Între pește, pizza, plajă și țânțari

TIPĂREȘTE

Să-i spun „sat”, să-i spun „comună”- cum apare pe înscrisurile văzute acolo?! Mai degrabă i-aș spune „sat”, după cum se prezintă locul de la gurile Dunării, numit Sfântu Gheorghe–Deltă. Pe net am citit că este „Comună”, dar, consultând acasă net-ul, citesc că: este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Tulcea, Dobrogea, România. Pe hărțile mai vechi apar alte denumiri ale localității precum Kidrillis, Cadîrlez sau Catarlezi care derivă din denumirea turcă Kadirler însemnând „Cadârgele”, sau Aios Iorgos, care derivă din denumirea grecească.

Prietena noastră care a organizat plecarea spre Deltă a negociat, telefonic, în avans cu câteva zile, întâlnirea cu barcagiul ce avea să ne ducă spre sat, la ora 11,30, la pontonul de îmbarcare de la Murighiol. Prețurile sunt negociabile, între 50 și 100 lei, dar pot fi și mai mari dacă pensiunile din sat se angajează să asigure și transportul pe apă. Pontonul este imediat lângă locul unde am parcat mașinile, iar plata parcării anul acesta este de 20 lei/zi. (Anul trecut se plăteau 10 lei/zi, îmi spun prietenii mei). Ca să folosești toaleta parcării se percepe taxa de 2 lei/persoană. Șalupa a fost închiriată pentru suma de 100 lei, dus/întors/persoană. Noi am fost șase, ar mai fi trebuit să vină niște turiști, dar, după ce i-am așteptat câteva minute, am pornit la drum.

Lungimea brațului Sfântu Gheorghe parcursă de noi până la pontonul satului este de 42 km, distanță pe care am făcut-o în aprox. 45 de minute. Am mers în miezul zilei, pe un soare dogoritor, dar am fost protejați de acoperișul șalupei și de curentul de aer iscat de viteza cu care s-a deplasat, de 55 km/h. După ce am ajuns la cazare (nu este în circuitul turistic), am mâncat prânzul cu care eram așteptați, ne-am odihnit puțin și, apoi, am pornit spre centru.

Satul, conform datelor de pe net, avea în 2011 aprox. 800 de locuitori. Așezarea caselor este dispusă pe două străzi lungi principale, paralele, și pe încă două mai scurte, iar acestea toate sunt „tăiate” perpendicular de alte străzi mai mici, care fac legătura cu strada principală și cu cea care mărginește brațul de vărsare a Dunării. Toate străzile sunt pline de nisipul fin care, prin grija primăriei, este udat zilnic cu ajutorul unei cisterne ce folosește apă din Dunăre. Udatul străzilor ajută să nu se ridice praful atunci când, mai ales pe strada din centru, trec mașinile spre plajă. Primăria ar fi vrut ca toate străzile să fie asfaltate, însă sătenii s-au opus, vrând să păstreze autenticitatea satului. Doar trotuarele străzii principale au fost asfaltate, dar spațiul dintre ele este plin de nisip, pe care se circulă mai greu - fiind denivelat - atât cu pasul cât și cu mașina. Satul are Primărie, Biserică, Farmacie, Scoală, chiar și un Muzeu - Bibliotecă, un magazin tip „Supermarket” și, bineînțeles, are și câteva locuri unde se poate mânca.

La biserica din sat am fost de două ori. Este „urmașa” primei biserici care a fost construită la 1830. Aceasta a ars în 1851 și a fost refăcută în 1860. După un alt incendiu a fost construită și sfințită, la 1871, altă biserică. Cea actuală a fost, și ea, reabilitată la interior, în 2015, prin „P. O. P”. – programul operațional pentru pescuit. :) Gazda noastră ne-a spus că slujbele aici se țin în română și ucraineană. Vinerea nu este deschisă biserica, nu am aflat din ce motiv. Am aflat, în schimb, că preotul are un vehicul cu care transportă turiști la plajă.

Puțin în diagonală cu supermarketul este un mic părculeț de joacă pentru copii și lângă el se află Poșta. Pe strada principală, lângă supermaket este o terasă mare, cu mese la care se pot consuma numai băuturi, nu și mâncare. Aici au și un televizor la care se pot urmări meciuri de fotbal sau programe muzicale. Pentru locuri unde se poate mânca nu pot sa spun prea multe, pot, doar, să le menționez pe cele pe care le-am văzut din exterior: „Delta Marină” și „Green Village”. Despre primul pot să vă spun că am citit câteva păreri aici pe site și că, aproape, nimeni nu a fost mulțumit.

În schimb, despre „Green Village” am numai cuvinte de laudă despre cum arată locul și servirea. Am fost o singură dată la restaurantul de-acolo, doar să ne răcorim cu câte ceva, după plimbarea de seară, și că prețurile sunt peste medie. Spre exemplu: o bere mică de 330 ml costă 9 lei, un pahar de bere de 400 ml - 14 lei, o porție de înghețată – 22 lei, o sticlă mică, de 250 ml de pepsi - 8 lei, iar un pahar de 250 ml limonadă – 16 lei. Prețuri mult peste medie, părerea mea. „Green Village”, este un resort relativ nou, cu dotări de 4 stele. Se pare că investitorul este o companie germană din domeniul turismului, de-aici derivând și prețurile mult prea mari, atât la cazări, cât și la restaurant. La „Green Village” de câțiva ani încoace, mai precis din 2004, se desfășoară în luna august festivalul de film independent „Anonimul”, unde vin actori străini și public din toată țara. În ziua în care am fost noi acolo rula filmul „Harry Potter”.

Se mai poate mânca și la diferitele pensiuni, care sunt destule, însă cred că trebuie făcute rezervări din timp. Pentru cină noi am mers de fiecare dată la „Pizza Carmen”, o terasă aflată vis-à-vis de „Farmacia” satului, care este pe o stradă perpendiculară pe cea principală. Aici se poate mânca nu numai pizza, ci și altfel de preparate gătite. Pot să spun că aici am mâncat cea mai bună și bogată în ingrediente :p „Pizza Argentina”. Dintr-o porție se pot sătura două persoane, asta dacă una dintre ele nu este prea gurmandă. ;)

Până la plajă este o distanță mare de parcurs, de-aceea am vrut să luăm o mașină care să ne ducă până acolo. Aceasta se numește Trocarici :), și este o remorcă mai mare trasă de un autovehicul. Remorca este „amenajată” cu câteva bănci așezate perimetral, iar cine nu mai are loc pe bancă își poate ține echilibrul, în mers, agățându-se de scheletul metalic care susține o copertină. Prețul unui drum, pentru care am văzut că nimeni nu primește bon, este de 3 lei/dus/persoană. Pentru copii mai mici de trei sau patru ani, nu se percepe taxă. Între orele 14,00 și 16,00 trocariciul nu are voie să-și facă cursele dus/întors până la plajă, să nu tulbure liniștea satului. Tot închis la ora amiezii este și la „Supermarket”, locul de aprovizionare cu tot ce vrei, de la alimente, băuturi, fructe și legume până la articole de menaj, plajă, sau de orice fel de lucruri are nevoie omul pe acasă. Până în „centrul” satului unde este și stația trocariciului, noi aveam de parcurs, cu pasul, cam 700 m, iar de acolo până la plajă mai sunt 2,3 km.

Plaja de la Sfântu Gheorghe este mai sălbatică, mai naturală decât cele pe care le-am văzut eu la Mare, de-aici venind și farmecul ei. Nu este atât de aglomerată, în perioada sfârșitului de iunie erau până la 100 de persoane. Dacă mergi spre dreapta pe malul apei ajungi, după 1,4 km la locul unde se varsă Dunărea în Mare. Culoarea apei, la vărsare, este maronie și mai tulbure. Plaja are - de la nord la sud - o lungime totală de cca 14 km, dar este ocupată numai zona din dreptul „Beach-barr”-urilor. Până la apă mai sunt de parcurs cam 100 de metri, iar intrarea în apă este lină, se face ușor, adâncimea apei dinspre mal înspre larg fiind mică pe o distanță destul de mare.

Drumul până la plajă se poate face și cu pasul, în aprox. 30 minute, dar noi am preferat să luăm trocariciul. În prima zi, însă, fiind în miezul zilei, am sunat la un nr. de telefon afișat pe gardul unui sătean și, acesta ne-a dus cu barca lui până la plajă, tot cu 3 lei/căciulă. În restul zilelor am mers cu trocariciul care ne lăsa la vreo 200 m de intrarea în mare, lângă două – hai să le spun așa: „Beach-bar”-uri. În drumul spre plajă vehiculul trece printr-un crânguleț (nu știu dacă se cheamă așa, dar așa am apreciat eu că ar fi), am putut observa atât animale, cornute sau cai care pășteau, cât și păsări de baltă.

De la „Beach-bar”-urile unde ne lăsa trocariciul se pot cumpăra băuturi răcoritoare, bere, ronțănele sau înghețată. Prețurile aici sunt ceva mai mari decât pe plajele din sudul litoralului (exemplu: un pahar de bere de 400 ml costă 6 lei, o înghețată pe băț, din cele comune, costă între 6 și 8 lei). Grupul sanitar de aici este fără plată și este curat. Fac precizarea asta pentru că pe plajele din sud, pentru folosirea toaletei se plătește 1 leu.

Nisipul este aproape prăfos, iar la orele amiezii, atunci când e soare, se încălzește așa de tare încât tălpile frig de parcă ai merge pe plită încinsă. Primele două zile am mers cu papuci de plajă, însă nu mi-au fost de ajutor, drept pentru care în zilele următoare am mers cu adidașii prin nisip. Plaja dispune, de anul acesta, de câteva șezlonguri și umbrele care pot fi închiriate contra sumei de 15 lei/zi/fiecare (anul trecut nu erau). Când bate vântul, nu se poate sta direct pe nisip, acesta fiind atât de fin deranjează mult și trebuie să închiriezi un șezlong, dacă vrei să rămâi la plajă.

Sătenii locului sunt, majoritatea, de etnie ucraineană, oameni solizi, puternici, care se ocupă cu pescuitul, iar în timpul liber sunt ghizi turistici ce conduc șalupe. Portul de aici are trei bazine, dintre care două par a fi mai intens folosite, fiind ocupate cam 50% cu bărci de agrement și de turism. În rest, sunt bărcile pescarilor care aprovizionează cu pește proaspăt localitatea. În toate cele opt zile cât am stat la masa de prânz, am mâncat numai pește proaspăt. Într-unul din bazinele cu șalupe am văzut o ambarcațiune mai nouă pentru care, prin același program „P. O. P” de mai sus, s-a achiziționat o barcă de tip „Ambulanța” în schimbul sumei de 1.327.797 lei, din fondul european. :((Vai de noi! Atât de mult bănet pentru atât de puțin?!? Să nu uităm că trăim în România!

Acum, spre final, mă veți întreba, desigur, cum m-am „împăcat” cu țânțarii. Ei, bine, nu m-am împăcat deloc! Singurul loc unde nu m-au sâcâit a fost plaja, în rest n-am scăpat de ei de-a lungul unei zile, indiferent cu ce am încercat să mă protejez: unguente, soluții de la farmacie, oțet sau alte minuni. M-au kilărit „la greu”:((, lucru care mă face să mă mai gândesc dacă mai vreau să merg vreodată în Deltă! Seara mă acopeream peste tot cu îmbrăcăminte, inclusiv cu mânuși, dar tot mă mușcau, chiar și prin puloverul cu mânecă lungă. Într-una din serile în care am fost la Pizzerie am folosit spirale fumigene contra lor, două puse pe masă, două puse sub masă, dar degeaba, nici așa n-am scăpat de ei. Prietenii mei au suferit și ei dar nu atât de tare ca mine.

Cam asta am avut de povestit despre satul Sfântu Gheorghe. Pentru cei care nu au găsit aici răspuns la întrebările lor despre acest loc, pot să caute și alte articole de pe site, mai vechi sau mai noi.

---

VIZUALIZĂRI: 4069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI