Saarburg savurat la terasele din mica 'felie venețiană'

TIPĂREȘTE

În peisajul variat al văii Saarului, o serie de comori așteaptă să fie descoperite, dar suvenirul de lungă durată pe care romanii l-au adus pe tărămurile Moselei si Saarului, este vinul, căci el este desigur personajul principal al regiunii. Chiar și azi între Koblenz si Metz vița de vie e regina și o serie de monumente, aduc cultura veche a vinului, înapoi la viată.

Vinul era băutura zilnică a romanilor, el făcea parte din rația lor de soldati, si odată cu sosirea lor în zonă, au început să se construiască primele crame de vin, chiar la poalele dealurilor.

Ceea ce distinge Saar-ul de alte regiuni germane, e faptul că aici se produce un Riesling de mare finețe, într-un climat mai rece.

Dar noi nu am fost prea curiosi să o luăm pe anticul Drum al vinului, si să explorăm vinăriile, atăt de lăudate în ghidurile turistice, ne-am mulțumit să ne răsfătam lenesi, ca turistii in vacantă, sorbind din pahare, pe la terasele din Saarburg, unde florile se prefac in căntec, în mica Venetie romantică, cartierul de răsfăț al orașului, pe care vi l-am prezentat aici.

Se stie că cel mai bun mod de a cunoaște o tară e să întelegi si să guști și din bucătăria lor natională, și poteca perfectă pentru noi a fost ,,piazza’’ venețiana, care trece prin mijlocul orașului Saarburg... cat vin de Riesling o fi curs prin paharele musafirilor, aici la terase, numai proprietarii de restaurante stiu măsura.

In Pferdermarkt / Buttermarkt am păstrat amintiri savuroase, amintiri cu gust de struguri copti la soare și cu sos de Riesling la șnitel, am uitat acolo în universul colorat în roșu floral, toate găndurile și stresul de acasă. La terasele liniate ca mărgeanul de-a lungul răului Leuck, toate limbile străine s-au descătușat la un pahar de vin excelent sau în fata unei halbe de bere, eu le-am probat pe toate, cinci seri la rănd, și pe soare și chiar pe ploaie.

Aici în centrul istoric liliputan din Saarburg, se adună ca într-o horă europeană nordică, toată suflarea turistică germană, olandeză, am auzit chiar și putină franceză, erau în parcări si masini din Luxemburg.

Mica ,,felie venetiană’’, e un loc de răscruce sentimentalo-gurmand, căteva terase îl hrănesc pe bietul turist înfometat si însetat, de atăta hoinăreală prin regiune, dar am văzut și multe familii cu copii, cred că stăteau cazati undeva la campingurile de lăngă oras, căci prea erau mulți olandezi prin Saarburg.

Seara, după ora 18 vezi turiștii cum se plimbă agale, admirănd cascada, răul si florile, toate sunt în inima lui medievală, dar hotelurile, nu foarte multe, si restaurantele te invită amabil, prin panouri la stradă, să le studiezi meniul si să le calci pragul, delectăndu-te si la propriu si la figurat, cu o masă copioasă si un peisaj ce-ti ia respirația, inclus în nota de plată... nu-ti mai vine să pleci.

Asadar sub ochii istoriei vechi a orasului de 1000 de ani, am avut de ales între șase, șapte restaurante, primul se chema Saarburg Hof era lăngă Fructmarkt, unde ne parcasem masina, dar erau doar cateva mese afară... la balconul hotelului vechi, ce apartine unei vechi familii germane, am văzut niste marionete îmbrăcate în salopete portocalii, am studiat apoi meniurile pe un perete, aveau preturi cam piperate si nu prea întelegeam nimic din meniul german.

Am trecut zilnic pe traseu pe lăngă un restaurant chinezesc, pe strada Graf Siegfried, numit China Mandarin, ce mi-a sunat melodios pe la ureche, dar nu mă topesc deloc după măncarea asiatică.

Ajungem apoi la un restaurant italian, în mica Venetie, mă uit la lista de meniuri, paste si pizza italiană, spun pas, ca doar sunt în Germania, vreau ceva autentic, gustos si sătios, chiar si cărnati cu bere, că muream de foame si de sete; în prima zi hoinărisem pe la Trier, dupa oase de soldati romani si -mi cursese în cap zeul soarelui, de-mi pierdusem vlaga.

Un alt restaurant întalnit pe traseu în oras, este Trattoria Bella Vista, care serveste măncare italiană pentru amatorii de pizza.

Imi urmez flerul culinar si -mi dirijez familionul pe juma’olandez, la restaurantul Amadeus, care are si terasa afară, citisem de acasă pe Trip Advisor, că este cel mai bun din oras si le-am dat nota 10.

De ce am ales acest restaurant mic, pentru că terasa lui era chiar în marginea cascadei, lăngă un pod de fier, ne-am așezat la masă, urmărind spectacolul străzii, trecătorii o luau în sus spre biserică, să se spele de păcatele bahice, daca cumva le-au comis, eu chiar am intrat acolo, ca nu ratez niciodata o biserica impunătoare.

Ne-am asezat la o masă libera, si am comandat băuturile, eu eram cu ochii mai mult la colțul de rai, unde îmi găsisem un loc pe o bancă de fier, si ascultam vrajită zgomotul furios al cascadei... am asteptat cam 30 de minute să vină comanda, era doar o chelnerită disponibilă afară... asa că ma relaxam cu ochii la stradă, în sunet de cascadă.

In prima seară am avut dificultăti în descifrarea meniului, care era numai în limba germană evident, uite ca eu am lipsit cu sorela de la lectiile lui Goethe, dar olandezul zburător se descurca bine.

Par exemple, stati să mă uit pe bon: Schweist eak vom Grill = 11.50 euro (o friptură de porc)

Wiener Natur mit Essig = 9.50 euro

Wiener Riesling Sauce = 15 euro

Bier vom Fass = 2.20 euro.

Wiener Schnitzel cu cartofi si salata = 9.90 euro

Tot bombănind că nu întelegeam meniul, cu exceptia cuvăntului snitel, soarta face ca una din chelnerițe sa ne sară surprizător în ajutor, în romăneste, rădea pe seama mea, că mestecam prost limba germană, i-am pus ca vreau bere cu ,,făs’’.

,,Nu am mai auzit demult româneste prin restaurant’’- acum era răndul nostru să fim surprinsi... desi dna Mihaela, era extrem de ocupată cu preluarea comenzilor, am reusit printre frânturi de discutie, să aflăm că este din Neptun si că lucrează în Saarburg de 16 ani, are aici o familie si doi copii... am prins-o discret într-o poză la bar, într-un impuls sentimental.

Cănd șnitelul vienez a poposit în fata mea, am căscat gura, era urias, ca un vis auriu, era din carne de porc, stropit cu vin de Riesling, dupa deviza locală ,,Riesling la toate’’, nu era crocant, era moale, iar salata avea un sos cam dulce.

Produsele au fost absolut proaspete si am devorat porția de snitel, ce cânta ochilor în farfurie, per total nota de plată nu a depăsit 45 de euro pentru trei persoane, în nici o seară, mult mai ieftin ca în Olanda.

Al doilea restaurant s-a numit Restaurant Meridiane, el este parte a hotelului AM MARKT, si se află de-a lungul răului Leuck, de la terasa de afară, admiri același peisaj încăntător, te îmbeti cu mirosul florilor si inhalezi miros de păstrăv prăjit, o pisică toarce pe sub mese si auzi seara o serenadă, interpretată de un acordeonist, precis era din Est. Isi plimba degetele pe clapele bătrânului acordeon, ce scotea triluri dulci si vibrante, smulse din inimă.

Ai mei au servit un Schnitzel Viener Art = 9.50 euro, cu ,,pomme Frite ‚’’si una portie ,,Parmeggiano’’ = 15 euro...

Eu am servit un Schnitzel Gypsy, dar habar nu am de ce era botezat așa, cu eterna garnitură de cartofi, am asteptat 35 de minute comanda, era arhiplină terasa, dar în zilele următoare ne-am reîntors la Amadeus pentru calitatea măncării... lănga noi, niste turisti serveau păstrăv prăjit, si văzănd oasele din farfuria lor, m-am felicitat ca nu l-am comandat. Am descăntat doar într-o seară un pahar de vin de Riesling produs in zonă, ca să-i aflu parfumul, l-am sorbit în nări si pe la ingemînarea sprăncenelor, am mirosit strugure copt în soare, foarte fructat si putin acidulat.

In ultima seară, a plouat torential 30 de minute, afară erau cam 18 grade și am intrat inăuntru la Amadeus, localul mic era extrem de aglomerat si Mihaela a reusit să ne găsească ultima masă libera, dar am avut onoarea să fim serviti chiar de patron, care zbura prin restaurantul, compartimentat discret în trei săli mici, măria sa purta un sort de serviciu și fugea cu platourile printre mese ca un acrobat, aruncănd zămbete cuceritoare. Am stat în vecinatatea a două mese lungi pentru familiile olandeze cu copii, simfonia bebelină a pus repede capăt ultimei noastre seri la Amadeus si ne-am săturat cu vărf si îndesat de snițeliadă, ca altceva nu prea am avut curajul să atacăm.

Pentru amatorii de desert exista o patiserie cu strudel de mere original, peste drum de Amadeus, cum treci podul... si se poate servi inghetata italiană si clatite la localul Eiscafe, chiar langa pod, intr-un salon extrem de elegant, considerat number one în oras, localul e deschis pănă tărziu in noapte.

Intr-o după amiază, ne-am oprit scurt la Petit Cafe, situat chiar deasupra cascadei, pentru o cafea. Aici se poate servi si un strudel cu mere foarte apreciat, însa localul este foarte mic, si afară nu are decăt căteva mese, ce sunt rapid ocupate pentru a sorbi din ochi spectacolul cascadei.

Laurentius Keller, în orasul de jos, imediat ce treci prin poarta Laurentius, este un local interesant, un amestec de bar si pub, cu niste pivnite unde guști vinul, într-o atmosferă familiară, eu doar am coborat să inspectez decorul.

Sunt si alte restaurante în oras, dar noi le-am probat, vizitat, doar pe cele mentionate, fiind prinși ca niște prizonieri, în miezul romantic al orașului german, care e calm, prietenos, ospitalier si plin de viată, dar numai în centru, în rest dormitează.

Aici în Piata Untului, vii la terase și te îmbunezi, supărările se scurg încet pe lînga tine lăngă o cupă de Riesling, și lumea pare mai frumoasă.

Pentru mine orașul a avut un efect sedativ, nu mi-a rupt coloana vertebrală și am simtit că sunt în vacantă, l-am ascultat de dimineata pănă noaptea tarziu, în liniste si pace.

Am părăsit Saarburgul în compania dealurilor acoperite de vită de vie ce se răsfătau în soare, eram în masină și as fi vrut să întind mâna, dupa un gard, să gust un bob de strugure auriu, era mai bine sa fi nimerit aici în septembrie, în plin Festival al vinului de Saarburg, eu am nimerit la debutul Festivalului de muzică clasică.

Da, orasul e un loc de unde pleci bogat, e incărcat cu locuri frumoase, aici la terase iți poti goli substantial portofelul și vrei să spui ,,oprește-te clipă’’.

---

VIZUALIZĂRI: 1895 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI