Despre Sevilia care ne-a fermecat

TIPĂREȘTE

Dacă tot s-a legat atât de bine Paștele de anul acesta cu alte zile libere, am plănuit să plecăm într-o vacanță, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în viața noastră de până acum, în perioada sărbătorilor de Paște sau de Crăciun.

Am ales Andaluzia din cauza unui avion ieftin la Malaga (139 EUR dus-întors de persoană) dar și pentru că Spania era de mult pe lista noastră. Cu toate că initial plănuisem să stăm doar la Malaga, de unde ne făcusem tot felul de itinerarii, ulterior, am considerat că sunt cam multe 9 nopți într-un loc, ne-am uitat pe hartă, am ales Sevilia dintre toate posibilitățile și i-am alocat și ei 3 nopți.

Am avut o cazare superbă la Sevilia și o gazdă la fel, care ne-a făcut și o economie considerabilă. Am detaliat în articolul de cazare cum Eva ne-a cumpărat bilete la cea mai importantă coridă din an cu 86 de EUR față de 237 cum găsisem noi online.

Am zburat, așadar, la Malaga foarte devreme, ceea ce a făcut ca la ora 10 să căutăm prin aeroport cea mai bună posibilitate de a ajunge în Sevilia. Citisem noi ceva acasă dar am luat destule plase cu net-ul ăsta, așa că trebuia să vedem la fața locului cum stau lucrurile. În principiu, știam de acasă că era un singur autobuz, direct spre Sevilia, la ora 16, și așa am găsit și la fața locului, dar 16 era prea târziu pentru noi. De aceea ne-am gândit la un transfer la Malaga de unde aveam mai multe opțiuni, tren sau autobuze.

Doamna de la punctul info, de la ieșirea din aeroport ne-a dezinformat total, cu informații luate după net, chiar în fața noastră. Că trebuia să luăm bilete de tren online pentru Sevilia, că nu găsim acum, că spre Malaga, unde mai aveam și alte variante, aveam tren abia la 14 (era ora 10 și ceva) și că nu știe nimic de mersul autobuzelor, să ieșim afară pentru asta. Stația de tren este înăuntru, în aeroport, iar stația de autobuze pentru mai multe direcții, afară, în fața aeroportului.

Dacă ieși afară din aeroport se văd autobuzele trase, ele sunt interconectate cât de cât cu avioanele. Acolo trebuie să cauți autobuzul expres pentru Malaga, special pentru transferul de la aeroport. Chiar dacă o să vezi pe un autobuz direcția Malaga-Granada, de ex, autobuzul nu ia oameni pentru Malaga, chit că are oprire la autogara de acolo și chiar a ajuns în același timp cu cel expres.

Deci, musai autobuzul expres pentru transfer aeroport-autogara din Malaga, care a costat 3 EUR/persoană, a făcut 20 de minute și ne-a lăsat fix la intrarea unde era casa de bilete pentru Sevilia.

La 12 am avut un autobuz al companiei ALSA, direct, fără nici o oprire până la Sevilia, care a făcut 200 de km în 2,45 ore. La urcare am văzut că cei mai mulți aveau bilete online, probabil mai ieftine puțin. Pe noi, care le-am luat de la ghișeul din autogara Malaga, un bilet doar dus ne-a costat 24 EUR de persoană. Dar, apropo de biletele online, mie mi s-a părut cam riscant pentru cei care vin de departe. Știind că aterizăm la 10, iar autobuzul era la 12 din Malaga, nu m-aș fi încumetat acasă să rezerv pentru ora aceea pentru că aveam de ieșit din aeroport, de ajuns la Malaga sau poate zborul avea oarece întârziere pentru că se întâmplă des. Probabil îmi luam o marjă de siguranță și aș fi rezervat la următorul și-atunci e cu dus și întors online-ul în cazul ăsta. Câștigam 2-3 EUR și confortul că am rezolvat problema, dar riscam să pierd banii dacă nu ajungeam la timp pentru că biletul nu rămânea valabil pentru altă cursă sau să pierd timp dacă rezervam din prudență pentru următorul autobuz. În fine... despic firul în patru... știți și voi asta.

Să zic de autobuz. Super modern, cu scaune ca de masaj, locuri stabilite de la cumpărare, climatizare bună, WiFi (rețea medie), monitor la fiecare scaun și puteai să alegi între filme, muzică, radio sau să vezi ruta pe care mergi, căști, priză pentru încărcat telefonul, măsuță, buzunar încăpător la scaunul din față, coș de gunoi la fiecare scaun... ce să mai, o adevărată plăcere să faci drumul ăsta. Dacă mai punem la socoteală și peisajul și localitățile frumoase pe lângă care am trecut (dintre care am reținut localitatea Estepa, cam pe la jumătatea drumului, așezată pe un deal în vârful căreia era o cetate, și casele, o mare de case albe), pot să spun că drumul a fost o adevărată excursie.

La plecarea din Sevilia, am zis să avem și cealaltă experiență, și să revenim la Malaga cu trenul, dar nu s-a comparat. Dacă aveți de făcut un transfer de la Malaga la Sevilia sau viceversa, vă recomand autobuzul ăsta direct, al companiei ALSA, fără discuție. Alternativa cu trenul era așa: trenul rapid costa 47 EUR/persoană și mi s-a părut enorm față de 24 cât dădusem la autobuz, iar trenul normal, pe care l-am ales noi, a costat 25 de EUR/persoană. Am mai avut și ghinion, pentru că din cauza unor lucrări a trebuit să schimbăm la aprox o oră de Sevilia, la Osuna, de unde ne-a luat un autobuz și ne-a dus la Pedrera, iar de acolo din nou un tren până la Malaga.

Noroc că drumul cu autobuzul a fost frumos, printre dealuri, cu plantații de măslini, am reținut și Osuna pentru o cetate destul de mare, dar drumul a fost lung, am făcut aproape 4 ore. Apoi între Pedrera și Malaga au fost o grămadă de tuneluri lungi, cam sinistre. Chiar nu recomand călătoria cu trenul decât dacă e musai. Mai zic doar că la Sevilia autogara este într-un capăt al orașului, iar gara Santa Justa în capătul opus, față de Malaga unde gara și autogara sunt vecine.

Gata cu drumul, să ne întoarcem la entuziasmul primei zile în Sevilia. De la autogară am avut de mers cam 1,5 km până la cazare și i-am făcut pe jos, chiar dacă nu a fost prea comod, pentru că trotuarele sunt pavate cu pietre și trolerele n-au mers prea bine pe ele. Dar preferăm întotdeauna mersul pe jos pe distanțe scurte și noroc că am avut doar câte un troler de fiecare. În plus am făcut cunoștință cu orașul cât de cât și ne-am oprit la primul punct info pentru că aveam ceva întrebări de pus și mai ales să ne luăm o hartă.

Sevilia este capitala Andaluziei dar și al 4-lea oraș ca mărime din Spania și așa cum am încheiat și articolul de cazare, Sevilia este orașul cel mai plin de viață în care am fost noi până acum. Terase atât de multe și atât de pline cu turiști sau localnici, cred că nu am mai văzut nicăieri la fel. Oameni veseli, pasionali, am avut în plan un spectacol de flamenco dar am renunțat pentru că am avut flamenco gratis, la orice colț de stradă și cele mai multe spectacole stradale pe care le-am văzut într-un loc turistic.

Nu mai vorbesc de procesiunile de stradă, pe care le-am urmat și noi și am încercat să înțelegem ce se întâmpla acolo. Am urmărit chiar în prima seară o procesiune, care a plecat de la castelul Alcazar până la Primărie cu un car îmbrăcat în flori, superb aranjat, tras de doi tauri foarte mari, tot alaiul fiind însoțit de o fanfară numeroasă. Procesiunea chiar asta cred că omagia, taurul, știut fiind că în Andaluzia sunt cele mai spectaculoase coride iar andaluzii sunt împătimiți ai acestui spectacol. Oamenii erau foarte frumoși îmbrăcați, bărbații la costum, femeile foarte elegante iar la Primărie așteptau multe oficialități și ceremonia s-a încheiat cu cântece andaluze, gen patriotice, cântate din toți plămânii, de toată asistența. Cu toate că eram străini de manifestările lor tot s-a zburlit pielea pe noi.

Avenida de la Constitucion este artera principală a Seviliei care dă în cele mai renumite străzi comerciale, pietonale, largi, cu magazine de firmă (Tetuan și Velasquez, dar și toate străduțele din jur sunt cu magazine).

Tot ce voiam să facem neapărat la Sevilia era vizita la cele mai importante obiective: Palatul Regal Real Alcazar și Catedrala din Sevilia, inclusiv Turnul Giralda, Plaza de España, aveam deja bilete la coridă, într-o zi voiam să mergem la Cadiz, pentru că citisem foarte frumos odată despre el și în rest, de voie, ce ne-o mai ieși în cale.

Fac o paranteză aici, legată tot de net-ul nostru cel de toate zilele. După ce am pus pe tapet vacanța din Andaluzia ne-a fost clar că vizita la palatul maur Alhambra, din Granada, era cel mai important obiectiv de pe lista noastră. Pentru că avionul îl luasem prin noiembrie și știam că începând cu ianuarie 2018 biletele la Alhambra se vând numai online, am început vânătoarea. În noiembrie și decembrie am verificat regulat saitul oficial al palatului dar biletele nu se puseseră în vânzare. În ianuarie tot nu apăruseră. Apoi pe mine m-a luat valul pentru că perioada de început de an este foarte aglomerată. În primele zile ale lui aprilie 2019, cu o lună înainte de sejur, nu mai erau bilete pentru aprilie, mai și iunie. Ni s-a părut cam ciudat. Biletele erau 12-15 EUR de persoană în funcție de câte secțiuni voiai să vezi. Pe saitul oficial nu mai erau, dar excursii de la diverse agenții, de 120 EUR/persoană se găseau gârlă. În excursie era inclus biletul de intrare la Alhambra, microbuzul și vizită pietonală prin Granada. Am apelat și la gazdele noastre din Sevilia și Malaga dar nici ele n-au putut să ne ajute, doar ne-au lămurit că biletele se cumpără de agenții și se vând mult mai scump după aceea. Am mai găsit agenții care ne vindeau bilete cu 45 de EUR fără nimic, nici transport, nimic. În aceste condiții am hotărât să lăsăm Alhambra pe altă dată pentru că chiar nu suport jecmăneala asta pe față.

Și pentru că citisem că Palatul Alcazar din Sevilia este fratele mai mic al lui Alhambra am hotărât să îl vedem pe acesta cum se cuvine, adică să luăm un bilet cu ghid. Facem rar asta, chiar dacă vedem rostul ghidului, dar acum am zis că avem nevoie și de povești. Am luat de la cea mai importantă agenție din oraș, City Expert, un bilet combinat Palat + Catedrală, inclusiv urcatul în Turnul Giralda, care a costat 49 de EUR de persoană. Dar asta urma să se întâmple în penultima zi.

În drum spre primul obiectiv pe care am vrut să-l vedem încă din prima zi, adică Piața Spaniei, am trecut pe lângă Universitatea din Sevilla, care funcționează în vechea fabrică de tutun din oraș, unde au lucrat mai mult de zece mii de angajați, în mare parte femei. Fabrica este renumită pentru că aici a lucrat Carmen, cunoscută din opera cu același nume a compozitorului francez Georges Bizet și Carmen era atât de cunoscută pentru că putea să-și înfigă țigările între coapse.

Citisem ceva, destul de mult despre Plaza de España (Piața Spaniei) , dar ce am găsit la fața locului mi-a depășit toate așteptările, tot complexul este impresionat. Piața în formă de semicerc a fost construită în anul 1929 cu ocazia unei expoziții organizată de Sevilia, cu scopul de a îmbunătăți relația cu Portugalia și fostele colonii. Se află într-un superb parc, Maria Luisa, are clădiri cu o arhitectură deosebită, în holurile cărora am văzut spectacole de flamenco, un canal traversat de 4 poduri, câte unul pentru fiecare regat al Spaniei, pe care te poți plimba cu barca, o fântănă, mai multe alveole cu harta tuturor județelor și scene importante din zona respectivă, bănci foarte multe așezate de-a lungul clădirilor, pe care te poți așeza. Nu știu cum s-o descriu, trebuie s-o vedeți. Este cea mai frumoasă piață pe care am văzut-o până acum, cred că mă cam repet.

Parcul Maria Luisa este o oază de verdeață și chiar dacă atracția principală a parcului este Piața Spaniei și toate drumurile duc acolo, zona verde cea mai importantă din Sevilia este de neocolit. Parcul este plin de bănci, fântâni, zone de bibliotecă, bazine, statui sau cascade. Se închiriază biciclete și poți să-l descoperi pe 2,3 sau 4 roți. Numele îi vine de la Maria Luisa d’Orleans, care a donat terenul si gradinile aferente.

Din parc am mers până la râul Guadalquivir, care împarte Sevilia în Centrul Istoric pe o parte iar pe malul celălalt este cartierul Triana, renumit pentru că acolo s-a născut flamenco și spectacolele de stradă. Ne-a fost recomandat de la punctul infoturistic dar din păcate n-am mai ajuns. Râul Guadalquivir este traversat de multe poduri dintre care cel mai fățos este Puente del Alamillo, un pod susţinut de un singur stâlp înclinat.

Plimbarea pe faleză ne-a dus pe lângă Palacio de San Telmo, o clădire lungă și frumoasă, cu o intrare bogat decorată, cu multe statui. Acest palat este reședința oficială a președintelui Andaluziei.

Până la Torre del Oro (Turnul de Aur) n-a mai fost mult. La el am ajuns foarte târziu și l-am văzut doar pe exterior, pentru că nu mai avea program, dar am revenit într-o zi de luni când intrarea era gratuită. Nu că altfel ar fi fost scump, intrarea la turn este 3 EUR. Turnul se află chiar pe malul râului Guadalquivir și a fost construit pentru a controla accesul pe râu. Astăzi adăpostește un muzeu naval.

Plaza de Toros de Maestranza este una dintre cele mai celebre coride ale Spaniei și a fost construită în sec 18. Găzduiește aprox 12.500 de spectatori și chiar dacă nu credeam că putem să asistăm vreodată la acest gen de spectacol, pe principiul că în fiecare loc vrem să facem ceva specific, am zis să încercăm. Despre cum am achiziționat biletele pentru coridă cu ajutorul Evei am detaliat în articolul de cazare. Nu i-o fi fost locul acolo dar acolo s-a legat.

Corida a avut loc în prima duminică după Paștele Catolic și a ținut aproape 3 ore. Accesul nostru a fost pe la poarta 15 și am avut bilete pe rândul 2, locurile 60 și 61, care sunt exact lângă poarta și culoarul pe unde ies taurii. Am fost puțin neliniștită din acest punct de vedere, dar mi-a trecut când mi-am dat seama că nu este nici un pericol.

Vedetele serii au fost un columbian (Luis Bolivar), un mexican (Luis David) și unul de-al lor, din Sevilia (Rafael Serna), căruia îi murise tatăl, cu două săptămâni în urmă, tot un vestit matador, și toate momentele i le dedica, ducând spre cer pălăria specifică toreadorilor.

Să zic despre matadori, toreadori, picadori... că tot m-am lămurit și eu acu. Pentru mine era tot o apă și-un pământ, dar pare că nu e chiar așa. Toreadori sunt toți cei care se luptă cu taurii, dar matador este cel care îi dă lovitura mortală, practic matadorii erau vedetele. Apoi sunt picadorii, cei care intră călare în arenă și înțeapă taurul cu o lance/suliță, dându-i practic prima lovitură de grație.

Spectacolul la care am fost noi a fost cu 7 tauri, câte doi pentru fiecare vedetă și unul de deschidere, ca să zic așa. Dar au mai fost în plus pentru că doi dintre tauri n-au mai fost în stare să facă spectacol după ce au fost răniți, i-au scos din arenă cu o cireadă de alți tauri, după un ritual specific și i-a înlocuit cu alții.

Ordinea lucrurilor la corida asta și ce am înțeles noi de la localnicul împătimit lângă care am stat, care ne-a povestit tot timpul și a strigat, este următoarea: toreadorii sunt în arenă (vedeta plus echipa, adică 3 persoane în echipa fiecărui matador). Intră taurul în sunet de trompetă, îl aleargă puțin, intră picadorii călare care îl înțeapă cu sulița, îl mai aleargă puțin și unul dintre toreadori îi înfig 3 rânduri de banderillas. Ies picadorii, toreadorii, iar în arenă rămâne doar vedeta cu taurul care fac spectacol, iar cei 3 din echipa lui stau pe marginea arenei, în niște nișe special făcute, unde se ascund când îi aleargă taurii și ies la nevoie să se ajute unii pe alții sau să ajute matadorul.

La un moment dat matadorul își ia sabia, continuă să facă spectacol, zăpăcind bietul taur și la final o înfige în spinarea lui. În funcție de măiestria toreadorului sabia intră toată, sau doar jumătate sau și mai puțin. Pe durata spectacolului celor 2, matador și taur, mulțimea strigă, huiduie, aplaudă. Intră cei care ancorează taurul de un fel de car tras de alți tauri și îl scot din arenă, târându-l pe jos, în muzica fanfarei și plesnituri de bice.

Fiecare matador a făcut spectacol cu câte 2 tauri iar corida a început cu un taur pentru care toate echipele au fost în arenă. După fiecare spectacol deosebit fac un tur de arenă, lumea aruncă cu obiecte spre ei iar ei le aruncă înapoi. Au fost două tururi de onoare, unul al columbianului care a fost cel mai bun și unul al celui din Sevilia, care a fost bun la al doilea taur, în sensul că a reușit să înfigă toată sabia în spinarea taurului, ceea ce nu reușise la primul.

Sper să nu vă fi oripilat, până la urmă și noi am acceptat că este o tradiție și localnicii se hrănesc cu asta. Domnul împătimit de lângă noi a fost îngrozit la gândul că cineva ar interzice vreodată coridele, iar dacă asta se va întâmpla, ultima coridă va fi clar la Sevilia, sau va fi vărsare de sânge. Boală grea!

Catedrala din Sevilia cât și Palatul Alcazar sunt Patrimonii UNESCO încă din anul 1987. Pentru că la pachet cu catedrala aveau un preț mai bun decât luate separat le-am văzut pe amândouă cu ghid și am fost mulțumiți de poveștile lui și chiar am fi pierdut multe lucruri dacă nu alegeam așa.

Ghidul a mai strecurat și câte o ironie, două... că na, așa sunt oamenii, am mai întâlnit asta și în alte situații, în alte țări, de curând chiar la Londra, când ghidul de la Turnul Londrei, la fiecare frază mai arunca câte o săgeată către francezi, americani sau alte nații care au avut legătură cu ei de-a lungul istoriei. Ghidul nostru și-a ironizat chiar compatrioții spunând că au făcut catedrala în 500 de ani, dar măcar ei au terminat-o, nu ca cei din Barcelona, care încă mai lucrează...

Catedrala din Sevilia este cea mai mare catedrală gotică din lume și a treia ca mărime după San Pietro de la Vatican și Sf Paul din Londra. Sunt fericită să le fi văzut pe toate. A fost construită pe locul unei moschei maure din care au păstrat doar Turnul Giralda pe care l-au modificat (i-au pus clopote și în fiecare colț flori de crin ca simboluri religioase creștine). S-au mai păstrat din sec 14 curtea interioară (curtea cu portocali) în mijlocul căreia este fântâna originală, unde se spălau credincioșii.

Cum intri dinspre curtea cu portocali, Altarul de Argint îți atrage toate privirile. A fost adus din Mexic, este cel mai mare altar de argint și până acum o sută de ani se plimbau cu el pe stradă în cadrul procesiunilor.

În catedrală se află mormântul lui Cristofor Columb dar și al fiului său. Cristofor Columb s-a plimbat prin lume și în timpul vieții dar și după moarte. După ce a murit a fost îngropat undeva în Spania, dar dorința lui a fost să fie îngropat în Republica Dominicană, unde a fost guvernator o vreme. Când Spania a pierdut Republica Dominicană l-au dezgropat și l-au dus în Cuba, la Havana. Când au pierdut și Cuba l-au adus la Sevilia. După atâtea trambalări s-a pus problema dacă în mormânt mai este el sau altcineva dar ghidul ne-a spus că s-a făcut proba ADN-ului cu oasele fiului său, care se știa sigur că este el și a ieșit pozitiv.

Pentru că fiul lui Cristofor Columb a scris despre călătoriile tatălui și a donat totul Seviliei, a primit onorea să fie îngropat în Catedrală, chiar dacă el nu a fost chiar un personaj de seamă al acelor vremuri.

O altă piesă de rezistență a catedralei este Altarul din lemn aurit, cel mai mare din bisericile catolice care are 27 de m, la care s-a lucrat 44 de ani. Pe centru sunt peste o mie de figuri sculptate, în dreapta sunt scene din viața lui Iisus, de la naștere până la Înălțare iar stânga-dreapta sunt cei 12 apostoli în mărime naturală. Sus de tot este un crucifix iar dedesubt o Pieta. Acest altar este deosebit de spectaculos și este protejat, îngrădit, dar se poate vedea foarte bine și se poate fotografia printre zăbrele numai că pozele nu ies chiar bine.

Nu în ultimul rând în catedrală am văzut numeroase capele, picturi superbe, arcade și vitralii iar porțile de acces, care sunt mai multe, sunt decorate cu statui de sfinți și basoreliefuri deosebite.

Piața din fața catedralei se numește Piața Triumfului (Plazza del Triunfo) , iar numele îi vine de la faptul că în urma unui cutremur mare, într-o duminică dimineața, la începutul anilor 1900, marea majoritate a oamenilor erau în catedrală, la slujbă și cu toate că foarte multe clădiri din oraș s-au dărâmat, catedrala a rămas în picioare, ceea ce a făcut ca piața să fie numită așa. În piață sunt aliniate trăsurile cu care poți face plimbări prin Sevilia iar în mijloc este un monument, o coloană cu fecioara Maria care simbolizează triumful asupra vieții.

Turnul Giralda este ceea ce a rămas din vechea moschee iar numele îi vine de la faptul că în vârf i-au pus o giruetă rotitoare. Accesul spre vârf este mult mai ușor decât la alte turnuri și este accesibil tuturor. Se înaintează lent pe o rampă largă și nu pe scări. Din loc în loc sunt geamuri prin care puteți prinde poze extraordinare cu catedrala și Sevilia. Pe vremea moscheei în turn se urca cu măgari.

Palatul Real Alcazar a fost făcut de Pedro I și este cel mai vechi palat regal în funcțiune. Aici stă familia regală când vine în Sevilia. Am intrat pe la Zidurile bețivilor (din cauza celor doi pomi de la intrare care se numesc așa, pomi bețivi) în Curtea Vânătorilor, unde se făceau chefurile de după vânătoare. Apoi am intrat în alte curți, terase și săli, impresionați de un stil arhitectural pe care nu l-am mai văzut nicăieri.

Nu există nimic din palatul original, al maurilor. Palatul original s-a dărâmat la un cutremur și Pedro I l-a reconstruit cu banii sultanului cu care făcuse pace, cu compromisul că va folosi și elemente maure. Astfel Palatul Alcazar a păstrat foarte multe elemente din stilul arhitectural Mudejar (al maurilor), dar palatul este o combinație dintre stilul maur și cel creștin și toate plăcile sunt originale din sec 14.

Apoi am intrat dintr-o încăpere în alta super încântați de dantelăriile și mozaicurile pe care le vedeam, până am ajuns la cea mai importantă curte interioară, Patio de las Doncellas sau Curtea Fecioarelor (am mai aflat că Pedro I le-a dat foarte multe drepturi femeilor, inclusiv dreptul de a avea o curte a lor). Din această curte am intrat în Sala Regilor, sala lui Carlos al V-lea sau Sala Ambasadorilor, una mai frumoasă decât alta.

Grădinile Palatului se întind pe o suprafață foarte mare, divizată în mai multe grădini, fiecare grădină separată având propria denumire: Grădina Dansului, a Doamnelor sau a Prințului. Cea mai spectaculoasă zonă a grădinilor este cea din jurul Fântânii lui Mercur din Grădina Iazului, iar în mijlocul bazinului este o fântână mică cu statuia lui Mercur.

Pentru fanii filmului trebuie să spun că în Palatul Alcazar s-au filmat mai multe episoade din Games of Trones și nu în ultimul rând că la ieșirea din palat (prin grădini) sunt toalete și o cafenea unde și noi am făcut o pauză.

Căutați punctele infoturistice și nu agențiile care sunt peste tot și nu le confundați. Agențiile vor să vândă bilete pe care le puteți cumpăra mult mai ieftin de la fiecare obiectiv. La ieșirea din Palatul Alcazar este un punct info turistic foarte bun. Căutați-l încă din prima zi pentru că vă pot ajuta să vă organizați sejurul în mod eficient. Pe noi ne-au ajutat mult, ne-au lămurit cu obiectivele care erau gratis în zilele noastre, cum să le combinăm și am primit o listă cu toate obiectivele și monumentele din Sevilia, telefon și adresă, website-ul, programul de vizitare, prețurile și câteva observații la fiecare, foarte importante... ne-au fost de mare folos. Nu o să afli așa ceva de la o agenție, iar în Sevilia sunt câteva, dar cu multe puncte, prin tot orașul.

Într-o zi de luni am încercat să ajungem la cât ma multe dintre obiectivele care se vizitau gratuit, așa cum ne recomandase de la punctul info. Am ajuns la Turnul de Aur, care se află pe malul râului Guadalquivir, după cum am zis, la câteva biserici (ele erau multe, dar nu aveam cum să ajungem la toate) și la Parasol Metropol. La fața locului acesta nu era chiar gratis. Am plătit 3 EUR de persoană dar am primit în schimb câte o carte poștală cu obiectivul și o băutură la Genaria (o limonadă și o bere mică).

Metropol Parasol (sau Setas de Sevilia – ciupercile de Sevilia), este un viewpoint, cea mai mare construcție de lemn pe o structură metalică, din lume, zici că este un fagure și a fost făcută pe locul unde era Piața Centrală a orașului. La parter sunt magazine, piață, restaurante iar la etajul 1 este Antiquarium, unde poți vedea trecutul roman al Seviliei și de asemeanea, în exterior este Plazza Mayor, o zonă largă, pietonală, pe sub aceste ciuperci, unde copiii și tinerii se pot juca.

Când am dat cu ochii de ea ni s-a părut ceva extraordinar de spectaculos. Este deschis până la ora 22,30 și cu toate că am trecut pe lângă ea ziua, am mers mai departe în căutarea altor obiective și ne-am propus să ne întoarcem după ce se înserează și să ne urcăm pe clădire pentru un view spectaculos. Nu știu cum o fi ziua dar eu vă recomand neapărat să vă suiți pe Parasol seara. Biletele se cumpără de la subsol iar accesul pe pasarelele de pe clădire se face cu liftul. Sus este un bar, faci un circuit pe pasarelele șerpuite și ai parte de o priveliște extraordinară.

De asemenea, am încercat să ajungem la Palacio Condesa de Lebrija care se vizita tot gratis, dar am ajuns exact ca să ne închidă ușa în nas. La 18 eram în fața lui și cineva ne-a închis ușa în față. Prin poarta mare de lemn am văzut o curte interioară superbă. N-ai fi zis de la stradă că după poartă se ascunde ceva frumos pentru că strada nu îți spune nimic. Palatul este lângă Academia de Flamenco.

Am mai alergat către Palatul Duenas, care ne-a fost recomandat tot de punctul info, garantându-ne că o să ne placă să vedem clădiri și curți tipic andaluze și unde am fi regăsit din nou stilul mudejar de care ne îndrăgostisem. Palatul avea program până la 20 și avea intrare liberă în acea zi dar ghinion și aici am ajuns la 19,40 dar ultima intrare era la 19,15. Așa că vedeți și cu programele astea.

Ne-a părut rău că nu am putut să vizităm Casa lui Pilat (Casa de Pilatos) , care este de fapt un palat cu grădini dar era închis când am ajuns noi la ea. Ne-am bucurat să facem câteva fotografii cu arcadele ei frumoase și sperăm să o vedem și la interior cu altă ocazie. De Arhivele Generale ale Indiilor, care aveau intrare gratuită, unde am fi văzut hărți de pe vremea marilor exploratori, am aflat în penultima zi, dar timpul a fost până la urmă prea scurt pentru Sevilia, ca să le putem face pe toate.

Cum spuneam am intrat în multe biserici, toate foarte frumoase, dar dintre ele îmi mai amintesc bine doar de San Petro și Santa Catalina din zona Metropol Parasolar și Plazza del Cabildo ne-a mai plăcut foarte mult, unde este și o galerie comercială. Ea are intrarea din artera principală a Seviliei, prin zona Catedralei. Tot ce vreau să spun este că nu trebuie să ocoliți obiectivele secundare, cele care nu sunt enumerate printre primele 10-15 dintr-un ghid.

Ca peste tot au rămas și lucruri nefăcute. Am mai fi vrut să facem o croazieră pe râul Guadalquivir care străbate Sevilia, chiar vorbisem la o tonetă care vindea bilete și ne oferise un suvenir la alegere din taraba lor de suveniruri dacă am fi făcut croaziera cu ei dar n-am mai ajuns. Era 17 EUR de persoană.

Mai aveam biserici și mănăstiri de văzut, palate, poduri, poate era interesant și un citytour cu busul turistic, care avea un super circuit, nu numai pe lângă obiectivele importante dar trecea și peste poduri și ajungea în cele mai îndepărtate puncte ale Seviliei, unde erau și alte obiective. Cred că la Muzeul dansului Flamenco mi-ar fi plăcut mult să ajung dar cum Sevilia ne-a fermecat poate vom mai avea ocazia.

Aș mai spune că sunt cozi la obiectivele principale ale Seviliei, adică Palatul Alcazar și Catedrala și vă sfătuiesc să le luați online, dacă nu doriți să le faceți cu ghid, dar la restul obiectivelor nu am avut nici o problemă.

Vremea a fost superbă. Sevilia este recunoscut ca cel mai însorit oraș al Spaniei și am putut să verificăm asta pe pielea noastră. În toate cele 4 zile la Sevilia au fost 35-37 de grade dar nu le-am resimțit deloc așa, în timp ce la Cadiz, la 90 de km, am găsit 22-25 de grade, iar la Malaga unde ne-am mutat, la 200 de km, în toate cele 6-7 zile, am avut 22-27 de grade. La Sevilia ziua a fost lungă și ne-am bucurat de lumină de la 7-7,30 până pe la 21,30-22.

În Sevilia am mâncat exclusiv tapas de toate felurile, paella, baby calamari și caracatițe și am băut sangria. Ne-am oprit unde ne-a venit, eu nu țin minte numele teraselor unde mâncăm decât dacă este un loc deosebit, care îmi atrage atenția și cu altceva nu doar cu mâncarea bună. În fiecare seară ne-am plimbat pe străduțele înguste și ne-am oprit la câte o terasă să mâncăm sau doar să bem ceva, într-un oraș plin de viață, cum spuneam, care ne-a fermecat.

Am mâncat sau băut la mai multe terase dar n-aș putea să spun că una a fost mai bună decât alta, ci că peste tot mănânci și bei bine la prețuri așa și așa. De ex porțiile noastre de tapas și paella plus 1 kg de sangria ne duceau la 25-30 de EUR. Dar am mâncat de multe ori porție de tapas la jumătate la 4-6 EUR, care pentru mine era suficient.

Cel mai bun tapas l-am mâncat la Bodega Gongora, o terasă faină, fondată în 1939 și masa ne-a costat 23 de EUR (inclusiv 2 beri și o sangria) și am mers pe mâna ospătarului. Ne-a zis că ne face el o combinație de 4 tapas-uri care o să ne placă, așa a fost, ni le-a și prezentat frumos pe un suport ca un sfeșnic cu etaje. Am mai mâncat de două ori tapas, jumătăți de porție, în Piaza Santa Maria Blanca, la noi acasă și aș vrea să pomenesc de barul El Rinconcillo, foarte frumos, unde mănânci și bei pe niște butoaie, prin zona bisericii Santa Catalina.

Apa este potabilă în Sevilia iar orașul este plin de țâșnitori de unde se poate bea apă.

Tips-ul poate să fie inclus pe notă sau din ghiduri am înțeles că în partea asta a Spaniei se dă 5%. Noi am mers pe formula consacrată cu 10. Dacă era inclus nu mai lăsam nimic, dar dacă masa ne ducea în jur de 20 de EUR rotunjeam la 10%.

Cam asta despre Sevilia, care pe noi ne-a fermecat. Știu că în toate locurile ne dorim să revenim, dar eu sper ca la Sevilia chiar să se întâmple.

---

VIZUALIZĂRI: 10936 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI