Credinţă şi vrăjitorie la Salamanca

TIPĂREȘTE

Despre Salamanca v-am povestit acum trei ani aici: vezi impresii. De atunci n-am mai fost până acum vreo câteva luni, pe primăvară. Când în sfârşit am hotărât s-o vizităm pe verişoara lui R., studentă în anul întâi la medicină în frumosul oraş universitar unde mi-ar plăcea să învețe și fi-meu într-o bună zi cu soare, am zis imediat: intrăm în ambele catedrale şi în grădina Celestinei care a dat numele celebrului roman, sau Huerto de Calixto y Melibea. Catedralele (în număr de două, cea veche şi cea nouă) … nu reuşisem să le vizitez pe amândouă, din câte îmi aduc aminte una fiind închisă pentru ceva renovări în trecutul nu foarte îndepărtat. Iar în grădina îndrăgostiţilor, aflată exact lângă Casa Lis, nu intrasem niciodată.

Întâi şi-ntâi ne-am dus după fătucă, la căminul ei care m-a lăsat paf. Oare la noi s-au schimbat căminele de pe vremea mea? Alea în care făceam coadă pe caloriferele de la capătul culoarului ca să intrăm la duş şi-n care foloseam reşouri făcute în casă pentru că virgulă căldura era insuficientă? Păi fata asta stă ca la hotel, li se face chiar şi patul!! Bine, că şi şapte sute de euro pe lună (cu douăzeci de mese incluse pe lună) te omoară. Aşa că m-am speriat, nenică, și am început deja să strâng bani pentru facultatea lu’ fi-miu, în caz că cine ştie pe unde vrea să plece...

Boon. După o tură perpedes prin centrul care îmi place atâta, hai să intrăm în catedrale. În preţul biletului ni se face cadou un audio ghid. Tânăra studentă se codea să intre, și mi-a adus aminte de buzunarele goale de pe vremea facultății. Părinții o țin pe bani grei la școală, și mi-a plăcut că e conștientă de asta. Bineînțeles că i-am plătit biletul, iar entuziasmul ei legat de viața cea nouă de student m-a molipsit oarecum. Știe cineva cum se dă timpul un pic (numai un pic) înapoi?

Catedral Vieja (cea veche) sau Catedral de Santa María

Construcţia ei a fost începută la începutul sec. XII de către un episcop al cărui nume nu vi-l divulg (credeți că sunt rea? ei, aș! nu l-am ținut minte, l-aș putea căuta pe net, dar... cine și în ce context și-l va aminti? ;)) şi a fost finalizată la sfârşitul sec. XIV. Stil gotic şi romanic, chiar atunci romanicul lăsa loc goticului. Când, ceva mai târziu, a fost necesară construirea unei noi catedrale (spaţiul era deja insuficient pentru enoriașii din ce în ce mai numeroși), a fost pe punctul de a fi dărâmată, însă oamenii vremii şi-au dat seama că aveau nevoie de un loc unde să se ţină slujba până la terminarea celei noi, şi astfel s-a salvat. Datorită situării oraşului aproape de graniţă (Portugalia e la doi pași), catedrala a fost proiectată şi ca o fortăreaţă, lucru care nu se mai observă foarte bine în zilele noastre, pentru că nu mai există parapeţii unuia din turnuri, iar acoperişul a fost schimbat cu unul de ţigle arabe. Oricum, la vremea respectivă mai era cunoscută şi sub numele de fortis salmantina.

În niciun caz nu voi încerca să descriu elemente arhitecturale, pentru că nu mă pricep şi nici nu vreau să plicitsesc poporul. O să adaug, în schimb, fotografii... poate nu suficiente, că nu prea e voie peste tot, șitți cum e, însă eu cred că la vederea lor veți dori să vizitați Salamanca;)...

De menţionat doar Torre del Gallo, sau turnul cocoşului (pasăre ce apare pe giruetă). Iar acum, că am fost recent la Zamora, am citit că modelul cupolei este cel al catedralei din acest ultim oraş din zonă. De altfel, sunt cunoscute ca şi Cupolele râului Duero, împreună cu cea din Plasencia. Sunt două cupole, una pe interior şi alta pe exterior, iar între ele exista o umplutură de pietriş şi pământ, dar se sprijină una într-alta. Decorarea exterioară în formă de solzi este greu de găsit, după spanioli, că eu habar n-am, în Istoria Artei, dar cică ar exista decoraţiuni asemănătoare în bisericile turceşti și într-o biserică din Poitiers, această ultimă influență fiind mai probabilă pentru ca zona a fost repopulată cu francezi.

... Și ceva trecut... anecdotic. Mi-a atras atenția un lucru (de-astea îmi aduc aminte cu ușurință): la începuturile începuturilor Universității din Salamanca (cea mai veche din Spania, v-amintiți? ;)), când cursurile se țineau chiar în catedrală, una din capele era locul unde se dădeau examenele. Studentul care urma să dea examenul de licență sau de doctorat trebuia să petreacă noaptea de dinainte închis în capelă (de obicei stăteau pe un scaun, cu picioarele sprijinite pe sculptura din centrul capelei) și să-și pregătească prezentarea tezei. Mda, mai îngrașă porcul în ajun! (Știm cu toții că el, purcelul, nu ia cincizeci de kg cu o zi înainte de Ignat, dar două-trei e, totuși, posibil). De fapt, unde voiam eu să vă aduc este la originea expresiei „a sta în capelă”, care are și sensul de a aștepta o probă, o judecată. Eu și lingvistica mea. Scuze de aberații. Stați că povestea nu se termină aici. În dimineața următoare intrau profesorii, se așezau pe băncile de pe margini și-l luau la puricat pe bietul om. Dacă studentul lua examenul, ieșea pe ușa principală unde îl așteptau prietenii cu care mergea să chefuiască. Dacă examinatul își lua doctoratul, colegii scriau pe un perete Victor (de la victorie) și numele norocosului sau deșteptului. La un moment dat s-a introdus interesantul obicei ca proaspătul doctor să le ofere amicilor un taur. Acesta, după ce era omorât în coridă, era numai bun de pus în tigaie. Vă dați seama că nu orice își permitea să facă doctoratul, animalul fiind foarte scump. Dacă examinatul nu trecea proba de foc, atunci ieșea pe altă ușă, cunoscută drept „Ușa căruțelor”, unde nu erau nici prieteni nici fieste. Trist, da’ dacă omu’ ar fi pus burta pe carte calumea, alta ar fi fost situația.

Catedral Nueva (cea nouă) sau La Catedral de la Asunción de la Virgen

Construită în sec. XVI și XVII, atunci când cea veche a rămas neîncăpătoare, într-un amestec de gotic târziu, renascentist și baroc. Turnul clopotelor este dintre cele mai înalte din Spania. Interesant este că zidul sudic al acesteia se sprijină pe zidul nordic al catedralei vechi, pe care norocul a ținut-o în picioare, pentru că se voia dărâmată, așa cum povesteam mai sus. Deși se presupune că e mai bine construit, acest nou templu a suferit destul de mult la cutremurul din Lisabona cu două sute de ani înainte să se nască mama mea (râdeți? nu? bine...). Împreună cu catedrala din Segovia este cea din urmă catedrală gotică ridicată în Spania, și interiorul este destul de asemănător cu interiorul catedralei din Sevilla, că tot am fost și acolo anul trecut.

Mi-au plăcut cele două orgi, vechi nenică... și despre care, neavând cunoștințe temeinice în materie, nu am rămas decât cu următorul lucru: pe la jumătatea secolului trecut a fost chemat un specialist belgian ca să acordeze orga barocă; omul a rămas mască atunci când i s-a pus ca nu mai fusese acordată de un veac și mai bine... atât de bine suna instrumentul. Clima destul de uscată din zonă ajutase la acest lucru.

Noua catedrală are multe, foarte capele, pe care nu le țin minte decât dacă au vreo poveste mai interesantă, oricât de atentă aș asculta eu la momentul respectiv explicațiile audio-ghidului.

Sculptura astronautului. Asta chiar merită o vorbă aparte, imediat vă explic de ce. Se află lângă poarta Ramos, exact peste drum de Palatul Anaya. Mitul încă viu, pe care toată lumea îl crede, cel puțin la început, este următorul: cei care au construit catedrala au fost atât de… futuriști în gândire, atât de… ghicitori de viitor prosper al omenirii, încât au realizat și această mini sculptură drept simbol al realizărilor viitoare. Da’ de unde. Explicația reală este urmăatoarea: acum mai bine de douăzeci de ani, Salamanca a fost aleasă drept sediu al expoziției “Vârstele Omului”, și s-a hotărât restaurarea acestei porți, pentru că era foarte deteriorată. Urmând tradiția de a introduce un element contemporan la fiecare restaurare, un meșter pietrar a adăugat acest astronaut pe care toată lumea îl caută cu privirea. Acum vreo cinci ani, un vandal fără cap sau creier (sau amândouă) i-a rupt brațul bietului astronaut. Mai e o curiozitate: lângă astronaut se află un râs, la dreapta râsului un taur, iar sub taur un dragon cu o înghețată de trei cupe… Mda, luați și râdeți... Alte trei elemente, racul de râu, barza și iepurele de câmp simbolizează, aici, apa, cerul și pământul… Dar nu voi continua cu simbolistica, teza mea o să aibă alt subiect;).

Huerto de Calixto y Melibea (huerto=grădină)

După atâta credință… hai să trecem la polul opus, adică ceva vrăjitorii, brrr… Știți cine a fost Celestina? După Don Quijote, ea e una din marile figuri ale literaturii spaniole, atâta încât numele propriu a devenit și substantiv comun și se aplică celor cu anumite calități de… lipitor. Sau intermediar care încearcă să formeze cupluri. Eu însămi m-au autodenumit așa încă de prin liceu, aviz amatorilor. Acu’… să nu credeți că am agenție de matrimoniale, că sunt vreo madame bine disimulată, sau eu mai știu ce… V-am trezit curiozitatea? Hai să vă dau detalii. Despre grădina Celestinei, ce credeați? Este vorba despre un mic spațiu îngrădit aflat deasupra zidului, cu priveliște superbă spre Catedrală și spre râul Tormes. Se crede că acolo a stabilit Fernando de Rojas, autorul, locul de întâlnire al protagoniștilor și tragicul final al romanului său La Celestina (mai multe nu vă spun, poate citiți cartea;)). Statuia celebrei vrăjitoare se află la intrarea în frumoasa grădină, plină de flori. Mie îmi plac citatele mult de tot, și-mi place să le găsesc « pe garduri ». Spune cel de pe inscripția de sub statuie: « Sunt o bătrână așa cum m-a făcut Dumnezeu, nu mai rea ca altele. Dacă trăiesc bine sau rău, Dumnezeu este martorul inimii mele. »

Plimbarea prin grădină nu durează mult. Sunt frumoase priveliștile spre râu, nu m-aș sătura să stau pe o bancă acolo ore întregi, citind sau doar uitându-mă la… uitându-mă așa, la nimic concret. Bineînțeles că ne-am făcut poze și la puțul care nu cred să aibă vreo legătura cu epoca respectivă, dar… dă frumos la… albumul cu amintiri. Iar data viitoare musai să intrăm și în Casa Lis.

Nu voi face review separat pentru restaurantul Cuatro Gatos (Patru pisici) aflat pe una din străzile centrice și pietonale. Acolo am luat prânzul, un meniu al zilei moderat ca preț, bun și îndestulător. Au decoruri foarte originale, ca de exemplu o stație de bezină în mărime naturală așezată la ușă, sau un semafor (care funcționa!!) agățat de un perete… A fost haios să le descoperim în timp ce mâncam. Mergeți cu încredere, se papă bine la preț decent.

Puteți mânca și din mers, așa cum și noi am luat o gustare înainte de masa propriu zisă. Hornazo este un fel de plăcintă mai uscată, umplută cu cârnați - chorizo (după care R. e mort), carne prăjită, ou, șuncă și alte bombe calorice. Ori hornazo, ori farinato, un mezel elaborat cu muuultă grăsime de porc, firimituri de pâine, ulei de măsline (dup-atâta grăsime de porc... merge;)) și diverse condimente. Se mânâncă de obicei cu ouă prăjite. Biiiine, dacă vreți ceva mai light, rezumați-vă la jambonul lor minunat, udat cu un pahar de vin roșu. Deja salivez, mă duc să mănânc tristul și fără calorii iaurt degresat...

Cam asta am vrut să vă povestesc despre Salamanca de data asta. Tot orașul este o bijuterie, iar Catedralele sunt cireașa de pe tort.

---

VIZUALIZĂRI: 2823 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI