Sahara e la cateva sute de kilometri distanta, si, pe de alta parte, stim cu totii, perlele nu sunt apanajul desertului, ci ale feluritelor, mari ale lumii, unde salasuiesc, …lacrimi inghetate…. in inima scoicilor-mama…

In plus, in desert, in mod traditional, in lumea misterioasa a beduinilor nu valoarea perlelor, ci cea a aurului este cea care conteaza, el e moneda de schimb cea mai frecventa acolo, exceptand, fireste, celalalta moneda traditionala…dromaderii.

Revenind, Sousse-ul poate fi gratulat cu aceasta metafora magulitoare doar din perspectiva faptului ca este orasul cu cea mai mare aglomeratie turistica din Tunisia, si reprezinta o imbinare armonioasa, unica, aici, mai mult decat oriunde in tara lui Magon cartaginezul, intre lumea araba si lumea pestrita a turistilor de pretutindeni. De pretutindeni, intr-adevar, dar, spun statisticile, preponderant din Europa de Est... (nu va bucurati, nu e vorba de noi), pe primele locuri si dominand net… Rusia si Ucraina.

Sa fie oare asa pentru ca acest oras necunoscut mie pana in momentul achizitiei sejurului in Tunisia este infratit, nici mai mult nici mai putin, decat cu …. Sankt Petersburgul?

Vanzatorii tunisieni erau atat de familiarizati cu vorbitorii de limba rusa ce le treceau pragul, incat, prima intrebare, un inceput firesc de socializare, daca stai sa te gandesti, a fost in toate cazurile, …“Russian?? Russian?? ” spre disperarea sotului meu care obosise ca infirme, de tot atatea ori, si sa raspunda, pe un tot din ce in ce mai exasperat de repetarea la nesfarsit a situatiei: “No, Romanian”.

La auzul apartenentei noastre, in toate, absolut toate cazurile, fata li se destindea, ochii le zambeau, si raspundeau incantati: HAGI!!! Dovada ca, practic, ambasadorii unei tari nu sunt numai cei ce salasuiesc in ambasade, ci, cei care, indiferent de profesie, devenind de notorietate mondiala, prin propriile forte, fac cinste tarii in care s-au nascut. …

In Sousse, oras situate in Nord-Estul tarii, la vreo 20 km de Monastir si aproximativ 140 km de Tunis, este legat, prin intermediul aeroporturilor din aceste doua orase, cu Europa, Africa si Asia, din acest punct de vedere, Tunisia in general, avand o pozitie privilegiata, in special prin apropierea de Italia (in zile insorite se zice ca de la Cap Bon se vede… Sicilia).

Noi am aterizat la Monastir si am fost extrem de impresionati de numarul mare al avioanelor ce soseau sau plecau de pe acest aeroport micut, din sfert in sfert de ora…

Cei 20 km parcursi cu autocarul pana la Sousse se fac pe nesimtite, iar autocarele ce ne-au transportat la si de la aeroport (ca dealtfel si autocarele excursiiilor optionale) au fost intotdeauna prevazute cu aer conditionat, absolut indispensabil in arsita inceputului de iulie pe continentului African…

Orasul rasare la orizont, aproape pe neasteptate, cu minarete si blocuri, majoritatea de inaltime medie... Am fost primii debarcati la hotel, caci complexul El Hana (din care facea parte El Hana Residence club, hotelul “nostru”, El Hana Beach si inca un hotel El Hana…) este situat in apropierea centrului Sousse-ului, fiind primul complex hotelier de mari dimensiuni dinspre Medina…

Catre Vest, deci catre Port El-Kantaoui, se intind multe alte hoteluri precum Orient Palace si Marabout.

Am retinut de la Ianos ca Orient Palace este cea mai buna optiune de cazare in Sousse (cand vorbim de buget mediu de vacanta) caci, desi hotel de trei stele, este mult superior altor hoteluri, mai instelate…de exemplu cel la care am avut neinspiratia sa ne cazam noi. Dar, pentru ca in viata nu exista lucruri complet negative, cazarea la El Hana Residence a avut si un avantaj, foarte important zic eu, in economia vacantei noastre, si anume apropierea de plaja si, mai ales, calitatile naturale ale acesteia…

Plaja orasului Sousse, o plaja cu o latime generoasa, de aproape o suta de metri, pe alocuri, imbratiseaza, pentru eternitate, indescriptibila Marea Mediterana in dreptul golfului Hammamet. Marginita de o faleza solida ce o separa de sosea, in dreptul complexului El Hana, plaja se dezvaluie privirilor matinale ale turistilor amatori de fotografii unice, inca din primele ore ale diminetii, cand soarele efectiv explodeaza, la orizont, inundand marea cu o stranie lumina trandafirie...

E ora la care tunisienii, de ambele sexe, vin sa inoate in mare, infruntand, nu numai semiobscuritatea zorilor de zi, dar si temperatura scazuta a apei de mare, caci, pana si Mediterana, cat e ea de Mediterana, isi racoreste trupul fluid sub respiratia enigmaticei nopti...

De altfel, faptul ca apa ar putea fi rece nu ii sperie nicidecum pe acesti locuitori ai Africii, ce traiesc cea mai mare parte a anului sub zodia caniculei... facandu-i totodata sa fie vesnic avizi de racoare, indiferent de unde vine ea: din aer, din apa, sau de pe pamant…

Dar despre tunisieni la plaja, ceva mai tarziu, dupa ce va voi prezenta propria noastra experienta pe litoralul tunisian…cu totul si cu totul inedita...

Am mers efectiv pe plaja prima data, in ziua in care am ajuns la hotel, dar cum statea sa se insereze, am indraznit doar sa testam temperatura apei, caci de plaja…nici nu putea fi vorba, soarele statea sa cada in partea cealalalta a orizontului, in spatele hotelului…

Prima dimineata a plajei tunisiene, cu tot ce presupune ea, respectiv inot, lancezeala pe sezlong pana ne uscam (ceea ce lua cam cinci minute la acele temperature de iulie african), iar balaceala, …si tot asa…. pana pierdeam complet notiunea timpului si ne trezeam abia cand nisipul de sub picioare devenea incandescent, gonindu-ne, rautaciosul, din bratele caldute ale marii ultratransparente...

Asa ca, in prima zi, din pura inconstienta, am parasit plaja in jurul orei 12, mai bine zis am incercat sa o parasim... Dar nisipul era atat de fierbinte, incat cei cativa zeci de metri de la sezlonguri pana la faleza, a fost un dans de fachir amator obligat la mersul pe carbuni incinsi...

Am inteles, abia atunci, sensul “ad literam” al consacratei expresii de “cafea la nisip”…

Daca eu am avut norocul de a pasi pe plaja incaltata in niste papuci mai solizi, sotul si fiica mea, mai putin norocosi, la iesirea de pe plaja, aveau arsuri pe dosul piciorului, acolo unde pielea mai sensibila decat cea de pe talpi se intalnise cu nisipul nemilos…

Ne-am invatat insa lectia, si nu am mai stat niciodata atat de mult la plaja, preferand, cu regret piscine din curtea interioara a hotelului, umbrita de maiestuosi palmieri...

Apropo de nisipul plajei, nu pot sa nu remarc finetea sa, fiecare picatura de apa lasand urme adanci in tesatura de firicele miniscule, de culore canepie, a malului marii... nici urma de pietricele sau scoici…iar intrarea in mare, extreme de lina, asfel incat, dupa cativa metri, apa abia ajungea la glezne.

Apa, calda si transparenta, te invaluia cu valuri mici, fragile, imbiindu-te la o nesfarsita balaceala... In apa, cativa pesti indrazneti inotau la cativa centimetri de tine, obisnuiti, se vede, ca oamenii sa le invadeze imparatia… Dar nu numai pestii strajuiau hotarele marii, ci, si alte vietati marine, a caror atingere ne-a provocat ceva neplaceri: meduzele … Pluralul e fortat si pur generic, caci numai o meduza ne-a tulburat inotul, cu indreptatita suparare, desigur, caci, in fond, marea era casa ei si nu a noastra…iar intrusi eram noi si nu ea…

Iar usturimea si roseata au trecut, incet-incet, fara alte consecinte decat pentru ea, caci, a fost dusa de pe mal de un tunisian, nu se stie unde...

Cat despre amenajarile de pe plaja, acestea erau destul de sumare si de vechi, caci umbrelele de soare, palarii imense din frunze de palmier erau cam obosite si uneori soarele invingea aceasta bariera fragila in calea sa, fara nici o dificultate… sezlongurile erau OK, iar costurile erau de 5 Euro pe zi, incluzand utilizarea pe parcursul unei intregi zile, pana la ora 17, a unei umbrele si a doua sezlonguri.

Cand plecam pentru pranz, lasam un prosop, semn ca sunt ocupate, iar tanarul tunisian a avut grija, de fiecare data ca prosopul abandonat temporar sa nu dispara, iar sezlongurile sa nu fie ocupate. Tot el era furnizorul unor bauturi racoritoare scoase dintr-o lada frigorifica, la un prêt modic, 2 Euro bucata, parca…. si tot in sarcina lui cadea si siguranta noastra, ca turisti, implicand si siguranta …portofelelor noastre.

Fac aici o mica paranteza. Inca de la sosirea in Tunisia, Ianos ne-a avertizat asupra faptului ca trebuie sa avem mare grija de pasapoarte, caci pierderea sau disparitia lor ar ridica probeme extreme de serioase, la nivel de ambasada, chiar. Desi auzisem destule povesti despre hotii tunisieni (mai corect, hotii din Tunisia, care uneori sunt si…romani), nu am trait nici o astfel de experienta negativa... Apropo de hoti, stiti de ce arabii taie hotilor mana dreapta? Pentru ca, in mod traditional, cu aceasta mana ei mananca, in timp ce mana stanga o folosesc doar la toaleta...

Mancatul cu mana stanga in public, este un afront inaceptabil adus tuturor celorlalti comeseni…asa ca hotii sunt exclusi, practic, din societate, prin amputarea mainii drepte.

Revenind la plaja, dupa ora 17, se strangeau sezlongurile si plaja devenea publica, loc de socializare pentru grupuri intregi de arabi, care mancau, ascultau muzica in surdina, faceau baie in mare, sau …pur si simplu stateau de vorba. Societatea araba are in centrul ei familia, dar nu familia restransa, pe care o invoca legile dreptului european, respective sot, sotie si copii, ci familia cu bunici, unchi, matusi, verisori si verisoare, o familie largita, unde cel mai mare respect este aratat celui mai varstnic dintre membrii sai.

In Tunisia nu sunt azile de batrani, pentru ca plasarea unui batran intr-o astfel de instituie reprezinta cea mai mare dezonoare pentru familia sa…

Deciziile cele mai importante, inclusive casatoria sau efectuarea studiilor superioare se iau tot in familie, si desi influentele occidentale se fac simtite tot mai mult, traditia este respectata din acest punct de vedere, cel putin. Nu vezi la plimbare, sau in general, in spatiul public, un arab singur… daca e singur, e o mare problema…e bolnav, sau ce e cu el?, se intreaba nelinistiti arabii din jur...

Asa ca, parinti si copii, frati si surori, prieteni sau pur si simplu vecini, tunisienii invadau plaja in amurg, de dragul timpului petrecut impreuna. Am vazut aici prima data femei imbracate din cap pana in picioare, in pantaloni si o camasa larga, cu o basma ce nu lasa sa ise vada nici un fir de par, imbaindu-se in mare... respectand intocmai cele mai riguroase percepte ale Coranului.

Am vazut, langa ele, nordice cu sanii dezgoliti, trecute de prima tinerete…pe care nu le deranja nimeni, nici macar cu o privire...

Dar cel mai impresionata am fost, pe acea plaja, de efortul cotidian al unui tanar ce cara, zi de zi, ore intregi sub arsita soarelui doua cosuri imense de fructe peste care turna gheata in speranta, desarta la acele ore fierbinti, ca va raci fructele...

Nu stiu de ce m-a induiosat atat silueta lui slabuta, incovoiata sub greutatea cosurilor umplute pana la refuz cu caserole de capsuni, piersici si struguri... poate pentru ca era de varsta fiicei mele, privilegiata de soarta, ce citea, alaturi de mine, ferita de lumina soarelui de umbrela si de cremele ultraprotective, indiferenta fata de ce se intampla in jur, absorbita complet de lectura, un roman de Dostoievski.

Poate pentru ca imi inspira mila efortul lui disperat de a schimba, la cateva minute gheata neascultatoare...

Poate pentru ca din zece in zece metri, facea cate un popas, lasand jos, cu maxima incordare, cosurile arhipline…

Am simtit nevoia sa i-l arat Iuliei si sa ii spun, cu o strangere de inima ce se datoreaza in excusivitate vremurilor tulburi in care traim, ca de ea depinde unde se I se vor situa, candva, proprii copii: pe sezlong, la umbra, sau tragand dupa ei, in arsita cumplita, un cos imens de fructe. A inteles morala, mi-a zambit asigurator, dupa care s-a intors, imperturbabila la Dostoievski…semn ca discutia nu o afectase prea mult…

Caci la 17 ani, suferinta necunoscutilor trece, de cele mai multe ori, pe langa tine, si nu… prin tine…

Am parasit Sousse dis de dimineata, inainte de a mai apuca sa vad un superb rasarit de soare inrosind orizontul in pragul zorilor de vara…. Dar amintirea celorlalte rasarituri, condimentata de parfumul unic si inebunitor al florilor de iasomie, rasare navalnic din inima mea, de fiecare data cand privesc masuta si taburetele de piele asezate pe covorasele traditionale tunisiene…din “coltul tunisian” al banalei mele sufragerii…

Daca acest colt inedit ocupa doar vreo doi metri patrati, impusi de suprafata meschina a camerelor de bloc, “coltul tunisian” al inimii mele, este, cu siguranta, incomensurabil….

---

VIZUALIZĂRI: 3685 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI