ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.09.2022
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Sidi Bou Saïd — sau orașul alb-albastru

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După ce mi-am imaginat vizita cu mașina timpului în Cartagina acum 2000 de ani -- vezi impresii, ne-am îndreptat spre Sidi Bou Said, cred eu ca pe lângă Tunis era cea mai importantă parte a excursiei.

Recunosc de și ghidul a rostit de câteva ori numele localității dar l-am memorat destul de greu mă tot gândeam la bou... și mai cum... Cu numele și un petec de istorie învățat, iată am ajuns acolo.

Despre Sidi Bou Said

Orășelul alb-albastru face parte din fosta Cartagina, aflându-se pe un deal la o înălțime considerabilă pe Capul Cartagina întotdeauna a fost considerat un loc strategic. Strategic a rămas și în prezent cel puțin din punct de vedere al organiztorilor de excursii.

Sidi Bou Said în prezent este localitate separată cu 5900 locuitori (2014) la o altitudine de 98 m deasupra mării iar coordonatele geografice ar fi 36° 52′ 16″ nord, 10° 20′ 59″ est. 20 km ar fi de aici până în centrul capitalei Tunis.

Istoria locului

Cum am povestit pe vremea Cartaginei a fost considerat loc strategic. La început înainte să ajungă romanii sau alți cuceritorii aici acest deal pe care astăzi se află Sidi Bou Said nu prea a fost folosit. S-a construit un turn de observare cu scopul de a preveni incendiile. Ulterior în secolul VII s-a construit un mic fort militar și un far. Într-o descriere din secolul XI locaitatea a existat deja și conform descrierii era una mică și prosperă. Sidi Bou Said era locuită în această perioadă de maraboți, islamiști vest-africani din Maroc.

În 1207 a venit Abou Saïd Khalafa ben Yahia pentru a răspândi sufismul un curent religios apărut în Persia cu tema principală fiind iubirea între Dumnezeu și oameni. După moartea lui a fost declarat sfânt iar localitatea îi poartă numele ce-i drept puțin mai prescurtat. Din secolul XVI maurii își pun amprenta, arhitectura construcțiilor lor este vizibilă și vizitabilă în prezent. În 1912 baronul Rudolf Erlanger cu origini europene ajunge în fostul sat pescăresc și construiește un palat dar care în prezent se numește Ennejma Ezzahra.

În afară de baronul Erlanger multe alte personalități din Europa au îndrăgit locul, au vizitat-o des și chiar au locuit aici. Paul Klee a fost pictor, Michel Fourcault filosof, Simone de Beauvoir eseistă, Andre Gide scriitor, Alphonse de Lamartine poet, Gustave Flaubert dramaturg și Francois Rene de Chateubriand scriitor dar și politician.

În prezent este o localitate turistică vizitată de milioane de turiști, protejată Unesco o adevărată bijuterie alb-albastră. Locuitorii de aici nu prea pot să facă nimic de capul lor de exemplu este strict interzis de vopsit pereții, ușile, porțile/lemnăria și ferestrele în altă culoare decât alb și albastru.

Vizita noastră

Am pătruns pe Rue Du Maroc o arteră principală, și Rue du 2 Mars 1934 o arteră secundară. Acolo este singura parcare și pentru autocare. Locul este împânzit strategic de tarabele vânzătorilor de souveniruri și nu numai. Am mers împreună cu grupul pe Rue Sidi Azizi, am luat colțul la intersecția cu Rue Habib Thameur strada principală din localitate și a venit marea eliberare 1,5 ore vizită pe cont propriu. În acest timp am reușit să parcurg toate străzile/străduțele din localitatea de pe deal, văzute toate obiectivele importante din exteior, văzute toate terasele, cafenelele și locurile de cazare. Exclus a fost coborârea până la port, nu mă mai încadram în timp, este și mult de urcat înapoi cu această diferență de nivel de 100m.

În Sidi Bou Said se poate ajunge și cu trenul gara care poartă numele localității se află în apropierea intersecției cu Rue Habib Thameur.

Descrierea localității așa cum am văzut-o eu

Străduțele de la normal până la îngust și foarte îngust sînt pavate cu piatră naturală de formă rectangulară. Pe unele străduțe super înguste și în pantă se circulă pe scări. Toate străduțele având în vedere relieful sînt fie în pantă fie în rampă. Clădirile, bisericile sînt construite în stil maur, nu dispun de acoperișuri ci mai degrabă de terase. Pe alocuri unde spațiul permite există și delimitări ziduri între stradă și proprietate. Pereții sînt vopsiți în alb iar toată lemnăria aici include ferestrele, ușile, porțile, alte elemente de lemn sînt albastre. Acolo unde locul permite există vegetație plantată în formă de arbuști, copaci, iederă, flori și pe alocuri gazon.

La baza dealului lângă Capul Cartaginei se află portul turistic, minunat se vede de sus. Obiective de văzut în afară de localitatea în sine ar fi bisericile, palatul lui Erlanger, portul, muzeele sau casele care sînt amenajate precum un muzeu.

Pe strada /străduța principală este un furnicar de turiști și localnici/vânzători. Aici găsim magazine, restaurante, cafenele, dar și locuri de cazare deosebite amenajate în casele istorice.

Ce ar fi de vizitat

Palatul Enejma Ezzahra

Palatul a fost construit de baronul Erlanger, se află la deal cu vedere panoramică spre Marea Mediterană și Golful Tunis dar situat puțin mai jos de localitate și restul clădirilor din vecinătate. Arhitectura clădirii este islamic-arabă. După moartea baronului 1932 palatul devine proprietatea statului tunisian și își schimbă numele în Enejma Ezzahra și se înființează centrul muzicii arabe. Se poate vizita, se pot lua parte la diferite evenimente muzicale, concerte, muzeul. Se poate vizita clădirea în sine, grădinile.

Orarul de vizitare ar fi 9.00-15.00 vara (01.07-31.08) și 9.00-13.00/14.00-17.00 restul anului (01.09-30.06) Taxa este de 5 TND (7,5 lei) ghid audio 2 TND (3 lei)

Moscheea Sidi Bou Said Zaouia

Moscheea se află chiar în centrul localității. Construcția de pe vremea maurilor aflându-se în pantă se poate accesa fie pe scări dinspre strada principală fie de pe străduțele din zona superioară a orașului. Este și mauzoleu în același timp. Minaretul construit în stil maur se poate observa și de pe terasă de unde se vede și furnicarul de pe strada principală.

Casele muzeu

Anumite clădiri sînt deschise pentru turiști și vizitabile pentru o sumă modică și sînt amenajate ca un muzeu privat. Dar El Annabi este prima casă-muzeu observată în traseu se află pe strada principală. În interiorul tradițional amenajat se ascunde și o bibliotecă. A fost construită în secolul XVIII și renovată în 1955. O altă casă este Palatul Naceur Bey, a fost construit în secolul XIX. Dar Lasram este un mic palat-fort construit de către familia Lasram în 1931. Dar Alaia este o casă situată în apropierea promontoriului panorama văzută de aici este de vis. Dar Zarrouk este la strada principală.

Așa cum am povestit mai sus multe locuri de cazare sînt amenajate în case tradiționale de ex. Hotel Dar Said, Dar Fatma, Maison a Sidi Bou Said, Dar Indigo, Hotel Bou Fares, La Villa Bleu. Am tras cu ochiul în unele măcar la nivel de recepție. Părerea mea dacă iubești locul va place și locul de cazare, iar nivelul de confort probabil după nivelul de contribuție.

Cafenelele în aer liber sînt sarea și piperul din localitate fiecare își are propriul farmec, ori stai în buricul Soukului (Souk=târg/bazar) ori alegi o cafenea cu panorama mării Mediterane pe una din terasele situate pe case ori la marginea dealului. Câteva exemple aici Cafe Delice, Cafe des Nattes, Art Cafe, Du Phare, Chargoui, Hayretin, El Alia, Dar Essalem. în unele cafenele se poate și mânca dar am văzut și mâncare stradală pentru cei grăbiți.

Alte locuri

Place de la Paix (Piața păcii) este o mică piațetă cu multă verdeață, un mic parc și zone de belvedere spre golful Tunisului. Un alt loc (view point) de unde să zicem se vede aproape tot, te afli chiar pe capul Cartagina la 100 m deasupra mării iar la picioarele tale se află portul, golful Tunis, Marea Mediterană. În fine în acest loc se fac selfiuri fără număr indiferent de nație, este punctul forte pentru fotografii. acest loc se află la capătul străzii principale drumul cotește la stânga și coboară în serpentine până la port. Portul a fost amenajat în 1963.

Concluzie vizită

Așa în 1,5 ore am reușit să parcurg toate străzile/străduțele din zona de interes aflat în vârful dealului din Sidi Bou Said acest Santorini de Africa. Dacă mi-a părut rău? Nu dimpotrivă, nimic e mai bun? Pentru detalii cum ar fi vizitarea tuturor obiectivelor, plimbare fără stres, o masă copioasă la un restaurant, siesta la o altă cafenea, o târguială în souk (bazar) o vizită în port, o baie la ștrandul de lângă port-clar mănâncă o zi de și eu asta o recomand. Poate vă uitați un pic și peste fotografii și vă convingeți. Călătorii faine vă doresc.

 

WM rog acest video la început youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 02.09.22 23:59:51
Validat / Publicat: 03.09.22 08:12:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TUNISIA.

VIZUALIZĂRI: 2053 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.09.22 08:11:58]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Sidi Bou Said, TUNIS" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Tunis (orașul) ]

zapacitu
[03.09.22 09:17:15]
»

@AZE: Am crezut inițial că ai pus poze din Grecia. Seamănă cu Panagia, albastru și albul sătucului de munte din Thassos..., dar e în Tunisia.

webmaster
[03.09.22 10:12:49]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[03.09.22 11:17:02]
»

@webmaster: mulțumesc

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[03.09.22 11:28:37]
»

@zapacitu: Da seamănă și este aceeași mare Mediterană doar din partea cealaltă...

In Thassos am fost și am îndrăgit insula pe loc dar in Santorini nu

Vacante faine îți doresc.

Michi
[04.09.22 08:15:50]
»

@AZE: Am fost acolo! Cu ocazia unei croaziere pe Mediterană, vaporul a oprit în Tunis ca să vedem Cartagina. Am trecut prin Sidi Bou Said. Reviewul tău mi-a completat şi actualizat cunoştinţele.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, Michi, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sidi Bou Said:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066489934921265 sec
    ecranul dvs: 1 x 1