ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.08.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Cádiz - un loc pitoresc cu nesfârșite plaje la Atlantic

TIPĂREȘTE URM de aici

Despre Cádiz, situat pe Costa de la Luz (coasta luminii), care ar fi cel mai vechi oraș din Europa, citisem odată o poveste frumoasă. Cum că acolo ar fi nesfârșite plaje la Atlantic și cele mai frumoase apusuri. Și pentru că eram la Sevilia, la doar 90 de km, ne-am gândit că nu i-o mai veni prea curând rândul dacă nu ne ducem acum și nu era de colea să ne băgăm și noi puțin picioarele în ocean. Așa că pentru a stoarce tot ce se putea de la ziua dedicată, am luat primul tren spre Cádiz la ora 8,36, după ce am mers pe jos o jumătate de oră de acasă până la Gara Centrală Santa Justa din Sevilia. Am fost matinali tare în ziua respectivă.

La gară, cu toate că erau o grămadă de ghișee cu oameni, unul nu știa o boabă engleză, inclusiv la ghișeul pe care scria: “info în engleză”. Asta ne-a amuzat teribil. N-am avut decât să ne ajutăm cu automatele de cumpărat bilete (care au costat 27 EUR/persoană) și cel puțin la data aceea, plata se făcea doar cu cardul.

Călătoria cu trenul a fost ok și a durat o oră și 40 de minute. Trenul curat, cu canapele confortabile și măsuțe, dar mai ales gol, ceea ce ne-a permis să ne fâțâim de colo-colo pentru peisaj.

În Cádiz, chiar la ieșirea din gară am găsit un punct info turistic de unde am luat o hartă și ne-am lămurit cu ajutorul fetei de acolo despre cum puteam să abordăm orașul, astfel încât să vedem cât mai mult în timpul pe care îl aveam la dispoziție, adică aproape o zi. În zece minute ea ne-a predat o adevărată lecție despre Cádiz și ne-a sugerat să o luăm în stânga cum ieșim din gară, spre orașul vechi care este împărțit în 5 cartiere. Ne-a lămurit și cu plajele și ne-a spus că în dreapta, cum ieșeam din gară, erau 8 km de plaje la Atlantic. Există și un bus turistic în Cádiz, care avea traseul doar pe la periferia orașului vechi, dar dacă noi dispuneam de atâtea ore ne-a recomandat să mergem pe jos, pentru că aveam timp să ajungem în toate punctele, dacă ne țin picioarele.

De la punctul info am mai aflat că ar fi foarte bine să începem vizita noastră în Cádiz cu Torre Tavira, unul din fostele turnuri de apărare, pentru că la ultimul etaj este Camera Obscură, prima instalată în Spania, cu ajutorul căreia vom vedea imagini live de la toate obiectivele importante din Cádiz, iar deasupra era o terasă panoramică unde puteam să identificăm toate obiectivele Cádiz -ului astfel încât să ne familiarizăm și să le căutăm mai repede pe parcursul zilei.

La fel vă recomand și eu vouă, să vă începeți vizita în Cádiz cu acest turn și camera lui obscură, unde un ghid foarte simpatic vă va familiariza foarte bine cu istoria și obiectivele orașului. Intrarea a fost 6 EUR de persoană.

Ca să ajungem la turn am ieșit din gară și foarte repede am ajuns în Piața Primăriei de unde începe și orașul vechi. Această piață este plină de palmieri și terase unde poți să te oprești pentru a savura ceva, în acorduri de muzică bună, live.

Torre Tavira este situat în cel mai înalt punct al orașului vechi, la 45 de m deasupra nivelului mării, motiv pentru care a fost proclamat oficial turnul de veghe al portului Cádiz spre sfârșitul anilor 1700 și poartă numele primului căpitan pe care îl chema Antonio Tavira.

Din turn am avut o priveliște foarte frumoasă și asupra caselor albe din Cádiz, cu acoperișuri terasate și amenajate ca niște curți. A fost foarte ciudat să vedem oameni pe case, stând la plajă, unii aveau chiar și niște piscine mici, întinzând rufe sau pur și simplu stând de vorbă.

Portul Cádiz situat strategic între Atlantic și Mediterana, între Europa și Africa, a fost unul dintre cele mai importante porturi ale Spaniei în sec 18. Când portul Sevilia s-a înnămolit, Cádiz a rămas principalul port comercial, care a făcut legătura între Spania și Lumea Nouă. Mărfurile intrau din America de Nord și Sud și din Philippines și apoi erau distribuite în porturi din toată lumea. Cádiz a avut monopol pe activitatea comercială cu coloniile din toată lumea iar de pe vremea aceea au rămas niște turnuri, cum a fost și cel pe care l-am vizitat noi, care au fost turnuri de bresle (neguțători), folosite ca să supravegheze intrarea navelor în port.

Portul, acum mai mult o plajă largă și întinsă, arăta în fotografiile secolului cu totul altfel. Plin de bărci, care pline de mărfuri, saci, oameni, calești, negustori, măgari… și forfota specifică unui astfel de loc.

Când Napoleon a invadat Spania, Cádiz a rămas singura zonă neocupată și de acolo a pornit Revoluția de eliberare a Spaniei. A fost interesant să aflăm că în Cádiz, s-a născut libertatea și a fost proclamată Constituția în martie 1812, cea care a redat puterea regelui de la vremea aceea. Într-o sală din Oratoriul San Felipe Neri, clădire pe care am văzut-o din turn, s-a elaborat Constituția Spaniei iar acei oameni și acele idei au contribuit și la elaborarea Proclamației de independență a Americii. A fost ceva ce n-am știut până la momentul acela și după cum spuneam și altădată, și de aceea ne plac vacanțele, pentru că sunt adevărate lecții pentru noi.

După turn am început să căutăm prin orașul vechi obiectivele pe care le-am văzut în camera obscură. După ce am văzut prin Sevilia, stilul architectural rămas de la mauri, de care ne-am îndrăgostit, am sperat să găsim și la Cádiz (și el sub ocupația maurilor), clădiri care să fi păstrat urmele trecerii lor pe acolo, dar, din păcate, nu a fost așa. Am mers pe străduțele înguste și pietruite și am ajuns în piațete mici unde am găsit târguri de vechituri. După ce ne-am săturat de plimbarea pe străduțele din orașul vechi am căutat o stradă care să ne scoată spre faleză.

Am ajuns la Plaza de España (Piața Spaniei), aflată într-un mic parc, dominat de un monument imens. Acesta a fost construit cu ocazia primului centenar de la semnarea primei Constituții din Spania, proclamată la Cádiz în 1812, Cádiz fiind unul dintre puținele locuri care nu au fost invadate de francezi. Plaza de España se află în apropierea portului și poți face o pauză acolo pentru că micul părculeț în care se află monumentul este plin de băncuțe, iar de jur împrejur sunt clădiri frumoase, una dintre ele fiind Casa cu 4 turnuri, a unui afacerist arab. La baza monumentului este o cameră și un fotoliu prezidențial gol iar mai sus sunt inscripții și statui.

În Parcul Genovez (Grădinile Botanice din Cádiz) , în care se află mai mult de o sută de specii de copaci și arbuști, am ținut neapărat să ajungem pentru că parcul este locul în care se relaxa lumea în epoca de aur a Cádiz-ului. Ne-am plimbat pe aleile principale, mărginite de niște copaci tunși geometric, foarte aspectuoși. Parcul este plin de fântâni și statui ale oamenilor iluștri ai Cádiz-ului și băncuțe unde te poți relaxa.

La ieșirea din Grădina Botanică, spre faleză și ocean sunt și cei doi pini aduși din Peru în 1902, dar și niște ficuși imenși pe care ni i-a arătat ghidul în camera obscură. De sus și de departe ei se văd ca o pădure, atâta sunt de mari și de stufoși. Când ne-a arătat imaginea cu ei ghidul a întrebat: “ce vedeți în imaginea aceasta? ”, “o pădure”, s-a răspuns în cor, “sunt doar 2 pini din 1902”, a venit răspunsul și am fost foarte curioși să-i vedem și noi.

Apoi am trecut prin piața în care se află grandioasa clădire a Teatrului Manuel de Falla (Gran Teatro Falla - după numele marelui lor compozitor, înmormântat în Catedrală), una foarte, foarte frumoasă, care a avut mai multe destinații în trecut. Astăzi, împreună cu piața în care se află, este un loc foarte popular, pentru că aici are loc în fiecare februarie un carnaval de stradă și din câte am înțeles acest festival este o mare bucurie.

Din păcate, Catedrala din Cádiz, amplasată pe malul oceanului, atât de frumoasă și spectaculoasă la exterior, era închisă, dar am văzut alte biserici, toate frumoase. Iglesia de Santiago Apostol sau Santa Senora Carmen și Teresa, sunt doar două dintre ele.

Am făcut un circuit prin Cádiz atingând toate cele 5 cartiere ale orașului vechi, am ieșit apoi pe faleză și am închis cercul la Catedrală pe care speram să o găsim deschisă la întoarcere și apoi în Piața Primăriei care ne-a plăcut foarte mult la dus și unde am vrut să bem ceva.

La întoarcere am ieșit din nou pe faleză, am depășit Catedrala, am trecut pe lângă Teatrul Roman și am mers spre plajele de 8 km la Atlantic. Nu știu sigur dacă o fi cea mai mare plajă din Spania dar cât vezi cu ochii se vede o fâșie lungă și largă, cu nisip fin. Prima este Santa Maria Beach care continuă cu Victoria Beach, o plajă decorată cu steag albastru încă din 1987. Ce-o fi mai încolo nu mai știu pentru că noi ne-am plimbat puțin doar în această zonă.

Dar cea mai faimoasă plajă din Cádiz este La Caleta de unde se văd cele mai frumoase apusuri din lume. Și tot de aici Castelul Santa Catalina, care a fost regretul nostru din Cádiz, pe care l-am văzut din Camera Obscură și de pe faleză, dar presupunea ceva timp vizitarea lui și nu mai aveam.

Am trecut prin porțile de intrare în oraș, Puertas de Tierra, o fostă fortăreață militară, care astăzi separă orașul vechi de cel modern, cu o fațadă din marmură, cu obiecte religioase și militare, un fel de arcuri de triumf și am ieșit spre gară, cu părere de rău că nu am prins un apus, practic, unul dintre cele două motive pentru care am pus pe listă Cádiz-ul. Pentru că picioarele în ocean ni le-am băgat.

Ca și costuri, vizita la Cádiz nu a însemnat prea mult. Exceptând transportul, care mi s-a părut cam scump în Andaluzia prin care am mers noi (biletele de tren Sevilia – Cádiz au fost 55 EUR, 2 persoane), am mai plătit 6 EUR de persoană pentru intrarea la Turnul Tavira, câțiva EUR pentru ce am mâncat stradal și alți câțiva pentru o bere și o sangria, la una din terase.

Vremea a fost foarte frumoasă la sfârșitul lui aprilie iar pe plaje erau destui oameni. Mai puțini făceau baie însă și ne-am convins și noi că apa oceanului era rece la data aceea. Cu toate că citisem de vânturi foarte puternice în regiune, ne-am plimbat prin Cádiz pe o vreme superbă (18-20 de grade).

Am citit pe un blog de turism cum blogerul respectiv îi recomanda unui turist o jumătate de zi pentru Cádiz. Și îi spunea că este arhisuficient. Eu pot să vă spun că în ziua pe care i-am dedicat-o Cádiz-ului, am avut timp să ne plimbăm peste tot, dar asta s-a rezumat la peisaje, aproape toate străduțele din centrul istoric, micile piețe, parte din plaje, parte din faleză și promenadă și un obiectiv-două vizitat mai pe îndelete, cum a fost în cazul nostru Turnul Tavira și Grădina Botanică.

Dar într-o jumătate de zi, și poate nici într-o zi plină, nu ai timp să faci asta și să vizitezi și cele două castele Santa Catalina și San Sebastian, care se află de-o parte și de alta a plajei La Caleta, sau Muzeul din Cádiz, care are 3 secțiuni: de arheologie, arte fine și etnografic și care cred că ar fi fost interesant, însă noi l-am văzut doar pe afară. De asemenea, n-am ajuns să vizităm și Oratoriul San Felipe Neri, în care a fost elaborată Constituția Spaniei, care este una dintre cele mai frumoase biserici, despre care ni s-a vorbit în Camera Obscură. N-am intrat în Teatrul Roman, ci doar am trecut pe lângă el și l-am văzut mai bine după plajă, nu ne-am îndurat să ne așezăm la o terasă ca să mâncăm, ci doar am băut ceva fiindcă a fost mai rapid și am mâncat stradale ca să câștigăm timp.

La fel de adevărat este că nu avem timp să stăm atâta cât ne-am dori sau cât ar trebui în locurile pe care le vizităm. Dar, de la o jumătate de zi, până la măcar o zi, Cádiz-ul este un loc foarte pitoresc, care vă așteaptă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 24.08.19 08:34:00
Validat / Publicat: 24.08.19 10:31:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 3887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Piața Primăriei din Cádiz.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 72200 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster87
[24.08.19 10:50:46]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Cadiz și împrejurimile, CADIZ" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: La pas prin Andaluzia]

webmaster
[24.08.19 11:09:19]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Costi
[24.08.19 11:11:52]
»

Deși pot spune că am străbătut Andaluzia destul de mult, la Cadiz nu am ajuns. Am fost doar de-o parte și de alta (Sevilla, respectiv Gibraltar) a orașului, dar îmi doresc să ajung și în acest loc frumos, inima marinei spaniole.

Mulțumesc pentru informații.

Cât privește imposibilitatea comunicării în engleză, eu unul nu-mi fac probleme. M-am descurcat eu în Ucraina și în alte țări cu limbi slave, ca atare nu-mi fac nicio problemă în cazul unor zone unde se vorbește o limbă de origine latină...

Totuși, sper că la punctul de informare turistică se vorbea engleza, nu?

AuriciAUTOR REVIEW
[24.08.19 11:26:48]
»

@webmaster: Mulțumesc mult, week-end plăcut!

@Costi: Mulțumesc pentru ecou. Eu am fost pentru prima dată în Andaluzia și sper să nu treacă foarte mult până o să revin. Mai aveam multe lucruri de făcut dar nu și timp.

Și noi comunicăm oriunde, sub toate formele, indiferent că știm sau nu limba respectivă. La gara din Sevilia ne-am amuzat teribil din cauza ghișeului pe care scria " info în engleză" dar nenea de acolo habar nu avea. Noi îi arătam micul anunț din fața lui și el dădea din umeri.

Însă la punctele de info turistice, din toate localitățile în care am ajuns, mai mari sau mai mici, fără discuție engleza. Chiar și în rest, la cârciumi, la obiective, pe stradă... ne-am mirat că la gară nu.

Mulțumesc încă o dată pentru vizită, zi faină!

doinafil
[24.08.19 18:24:38]
»

@Aurici:

Iată că-i al treilea articol pe care-l citesc și votez azi și căruia îi aduc superbonus-ul!

M-am plimbat și eu cu voi prin Cadiz și mi-a plăcut! Nu stiu ce să admir mai mult: catedrala din Cadiz cu frumosul ei interior, priveliștile văzute din turnul Tavira, străduțele înguste sau Piața imensă, frumoasă și fațada Primăriei din Cadiz?!

Vă felicit că nu ați ocolit Cadiz-ul, în vacanța voastră din aprilie!

doinafil
[24.08.19 18:39:56]
»

@Costi: Când am fost în Costa del Sol, în Spania, la „Torre Molinos”, n-am întâmpinat nicio greutate în a fi înțeleasă în lb. italiană, pe care o vorbesc și o înțeleg într-un procent de 70-80%. Asta pentru că mi-a ajutat f. mult subtitrarea filmelor, în perioada comunistă, la care făceați referire într-un ecou. Sigur, există și o similitudine - deloc neglijabilă - a cuvintelor - (doar suntem țări de ginte latină) - dar nu este suficientă. A trebuit să cumpăr dicționare și să învăț cuvinte noi, lucru care mi-a ajutat mult.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AuriciAUTOR REVIEW
[24.08.19 18:43:34]
»

@doinafil: Mulțumesc pentru vot, pentru superbonus și pentru că te plimbi mereu cu mine

Cadiz nu-i de ocolit și mă bucur că am ajuns și eu. La finalul zilei am constatat că am trecut prin aproape toate locurile, atât e de mic Cadiz-ul, dar mi-au rămas multe interioare pe care aș fi vrut să le văd și nu a mai fost posibil.

Cine știe... le voi vedea și eu prin ochii altcuiva care va face și ce n-am făcut eu.

Mulțumesc încă o dată pentru vizită, te pup, week-end plăcut!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cadiz și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082805156707764 sec
    ecranul dvs: 1 x 1