GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sarmizegetusa – dezamagire imensa
Sarmisegetusa Regia, sau locul unde s-a sfarsit Dacia libera - va deveni in curand o mare poveste. Poveste fara dovezi.
Dupa un drum forestier greu, prin praf, gropi si pietre, ingust si cu marea dorinta de a nu ne intalni cu alta masina si cu teama ca daca se strica masina noastra, nimeni nu ne poate veni in ajutor, caci nici semnal nu aveam la telefon, am ajuns la ce a mai ramas din antica cetate daca.
Sunt de accord ca Sarmisegetusa nu se ridica la nivelul altor mari cetati antice, …. dar chiar sa ramana din ea doar cateva pietre …parca e prea putin. Si sa mai vina nu stiu cine sa toarne o placa doua de beton, si sa ridice niste barne din lemn, cu pretentia ca sunt de pe vremea lui Decebal, mi se pare bataie de joc la adresa oamenilor care totusi merg pana acolo, sa o vada. Spun sa o vada, nicidecum sa o viziteze. Caci cele cateva pietre care abia rasar din pamant, nu sunt ruine ce pot fi vizitate, abia daca pot fi vazute. Mai erau pe acolo niste ziduri ce pareau de cetate, dar sunt pe proprietatea unor localnici si nu ne-am putut apropia. Aceasta dilema ma macina si acum; cum au dovedit localnicii ca terenul acela este al lor? Caci nu cred ca inainte de regimul comunist, aveau proprietati intre ruinele cetatii.
Stateam inlemnita si ma intrebam” unde este zidul gros de trei metri care auzisem ca inconjoara cetatea? Unde este calendarul? Si mai ales unde este zona scacra? Sacru inseamna sfant, …. dar pentru autoritatile romane nimic nu e sacru aici. Doar nepasare si mana libera pentru cei care au sapat pe cont propriu in ultimii 20 de ani si care si-au insusit ce au gasit. Si in loc sa sape statul roman, se chinuie sa rascumpere cu bani grei ce au gasit altii. !
Asa ca tot ce am vazut a fost un luminis intr-o padure, cu cateva pietre si ceva ce semana mai degraba cu scheletul unui teatru de vara, din lemn. (cu siguranta nu vechi de 2000 de ani). In timp ce ne uitam dezamagiti unii la altii, spuneam ca nu a meritat acel drum, si riscul sa rupem masina, doar pentru atat. Auzise un coleg la tv. ca e tragica situatia pe acolo, dar am sperat pana in ultima clipa sa nu fie decat niste zvonuri menite sa ii faca pe cei de la Turism sa includa cetatea intr-un program de finantare. Dar ce sa mai finantezi cand nici nu mai exista aproape nimic? Sau mai corect spus cand totul este sub pamant si nu este nimeni dispus sa puna mana si sa sape. Locul este atat de pustiu, incat nu stiam cum sa plec mai repede de acolo, sa nu apara vre-un animal salabatic din padure.
Am fost atat de dezamagita ca nici nu am vrut sa mai aud propunerea de a merge si la cealalta Sarmisegetusa – Ulpia Traiana – ridicata de romani dupa cucerirea Daciei.
Se ajunge de la Orasie prin Costesti si mai departe 20 km. pe un drum forestier. Ajungeti cu noroc daca intalniti pe cineva sa va indice drumul si daca nu faceti mai mult de o pana. Pe jos este prea mult de mers. Si renuntati sa mai mergeti daca ploua.
Trimis de Diaura* in 27.02.10 22:23:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în COSTEȘTI [HD].
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diaura*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Interesante ar fi fost si niste poze.
Pacat pentru ceea ce a fost Sarmisegetuza, din cele ce spui tu.
mutat la "Descopera Ardealul", sters noua sectiune creata doar pentru acest obiectiv.
Diaura, fara suparare, s-a produs o confuzie in ceea ce definesti tu. Nu contest ca ai fost acolo, e ok, dar ceea ce povestesti si ilustrezi nu e Sarmisegetusa Regia (este pe DN 68 perfect asfaltat, la cca 20 km vest de Hateg) si este Sarmisegetusa daca, din Muntii Orastie. Termenul de Regia este folosit in administratia romana si nu are lagatura cu regatul lui Decebal. Adica, e Sarmisegetusa si atat.
Apoi, cetatea aceea a fost cucerita de romani care au avut tot interesul sa o stearga de pe fata pamantului, cum s-a intamplat si cu alte cetati mai celebre (Cartagena de ex.). E de mirare ca mai exista ceva acolo, dupa 1900 de ani.
mare noroc sa va avem printre noi, dom' profesor!
Diaura, daca ai adoptat denumirea de pe click aici, e ok, nu e vina ta, imi cer scuze, desi ei explica termenul "sarmisegetusa", si nu "regia", cum ma asteptam. restul observatiilor le mentin (numai cate case si cotete au facut localnicii din pietrele cetatii...).
diaura vrei sa spui ca ce este prezentat in imagini la acesasta adresa: click aici
nu mai exista? Nu pot sa cred asa ceva! Eu le-am vazut acum 8 ani, esti sigura ca nu este o confuzie?
ulterior am citit si ecourile cer scuze , m-a luat valul nu puteam sa cred ca s-a intamplat asa ceva ar fi fost mult prea mult chiar si pentru noi romanii !
cc_iordachescu.
In fine, poate inteleg si eu ceva. Aceasta despre care vorbesc eu, este Sarmisegetusa daca, aceea prima, veche. Si stiu ca mai este una Sarmisegetusa Ulpia Traiana la care eu nu am ajuns care a fost ridicata de romani dupa cucerirea Daciei. Corect?
Va multumesc pentru raspunsul pe care stiu ca mi-l veti da.
va rog sa nu fiti asa de dezamagiti de mostenirea noastra daca! sunt multe "dave" pe hartile noastre turistice care sunt numai pe harta, va asigur (eu m-am facut de ras in direct cu 50 de studenti dupa mine!). se pare ca au functionat mai multe scenarii:
- ori scriitorii aceia greco-romani se asteptau ca la nord de Dunare sa fie doar camile si cand vedeau un zid "Ooooo";
- materialul de constructie dac era asa de bun ca a tot fost refolosit si in alte epoci istorice la alte constructii mai putin istorice;
- baietii (dacii) se ocupau cu altele mai domestice si nu prea s-au omarat cu caratul pietrelor, neaducator de satisfactii in fata lui Zamolxis sau alte venituri.
ca si exemplu: mult vestita biserica din Densus, prima crestina dupa Sf. Andrei incoace (sec. 12 daca nu ma insel) e ridicata toata din piata si elemente decorative din Sarmisegetusa Ulpia Traiana, aflata la 12 km de ea. Adica am fost mai buni la a cara din depozit decat la a face de la "0".
Repet, nu fiti dezamagiti, suntem urmasii lor!
Diaura, nu vreu sa fac polemica si sa te supar, spun doar sa nu fi dezamagita de situatie: stramosii nostri s-au batut intre ei pe avere, noi i-am mostenit, ce te asteptai? sa si pastram?
inca o data scuze: poate e corect si cum ai spus tu, de aceea am dat si link-ul, in apararea ta; dar termenul de "regia" e adaugat de istoricii nostri, nu de daci, tocmai pentru a face diferenta intre cetatea distrusa si cea construita de romani.
Pt Webmaster - asa cum zicea si cc iordachescu - acest rewiew se refera la Sarmisegetuza de langa Orastie, adica capitala Daciei de dinainte de cucerirea romana.
Celelalte rewiew-uri, inclusiv cel scris de mine se refera la Sarmisegetuza Ulpia Traiana, adica capitala Daciei de dupa de cucerirea romana si se afla la aprox 40 km distanta.
Sunt 2 "Sarmisegetuze" diferite, deci ar trebuie cumva grupate diferit, daca se poate.
creat rubrica distincta 'Sarmisegetusa [Muntii Orastiei]' si mutat aici review-ul Diaurei
Nu pot sa cred ca se poate mintii in asa hal. Sarmizegetusa Regia este acolo, exista si asteapta sa o descoperiti, esti rea intentionata cand afirmi ca nu vezi zidul gros de trei metri, vezi pozele facute de mine chiar acolo la Sarmisegetusa, e drept nu am fotografiat sopirle, am vizitat cu atentie cetatea si am gasit-o acolo, asa cum se vede. Veniti cu incredere la Sarmizegetusa Regia, se poate circula, dovada sunt pozele de acolo. Eu chiar am fost acolo.
@ realitatea... "esti rea intentionata cand afirmi ca nu vezi zidul "... " Nu pot sa cred ca se poate mintii in asa hal"
Cred ca este o forma de exprimare nelalocul ei. Cum poti stii care sunt intentiile mele? Si cum iti permiti sa spui ca mint? Esti convins (a) ca l-am vazut?
Dar, repet, eu nu am vazut zidul. Daca tu l-ai vazut e ok, inseamna ce exista.
@realitatea, ai dovezi când acuzi? Nu de alta, dar poate această (sau alta) persoană chiar NU a vazut acele ziduri. Poate au trecut pe lângă, fără să ştie unde să privească. Hai deci să criticam povestea, dacă este cazul, nu pe povestitor!
Cel puţin, aici la noi, aşa dorim să fie.
Nu se poate sa postezi aici minciuni, nu se poate si nu este permis sa batjocuresti istoria noastra a dacilor. Tot ce ai afirmat sunt minciuni. Sarmizegetusa Regia exista este acolo. A fost si este capitala Daciei. Te rog nu dezinforma, vezi pozele de acolo si reflecta in liniste, noi nu suntem romani urmasii lui Traian, noi suntem daci si ne aparam istoria. Tot ce ai postat sunt doar inchipuirile tale, nimic adevarat.
Tot ce a postat, dar absolut tot este minciuna.
Chiar nu vedeti pozele facute de mine? Daca nu a fost acolo atunci de ce posteaza aici? Daca nu a vazut zidurile si sanctuarele atunci nu a fost acolo.
@ realitatea
1. nu batjocoresc nimic si pe nimeni
2. nu am afirmat ca nu exista si ca nu este acolo Sarmisegetiza
3. a fost capitala Daciei. Nu mai este Dacia = nu mai are nici capitala (in prezent este Romania pe aceste locuri...)
Iar la restul randurilor tale...
Cum de te rabda pamantul sa scri ca nu sunt dovezi?
Dacia a existat si va exista, nu este o poveste fara dovezi, este o certitudine cu multe foarte multe dovezi.
Sarmizegetusa a fost una dintre cele mai mari cetati si de aceia a ramas pana astazi acolo.
Poate pentru straini sunt niste pietre, acolo sunt ziduri groase de 3 metrii ce inconjura 3 hectare, sanctuarele sunt acolo, blocuri mari de piatra dainuie de mii de ani.
Ruinele perfect vizibile sunt acolo, in zona nu sunt proprietati ale localnicilor si nici ruine in curtile lor.
Cred ca esti total dezorientata, nu cunosti aceasta tara Dacia acum Romania, numai la Sarmisegetusa romana cea de langa Hateg sunt ruine in curtile localnicilor.
Este clar ca nu ai fost acolo si postezi doar din ce citesti pe net. Posteaza poze si dovedeste ca ai fost tu acolo, dar nu ai cum.
Am crezut ca moderatorul nu va permite postari neadevarate care nu sunt documentate, ma asteptam ca cei care au fost acolo sa ia pozitie in prezentarea adevarului. Nu putem sa permitem postarea de minciuni la nesfarsit despre istoria noastra milenara, Sarmizegetusa Regia exista, este acolo si este mareata si dupa 2000 de ani.
Până una-alta, moderatorul nu permite atacul la persoană! Ai fost avertizat, ai continuat... => cartonaş galben.
@Diaura: ati nimerit la cetatea Costesti, ati luat-o la dreapta, in loc sa mergeti inainte 20 km. Din pacate pentru dvs, desi ati facut acest drum, v-ati inecat la mal... poate mai incercati o data si urmati multiplele indicatii mai noi din sectiune.
Mai bine v-ati retrage recenzia, caci deruteaza lumea.
cele bune
@contafa:
Unde am ajuns eu, a fost lamurit mai bine prin ecourile postate de colegi, cc iordachescu fiind cel mai clar in acest sens.
Din 2009 si pana acum s-a mai scris despre aceasta destinatie si cei interesati gasesc informatii recente referitoare la drum si la indicatoare care la vremea respectiva lipseau.
Am citit si rw. dvs. referitor la acesta destinatie; pacat ca nu ati postat si cateva fotografii pentru intelegere mai buna si admirare a locului.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Sarmizegetusa Regia – cetatea-nucleu a civilizației dacice — scris în 17.09.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Sarmizegetusa Regia toamna — scris în 21.10.18 de nickhope din SâNGEORZ-BăI [BN] - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ruinele Cetăților Dacice — scris în 18.07.18 de Ffrom din CLINCENI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Expoziția Inima Aurului Dacic de la Valea Albă, Grădiștea de Munte, Hunedoara — scris în 27.03.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Sarmisezegetusa Regia, Grădiștea de Munte — capitala regatului Dac condus de Burebista — scris în 26.03.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Sarmisegetuza Regia – cel mai enigmatic loc al antichitatii, inima DACIEI strabune — scris în 13.03.17 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Acasă la DACII LIBERI - Sarmizegetusa Regia — scris în 27.03.16 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ