ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.03.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
MAR-2012
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Salamanca – oras universitar prin excelenta si o bijuterie arhitectonica a Castiliei!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

"Salamanca, que enhechiza la voluntad de volver a ella a todos los que de la apacibilidad de su vivienda han gustado" (ar insemna, in traducere aproximativa: Salamanca, orasul care-i vrajeste sa revina pe toti cei care l-au vizitat)

Miguel de Cervantes, “El Licenciado Vidriera”

Titlul nu reda tot ceea ce este Salamanca, insa pentru asta scriu acest review: ca sa va descriu, pas cu pas, acest oras tare drag sufletului meu, unde revin cu placere de fiecare data cand am ocazia, fara sa ma plictisesc catusi de putin. Pe vremea cand studiam spaniola la Universitatea din Bucuresti, asociam capitala provinciei cu acelasi nume cu “Lazarillo de Tormes” (Tormes fiind raul care trece prin apropiere), roman anonim in forma de epistola, scris la 1500 si ceva.

Primul meu contact cu Salamanca a fost acum vreo unsprezece ani, intr-o dupa amiaza de duminica, in care ne-am hotarat asa, ad-hoc, “sa bem o cafea” in acest oras. Imi aduc aminte ca eram foarte emotionata pe drum si, desi atunci nu am vazut foarte mult, m-am intors incantata! Orasul e superb, si am revenit de inca vreo 4-5 ori in anii care au urmat. Ultima data acum cateva zile, intorcandu-ma de la Candelario, satul superb de care deja v-am vorbit. Am asteptat un pic sa va scriu despre capitala provinciei cu acelasi nume, pentru a va putea ilustra bogat descrierea. Fara nicio indoiala, acest oras se afla, pe langa Segovia, pe locul 1 in topul personal al oraselor Castiliei si Leonului.

Este o bijuterie arhitectonica prin marea densitate de monumente pe care le adaposteste. Manastiri, biserici, constructii civile… toate se amesteca in zona centrala a orasului facand ca turistul sa descopere, la fiecare colt de strada, ceva care sa-i incante privirea.

Partea cu “oras universitar prin excelenta” am scris-o pentru ca in Salamanca se afla (inca in activ) cea mai veche universitate din Spania si prima din Europa care a primit titlul de “universitate” in 1218. Fatada, sculptata in piatra, este deosebita prin varietatea si frumusetea sculpturilor, prin abundenta si interesul suscitat de simboluri, intre care cel mai important este… - nu radeti!! - broasca de pe craniu, care nu reprezinta altceva decat depravarea (broasca = femeia) si raul sau diavolul, poate intr-o incercare de a sfatui proaspetii studenti ajunsi la universitate sa nu lase studiile in detrimentul altor placeri trupesti :) Este amuzant sa vezi cum zeci de oameni stau sa caute broscuta pe fatada, pentru ca legenda studentilor, cum ca cei care nu o vad, vor ramane repetenti, s-a extins. De altfel, aici este binecunoscuta rugamintea acestora: “Broscuta, broscuta, da-mi noroc maine la examen…” Nu-i deloc usor de gasit broscuta, va asigur! Eu (ca mai toata lumea) o caut cu privirea de fiecare data cand merg (si n-o gasesc imediat, desi acum stiu cam pe unde sa ma uit), desi s-a dus de muuult vremea facultatii… De data asta am lasat broscuta pentru finalul vizitei; oricum nu plecam niciodata din oras fara sa ne oprim macar cateva minutele acolo.

In afara fatadei, se poate admira si El Patio de las Escuelas, cum este numita piatoleta unde se afla aceasta si fatada del Hospital del Estudio, din sec. XV, care adaposteste Rectoratul. In centru se afla statuia lui Fray Luis de León, unul dintre cei mai distinsi profesori pe care i-a avut universitatea, important om de litere spaniol. Aveti poza si cu Domnia Lui :) Ca si curiozitate sau amanunt, el a fost cel care a realizat prima traducere partiala a bibliei in spaniola.

Tot legat de scoala universitara din Salamanca, putem mentiona ca aici s-a scris prima gramatica a limbii spaniole, in 1492, de catre Antonio de Nebrija (deformare profesionala, ce sa-i fac :) - a fost primul studiu al regulilor unei limbi europene occidentale in afara de latina, si acest lucru a marcat inceputul Secolului de Aur spaniol); acelasi Antonio de Nebrija a fost prima persoana din lumea occidentala care a reclamat drepturile de autor.

Pe prima femeie studenta din lume o “intalnim” tot aici: Beatriz Galindo, numita si “la Latina”; si la fel si pe prima femeie profesoara universitara din lume: Lucía de Medrano, in anul universitar 1508-1509, si pe primul bibliotecar platit (in biblioteca veche a Universitatii din Salamanca).

Ar urma cele doua Catedrale, in fapt unite: cea veche si cea noua. O splendoare!!! Voi incerca sa dau de o poza pe care i-am facut-o tatalui meu acum cativa ani in fata acesteia, si in care se vede varful turnului putin in ceata, o minunatie.

Constructia catedralei celei vechi, monument romanic deosebit, a inceput in 1140 si s-a sfarsit un secol mai tarziu. Turnul Cocosului (Torre del Gallo) are clara influenta orientala. Interiorul adaposteste numeroase morminte din sec. XIII si XIV si o orga a Maestrului Salinas, prieten bun al lui Fray Luis. In centru se afla o deosebita imagine a Fecioarei de la Vega, patroana orasului. Partea superioara este o fresca cu Judecata Finala. Oricum, impresioneaza. Pe langa “Doamna Catedralelor” din Segovia, aceasta este una dintre preferatele mele.

Catedrala cea noua s-a construit pentru ca, datorita dezvoltarii orasului universitar la inceputul sec. al XVI-lea, cea veche devenise neincapatoare. A fost nevoie de ajutorul Regilor Catolici pentru a fi ridicata, si constructia ei a durat intre 1512 si 1733, fiind una dintre ultimele manifestari ale goticului spaniol. Impresioneaza cand este contemplata din Piata Anaya, prin fastuoasele decoratiuni gotice si frumusetea pietrei de Villamayor cu care a fost construita. Nici interiorul nu se lasa mai prejos: coloanele svelte sustin bolta gotica intr-o armonie perfecta a spatiilor, luminii si echilibrului diferitelor influente.

Si aici putem gasi sculpturi pe exterior: cea mai cunoscuta este cea a Astronautului, dar nu este vorba despre nicio profetie, asa cum cred multi; pur si simplu a fost adaugata intr-o reforma in sec. XX si reprezinta epoca actuala. Se poate vedea si un diavol mancand inghetata :) Noi aici facem un mic “concurs” de fiecare data: cine descopera cele mai multe mini-sculpturi… originale, castiga!

In fata Catedralei se afla Palatul renascentist Anaya, in perfecta armonie cu tot centrul istoric al orasului si extraordinar de frumos si el, fiind actualul sediu al Facultatii de Filologie. In interior se afla un bust in bronz al lui Miguel de Unamuno, o alta “categorie grea” a literaturii spaniole.

Piata Mare este spectaculoasa. Construita intr-o varianta a barocului, are arcuri si medalioane cu chipuri ale mai multor personaje istorice, printre care si Franco. Fiecare latura are o inaltime de trei etaje si este simetrica, exceptie facand fatada Primariei, cu cele trei clopote si patru sculpturi, alegorii ale Agriculturii, Industriei, Muzicii si Poeziei. Este piatonala si are un farmec deosebit la orice ora a zilei. Imi place la nebunie sa stau la una din multele terase si sa privesc tumultul de oameni, un du-te vino continuu si pitoresc. Asa am facut si de data asta: am ales o masuta la soare (era racoarica), langa chipul lui don Juan de Borbón (tatal actualului don Juan Carlos, si singurul duce de Barcelona care nu a fost rege, prin “bunavointa” dictatorului Franco) si am baut cafeaua cu gheata care-mi place atat de mult de ani de zile… Multi tineri asezati direct pe asfalt, altii jucand coarda in grup si inviorand cu chiotele lor toata atmosfera, turisti de toate natiile, artisti amatori care-ti canta la flaut, fluier, acordeón (astia-s de-ai nostri intotdeauna) etc. sau iti fac o bratara hippyoata :) … As fi ramas acolo pana la apusul soarelui.

La una dintre intrarile in piata, care se face printr-un mic “tunel”, intotdeauna veti gasi tarabe cu “bisutería”, facuta de artistii mai sus mentionati. Pentru mine este intrarea cea mai pitoreasca dintre toate.

Foarte aproape se afla Biserica San Martín, cu doua fatade, una romanica, ce da spre Piata Mare, si alta renacentista, care da spre Rúa. Are particularitatea de a fi bine incadrata intre diferitele cladiri vecine.

Casa Scoicilor (Casa de las Conchas) este un alt must-see al orasului. Construita la sfarsitul sec. al XV-lea, in epoca Regilor Catolici, este usor de identificat isi datoreaza numele celor mai bine de 300 de scoici de pe zidurile exterioare. Legenda spune ca sub fiecare scoica se afla o moneda de aur, asa ca daca vreti sa incercati/riscati, luati-va ciocanul de acasa :) Desi exteriorul atrage cel mai mult, nici curtea interioara nu se lasa mai prejos; aceasta imbina diverse stiluri arhitectonice, iar cladirea adaposteste in ziua de azi o biblioteca publica. Am intrat pentru a face o poza extraordinara: cum curtea interioara este… curte :), adica in aer liber, dinspre scari se vede varful Clereciei, ceea ce da o imagine superba. Imi aduce oarecum aminte de curtea Muzeului National de Sculptura din Valladolid, aceasta ultima fiind, totusi, mult mai frumoasa in opinia mea.

Ii lipseste numai Clerecía de care vorbeam, aflata exact in fata Casei Scoicilor, si care este un edificiu baroc impartit in 3: biserica, colegiu si camin de studenti.

De la Casa de las Conchas si Clerecía mergeti (spre Plaza Mayor) pe o strada piatonala plina de terase si de magazine de suveniruri. Din Biroul de Turism aflat exact langa, am luat de data asta harta orasului cu explicatiile aferente.

Se poate manca foarte ieftin in centrul Salamancai, o sa va vorbesc separat despre asta. Cat despre ce puteti cumpara ca amintire, nu e foarte greu de ghicit: broscuta, unul dintre simbolurile orasului, o veti intalni in toate formele posibile si imposibile: pe tricouri, cani, paputoi de plus, si un luuuuung etc.

El Huerto de Calisto y Melibea este o gradina aflata langa zidul medieval care ofera frumoase privelisti ale Catedralelor si raului Tormes. Se afla pe locul unde, se zice, era casa Melibeei, personaj care facea pe intermediara in povesti de dragoste, din romanul “La Celestina”, drept pentru care putem vedea si o statuie a acesteia la intrarea in gradina. Nu am reusit sa intram de data asta.

Si fiindca tot ne aflam la capitolul evenimente/personaje, etc. care au facut ca acest oras sa aiba o anumita importanta in istoria universala, nu putem sa nu vorbim de sederea lui Cervantes, care este posibil sa fi fost student al Universitatii, pe timpul careia a scris: “La Cueva de Salamanca” si “El licenciado Vidriera” (citat redat la inceputul acestui review si pe care il puteti vedea pe o placuta in fata Catedralei); chiar si in capodopera Don Quijote face referiri la Salamanca prin intermediul personajului Sansón Carrasco.

Exact langa “El huerto de Calisto y Melibea” (care inseamna “gradina”), se afla Casa Lis, un edificiu foarte interesant construit la inceputul secolului trecut, iar fatada nordica, actuala intrare pentru turisti, este cea mai buna mostra de arta moderna din Salamanca (mi s-a spus ca sunt expuse, printre altele, foarte multe papusi din portelan, ceramica, etc. ; aviz amatorilor). Vidrierele din fatada sudica, dinspre rau, sunt deosebite si aduc casei multa lumina. Am dat ocol pe jos, fara insa sa trecem strada spre rau, pentru ca voiam sa cautam deja un restaurant pentru a manca.

Podul Roman era, pana acum un secol, singurul pod de peste raul Tormes. Foarte solid, nu se stie cu exactitate cine l-a construit, desi se crede ca a fost “ruda noastra”, Traian. La intrarea pe pod se afla taurul iberic, opera unui popor preroman care se ocupa cu cresterea animalelor si care a lasat o multime de astfel de sculpturi in toata provincia. Aproape de pod se poate vizita si Biserica Santiago, de stil romanic.

Pe strada San Pablo putem vizita Biserica San Esteban sau a Dominicilor, cu o fatada foarte frumoasa, dar nu numai. In manastirea Sf. Stefan a fost gazduit Cristofor Columb cand a ajuns la Salamanca pentru a cere ajutor si sprijin pentru proiectul sau de a merge spre India in sens invers. Consiliul Universitatii din Salamanca s-a reunit la acea vreme ca sa dicute despre proiectul lui; astronomul si matematicianul salmantin Abraham Zacut a fost marele lui sprijin stiintific in pregatirea marii calatorii.

Palatul Monterrey, construit in sec. XVI, este considerat ca fiind constructia civila renascentista si s-au construit multe “imitatii” in Spania si Hispanoamérica.

Alte locuri ce merita vizitate: Iglesia de la Purísima, Manastirea de las Agustinas si Casa de las Muertes, ce-si datoreaza numele craniilor situate deasupra ferestrilor, desi circula legende care vorbesc de morti stranii in interiorul cladirii. In fata acestei case puteam vedea o statuie a lui Miguel de Unamuno, care a murit in cladirea alaturata.

O plimbare prin centrul istoric al Salamancai este o minunatie. Pe oriunde ai trece vezi aceeasi culoare rosiatic-galbuie, plina de istorie. Centrul este intotdeauna un furnicar, iar urbea are si un aer boem datorita tineretului venit din toate colturile tarii (si multi straini prin Erasmus) ca sa studieze aici.

Cu putina organizare, toate obiectivele turistice mantionate mai sus (cele mai importante) se pot vedea intr-o singura zi, la picior. Asta daca nu doriti sa vizitati muzee, care sunt muuuulte la numar. In acest caz ati avea nevoie de mai mult timp. Oricum, va asigur ca veti parasi Salamanca putin mai… bogat! Si, daca vi se face foame (cu siguranta vi se va face), incercati vestitul “jamón” de Guijuelo, este un deliciu! Il puteti cere oricand si oriunde, insa pentru mine are un farmec deosebit atunci cand il mananc la “ora vermutului”, cu o ora doua pana in ora mesei (care aici e la 14h-15h in mod obisnuit). Evident ca nu e musai sa beti vermut (alb sau rosu, cu gheata si o maslina, e minunat), pentru ca “intra” la fel de bine cu un vinisor rosu aromat…


[fb]
---
Trimis de alinaro in 27.03.12 13:32:19
Validat / Publicat: 27.03.12 14:57:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4182 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Miguel de Unamuno va intampina la intrarea in centrul Salamancai. Aceasta este culoarea predominanta in oras.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster
[27.03.12 16:42:53]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

alinaroAUTOR REVIEW
[27.03.12 16:44:19]
»

@webmaster: Multumesc frumos. Salamanca merita cu prisosinta o oprire.

webmaster13
[27.03.12 18:38:55]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

cristina65
[27.03.12 22:41:59]
»

Alina, mi-au placut mereu review-urile tale, esti una din preferatele mele pe acest site, dar cu aceasta ultima serie chiar te-ai intrecut pe tine... Imi pare rau ca nu-ti pot da mai mult de 900 de puncte! Felicitari si astept continuarea!

alinaroAUTOR REVIEW
[28.03.12 00:16:24]
»

@cristina65: Iti foarte multumeeeesc pentru aprecieri Ma bucur mult ca ti-a placut orasul; este, intr-adevar, extraordinar de frumos. Sper sa va mai pot povesti in curand. Saru'mana inca o data!

TraianS
[28.03.12 11:49:03]
»

Idem @cristina65.

alinaroAUTOR REVIEW
[28.03.12 13:26:07]
»

@TraianS: idem raspuns anterior

Cu riscurile de rigoare, azi o sa va mai scriu un pic despre ceva mancare si termin "seria". Nu dati cu paru'!

Multumesc, Traian!

alinaroAUTOR REVIEW
[29.03.12 13:24:29]
»

@webmaster13: Multumesc frumos!!

alinaroAUTOR REVIEW
[29.03.12 17:57:24]
»

Toponimul pentru locuitorii Salamancai este "salmantino/a", insa sunt foarte cunoscuti si ca "charr (it) os/as", denumire de care se simt foarte mandri. "Los charritos" locuiesc in "Charrilandia" "Charro" este relationat din punct de vedere etimologic cu cuvantul basc "txar", care inseamna "defectuos, slab". Probabil multi dintre locuitorii orasului si provinciei Salamanca nu cunosc acest lucru, altfel nu ar mai fi atat de mandri...

Alt "proverb" cunoscut si mai putin placut este: "Salamanca, la que no es puta, es manca" ("Salamanca, aia care nu-i..., e oloaga"). Urata zicala asta, nu am inteles-o niciodata. Fetele sunt la fel de frumoase ca in tot restul Spaniei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
le_maitre
[01.04.12 17:31:55]
»

Superb review din punct de vedere stilistico-istorico-vizual, alte laude nici ca mai incap, astfel incat ma opresc aici!

P. S. Sesizez pe aceasta cale webmasterii ca tot textul scris de Alina apare subliniat si se comporta la un click ca un urias link catre trilulilu... o fi o eroare de pe server. M-am gandit, totusi, ca ar fi bine sa se cunoasca acest aspect, mai ales ca este prima data cand vad asta pe site.


nota webmaster:

asa este, multumim de sesizare, problema a fost rezolvata.!

alinaroAUTOR REVIEW
[02.04.12 12:17:08]
»

@le_maitre: Multumesc mult pentru aprecieri. Salamanca merita o descriere amanuntita, este un oras superb pe care din tot sufletul vi-l recomand daca ajungeti prin zona.

Cat despre sesizarea tehnica facuta, si eu vazusem acest lucru de cateva zile, insa pur si simplu am crezut ca e calculatorul meu de vina Multumesc din nou!

le_maitre
[02.04.12 12:57:56]
»

@alinapopi: Anytime, cu cea mare placere, esti o enciclopedie de turism!

M-am "izbit" de culoarea albastrie a textului si tot intram, dand click ca nebunul, la trilulilu-trandafirul si, bineinteles, acest aspect imi deranja placuta lectura.

Un inceput de saptamana superb iti doresc!

alinaroAUTOR REVIEW
[04.05.12 18:39:27]
»

Webmaster: cam tarziu ma trezesc, dar tot cautand cantece pe net, am dat de "Salamanca mía" de Farina: http://www.youtube.com/watch? v=mfeG_XrUtUQ

Va multumesc frumos!

-------------------------------------------------

Rezolvat!

alinaroAUTOR REVIEW
[05.05.12 13:17:53]
»

Multumesc, webmaster!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, cristina65, le_maitre, TraianS
Alte impresii din această RUBRICĂDescopera Salamanca:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046416044235229 sec
    ecranul dvs: 1 x 1